Se afișează postările cu eticheta Dan Mititelu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Mititelu. Afișați toate postările

marți, 11 aprilie 2017

Bârfa coloratã a lumii

Citesc zilele trecute câteva comentarii legate de disputa fotografia color vs. fotografia alb/negru. Cineva lanseazã bârfa : "într-un tutorial pe f64.ro se zice cã numai în România ce se mai caută fotografia alb/negru. În rest culoarea e la putere." 

Henri Cartier Bresson (sursa: henricartierbresson.org)
Henri Cartier Bresson (sursa: henricartierbresson.org)

Și discuția continuă cu argumente destul de palide, care țin de plăcerea de a fotografia, altul zice ceva de alb/negru pentru cimitire și tot așa, mai mult pe... arătură!
Aşa-zisul conflict alb/negru vs color are o istorie lungã şi controversatã. Dacă e sã luãm de bunã afirmaţia de mai sus am putea spune cã după moartea lui Henri Cartier Bresson (2004), "restul lumii" cu excepţia României a renunţat la principiile de bază ale artei fotografice stabilite în perioada "de aur" a imaginii pe film alb/negru. Henri Cartier Bresson a devenit o legendă şi este studiat la toate școlile de fotografie din lume. I se mai spune tatăl fotojurnalismului şi unii îl considerã cel mai important fotograf care-a trăit vreodată. A fotografiat toatã viaţa doar în alb-negru (cu excepţia unei serii de fotografii - China, 1958), cu un aparat Leica pe film.

Personal îmi place fotografia alb/negru dar nu mă dau în lãturi, dacã ideea/scopul o cere, să editez fotografiile în culori. Cum motivez aceastã preferinţă !? Pãi sã vedem ! Întotdeauna sunt preocupat de mesajul fotografiei mele şi acord importanţă mai mare compoziţiei şi mai puţin calităţii tehnice. O fi bine, o fi rãu !? După cum spuneam şi cu alte ocazii consider cã este important sã gãsesc sau sã stabilesc, dacã se poate, o relaţie între subiect şi un alt element din cadru. (ex: fundal-subiect sau o persoană cu o statuie sau cu un afiş, cu un mesaj scris, etc). 

Conform principiilor compoziţionale, încerc să atrag atenţia asupra acestei relaţii şi a mesajului. Culoarea poate distrage atenţia privitorului. Conversia la alb/negru reduce totul la esenţe, atrage atenţia spre forme, texturi sau tonuri. Trecerea la alb/negru simplifica procesul de înţelegere a mesajului şi măreşte dramatismul scenei. Şi "face impresie", nu !?.

Când vine vorba sã fotografiezi un curcubeu nu poţi sã-l defineşti în alb şi negru. La fel un apus, un rãsãrit. sau un fluture. În acest caz, culoarea este una dintre cele mai însemnate însuşiri ale subiectului. Nu poţi sã-l defineşti pe deplin fãrã culoare. dar acolo unde culoarea nu este importantã, conversia la alb-negru este cea mai bunã soluţie, din punctul meu de vedere. 

Ted Grant (sursa: youtube.com)
Ted Grant (sursa: youtube.com)

“Când fotografiezi oamenii în culori, de fapt le fotografiezi hainele. Dar când fotografiezi oamenii în alb şi negru, atunci le fotografiezi sufletul!” spunea Ted Grant. 

Să vedem câteva variante alb/negru vs. color ale aceleiaşi fotografii. A se analiza starea / mesajul / feelingul / moodul (spuneţi-i cum vreţi!) pe care îl transmite imaginea în fiecare din cele două cazuri.

Răsărit (varianta color) - aici simti racoarea diminetii - blog FOTO-IDEEA
Răsărit (varianta color) - aici "simt" răcoarea dimineții

 Răsărit (varianta alb/negru) - momentul zilei nu este foarte bine definit
Răsărit (varianta alb/negru) - momentul zilei nu este foarte bine definit

Un fluture pe o floare de scai (armurariu) - varianta color - blog FOTO-IDEEA
Un fluture pe o floare de scai (armurariu) - varianta color - ies în evidență culorile fluturelui și a florii

Un fluture pe o floare de scai - varianta a/n - ies in evidență texturile - blog FOTO-IDEEA
Un fluture pe o floare de scai - varianta a/n - iese in evidență textura scaieților și modelul de pe aripile fluturelui


Oricum observația de la început cum că doar în România mai este căutată fotografia alb-negru este gratuită și face referire strict la "pozari",. Iar persoanele care au lansat ideea fac parte din cei care cred că "orice scremut al dumnealor, poate fi de valoare cândva, undeva, cumva." (L-am citat pe Dan Mititelu într-unul din eseurile sale de acum câţiva ani.)

O pânză de paianjen care reflectă culorile celor două bare - blog FOTO-IDEEA
O pânză de paianjen care reflectă culorile celor două bare

Pânza de paianjen atrage atenția prin țesătura "defectă" - blog FOTO-IDEEA
Pânza de paianjen atrage atenția prin țesătura "defectă"

E mult de povestit, dar să mai lăsăm și pe altă dată... 
Să auzim numai de bine !




luni, 20 martie 2017

Un AN in alb si negru

Postarea de astãzi vine firesc în continuarea unui eveniment la care am participat sãptãmâna trecutã. Este vorba despre vernisajul unei expoziţii de fotografie intitulata "AN 2016" organizatã de cãtre Clubul Fotografilor Iaşi în galeria "Labirint" de la casa de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou.

Afișul expoziției AN 2016 - Clubul Fotografilor Iași
Afișul expoziției AN 2016 - Clubul Fotografilor Iași


Evenimentele fotografice de de tip "AN"=alb-negru (având drept sufix anul anterior, ex: AN 2014, AN 2015, etc) s-au permanentizat în cadrul activităţilor anuale ale CFI. Textul de mai jos nu-mi aparţine. L-am preluat, cu voia autoarei, dintr-un text mai lung ce ar urma sã aparã într-o nouã revistã ieşeană în perioada urmãtoare. Textul aparţine Ralucãi Sofian-Olteanu, redactor la revista Cronica Veche.

  Raluca Sofian-Olteanu este un publicist de excepţie, un om deosebit, care îmi place prin modul cum scrie, cum gândeşte și mai ales cum "vede" lucrurile. Îmi permit sã împart în douã pãrti materialul primit: prima parte o puteți citi în continuare iar a doua o voi insera în viitoarea postare pe blogul FOTO-IDEEA. Prin urmare....


" În sferele artistice, după cum veţi fi observat, bilanţurile se fac în primul trimestru al noului an. Plouă cu nominalizări şi te laşi inspirat, visând la rându-ţi, cu ochii deschişi, topuri de uz personal. Într-una dintre aceste naive retrospective, în care mă înfăşor ocazional, exista şi-un foarte plauzibil trofeu pentru... cel mai trecut prag. Mă refer exclusiv la cele pe care le calci benevol, nu anevoios ci, nevoie mare de voios, clar nu mânat de perpetue îndatoriri, bifate conştiincios. Pe şleau, dacă ceremonia în sine s-ar oficializa, probabil că pe cartonaşul din plicul câştigător ar sta, scris negru pe alb, Diotima, sala mare, a Casei de Cultură "M. Ursachi" Iaşi..."

Sala Diotima a Casei de Cultură "Mihai Ursachi" - vernisaj expoziție AN 2016
Sala Diotima a Casei de Cultură "Mihai Ursachi" - vernisaj expoziție AN 2016


"...Cel care m-a inspirat a aşterne însa rânduri spontan e celălalt, Clubul Fotografilor, mai exact. Spre deosebire de primul, nu l-am curtat, nici insistent, nici inspirat. Nu l-am pentru că mi-l închipuiam foarte tehnic iniţial, un soi de inginerie a peliculei, predata complicat, prin discursuri jonglând cu termeni ca: expunere automată, comutator al focalizării manuale, prioritate de diafragmă, amploarea aberaţiilor, cromatica axială şi alţi (mulţi) câţiva, preluaţi din eter, la un seminar de gen, bucureştean. Că vor fi existând între cursurile coordonate de Dan Mititelu fragmente aidoma, nu mă îndoiesc şi le consider fireşte, un dat necesar, dacă ţi-e a schimba macazul, dinspre statutul de amator (a)pasionat către cel de profesionist titrat.


AN 2013 (foto Constantin Ciobanu)
AN 2013 (foto Constantin Ciobanu)


 În ceea ce mă priveşte altele sunt detaliile şi întâmplările care m-au făcut să admit, la un moment dat, că am de-a face cu un grup de colecţie, personalizat. Le-am urmărit expoziţiile "La Gard" zâmbind şăgalnic vreunui titlu care refuza să fie similar, în trend sau banal. Cu dus întors, cu schepsis, cu un joc de cuvinte sau o schimbare de plan, care te fericit intriga. Le-am urmărit camuflat ieşirea, relativ rapidă, din anonimat, am invidiat excursiile de liberă sau tematica practică prin care au evadat şi le-am finalmente audiat ocazional întrevederile publice, puse în scena lunar. Şi punere în scena nu e o sintagmă hazardată, pentru că asta sunt de fapt, un spectacol interactiv, în care vizionările se
întrepătrund cu delicioase disertaţii, abordate adesea atipic şi nu para-protocolar. În cadrul lor, membrii grupului au sfârşit prin a-şi devoala setea de aventură şi poveste care-i aduce împreuna de fapt. Iar mărturii rămân expunerile a căror diversitate n-o poţi nega: de la portrete sau tipologii fotografice, la certe mistere ascunse în spatele unor instantanee celebre, de la fotografia arhitecturala la imaginea alegorică, de la "vânarea" subiectului, la starea de graţie, atinsă când, dimpotrivă, subiectul e cel care se "grăbeşte", îţi iese în întâmpinare, te găseşte.


AN 2014 (foto Constantin Ciobanu)
AN 2014 (foto Constantin Ciobanu)


În miez de martie, Clubul Fotografilor a dat lumii de ştire despre un dublu vernisaj şi implicit, după cum bine intuiaţi deja, un bilanţ. O personală şi un album lansat, intitulat curat AN 2016. Atât, simplu, nimic sofisticat. Nu până să i te strecori printre pagini şi să-i afli unghiul de abordare, premeditat. Realizat în alb-negru, albumul îmbina nota de clasic rafinament, definitoriu fotografiei de artă în special, cu un gest în fond de curaj dat fiindcă nu orice fotograf se simte, în aceste circumstanţe, valorizat. În plus spre deosebire de ceilalţi ani, s-a recurs la autoevaluare, iar amănuntul deşi a încurcat iţele selecţiei suplimentar, a reuşit să conducă spre un produs final, de două ori mai...cald.
 În termenii celui ce semnează prefaţa, profesorul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, Ioan Răducea, avem de-a face cu "o dominantă rezultată din preocuparea de a asocia funciarul realism fotografic cu simbolica gestului cotidian. O investigaţie obiectivă care nu exclude poezia şi crestele învelite în ceaţă, senzualitatea liniilor feminine, purul spirit geometric sau pictorialismul american". Mă gândeam însa în timp ce fotografiile rulau, proiectate pe acordurile executate de tânărul Matei Bîrliba la pian, şi pe ecranul sălii de vernisaj, ca intimitatea acestor instantanee, departe de a te, ştiu şi eu, găsi stingher cumva, îţi induce o experienţă proprie, de care te bucuri şi o conştientizezi treptat. Păşeşti pe amintirile altora ca pe pietrele unui râu, transfunzându-le topica şi toposul, agale, între-ale tale.

AN 2015 (foto Constantin Ciobanu)
AN 2015 (foto Constantin Ciobanu)


O dată văzute, instantaneele fac parte deja, dintr-o memorie proprie, doar a ta. Şi chiar dacă poate n-a fost aşa AN-ul tău 2016 se anunţa brusc spectacular. C-ai planat cu privirea peste oraş (Larisa Maxim) sau peste cascadele de gheaţă ale un vârf montan ireal (Sorin Untu), că te-ai bucurat de ţărână unui drum fără orizontul practic al unei destinaţii (Romică Horhotă), ai plutit împăcat (Ioan Apetrei) sau dimpotrivă, ai pus sub lupa one moment în time (Dorian Butnaru), a meritat. Ai privit circumspect starea de spirit a altora (Adrian Purice), ai dus poveri artizanale (Daniel Olariu) şi-ai evadat din tine însuti la un moment dat ( Bogdan Cernea). Pe-o scară pisicească de umbre solare, sufletul s-a ghemuit spre închinare (Constantin Ciobanu) chiar în secunda în care totul s-a disipat şi n-a mai plecat de la cap (Ioan Răducea). Ai ieşit din mulţime (Khaled Matar) şi-a fost ce sperai să fie, pentru că ai simţit pentru întâiaşi dat' ochii lum(in)ii cum te-au fixat (Alexandru Pohoaţa). Ai trăit mistice revelaţii (Constantin Ciofu). Ai stagnat sau schimbat direcţia bulversat (Codrin Popescu). Ai fost strâns îmbrăţişat (Bogdan Burlacu), atras (Bianca Adiaconiței), înlocuit (Oana Zobu), sustras (Petronela Şerbănescu) şi reintegrat celui mai complex ansamblu arhitectural, viaţa (Vasile Iacob). Ai privit clipa în ochi, aşa cum e ea ( Ionuţ Rebegea).
 Dacă fiecare imagine pe care cineva o ia sau o păstrează constituie, un mai expresiv sau doar voalat, autoportret, un fel de oglinda a amintirilor reflectând momente şi chipuri, speciale suficient spre a fi reţinute, atunci, luate ca grup, transpuse-n colaj, aceste poze transparentizează poveştile vieţii în cotidian. Nu-i lucru puţin poate că România ar merita şi ea un departament de fotografie (e printre ultimele tari care încă nu-l are) în muzeele de artă consacrate..."

Despre expoziția noastră numai lucruri bune. Merită să o vedeți !

Alte cuvinte sunt de prisos.

Mulţumesc Raluca Sofian-Olteanu !

Raluca Sofian-Olteanu - redactor la revista Cronica veche
Raluca Sofian-Olteanu - redactor la revista Cronica veche


(va urma)