Yedicule (Istanbul), cunoscută şi sub denumirea de "Închisoarea
celor Şapte Turnuri", este o veche fortăreaţă de pe malul Mării Marmara,
folosită de otomani drept închisoare.
În turnul cel mare al închisorii, numit şi "Turnul
Ambasadorilor", au fost întemniţaţi până la sfârşitul vieţii, domnitorul Ţării
Româneşti Constantin Brâncoveanu (1688-1714), împreună cu fiii săi, Constantin,
Ştefan, Radu şi Matei. Cu toţii au fost omorâţi de către otomani pentru că au
refuzat să treacă la mahomedanism.
Yedicule este o construcţie parţial bizantina, parţial romană. Zidurile
sunt construite din blocuri de piatră şi cărămidă roşie. Această parte a
zidului exterior al oraşului a fost zidită încă din vremea bizantină, de către împăraţii
creştini Teodosie I şi Teodosie al II-lea (408-450). După cucerirea de către turci, sultanul
Mohamed al II-lea a adăugat acestui loc alte trei turnuri. Turcii o numesc astăzi
o “coproducţie otomano-bizantină".Nu a fost niciodată un palat, în adevăratul
sens al cuvântului, ci doar o fortăreaţă folosită mai întâi ca trezorerie, mai
apoi ca închisoare politică şi pentru o scurtă perioadă că grădina zoologică.
Din păcate nu am putut vizita fortăreaţa deoarece era închisă. Am dat
peste o poartă ferecatã şi câţiva câini deosebit de agresivi. Am reusit sa fac cateva fotografii printe scandurile portii.
https://foto-ideea.blogspot.com/
https://foto-ideea.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.