miercuri, 8 aprilie 2020

Când pisica te scoate la plimbare

Acum două săptămâni făceam, pentru cei care stau în casă, o invitaţie AICI   la acvariile din Statele Unite ale Americii, dar şi la cele europene. Dacă ai timp, să stai să observi atmosfera de acolo, totul devine o activitate relaxantă, care te mai scoate din fluxul năucitor de evenimente, ce au pus stăpânire pe viaţa noastră în ultima perioadã.





\Nu de mult, Atlanta Humane Society în colaborare cu  Georgia Aquarium au realizat un proiect simpatic, care a urmărit două obiective. Mai întâi a dorit să vadă reacţia unor mamifere de companie (pisici) în incinta pusă la dispoziţie de instituţia acvariului din Georgia. În al doilea rând a dorit să atragă atenţia publicului asupra faptului că nu există dovezi evidente, care să arate că animalele de companie pot răspândi virusul COVID-19.



Comportamentul micilor mamifere a fost simpatic şi relaxant pentru privitori. A fost realizat şi un mic filmuleţ ce a fost popularizat pe mai multe canale media.




Atlanta Humane Society i-a adus pe cei patru musafiri cu nume simpatice Nemo, Guppy, Marlin, Bubbles şi Dory , iar personalul acvariului i-a plasat printre bazinele cu animale acvatice şi i-a fotografiat. Ce a ieşit puteţi vedea în această postare.






Există şi o versiune canină a experimentului pe care o puteţi vedea AICI .





Cateva fotografii (manipulate) dupã clipul Fox5 TV Atlanta îmi aparţin.





S-auzim numai de bine.





marți, 7 aprilie 2020

Teoria conspiraţiei, primăvara şi “omul gheţurilor”

Omul se numeşte Wim Hof şi mai este  cunoscut și sub numele de „omul ghețurilor" . El poate să îşi controlează corpul cu mintea. Şi demonstrează aceasta cu ajutorul câtorva exerciții simple:”. Şi a avut, de-a lungul timpului, multe realizări incredibile. Una dintre cele mai mari performanţe ale lui Hof este faptul că-și poate controla temperatura corpului în orice condiții. 



A urcat la altitudinea de 6.700 metri pe Muntele Everest purtând doar bocanci și pantaloni scurți Şi-a ținut respirația sub gheața arctică mai mult de  șase minute. Problema este că toate acestea sună… imposibil. Şi de aceea, unii îl privesc pe Wim Hof  neîncrezãtori.




Un jurnalist de investigații american Scott Carney și-a propus chiar să îl demaște pe Wim Hof ca un impostor. (considerând povestea lui ca o mare păcăleală), dar în cursul anchetei a ajuns să îi înțeleagă metodele, devenind un adept înfocat al acestuia.





De-a lungul vremii Wim Hof a căpătat abilitatea de a-și controla temperatura interioară, până la punctul în care corpul poate să rămână cald în medii cu temperaturi foarte scăzute.
Nu-ţi vine a crede, dar cercetătorii de la Universitatea de Stat Wayne, din Detroit, SUA, au  verificat cele spuse de Hof şi i-au cerut să-și demonstreze abilitățile în laborator. (filmul are subtitrare în limba românã)



Concluzia a fost una certă: acesta este un caz în care puterea minții domină materia. Partea cu adevărat tare este aceea  că numitul Wim Hof  spune că oricare dintre noi poate face la fel ca el, cu doar câteva antrenamente(!!!)





Ei şi aici îmi flutura o idee foarte “artificioasã” (na, că am inventat un cuvânt nou – adică ceva legat de sclipirea artificiilor!). Un doctor italian, pe nume Stefano Montanari, enunţa acum ceva vreme o idee în acelaşi ton, referindu-se la năucul ăsta de Covid-19, care chinuie de câteva luni bune lumea. .
„Răceala obișnuită este datorată unuia dintre numeroșii viruși din familia Coronavirus. Alții din aceeași familie provoacă hepatită virală,  gripă, diverse răceli, nu ale sistemelor vii, ci ale lanțurilor chimice care pot infecta uneori ficatul, intestinele sau plămânii, spune Montanari. Păstrăm sute de  astfel de viruși în corpul nostru. Este posibil să fi existat un accident în drumul către un laborator, poate cineva a făcut-o în mod intenționat”, susține  nanopatologul.



Sunt inginer şi sunt adeptul teoriei energiei şi vibraţiei pe planeta Pământ. Am mai povestit despre  “sclipiciul” ăsta şi nu sunt singurul.. Adicătelea totul este energie şi vibraţie.Şi râsul şi plânsul şi visul şi cântecul şi teama şi dragostea şi etc,.etc,etc.




Iar aceşti viruşi au fost activaţi să vibreze dintr-o greşeală care, spun unii, v-a fi “reparată” destul de repede. E simplu! O undă electromagnetică de o anumită frecvenţă cică ar putea pune în mişcare toţi viruşii de un anumit fel din organismul unui om. O altă frecvenţă ar putea să oprească vibraţia nefastă…O “închidere” rapidă a pandemiei (2-3 săptămâni) nu ar face decât să valideze o astfel de teorie “conspiraţionistă”. Vom vedea… Sunt multe de povestit…



 Până atunci, bazându-se pe abilităţile sale dobândite Wim Hof s-a implicat şi în problema Coronavirusului. Iată filmul de mai jos. (filmul are subtitrare în mai multe limbi (14), inclusiv englezã, francezã, spaniolã, dar nu în limba românã)






Stăm în casă, nu? Am ilustrat postarea cu fotografii de primăvară realizate în anii anteriori, da şi cu imagini de la geamurile locuinţei noastre în perioada asta … de “stat în casă”. Să nu uităm să privim primăvara, să ne bucurăm de ea şi să o fotografiem  şi anul acesta. Draga de ea a venit, sfioasă şi este aici, alături de noi. Să-i spunem <Bine ai venit venit, frumoaso!>





Iar până una alta, să fim sănătoşi  şi s-auzim numai de bine.