Se afișează postările cu eticheta Clubul Fotografilor Iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clubul Fotografilor Iasi. Afișați toate postările

miercuri, 28 septembrie 2016

Sala de mese, istoria Europei și fotografia

Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase lăcaşuri de cult ale spaţiului ortodox, ale Iaşului şi ale României. Afost ctitoritã de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 şi 1639. 

Trei Ierarhi - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Trei Ierarhi - Sala Goticã


Odată cu zidirea bisericii, Vasile Lupu a construit şi trapeza mănăstirii, care astăzi e cunoscută drept „Sala Gotică”. În această sală se făceau festivităţi încă din vremea construcţiei mãnãstirii. Trapeza (sau sala de mese) a fost martora unor manifestări interne dar şi a unor evenimente istorice majore ale spaţiului european şi ale Orientului Apropiat. Iatã în continuare doar câteva din ele :

Trei Ierarhi - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Trei Ierarhi - Sala Goticã
  • aici a avut loc "un eveniment mondial" - Sinodul de la Iaşi, din 1642. În acel an Sinodul a adoptat celebra Mărturisire de credinţă ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă al Kievului;
  • în această sală a fost ospătat ţarul Rusiei, Petru cel Mare, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Iaşi în anul 1711, pentru încheierea tratatului între Moldova şi Rusia;
  • de aici a fost dat semnalul de începere a mişcării conduse de Alexandru Ipsilanti (Eteria), de eliberare a Greciei în anul 1821. Pe zidul clãdirii este o placã de marmorã care aminteşte acest eveniment. 

  • astãzi Sala Goticã găzduieşte muzeul mãnãstirii şi tot aici se desfãşoarã şi alte evenimente culturale ale oraşului.
Trei Ierarhi - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Trei Ierarhi - Sala Goticã


Printre altele, în iunie 2013 membrii Clubului Fotografilor din Iaşi au organizat aici o expoziţie de fotografie cu numele "Bucuria luminii" de la care puteţi vedea o serie de fotografii personale (unele din expozitie, altele din perioada în care au fost expuse în Sala Goticã.)

Trei Ierarhi - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Trei Ierarhi - Sala Goticã

Fotografie expusã

Fotografie expusã

Fotografie expusã

Trei Ierarhi - Sala Goticã - blog FOTO-IDEEA
Trei Ierarhi - Sala Goticã






duminică, 18 septembrie 2016

Invitație la un vernisaj "meseriaș"

Am pornit acum ceva timp, împreunã cu colegii mei de la Clubul Fotografilor Iaşi, un foto-proiect având ca subiect "meseriile" timpului nostru. Am început desigur cu o perioadã de documentare şi iatã mai jos câteva idei şi faze oarecum "picante" din activitatea anterioarã organizãrii expoziţiei de fotografie pe care vã invit sã o vizitaţi în Galeria "La Gard".


Karl Marx spunea cã în capitalism muncitorul nu face altceva decât să îşi vândă forţa de muncă deţinătorului de capital pentru a obţine mijloacele de supravieţuire pentru el şi familia sa. Filozoful spunea că şi păianjenul sau albina construiesc, însă doar muncitorul îşi închipuie sau îşi construieşte anterior în mod ideal ceea ce vrea să facă conform scopurilor sale. Însă, prin vânzarea forţei sale de muncă deţinătorului de capital, muncitorul rămâne liber doar în activităţile sale animalice – să mănânce, să bea şi să procreeze.

Aceastã frazã m-a dus cu gândul la câteva secvenţe dintr-un film al lui Charlie Chaplin numit Modern Times (Timpuri noi) din care puteţi vedea mai jos secventele cu pricina (3 min).


Înainte de 1989 ni se spunea frecvent că "meseria e brăţara de aur" şi toatã lumea zâmbea cu subînţeles chicotind "în surdinã". Mai apoi a venit perioada de tranziţie interminabilã în care meseriile aşa-zis "comuniste" au devenim mai puţin importante. Fabricile au dispãrut una câte una, iar altele au fost vândute pentru 1 leu, fãcând loc hypermarket-urilor imense. Nimeni nu mai produce ceva, toatã lumea cumpãrã cât mai mult. Și totuși meseriile așa-zis "tradiționale" există și sunt necesare.

De curând am văzut on mini-clip (1 min.) al celor de la Ziarul Financiar cu un mesaj interesant. Clipul îl puteţi vedea mai jos :


A urmat, acum câteva zile, selecţia pentru expoziţia cu "meserii" despre care povestesc.

Am propus câteva fotografii realizate în fabrici din Republica Moldova şi Ucraina, pe care le-am vizitat în cadrul unor proiecte la care am participat în ultimii ani. Nu puţini au fost cei care au sãrit curioşi: "Dar mai există aşa ceva!?" "Câţi ani are fotografia asta!?". Şi nu ştiu de ce mi-a venit în minte  o strofã din <Glossa> "poetului nepereche".

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

--------------------------
Iar la final vã invit din nou la vernisajul expoziţiei noastre ce va avea loc marţi, 20 septembrie, la Galeria de Artă “La Gard” - Casa de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou. Iatã si alte detalii:

Expoziţie de fotografie “Timpu‘ trece, leafa merge”
Perioada: 12 septembrie 2016 – 1 octombrie 2016

Vernisaj: marți, 20 septembrie 2016, ora 18:30, Sala “Diotima”

Expun: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Khaled Matar, Gheorghiţă Nemţanu, Alexandru Pohaţă, Adrian Purice, Cristian Vidraşcu.

" Despre muncă, un dicționar spune că este o activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. Unii au spus că l-ar fi creat pe om. Alții ar fi spus că ar putea să-l elibereze. Indiferent ce spun unii sau alţii, cei care muncesc cu adevărat nu au timp de definiții. Pentru ei, munca presupune acțiune și pasiune. Fiecare obiectiv atins în cursul acestei acțiuni reprezintă încă un pas spre împlinirea personală. Prin acțiune și pasiune, o parte din membrii Clubului Fotografilor Iași au adunat imagini care să povestească despre diversitatea mijloacelor prin care oamenii își caută împlinirea. Tot acest mozaic este menit să întregească imaginea personajului principal, şi anume muncă făcută cu dăruire." (Text: Nicu Apostu)

Afiș: Florin Aioanei (vezi la începutul postãrii)
Expoziţie organizată de Mirela Grosu

Pagina  evenimentului pe Facebook




joi, 1 septembrie 2016

Omul, locul și fotografia. Invitatie la Oradea.

Existã o vorbã veche din bătrâni ce spune că "omul sfințește locul". Există un loc în România unde trăiește un om despre care pot spune că "sfințește și locul și fotografia". Locul acela este Oradea, iar omul se numește Ștefan Toth și este președintele Asociației Euro-Foto-Art din localitate.
Doar "foiletând" puțin website-ul asociației îți dai seama de actvitatea bogată a acesteia, iar Ștefan Toth este cel care coordonează totul. L-am cunoscut pe domnul Toth cu ocazia participării mele la unul din saloanele pe care le-a organizat în 2013. A făcut mai apoi o vizită fulger la Iași, pe drumul spre Chișinău, Republica Moldova. Festivaluri interne și internaționale, expoziții personale și de grup, întâlniri, "publishing house", concursuri, parteneriate și multe altele fac din clubul orădean și din președintele său un exemplu pentru cei cu adevărat pasionați de fotografie, oriunde ar trăi, în orice țară s-ar afla.

Am avut plăcerea, prin intermediul colegului meu Dorin Mocanu de la Clubul Fotografilor Iași, să fiu invitat să particip cu fotografii la o expoziție a fotografilor ieșeni organizată de Asociația Euro-Foto-Art în galeria proprie începând cu data de 2 septembrie 2016. Am postat mai jos afișul expoziției, câteva cuvinte din prezentarea făcută de către organizatori, precum și link-uri către publicațiile online care au semnalat evenimentul de la Oradea. Mulțumesc, Dorin Mocanu, mulțumesc Ștefan Toth.
   * * * * * * * * * * 
<Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea va găzdui începând cu 1 septembrie  2016 o valoroasă expoziție de artă fotografică. De această dată pe simezele cunoscutei Galerii va fi instalată expoziția numărul 521 alcătuită din lucrările a trei artiști fotografi din Iași. Cele 104 fotografii alb-negru și color au fost realizate de artiștii fotografi: Constantin Ciobanu, Nicolae Mocanu și Marius Ernest Romila. Printre lucrările expuse publicul vizitator va putea admira zeci de fotografii valoroase din punct de vedere artistic, care reprezintă mai multe genuri ale artei fotografice: eseuri, portret, reportaj, peisaje, socio-fotografii, arhitecturale și abstracte.



Vernisajul expoziției are loc vineri, 2 septembrie  2016, ora 18:00, iar organizatorii invită pe toți iubitorii artei fotografice să participe. Lucrările expuse vor fi prezentate de dr. Ramona Novicov, critic de artă, iar expoziția va fi vernisată de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale vor fi oferite de artistul fotograf Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese ale unor compozitori români.>


luni, 22 august 2016

Când simfonia te scoate în stradã

 Primăria Municipiului Iași deruleazã în perioada iulie - septembrie 2016 un proiect cultural pilot, intitulat „Weekenduri muzicale la Palatul Roznovanu”.

Pe perioada verii (sâmbãta si duminica în perioada iulie-septembrie), timp de 2 ore seara, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iaşi, în fața Palatului Roznovanu (sediul Primăriei) interpreţi de muzicã amatori și profesioniști sunt invitaţi şi susţinuţi sã performeze în fața ieșenilor.

O serie de fotografii faine de la manifestãrile organizate pe pietonal  au fost realizate de colegii mei de la Clubului Fotografilor Iaşi şi le găsiţi pe blogul CFI - AICI 






Ideea de a oferi sprijin logistic celor care au ceva de spus în domeniile artistice la Iaşi ar trebui extinsã pe toatã perioada anului. Acum ceva timp în vizitele pe care le-am fãcut la Praga am vãzut cum tinerii artişti cehi îşi promovau propriile manifestãri artistice în oraş pe traseele și în locurile mai des frecventate de turiştii strãini. Partea interesantã consta în faptul cã spaţiile unde se organizau spectacole era pusã la dispoziţie de Primãria oraşului Praga. Aceasta le amenaja simplu, le dota corespunzãtor şi le oferea gratuit tinerilor artişti amatori şi profesionişti. Multe spaţii goale și neutilizate îşi gãseau întrebuinţare iar performerii aveau locaţii pentru antrenament şi manifestare. Se rodau şi se testau cu alte cuvinte tinerele talente în relaţia cu publicul şi orice spaţiu liber era optim utilizat.





Am postat aici o serie de fotografii personale realizate în Iaşi dar şi în alte locaţii. Ideea unei expoziţii foto având ca subiect muzica de stradã mi se pare de luat în seamă. Şi nu mã refer doar la la cei care se produc pentru a face bani ci mai ales la cei care sunt pasionaţi de munca lor şi au ceva de oferit comunităţilor din care fac parte. 
































vineri, 19 august 2016

E ziua fotografiei. La mulți ani!

Astãzi este Ziua Fotografiei. Se împlinesc 177 de ani de când a fost inventatã aceastã formã de expresie artisticã. Blogul FOTO-IDEEA ureazã "La multi ani" tuturor fotografilor, oriunde s-ar afla ! Happy Birthday photo fans wherever you are!




luni, 15 august 2016

Simplitate şi creativitate. Şi nu doar o simplã invitaţie.

Dupã cum spuneam într-o postare anterioarã una din regulile importante de compoziţie în fotografie este regula simplităţii. Fotografia nu trebuie să fie complicată, trebuie să aibă un subiect cât mai simplu şi clar, uşor de perceput de către privitor. Dacã vrei sã manipulezi prin fotografie o poţi face foarte uşor şi complici lucrurile, dar fotograful creator este onest şi îşi transmite mesajul simplu, elegant, direct.


Când compune un cadru, un fotograf creator trebuie sã se întrebe "ce pot elimina din imagine" şi nu "ce aş putea să adaug" sau ce îmi lipseşte!?

Şi reamintind aceste idei m-am gândit sã vã propun o "analizã" concretã. De ce fac asta şi ce presupune activitatea vedeți mai jos. Nu cunosc detalii, dar presimt cã vom avea câteva subiecte de "analizat" în urmãtoarele postãri. 

De fapt, în continuare, vã fac o invitaţie la vernisajele a douã evenimente fotografice organizate de Clubul Fotografilor Iaşi. Cele douã evenimente sunt:

1. Expoziţia de fotografie "Omul de pe urmă"
Perioada: 15 august 2016 – 3 septembrie 2016



Expoziţia este realizatã cu prilejul Zilelor Eminescu Botoşani - Ipoteşti 2016 şi a Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie), de cãtre Florin Marius Aioanei şi Alexandru Pohață, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi şi absolvenţi ai Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi. Autorii ne prezintã 30 de imagini în format 30X45, pe care le-au reunit în expoziţia "Omul de pe urmă". Fotografiile încearcã să surprindã ordinea în dezordine identificându-i pe oamenii singuri, fãrã nume, din mulţime.
------

2. Expoziţia de fotografie "De prin folder adunate"
Perioada: 15 august 2016 – 4 septembrie 2016



Expoziţia cuprinde 51 de lucrări realizate în ultima perioadă în mai multe zone ale României. Autorul este Răzvan Șchiopu, pasionat de fotografie de mai bine de trei ani de zile.
Vã invit prin urmare la vernisajele celor douã expoziţii ce au loc marţi, 16 august 2016, ora 18:30 în Sala „Diotima” a Casei de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou.

În mod sigur vom avea avea mai apoi subiecte... simple și elegante de "analizat".



joi, 28 iulie 2016

Scurtã istorie a fotografiei la Iasi

Clădirea Academiei Mihăilene de pe strada Arcu
Pentru cã este vacanță și lumea are nevoie de destindere m-am gândit să fac o scurtă descriere a modului în care a evoluat fotografia și activitatea fotografică în Iași încă de la momentul aparaiției acestei frumoase invenții. Reiau pe scurt o prezentare pe care am făcut-o la cea de-a 133-a întrevedere: publică a CFI din 5 mai 2015.

Anul 1839 este considerat anul oficial al invenţiei fotografiei. Este anul în care Jacques Mande Daguerre a inventat procedura de transpunere a unui cadru din realitate într-o imagine pe o placă metalică (dagherotipie).

Prima fotografie făcută vreodată – Vedere de la fereastra din Le Gras - a fost realizatã de Nicephore Niepce așa cum ați putut afla și din postarea De-ale fotografiei .

Albina Românească, gazetă care a apărut la Iași între 1829-1850. Proprietar și redactor Gh. Asachi
Clădirile de pe str. V. Alecsandri, unde a funcționat sediul Gazetei Albina românească
În urma documentării pe care am făcut-o voi puncta în continuare căteva etape ale istoriei fotografiei în "dulcele târg al Ieșilor". Fotografiile îmi aparțin, iar câteva sunt scanate după diverse documente la care am avut acces în cursul documentării mele.
  •  La câteva sãptãmâni de la patentarea dagherotipiei – Revista “Albina Româneascã” a lui Gh. Asachi anunta vestea cea mare (februarie 1839) 
  • În 1840 la Academia Mihãileanã se fãceau studii privind dagherotipia
  • In 1841 Școala de Arte și Meserii Iași deschidea primul atelier fotografic pentru public
  • In 1850 este fondat Atelierul fotografic al fratilor Ioan si Nestor Heck


  • La sfârșitul sec XIX, în cartierele Iașului apar diverse ateliere pentru fotografii la minut
  • pe str. Lapusneanu existau mai multe ateliere fotografice : Chaland (nr.10), Flaschner (nr.41),
    Franchette (nr.44). (Almanachul tipografic” din 1897).
 
Coperta Almanachului tipografic

Atelierele fotografice din Iași la data apariției Almanachului


  • În 1932, în Iași existau patru studiouri fotografice: două pe Strada Lăpușneanu, unul în Piața Unirii și unul în Târgu Cucu, iar în 1940 erau deja 8(opt) (sursa: Ion Mitican).
  • În perioada de după 1945 numărul atelierelor fotografice din Iași s-a stabilizat la 5-6 și acestea au fost preluate de către sistemul cooperatist. 
  • În ceea ce privește fotografii vreau să amintesc aici două nume pe care le admir și respect pentru ceea ce au făcut și fac în domeniul fotografiei ieșene: Ion Matei Agapi și Dan Mititelu
La Palatul Culturii din Iași există o foarte valoroasă colecție, unică în țară, cu peste 100 de aparate fotografice ce ilustrează evoluția lor în timp.

Fără îndoială ar fi multe de povestit despre fotografie la Iași. Voi continua documentarea și discuțiile cu persoane abilitate pe această temă. Ideea de a face un muzeu al fotografiei la Iași mi se pare în continuare de actualitate și vreau să realizez acest proiect. Ce șanse sunt !?  Dumnezeu știe... Aș vrea ca proiectul să facă parte din obiectivele unei Asociații Clubul Fotografilor din Iași, dar și aici lucrurile se mișcă greu. 
Mergem înainte.
Să fim sănătoși cu toții și s-auzim numai de bine !

 

luni, 4 iulie 2016

Fotografia și bicicleta. E-book gratuit.

Viața la țară, pe bicicletă

Voi prezenta în două cuvinte o altă idee de proiect fotografic interesant. Este vorba de fotografiile cu şi despre biciclete/biciclişti. Tot mai mulți oameni folosesc bicicleta pentru a se deplasa în interiorul şi în afara localităţilor de reşedinţă. Bicicleta a devenit totodată şi un mijloc de petrecere a timpului liber. Apare astfel ca justificat locul  bicicletei în fotografia documentară (şi nu numai) a timpurilor noastre. Amãnuntele care au în vedere partea "artisticã" a proiectului sunt strâns legate de creativitatea si imaginația autorului.

Cine pe cine, cine cu cine !?

Din punct de vedere al compoziţiei posibilităţile sunt practic nelimitate. Bicicleta poate fi subiectul central şi uneori singurul, însoţit de jocuri de culoare, de forme, texturi şi umbre.

Exemple de astfel de proiecte poate fi vãzute AICI (Lone Bicycle photo Project)

Concurență !?

Alteori subiectul îl reprezintă doar perechea bicicletă/biciclist.

Doar noi doi


Se pot face asocieri/relaţionări cu alte persoane sau alte subiecte (bãtrâni, tineri, reciclare, sport, condiție fizică, aspecte ecologice, etc.)

Întrecere ad-hoc


În ceea ce priveşte locurile unde se pot realiza fotografii în zona Iaşi, reamintesc aici de iniţiativa  specialiştilor de la Facultațea de Geografie și Geologie, Departamentul de Geografie, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi despre care am pomenit într-o postare anterioarã. Au fost propuse trasee pe diverse teme, au fost identificate obiective turistice și activități caracteristice pentru fiecare temã în parte și a fost propus un itinerariu optim de parcurgere a acestora. Unul din trasee se numeşte ”7 coline pe bicicletã” (Traseul Activ) şi se adresează pasionaţilor de ciclo-turism. După cum spuneam, este o posibilitate aparte de a explora și fotografic orașul Iași și împrejurimile sale.

Fãrã nicio legăturã cu Turul Frantei, în curs de desfasurare în zilele acestea, ideea de a fotografia un concurs de ciclism este la fel de interesantã.

Am în vedere atitudinea grupului de concurenți

Efortul concurenților

Spectatorii de pe margine

Personalul auxiliar

La finalul cursei


Pasionaţii de călătoriile pe bicicletă şi în acelaşi timp de fotografie pot găsi mai jos şi descărca o carte (limba engleză) în format electronic care vă pune la dispoziţie informaţii şi cunoştinţe pentru realizarea unor fotografii deosebite într-o călătorie cu bicicleta.

joi, 30 iunie 2016

Viața la țară (I)

Animalele - un subiect frumos pentru un foto-proiect în spatiul rural
 Acum câţiva ani membrii Clubului Fotografilor din Iaşi obişnuiau să organizeze, la sfârşit de săptămână, foto-ture în afara oraşului. Se organizau ieşiri în judeţ în diverse localităţi rurale sau în satele din Zona Metropolitană  (localităţi aflate pe o rază de 30 km în jurul municipiului Iaşi). Deplasarea se făcea cu transportul auto local sau cu trenul şi rareori cu autoturismele proprii.

Spaţiul rural oferă numeroase subiecte interesante pentru un proiect fotografic ce se poate încheia cu o expoziţie faină.

Ocupațiile

Se poate organiza o expoziţie cu lucrări "artistice", dar şi o expoziţie documentara este bine-venită. O astfel de expoziţie colectivă, împreună cu colegii de la CFI, am organizat în 2013,  în Galeria "La Gard" din Parcul Copou.

Poate cândva, cumva, una din instituţiile româneşti abilitate vor folosi fotografiile în scopuri educative, pentru cercetare şi/sau informare cum se întâmplă în alte ţări europene.

Peisajul

Un văcar modern


Ocupații de sezon

Şi pentru că tocmai au decis să renunţe la statutul lor de membru al UE mă voi referi la Marea Britanie şi voi da ca exemplu Reţeaua muzeelor din spaţiul rural ( Rural Museums Network)

Reţeaua furnizeazã sprijin pentru dezvoltarea accesului la colecţiile patrimoniale şi informaţiile rurale, dar şi pentru facilitarea cercetãrii în zona rurală.


Strada/Ulița



Muzeul Spaţiului Rural Englezesc (The Museum of English Rura Life) este dedicat spiritului spaţiului rural din Anglia şi locuitorilor săi. Întreţine colecţii din zona rurală spre folosul tuturor locuitorilor ţării.

Colecţia de fotografii a muzeului cuprinde cca 15.000 de imagini, acoperind o perioadă de peste 70 de ani de schimbare a zonei rurale din Anglia.

Una din cele mai interesante este cea a lui John Tarlton. Fotografiile acestuia acoperă spaţiul rural englezesc în perioada 1940-1980. În această perioadă autorul şi-a publicat fotografiile în diverse reviste despre spaţiul rural al Angliei (Field, Shooting Times, Farmers Weekly and Country Life). O parte din fotografiile sale pot fi admirate AICI.

În general fotografiile din satele românești surprind aspecte de zi cu zi din gospodãriile rurale, viaţa la câmp, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, apiculturã, pescuit şi alte ocupaţii curente. Nu lipsesc imagini de la evenimentele vieţii: nunta, botezul, etc.

Copii și animalele

Vacanța

La scăldat


În final douã proiecte faine din viaţa satului românesc: