Se afișează postările cu eticheta cuza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuza. Afișați toate postările

luni, 4 iulie 2016

Fotografia și bicicleta. E-book gratuit.

Viața la țară, pe bicicletă

Voi prezenta în două cuvinte o altă idee de proiect fotografic interesant. Este vorba de fotografiile cu şi despre biciclete/biciclişti. Tot mai mulți oameni folosesc bicicleta pentru a se deplasa în interiorul şi în afara localităţilor de reşedinţă. Bicicleta a devenit totodată şi un mijloc de petrecere a timpului liber. Apare astfel ca justificat locul  bicicletei în fotografia documentară (şi nu numai) a timpurilor noastre. Amãnuntele care au în vedere partea "artisticã" a proiectului sunt strâns legate de creativitatea si imaginația autorului.

Cine pe cine, cine cu cine !?

Din punct de vedere al compoziţiei posibilităţile sunt practic nelimitate. Bicicleta poate fi subiectul central şi uneori singurul, însoţit de jocuri de culoare, de forme, texturi şi umbre.

Exemple de astfel de proiecte poate fi vãzute AICI (Lone Bicycle photo Project)

Concurență !?

Alteori subiectul îl reprezintă doar perechea bicicletă/biciclist.

Doar noi doi


Se pot face asocieri/relaţionări cu alte persoane sau alte subiecte (bãtrâni, tineri, reciclare, sport, condiție fizică, aspecte ecologice, etc.)

Întrecere ad-hoc


În ceea ce priveşte locurile unde se pot realiza fotografii în zona Iaşi, reamintesc aici de iniţiativa  specialiştilor de la Facultațea de Geografie și Geologie, Departamentul de Geografie, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi despre care am pomenit într-o postare anterioarã. Au fost propuse trasee pe diverse teme, au fost identificate obiective turistice și activități caracteristice pentru fiecare temã în parte și a fost propus un itinerariu optim de parcurgere a acestora. Unul din trasee se numeşte ”7 coline pe bicicletã” (Traseul Activ) şi se adresează pasionaţilor de ciclo-turism. După cum spuneam, este o posibilitate aparte de a explora și fotografic orașul Iași și împrejurimile sale.

Fãrã nicio legăturã cu Turul Frantei, în curs de desfasurare în zilele acestea, ideea de a fotografia un concurs de ciclism este la fel de interesantã.

Am în vedere atitudinea grupului de concurenți

Efortul concurenților

Spectatorii de pe margine

Personalul auxiliar

La finalul cursei


Pasionaţii de călătoriile pe bicicletă şi în acelaşi timp de fotografie pot găsi mai jos şi descărca o carte (limba engleză) în format electronic care vă pune la dispoziţie informaţii şi cunoştinţe pentru realizarea unor fotografii deosebite într-o călătorie cu bicicleta.