O paginã din istoria noastrã

Palazzo Valentini -Prefectura provinciei romane

Din diverse motive, obiective şi uneori subiective am tot amânat aceasta postare. După multă vreme, am amintiri plăcute despre această vizită şi o recomand cu căldură tuturor celor care vizitează Roma. Şi asta din două motive: în primul rând utilizarea tehnologiei informaţiei pentru punerea în valoare a descoperirilor antice (un muzeu multimedia în toată regula) şi, în al doilea rând, un motiv mai important, este promovarea deosebită pe care o face istoriei României, strămoşilor noştri daci şi romani.  A fost o surpriză plăcută care mi-a adus în suflet multă mândrie.

Cele douã statui din fata Palatului

Palazzo Valentini sau Palatul Imperial este un palat situat chiar în centrul Romei şi care găzduieşte din 1873 sediul prefecturii provinciei romane. mai multe detalii despre istoria palatului se găsesc AICI .

Nu prea am găsit informaţii în limba romana despre această clădire şi despre istoria ei dar dacă ajungi la Roma, rezervă-ţi o jumătate de zi pentru a o vizita. Merită toată atenţia. Pentru a-l identifica trebuie să spun că această clădire se afla în apropierea columnei lui Traian, situată chiar în faţa intrării în muzeu. 

Palazzo Valentini - partea din spate cu intrarea în muzeul virtual

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să facem o rezervare online pentru vizita noastră, cu câteva zile înainte de a ajunge la Roma. Biletul a costat 12 Euro (+1.5. Euro rezervarea).

Pagina de Internet a obiectivului (în limbile engleză şi italiana se găseşte  AICI. 

Reconstituire (imagine virtualã 3D) a domusului din Palazzo Valentini

Numele Valentini vine de la bancherul și consulul general Vincenzo Valentini. Acesta a cumpărat palatul, și-a stabilit reședința aici și ia dat numele. Palatul a fost extins și împodobit cu mari cheltuieli. Bancherul și-a plasat în clădire propria colecție de picturi și a mărit colecția sa foarte vastă de cărți și descoperiri arheologice. Prefectura provinciei romane a cumpărat clădirea cu totul în 1873 şi s-a mutat aici.

Descoperirile arheologice care au adus la iveală vestigii antice (un domus roman, ruine ale unor clădiri imperiale, etc.) au fost făcute la începutul sec. XX.

Vedere spre iesirile subterane ale Palazo Valentini, situate spre Columna lui Traian

La începutul anilor 2000 a fost luată hotărârea de a dezvolta aici un muzeu virtual bazat pe descoperirile făcute şi pe resursele rămase de la vechiul proprietar care a dat numele obiectivului istoric. Sunt multe de văzut: modelãri 3D îmbogățite cu efecte grafice, reconstrucții virtuale, jocuri de culori și filme.

Columna lui Traian aflatã în spatele Palazzo Valentini

Spre dezamăgirea fotografilor utilizarea camerelor foto-video în muzeu este interzisă. Am reuşit să fac câteva capturi cu telefonul şi să fotografiez columna lui Traian din subsolul palatului precum şi exteriorul acestuia.

Detaliu de pe Columna lui Traian

Există mai multe filme pe Youtube despre Palazzo Valentini şi cel mai interesant pe care l-am găsit este mai jos (în limba italiană).

Nu am găsit filmul prezentat în interior despre campaniile lui Traian în Dacia, despre bătăliile daco-romane, despre eroismul dacilor, despre poveştile lor, dar vă garantez că merită văzut la faţa locului.
Unii spun cã prezenţa dacilor la Roma este mult mai vizibilã decât ştim noi cei de acasã. 

Am înserat o serie de fotografii făcute cu ocazia vizitei.

Să auzim numai de bine. 

Universitatea, universul şi realitatea

Directorul unei fabrici le propune muncitorilor să lucreze în fiecare zi mai mult cu o ora pentru a creşte productivitatea.
Apoi îi intreabă pe angajaţi dacă sunt de acord.
Ionescu: - Eu propun sa se lucreze câte 10 ore pe zi pentru a mari profitul companiei. 

Georgescu: - Eu zic că putem lucra chiar 12 ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenţei.
Vasilescu: - Am putea să lucram 16 ore pe zi, suntem obligaţi să ne facem datoria.
Gheorghe:- Eu propun sa nu mai plecăm acasă deloc. Pentru că acasã ne întâlnim cu nevestele şi riscăm să se nască tampiţi ca Ionescu, Georgescu si, Vasilescu!
Bancul este din perioada comunistã, dar este de actualitate si astãzi.

Am participat zilele acestea la evenimentele prilejuite de împlinirea a 35 de ani de la absolvirea facultăţii. Câţiva foşti colegi inimoşi au găsit timpul necesar şi au pus la bătaie entuziasmul şi energia  pentru a organiza un eveniment frumos. Şi vreau să spun câteva vorbe despre acesta, referindu-mă la cursul festiv care s-a desfăşurat în Aula "Gh. Asachi" a Universităţii Tehnice Iaşi.

A fost impresionant numărul mare de participanţi la întâlnire, peste 120 de colegi veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate. Mi-a atras atenţia un lucru. În momentul în care era strigat catalogul fiecare din cei prezenţi trebuia să prezinte în câteva cuvinte ce a făcut în toată această lungă perioadă, de 35 de ani.

Vă daţi seama că nu e simplu şi încercând să rezume fiecare a spus (conştient sau inconştient) ceea ce consideră că a realizat important în viaţă până la acest moment.

Au existat 4 sau 5 "tipare" distincte în aceste luări de cuvânt:

1. "Am lucrat 20 de ani acolo, în meseria pentru care m-am pregătit, apoi am schimbat pentru că... Sunt căsătorit, am un fiu şi doi nepoţi..."

2. "Am luat repartiţie acolo, în 1990 a trebuit să mă transfer la... şi de aproape 30 de ani fac altceva...

3. "Am luat repartiţie la..., după 3 ani m-am mutat în oraşul natal la fabrică. Am fost 3 ani director... Am o fiică şi aştept nepoţi..."

4. "Lucrez la... pe alt post decât cel pentru care m-am pregătit. Am doi băieţi plecaţi în Elveţia şi sunt de 3 ori bunic..."

5. "Am o fiică de 33 de ani, care lucrează la Bruxelles...Să ne vedem sănătoşi şi peste x ani..."

Desigur au mai existat şi alte "şabloane" sau variaţiuni pe aceeaşi temă.

Concluzia pe care am tras-o este că facultatea noastră nu ne-a pregătit de loc, sau prea puţin, din punct de vedere profesional pentru ceea ce am trăit în ultimii 35 de ani. Cu mici excepţii, nici nu avea cum să o facă. Fabrici şi uzine fost închise sau au dispărut pur-şi-simplu. Meserii au dispărut şi meserii noi au apărute din diverse alte nevoi. Unul din profesori spunea că nici structura actuală a facultăţii nu este potrivită pentru nevoile actuale ale economiei româneşti. Ceea ce am învãţat foarte bine a fost sã ne "descurcãm" în viaţã.

Vreau să vă reamintesc faptul că eram educaţi şi îndoctrinaţi în ideea că generaţia noastră, noi, absolvenţi în 1983, "vom construi societatea socialistă multilateral dezvoltată." Ideea aceasta a murit în decembrie 1989 şi noi toţi am trăim cu speranţa că ceva deosebit se va întâmpla. De fapt interminabila perioada de tranziţie cu schimbări uneori neverosimile ne-a adus la concluzia că nu ştim încotro mergem. Nu ştim, de fapt, ce vrem.

Statul, devenit capitalist cu diverse "feţe" (cu faţă umană, de tranziţie, capitalism sălbatic, etc) îşi pierde puţin câte puţin rolul de administrator naţional şi nu mai mulţumeşte nevoile şi solicitările la nivel regional şi local.

Mai mult de atât, grupuri diverse de interese, numite în fel şi chip, întreţin interesele personale ale conducătorilor şi băieţilor deştepţi. Trist este ca noi, cei ajunşi la "maturitate", să vedem că lucrurile nu stau astăzi altfel nici în alte ţări din lume. În lume au loc mai multe proteste, sui de aceea, filozoful Mihai Şora spune că „ceva nu e în regulă”: „Proteste în Statele Unite, proteste în Marea Britanie, proteste în Spania, în Turcia, în România, în Moldova, în Rusia, în Vietnam…  Ceva nu este în regulă pe planeta Terra. Vă daţi seama? Dacă vin acum extratereştrii, ne facem de toată ruşinea”.

Filozoful Mihai Şora (1990 - Revista 22)

Se spune că la începutul anilor 1990 a murit comunismul, la începutul anilor 2000 capitalismul şi-a dovedit neputinţă. Iar de atunci societatea omenească cunoaşte o stare tot mai mare de incertitudine. Oare ce urmează?

Pare că o energie universală cumulata a pământenilor se afla pe o pantă descendenta. După cum spuneam într-o postare anterioară a fost dovedit ştiinţific cum că inteligenta medie pe pământ este în scădere evidenta. Trăim pe baza "imaginilor" şi acest lucru a devenit înşelător. Trãim vremuri de instabilitate.

Dar sta în puterea noastră să îndreptăm lucrurile. Totul este să gândim pozitiv şi să ne dorim schimbarea în bine. Faptul că un avion se înalţă de la pământ nu înseamnă că a scăzut forţa gravitaţională sau a dispărut. Faptul cã o navã se balanseazã în "ritmul" valurilor nu înseamnã cã este nesigurã.

Unul din specialiştii cunoscuţi în dezvoltare personală, Joe Vitale, supranumit şi "Buddha al Internetului" spune în una din cărţile sale "Manual pentru viaţă" (2015-editura Meteor Publishing). "Universul (sau energia a tot ce existã pe lume) va răspunde întotdeauna gândurilor tale prin "da". Dacă ai gânduri negative, universul va spune: "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate negative.dacă ai gânduri pozitive, universul va spune "Bine sunt de acord cu tine" şi îţi va aduce rezultate pozitive. În ambele situaţii universul răspunde prin "da".

Şi pentru că am pomenit mai sus de lucruri nesigure

, am ilustrat postarea cu o serie de fotografii personale dintr-un proiect interesant având ca tema chiar "instabilitatea".

Să auzim numai de bine.

Fii creativ. Furã... Uimeşte-mă!

Revista Harper's Bazaar - Public Domain

 "Cel mai bun sfat dat vreodatã îi aparţine directorului revistei Harper's Bazaar, Alex Brodovitch, către tânărul Richard Avedon, cel care avea să devină, peste câţiva ani, unul din cei mai renumiţi fotografi din lume. Sfatul era simplu: "Uimeşte-mă!" Ţine minte aceste cuvinte şi tot ce vei face va fi creativ." spune Paul Arden în cartea despre care aminteam cu câteva postări în urmă ("Gândeşte fix pe dos").

Richard Avedon - Licenţa Creative Commons

Richard Avedon era proaspăt angajat al revistei şi motivul angajării era un nou proiect de fashion photography, pentru care Avedon părea să aibă abilitaţi deosebite.

Într-o postare de acum vreo doi ani spuneam că pentru fotograful începător ideea de a încerca să imite sau "să refacă" fotografii ale maeştrilor fotografi poate fi o idee benefică.

Adăugați o legendă

"Furã din orice loc unde vibrează inspiraţia sau care îţi alimentează imaginaţia." - spune Paul Arden, în aceeaşi lucrare ... "pe dos".  Devorează filme, muzica, picturi, cărţi, poeme, fotografii, conversaţii, vise, copaci, arhitectură, semne de circulaţie, nori, lumina şi umbre. Alege să furi numai de la lucrurile care vorbesc direct sufletului tău. Dacă faci asta, muncă şi furtul tău vor fi autentice.". Iar autenticitatea este cea care contează. Sursa inspiraţiei devine mai puţin importantă.
Regizorul franco-elveţian Jean Luc Godard  spune undeva: <Nu contează de unde iei lucrurile, ci încotro le îndrepţi>. În fotografie aceste îndemnuri sunt de luat în seamă, mai ales dacă eşti fotograf-în-devenire.

Nu e cazul să te temi că vei face o fotografie identică şi nici măcar asemănătoare. Îl ţin minte pe Dan Mititelu, care ne spunea la curs ca orice am face, orice cadru am compune, fotografia respectivă a mai fost realizată înainte. Şi la cele câteva milioane de fotografii realizate astăzi în lume, nimic nu mai este surprinzător. Iată un exemplu simpatic.

Destul de des, când se vorbeşte de o fotografie auzim fraze de genul "a surprins momentul" său "a fost la momentul potrivit la timpul potrivit. Nu te gândeşti că 2(doi) fotografi ar putea fi în acelaşi loc la momentul potrivit pentru a surprinde acelaşi cadru. Deseori, mergând în ture foto, mulţi din noi "se îngrămădesc" asupra unui subiect comun şi este de aşteptat că respectivele cadre să fie asemănătoare. Iar unii specialişti ne spun că fiecare vede şi compune un cadru în felul său, chiar dacă subiectul fotografiat este acelaşi.

Doi fotografi, care nu s-au întâlnit niciodată, au reușit să facă două fotografii identice. Și nu au realizat un peisaj static, pentru că subiectul a fost un far lovit de valurile mării. Cei doi nu se cunoşteau şi nici nu erau împreună. Dar se aflau, întâmplător, foarte aproape unul de altul. Cei doi au reușit să surprindă același moment, din același unghi.

Doua fotografii identice realizate de doi fotografi in acelasi timp

 Până şi poziţia valurilor este aceeaşi. Singura diferenţă între cele două cadre o reprezintă luminozitatea. Probabilitatea de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat era aproape zero. Mai multe detalii sunt de găsit AICI.

Fii creativ, pune imaginaţia la treabă şi s-auzim numai de bine.

Proteste, semafoare si postmodernism

Am ascultat acum câteva zile, la una din întrevederile publice ale Clubului Fotografilor Iaşi, o prezentare despre "postmodernism în fotografie".

Clubul Fotografilor Iaşi - 10 ani de existenţã

Mărturisesc sincer că nu am fost foarte atent la detalii, încercând doar să înţeleg ce este postmodernismul şi cum se manifestă el în arta fotografică. Promit să continui "cercetarea".

Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul este împotriva celor care susţin că deţin secretul adevărului, sau frumosului, împotriva regulilor şi legilor, care au rădăcini în percepţia comunităţii. Cu alte cuvinte, cu cât te supui mai puţin regulilor grupului şi convenientelor cu atât eşti mai aproape de curentul postmodernist.

Postmodernismul se manifestă în multe discipline cum sunt filozofia sau chiar teologia, dar şi în artă, modă, tehnologie. Un exemplu în domeniul arhitecturii este Frank Owen Gehry despre ale cărui proiecte am mai pomenit. 

Frank Owen Gehry - Dancing House - Praga

Andy Warhol este un exemplu al postmodernismului în artã. Ca reprezentant al curentului PopArt, Warhol aduce la rang de artã elemente considerate altă dată banale, "murdare" sau triviale.

Andy Warhol

Şi totuşi, unii susţin că Postmodernismul nu poate fi descris ca o mişcare coerentă şi nu are caracteristici bine definite. Curentul poate fi cel mai bine perceput ca un grup de stiluri şi atitudini apărute ca reacţii împotriva tradiţionalismului şi modernismului.

Cum spuneam puţin mai înainte, părerea mea este ca postmodernismul este o reacţie împotrivă... şi se vrea a fi "un alt fel/mod".

Marcel Duchamp

În 1911, Marcel Duchamp a plasat un pişoar într-o expoziţie,  l-a semnat cu un nume fictiv şi l-a numit artă. În acelaşi ton, acum câţiva ani nişte austrieci au găsit o piatră pe care se spune că a urinat Mozart şi au declarat stânca-monument, obiectiv turistic.

Astăzi dimineaţă, în timp ce treceam strada, mă gândeam că sunt multe alte exemple, în jurul nostru, care confirmă ideea unei schimbări continue a modului în care percepem viaţa. Pânã şi cei care trec la semafor pe roşu, atunci când nu se vede venind nicio maşină se pot considera postmodernişti(!)

Andreas Gursky, Rhine II, 1999 - pãnã acum 2 ani, cea mai scumpã fotografie din lume

În ceea ce priveşte fotografia, încă de la început, aceasta a pus în discuţie apartenenţa sa la domeniul artei. Pe de altă parte, principalele teme abordate erau teme tradiţionale: istorice,  peisaje, portrete, alegorii, subiecte mitologice şi religioase. Mai târziu au apărut modernismul şi postmodernisdmul în fotografie, care au dat la o parte aceste teme. Puţin câte puţin, fotograful, care mânuia o maşină (camera foto) a încercat să aducă propria contribuţie, "artisticã", la rezultatul muncii sale. Aproape normal, contribuţia proprie a însemnat, noutate, încălcarea de reguli, negare, "altceva".

Garry Winogrand, Apollo 11 Moon Shot, Cape Kennedy, FL, 1969

Am căutat câteva exemple de fotografii care pot fi considerate ca aparţinând curentului postmodernist. Nu vreau să comentez pentru că nu am pretenţia că mă pricep la teoria artei. Şi am adăugat 2 propuneri de fotografii personale realizate în acelaşi stil. Adică stilul "altfel"

"O aglomeratie aparentã în jurul omului singur(I)"

"O aglomeratie aparentã în jurul omului singur(II)"

Cine se pricepe şi doreşte sã comenteze este rugat sã o facã.

Dar nu cred că, fără ordine, fără respectarea regulilor şi a legilor, putem evolua. Şi nici nu putem construi lucruri bune şi trainice. Nu sunt filozof, nu am niciun fel de pretenţii, dar aceasta este credinţa mea. Şi pentru a încheia pe un ton glumeţ în acelaşi registru:reamintesc o zicală, valabilă mai ales în România: "regulile sunt făcute pentru a nu fi respectate". De multe  fotografii spun: "învaţă bine regulile pentru a şti ce să încalci".

Iar învăţarea regulilor înseamnă, inclusiv, studierea curentului postmodernist şi cunoaşterea lucrărilor reprezentanţilor acestuia în fotografie. Mai discutãm dacã e cineva interesat de asta.

Sã auzim numai de bine.

Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)

"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."

Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse

Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:

- Ce faci moşule, vorbeşti singur?

Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:

- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.

Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:

- Bine-bine, dă-i înainte...!

„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse

Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz

 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse

Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.

Priveşte altfel... gândeşte altfel...

George Bernard Shaw spunea: "Omul rezonabil se adaptează la lume. Omul nerezonabil adaptează lumea la el. Tot progresul lumii depinde de omul nerezonabil.". 

Un alt mod de a vedea rãsãritul soarelui

Studiile aratã cã perfecţionismul blocheazã succesul. Foarte mulţi pierd timp încercând sã perfecţioneze lucrurile înainte de a merge mai departe. Am avut ocazia, cu ceva timp în urmã, sã ascult pãrerea unor americani pe acest subiect. de exemplu, îmi propun sã realizez un aparat sau un soft care sã îndeplineascã mai multe funcţiuni. Sã spunem cã sunt patru. Încep cu  funcţiunea A şi nu trec mai departe (la B, C şi D) pânã această funcţiune (A) nu funcţionează... perfect.

Minimalism - Scara ca simbol al progresului

Complicatã treabã. O rezolvi pe A şi treci la B, dar din motive diverse rezolvarea lui B presupune modificãri la A, şi aşa mai departe. Când ajungi la D, constaţi că şi celelalte funcţiuni trebuie modificate. Mai exista o variantă mai complicată. Când îţi doreşti (este mai ales cazul nostru, al românilor!) şi îţi propui ca aparatul/softul tău să îndeplinească toate funcţiunile posibile pentru acest tip de aparat/soft.

Minimalism - Scara care coboarã si umbra cu "depãsire de vitezã" - un alt mod de a vedea regresul

E important ca în fotografie sã cauţi lucrurile inedite, mai puţin uzuale, iar în ceea ce priveşte perfecţiunea, vei constata că aceasta vine cu timpul. Mai ales când eşti deschis la nou.(vezi AICI).

E important sã cãutãm noul, dar acesta nu trebuie sã fie perfect. Elizabeth Gilbert ne spune cã nu trebuie sã  fim neapãrat originali ci mai degrabã autentici. Şi cheia succesului poate fi... sã priveşti lucrurile altfel.  Din acest punct de vedere vreau s îţi recomand o carte fainã pe care am descoperit-o zilele trecute. E tipărită în editura <Guerilla de pe noptierã >, se numeşte "Gândeşte fix pe dos" şi aparţine lui Paul Arden. Merită să-i dai atenţie.

Palatul Culturii din Iasi - "Un turn apropape perfect" (reflexie într-o baltã - fotografie rotitã cu 180 de grade)

Dar în fotografie existã mai multe soluţii şi o variantã de luat în seamã este fotografia minimalistã. Şi în acest caz trebuie sã priveşti lucrurile... altfel. De fapt trebuie sã vezi în jurul tãu doar lucrurile importante, esenţa, iar aceasta constituie subiectul fotografiei tale minimaliste. Pare simplu, dar (am mai spus-o) nu este de loc. Despre minimalism în fotografie - vezi mai multe AICI . 

Umbra (fotografie rotitã cu 180 de grade)

Şi pentru că tot am adus vorba în această postare despre moduri diferite de a vedea realitatea voi încheia într-o notă veselă cu o poveste care mi-a plăcut în mod deosebit.

Umbra - cu elemente ajutãtoare, care mãresc senzatia de ... altfel (fotografie rotitã cu 180 de grade)

Mă duc la un psiholog şi după ce mă chestionează şi mă consulta atent, desenează pe o foaie de hârtie o turmă de oi şi îmi zice să le păzesc până vine el.
Şi pleacă. Stau şi stau şi aştept. Mă uit la hârtie şi... la oi. Trece un sfert de oră, trece o jumătate şi încep să mă cam plictisesc. Drept urmare iau un creion şi desenez un ţarc în jurul oilor. Şi apoi plec... 

 

Pãzind oile...

Orice problemă are o soluţie! Într-un fel sau... altul.

Să auzim numai de bine.

Veni, vidi la Roma (I)

Zaha Hadid a fost o arhitectã renumitã, cu dublã cetăţenie (irakianã şi britanicã), care s-a născut în 1950 la Bagdad, IraK şi a murit acum 2 ani, în 2016, în Statele Unite. A obţinut mai multe premii importante şi a proiectat, printre altele, Centrul Acvatic din Londra, Clădirea Operei din Guangzhou și Căpitănia portului Antwerpen. Dar nu numai atât... Pentru realizările sale i s-a acordat titlul de Doamna-comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2012.

Zaha Hadid (1950-2016)

Mai multe amănunte despre celebra arhitectã puteţi gãsi în articolul interesant de AICI .

Mi-am fãcut un obicei de a studia cu atenţie locurile pe care urmeazã să le vizitez şi în acest sens caut lucruri inedite, mai puţin vizitate, despre care se vorbeşte mai puţin şi pe care aş putea să le văd cu ocazia călătorilor pe care le fac împreună cu soţia mea.

Un astfel de loc am descoperit în călătoria pe care am făcut-o la Roma la sfârşitul anului trecut. Alături de alte câteva, despre care am vorbit (vezi Lydo di Ostia ), sau despre care voi povesti, Maxxi Museum este un loc pe care merită să-l iei în calcul atunci când vizitezi capitala Italiei.

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (I)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (II)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (III)

Maxxi Museum (27000 metri pătraţi) a fost construit pe baza planurilor arhitectei de care pomeneam mai sus - Zaha Hadid.

Ea spunea despre proiect: “Un lucru interesant despre muzeul din Roma este faptul că el nu mai este un obiect finit, este mai degrabă un teren în dezvoltare şi multe programe pot fi incluse aici.

Eu văd în volumetria clădirii MAXXI un mediu urban impresionant propice schimburilor de idei şi încurajării vieţii culturale a oraşului Roma.

Obiectivul supranumit, pe bună dreptate,  <Muzeul secolului XXI>  găzduieşte de fapt două muzee: muzeul de artă MAXXI şi muzeul de arhitectura MAXXI.

Maxxi Museum - sãli expunere (I)

Maxxi Museum - sãli expunere (II)

Maxxi Museum - sãli expunere (III)

Maxxi Museum - sãli expunere (IV)

Construcţia cu acoperiş din sticlă, prin care pătrunde lumina naturală, se dezvolta pe trei nivele, legate între ele prin treceri şi pasarele. Şi am avut norocul, la momentul vizitei, să vedem o expoziţie despre Zaha Hadid  şi să o "descoperim" pe autoarea renumitului complex arhitectonic roman.

Maxxi Museum - salã prezentare (I)

Maxxi Museum - salã prezentare (II)

Maxxi Museum - salã prezentare (III)

Vorbim, vedem şi fotografiem volume, forme şi texturi dintr-o altă lume. Vedem o parte din proiectele realizate de către Zaha Hadid. Pânã şi umbrele sunt altfel, iar lumina pare sã fie destul de sfioasã. Multe obiecte în mãrime naturalã, machete, fotografii, sticlã şi oglinzi. Multe săli cu filme şi prezentări interactive. Vedem forme, uneori ciudate şi sinuoase, dar şi o serie de intersecţii surprinzătoare de galerii şi scãri. Sunt sugerate scenografii ciudate de dezvoltare urbana şi pe ecrane ni se spun poveşti adevărate, dar neaşteptate.

Ultimul exponat

Ne despãrtim de Maxxi Museum

Un obiectiv deosebit al Romei actuale, un loc pe care merită să-l vizitaţi dacă ajungeţi în capitala Italiei. Da, poate fi inclus în cadrul unui proiect fotoigrafic şi meritã toatã atenţia. Am ilustrat postarea cu fotografii personale, prelucrate rapid, realizate cu ocazia vizitei la Maxxi.M.

Să auzim numai de bine.