miercuri, 20 mai 2020

Reflexiile Deltei



Când eram copil, obişnuiam să merg vara, împreună cu un unchi, în Delta Dunării. De obicei, mergeam cu trenul până la Galaţi de unde luăm un vapor - cursa de pasageri spre Tulcea. Vasul era mare, alb, se numea "Abrud" şi făcea vreo 2-3 ore până la destinaţie. La Tulcea, de obicei luăm o aşa-numită navă rapidă, care se numea "Săgeata". Mergeam spre Chilia Veche. unde poposeam la unicul hotel din oraş. Era administrat de o familie foarte ospitalieră şi simpatică de turci numită Bayazit (sau asta era porecla bărbatului, nu sunt foarte sigur!).
Nu-mi amintesc multe lucruri din acea perioadă, dar ştiu că îmi plăcea excursia. Ştiu că mergeam la cherhana şi la pescuit pe canale. Mergeam la Letea şi vedeam caii şi ne grăbeam seara repede la hotel că ne "mâncau" ţânţarii.



Ce ţin foarte bine minte este ziua în care am aflat de prima aselenizare a omului pe lună ( Apollo 11 - 21 iulie 1969). Dimineaţa, pe la cinci jumãtate, lumea s-a trezit să vadă evenimentul la TVR. Se transmitea în direct. Eu dormeam de tremurau saltelele... Când m-am trezit toţi comentau şi ascultau relatările evenimentului la România Actualităţi. "That's one small step for man, one giant leap for mankind." (Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire) au fost cuvintele, pe care le-am auzit repetate, de nenumărate ori, de-a lungul anilor. Toată lumea din oraş vorbea despre aselenizare şi asta s-a întmplat pânã seara târziu ...







Am rămas cu amintiri frumoase despre Delta Dunării, pe care nu am reuşit să o revăd decât anul trecut. Pe scurt...

Am mers cu maşina până la Dunavăţu de Jos, cea mai înaintată localitate în interiorul Deltei, spre Marea Neagră. Te afli în inima Deltei şi de acolo nu poţi să mergi mai departe decât pe apă. Ai ocazia să vezi şi să fotografiezi o grămadă de lucruri frumoase, pe subiecte şi teme diferite.



Am ales pentru început subiectul "reflexii". Vor mai urma şi altele... Delta este un loc pe care nu poţi să-l vezi rapid . Ai nevoie de excursii de 6-7 zile, organizate în locaţii diferite... Planificare timp, mijloace de transport, dotãri necesare... nu e simplu... Lumea a început să se intereseze de Deltă şi apar tot mai multe semnale că în curând locul acesta se va "occidentaliza". O fi bine, o fi rău!?




Google a anunțat în octombrie anul trecut că Delta Dunării este disponibilă în Street View pe Google Maps. Poate fi parcursă de orice persoană din lume, cu o conexiune la internet. 




Delta este prezentă cu tot ce are mai frumos, de la rute navigabile la lacuri și canalele acoperite de vegetație, de la păsări și floră, la arhitectură locală și sate înconjurate de ape. Mai multe detalii afli AICI 




În total, sunt acoperiți peste 1.500 de kilometri de canale și drumuri... Din fericire, animalele de aici... păsările, se pot ascunde în stufăriş. Cât o mai rezista şi acesta...!
S-auzim numai de bine...
















sâmbătă, 9 mai 2020

Locuri de vãzut şi fotografiat în Iaşi (R1) - Rîpa Galbenã

Fata cu liliac... de la Râpa Galbenã

Astãzi Facebook-ul mi-a atras atentia asupra uneia din fotografiile mele mai vechi: "Fata cu liliac"... de la Râpa Galbenã. Si eu cred cã acest loc meritã inclus în lista obiectivelor ce trebuie vãzute, dacã te afli în vizitã la Iasi. De altfel, Râpa Galbenã este unul din locurile dragi mie când vine vorba de fotografie, pentru cã, aici, poţi scoate imagini deosebite, în orice moment al zilei
Acesta este numele pe care îl poartã o construcţie aparte situatã la poalele dealului Copou. Zona de la partea superioarã, spre Biblioteca Centralã Universitarã "Mihai Eminescu" este cunoscutã sub numele de Esplanada Elisabeta.

Rîpa Galbenã înainte de anul 1920 (carte poştalã)
Rîpa Galbenã înainte de anul 1920 (carte poştalã)


Construcţiile de la Rîpa Galbenã au fost realizate la sfârşitul secolului XIX pe când primar al Iaşului era Nicolae Gane. Zona a mai fost cunoscutã, înainte de amenajare, sub numele de Podul lui Eminescu.

În partea de sus, la câţiva zeci de metri, pe strada Florilor nr.1 se aflã casa lui Anastasie Fătu, cel care a înfiinţat în zonã prima Grãdinã Botanicã din România (1856).

Clădirea Clubului CFR (construită 1922) şi pavilioanele din fostul "cartier ceferist", aflate la partea de jos a construcţiei de la Rîpa Galbenã, au devenit la rândul lor obiective istorice.


Clubul CFR si pavilioanele

 


Mai multe detalii despre Esplanadã, care a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași (2015) puteţi afla de AICI.

Dupã cum spuneam, Rîpa Galbenã a devenit unul din locurile mele preferate de fotografiat. Fac de multe ori fotografii acolo chiar şi în zilele toride de varã, când soarele arde puternic şi proiecteazã pe scãri umbrele celor care le urcã sau coboarã.

Shadows - R.G în miezul zilei, vara


Rîpa Galbenã, seara

Iar din primãvarã pânã în toamnã apusurile vãzute de aici sunt şi ele subiecte faine de fotografiat. De asemenea, sunt de luat în calcul construcţia masivã de piatrã, texturile, formele pereţilor şi balustradelor, jocul umbrelor, etc.

Rîpa Galbenã - despre timp - blog FOTO-IDEEA
Rîpa Galbenã - despre timp

Cãutându-l pe Fan Ho - Approaching Shadow

 
"Strada mea cu un singur bec" - Apus la Rîpa Galbenã - blog FOTO-IDEEA
"Strada mea cu un singur bec" - Apus la Rîpa Galbenã


Vino la Rîpa Galbenã din Iaşi. Nu uita aparatul de fotografiat şi... inspiraţia. Dacã vei afla câteva lucruri despre locul acesta, vei avea în faţa ochilor o parte din  istoria noastrã, a românilor.
S-auzim numai de bine