Se afișează postările cu eticheta fotografii Iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografii Iasi. Afișați toate postările

marți, 24 ianuarie 2017

Telegrame. Fotografii. Stop. Pupat Piata Unirei Iaşi

Onor ziar Ceatza

Azi a fost 24 ianuarie. Ziua Unirei. Stop ! Petrecut, giucat hora, fara chef. Piata Unirei onor Iasi. Stop. Atmosfera ceatza pacatoasa. Lume multa batrana, electori drag tara. Stop. Fost mocofan guvern. Lipsa mocofan parlament. Lipsa mocofan prezident. Facut fotografie. Stop

Costachel

Iasi - Piata Unirii

Onor parlament

Banditi regimului acest secol lumina badgiucurind constitutia ce ati giurat voit ucidi di doua ori. Stop. Cafine central si piata unirei fratemeu fost reprezentant natiuni. Stop. Victima frica merge telegraf. Ordonanta gratiere si admistie. Stop. Imploram garantie democratie onoare populatie. Contrar siliti face justitie singuri. Traiasca fotografia Romania. Stop

Costachel

Iasi - Piata Unirii
Iasi - Piata Unirii - vedere aerianã

Onor guvern

Repet reclama telegrama No... Petitionat Curtea suprema. Stop. Procuror lipseste oras manastire maici chef. Stop. Avocat bopor lipseste oras manastire calugari chef. Tremur viata democratie Romanie, nu mai merge departe. Stop. Facem responsabil guvern. Suparat. Lume multa. Rugam oprit batgiocura. Stop. Da. Stop.

Costachel

Iasi - Piata Unirii - blog FOTO-IDEEA
Iasi - Piata Unirii (2013)

Onor ziar Faclia

Astãzi fost 24 ianuarie. Ziua Unirei. Stop ! Petrecut, giucat, Piata Unirei onor Iasi. Stop. Atmosfera rece pacatoasa. Lume multa batrana, tineri, electori iubitori tara. Stop. Lipsa mocofan parlament. Lipsa mocofan prezident. Facut fotografie. Stop.

Costachel

Iasi - Piata Unirii - blog FOTO-IDEEA
Iasi - Piata Unirii



La multi ani si s-auzim de bine !




miercuri, 4 ianuarie 2017

Iarna, marea și fotografia

În luna ianuarie a anului trecut am postat pe FB o fotografie făcută iarna, în Iaşi, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. O făceam cu regretul că au dispărut iernile de altă dată şi zăpada devine, de la an la an, un "articol" tot mai rar. Iar pentru unii mai tineri, foarte curând, va fi un "sortiment" necunoscut.


Iarna pe pietonal la Iași - blog FOTO-IDEEA
Iarna pe pietonal la Iași
"Triste imagem!!!!" - scria, comentând sub fotografie, Raul Sena, un pictor brazilian, devenit "prieten de o varã" cu mine pe Facebook.

Într-adevăr, pentru unii care vieţuiesc în zonele calde, anotimpul rece şi zăpada pot însemna o pacoste, dar pentru noi, cei de-aici, căldura uneori nefirească din perioada sărbătorilor de iarnă şi lipsa covorului alb constituie "episoade triste" care risipesc farmecul sfârşitului de an.

Vreau să amintesc un episod de iarnă autentică ce poate constitui o idee pentru un proiect fotografic. Se petrecea în iarna anilor 1996-1997 pe malul mării la Constanța. Da, la Constanța. În anul acela Marea Neagră a îngheţat şi am putut face fotografii. Era încă perioada fotografiei pe film, aveam doar o rolă şi nu am fotografiat prea mult cum se întâmplă acum. Am găsit totuşi și am scanat câteva fotografii de atunci.

Marea înghețată la Constanța - 1996 - blog FOTO-IDEEA
Marea înghețată la Constanța
Marea înghețată la Constanța - blog FOTO-IDEEA
Marea înghețată la Constanța

În 2006, la 10 ani de la episodul pe care l-am fotografiat, Marea Neagră a îngheţat din nou (vezi o colecţie de fotografii cu acest subiect în continuare)




A urmat un alt episod în 2012 (vezi fotografii AICI).

De altfel Marea Neagră îngheţată nu reprezintă un lucru deosebit. A fost frecvent de-a lungul istoriei şi cronicarii amintesc deseori despre iernile geroase când se întâmpla acest fenomen.

Istoria Evului Mediu românesc vorbeşte despre ani în care marea îngheţa atât de tare încât se putea merge cu calul pe gheaţă pânã la Istanbul.

Marea este frumoasã şi iarna, iar pentru pasionaţi fotografiile realizate în zilele cu temperaturi scăzute, când totul încremeneşte, sunt deosebite. Valurile îngheţate în cele mai ciudate forme, scenele mixte zăpadă-gheaţă-stânci de pe faleză, oamenii care stau pe gheaţă sau care admiră şi fotografiază peisajul, păsările agitate... sunt doar câteva subiecte frumoase de avut  în vedere.

Alte imagini frumoase cu Marea Neagră îngheţată puteţi vedea şi în filmul de AICI.

Daily Mail a publicat, online, articole cu imagini din zone de ţărm în proximitatea mãrii, inclusiv de pe litoralul Mării Negre iar unul din articole poate fi citit AICI

Constanța - Plimbare pe marea înghețata
Constanța - Plimbare pe marea înghețata (sursa: Daily Mail)




sâmbătă, 10 decembrie 2016

Layers Photography

În una din postãrile pe blogul personal, Eric Kim vorbeşte despre Layers Photography. Nu m-am dumirit la început despre ce e vorba şi asta pentru că fãceam confuzie cu aşa numita "layered photography"  bazată pe expunere multiplă. Am cercetat puţin şi am trecut şi pe lângã cunoscutele "layers" utilizate în editarea graficã non-distructivã (vezi tutorialele Photoshop).Niciuna nu era.
Eric numeşte "layers photography" - fotografia cu subiecte multiple dispuse în adâncime, în mai multe planuri. Iar genul de fotografie care se preteazã cel mai bine la o astfel de abordare este desigur fotografia de stradã.

Motivul pentru care ar trebui să încercați "fotografia în straturi/planuri" (traducere personalã) este, spune Eric Kim, acela de a trece la un nivel superior în fotografia ta de stradă. Poate fi o provocare distractivã sã creezi imagini mai complexe și mai interesante.

Eric este specialist în fotografiile cu un singur subiect şi îi plac fotografiile minimaliste, dar acum se aflã în Vietnam şi ar vrea sã prezinte mai fidel haosul de pe strãzi.

Cel mai simplu exemplu este fotografia cu 2 straturi : unul în plim plan şi unul în fundal.

Istambul-Layers Photography- Foto: Eric Kim - blog FOTO-IDEEA
Foto: Eric Kim ( prim plan-subiectul pricipal; plan secundar -subiect 2- băiatul care sare în apă)

Condiţia de bazã pentru a realiza o astfel de fotografie este sã te afli în proximitatea planurilor, aproape de subiecte.

Ideea este cã fiecare din subiecte în cele 2.3 sau n planuri deruleazã o acţiune şi drept urmare am 2,3 sau n povesti în fiecare din planurile fotografiei. De obicei stabileşti un element de bazã. Eric îl numeşte element-ancorã. De obicei, el se aflã în plan apropiat. Găseşti apoi un alt element în alt plan, care desfăşoară o altă acţiune. Dacă ai deja două planuri pe cel de-al treilea poţi sã-l aştepţi (sã-l vânezi).

Iatã douã exemple pe fotografiile mele personale.

Layers Photographz - 4 layers - blog FOTO-IDEEA
4 planuri (1- femeia aprinde lumânări 2-bărbatul ce-şi face selfie 3-femeia citeşte o rugăciune 4-femeia vorbeşte la telefon-
Eric susţine, pe bună dreptate, cã fotografia color se adapteazã mai bine la fotografia în straturi şi asta pentru că facilitează separarea mai uşoară a planurilor. Varianta alb-negru poate creea confuzie.
De asemenea, acest gen de fotografie cere realizarea de cadre numeroase. În timp subiectele se pot schimba în straturile/planurile fotografiei. Voi comenta putin pe seama fotografiei de mai jos.

Layers Photography - 6 straturi - Teatrul National Iasi - blog FOTO-IDEEA
Layers Photographz - 6 straturi (planuri) vezi comentariul mai jos
Vreau să descriu modul în care am gândit această fotografie. Prima dată l-am remarcat pe pictorul şi graficianul Marian Zancu (2) ce desena pe banca din stânga-prim plan. Mai apoi le-am remarcat pe cele două domnişoare (3, care fuma înfrigurată şi 4 ce scria concentrată) de pe partea stângă. Fiecare din ei era în plină acţiune şi mi-au oferit o imagine ce putea fi dată ca exemplu pentru tema noastră. Mai apoi am sesizat cele 2 perechi adult-copil ce se depărtau mergând spre clădirea Teatrului. Pe aleea din prim plan treceau diverse persoane şi am aşteptat până au apărut subiecte interesante (1-două femei în vârstă, care se plimbau). Nu îmi permiteam să aştept prea mult alt subiect-1 pentru că riscam să pierd subiectele 6 şi chiar pe 5, care se depărtaseră destul de mult.

În final a rezultat o fotografie în 6 straturi/planuri care descrie destul de bine atmosfera pe esplanada Teatrului Naţional din Iaşi într-o zi rece de decembrie.

Un exemplu bun pentru fotografia de stradã în straturi, spune Eric, este fotografia lui Alex Webb  un fotograf cunoscut de la Magnum Photos.






duminică, 20 noiembrie 2016

Editare fotografie. Formatul JPEG.

Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg comprimatã 99%
Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg (grad compresie - 99%)

 La ultimul workshop pe probleme tehnice la care am participat, în cadrul activităţilor de instruire desfăşurate de bloggerii din filiala Iaşi a Kooperativei 2.0 s-a discutat si despre modul în care realizãm şi editãm fotografii pe blogurile noastre. Am hotãrât sã dezvolt puţin acest subiect, având în vedere cã subiectul este util tuturor fotografilor, mai ales celor începãtori. Mai întâi despre formatul "JPEG".

La începutul anilor 1990, ca urmare a expansiunii pe care o cunoscuse în acea perioadã fotografia digitalã, Organizația Internațională de Standardizare hotărăşte sã înfiinţeze un grup care sã punã ordine şi sã reglementeze acest domeniu de viitor. Grupul nou format s-a numit Joint Photographic Experts Group - grupul de lucru al experţilor în fotografie. Iniţialele grupului (JPEG) au dat şi numele primului format de imagine standardizat de cãtre organizaţia mondialã abilitatã.

Palatul Culturii Iasi - imagine .jpeg editatã si salvatã de mai multe ori
Formatul JPEG face parte din categoria aşa numitelor formate "disipative" - pierd din calitate. Acestea sunt realizate pentru comprimarea cât mai eficientă a datelor, pe baza unui algoritm. Pentru cei interesaţi, AICI pueti găsi toate standardele realizate de grupul JPEG de la înfiinţare şi pânã astãzi.

Marele avantaj al formatului JPEG (sau JPG) este cã poate fi comprimat destul de mult. Din acest motiv este utilizat foarte des pe Internet, oferind fotografii "de la acceptabile la foarte bune". Şi totuşi, în formatul JPEG chiar şi fotografiile de calitate sunt comprimate şi în funcţie de procentul de compresie pot fi "deteriorate" mai mult sau mai puţin.

Notã: Fotografiile comprimate în acest format "acumuleazã" pierderi la fiecare salvare. Păstraţi întotdeauna o fotografie în format "JPEG" originalã. Dacã editaţi fotografia şi apoi o salvaţi şi iar o editaţi - şi o salvaţi şi iar editaţi şi salvaţi... cu fiecare nouã salvare fotografia se deteriorează tot mai mult. 

Consider cã cei care doresc o fotografie de calitate bunã pe Internet (pagini web, bloguri, galerii, etc) pot edita o fotografie în format "jpeg", cu latura mare de maxim 1024 pixeli, cu un grad compresie între 90-95% si care nu depãseste 300-400 kb.

Procesul de "degradare" al imaginii .jpeg la editare multiplã (animaţie)
 
A fost realizat şi un format JPEG "nedegradabil" botezat JPEG2000 (sau JP2), dar care este, deocamdatã, mai puţin utilizat.

În ceea ce priveşte editoarele cu care se pot edita rapid şi de bunã calitate imaginile în format JPEG (şi JPEG2000) recomand douã editoare gratuite (Home User) şi anume Irfan View şi Fast Stone Image Viewer.

 
Interfata Fast Sone Image Viewer
Interfaţa Fast Sone Image Viewer

Interfata operatiune "save" în IrfanView
Interfaţa operaţiune "save" în IrfanView





duminică, 13 noiembrie 2016

Orologiile Iaşului

Dupã cum spuneam într-o postare anterioarã, oamenilor le plac lucrurile vechi, eventual uitate de istorie. Poate, pentru ineditul pe care îl aduc în viaţa noastrã. Poate, pentru energia pozitivã pe care o poartã amintirile unor astfel de lucruri. Poate, pentru cã sunt nostalgici.
Am gãsit pe facebook pagin unui pasionat de cultura şi istoria oraşului Iaşi, Corneliu Coman. Este vorba de pagina Monumente abandonate. Autorul a fãcut o cercetare destul de serioasã, a fotografiat ceasurile şi mecanismele, a încercat sã adune informaţii. A intrat în contact cu persoanele care le-au întreţinut/le întreţin sau care au informaţii cu privire la ceasurile Iaşului.

Uliţa Mare -Turnul cu ceas de la Mănăstirea Trei Ierarhi
Uliţa Mare -Turnul cu ceas de la Mănăstirea Trei Ierarhi (sec. XVII)
Trebuie menţionat cã în Iaşi a apărut primul turn cu orologiu din Ţările Române. Este vorba de ceasul din turnul Mãnãstirii "Trei Ierarhi". Ceasul avea 8 clopote şi este amintit pentru prima dată la 1640, în scrierile lui Achacy Taszycki, secretarul unei solii poloneze spre Istanbul, aflat în trecere prin Iaşi.

FOTO-IDEEA: Un proiect fotografic despre ceasurile vechi ale orasului mi se pare deosebit de interesant, mai ales dacã ai acces la fiecare ceas în parte, ai cum să te documentezi şi poţi să le fotografiezi. Fiecare ceas are povestea lui sau are povesti asociate perioadei în care a existat/a funcţionat. Pentru că unele din ele nu mai funcţionează

Iatã în continuare câteva exemple. Şi voi aminti aici nu de poveştile cunoscute ci de cele mai puţin cunoscute.

1. Ceasul de la Palatul Culturii - carillonul


  • ceasul din turnul Palatului Culturii a fost instalat în anul 1925
  • iniţial ceasul a fost ceas-mamã pentru cele 8 ceasuri existente în sãlile Palatului de Justiţie, care îşi avea sediul în clãdire la acea vreme.
  • în turnul ceasului existã un spaţiu generos unde, în afarã de mecanismul ceasului, se aflã urme ale trecerii Armatei Roşii  prin oraş, la sfârşitul celui de-al II-lea rãzboi mondial (o semnãturã a unui soldat sovietic). În turn se doreşte înfiinţarea unui «Muzeu al Timpului», conform declaraţiilor celui care se ocupã de buna funcţionare a carillonului, restauratorul Ion Cristea.

2. Ceasul de la Sfântul Spiridon

Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon
Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon
  • ceasul are patru cadrane şi a fost adus de la Paris în anul 1843. În acel an erau aplicate hotărârile Regulamentului Organic, care prevedea ca în fiecare oraş din Moldova sã existe un ceas pentru orientare, pe clãdirile înalte, în special în turnurile bisericilor.
  • existã informaţii cã ar fi existat un orologiu în turnul de la Sf. Spiridon, încã din anul 1802.
  • la baza turnului se află cele doua cișmele cu inscripții în limbile turcă, greacă și română, care atestă faptul că în anul 1765, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea (ucis de turci în anul 1777), a fost adusă apa în oraș prin olane de lut ars


3. Ceasul de la Biserica Bãrboi

Turnul-clopotniţă cu ceas - Biserica Barboi
Turnul-clopotniţă cu ceas - Biserica Barboi

Ceasul - Biserica Barboi
Ceasul - Biserica Barboi

  • turnul cu patru nivele are înălţimea de 42 de metri. Primul nivel este şi locul prin care se intră în ansamblul mănăstirii. Nivelul doi şi trei al turnului adăpostesc clopotele iar al patrulea ceasul 
  • se pare că ceasul a fost montat în anul 1841, anul ridicării bisericii, deşi turnul-clopotniţă a fost construit în anul 1729 şi unii cercetãtori afirmã cã acesta ar fi şi anul apariţiei ceasului din turn.


4. Ceasul de la Mitropolie

Ceasul de la Mitropolie
Ceasul de la Mitropolie
 
Ceas Mitropolie (reflexie)
Ceas Mitropolie (reflexie)

  • este amintit pentru prima datã în anul 1883
  • se pare că ceasul de la Mitropolie juca şi rolul de ceas oficial al oraşului
  • conform celor spuse de Corneliu Coman cel mai vechi clopot vãzut în turnurile de la Mitropolie dateazã din 1821. Mecanismul seamnă cu cel al ceasului de la Catedrala Notre Dame din Paris

5. Ceasul de la liceul Internat "Costache Negruzzi"

Liceul Internat "Costache Negruzzi" - Iaşi
Liceul Internat "Costache Negruzzi" - Iaşi (astăzi)
Nu pot sã nu amintesc în aceastã postare de ceasul de la liceul meu de suflet, unde am învăţat şi unde m-am
format ca om, Liceul "Costache Negruzzi". Într-o fotografie veche nedatatã, apare un ceas pe faţada Liceului Internat "Costache Negruzzi". Fotografia pare a fi apãrut înainte de anul 1948 anul în care liceul şi-a pierdut numele de Liceul Internat.

Ceasul de la Liceul Internat (înainte de 1948) + detaliu

Ceasul de la Liceul Internat într-o imagine veche (înainte de 1948) + detaliu

Cert este cã ceasul a existat şi asta pânã în 4 martie anul 1977, când la cutremur, ceasul s-a prăbuşit de sus, distrugând cu zgomot asurzitor treptele din fata liceului. Şi asta cu câteva clipe înainte ca elevii aflaţi în internatul şcolii sã iasã înspăimântaţi afarã. Iar de atunci se pare cã ceasul nu a mai apãrut !

Mai existã ceasuri în Iaşi la Biserica Lipoveneascã, la Universitatea "Al.I.Cuza" (sistem mecanic de armare), la Hotel Grand Traian şi la Biserica Armeneascã, ultimele douã fiind orologii electronice fãrã clopot. Fiecare cu povestea lui, mai nouã sau mai veche.
Aşa cum spuneam, o expoziţie care sã ilustreze poveştile despre şi de lângã orologiile Iaşului meritã realizatã. De ce nu, chiar şi câte o expoziţie pentru fiecare ceas în parte!

Ceas Grand Hotel Traian
Ceas Grand Hotel Traian



joi, 10 noiembrie 2016

Donald Trump şi fotografia "pi digeaba"

Gage Skidmore - Donald Trump (Creative Common license)
Gage Skidmore - Donald Trump (Creative Common license)
Zilele trecute mã documentam pentru o nouã postare şi dau din întâmplare peste o poveste cu fotografii, legatã de perioada alegerilor pentru preşedenţia Statelor Unite ale Americii.
Recunosc faptul că nu nu am dat niciodatã o atenţie deosebitã unui anumit gen de fotografie şi anume aşa numita <fotografie politică>. Asta şi din cauza faptului cã nu dau prea mulţi bani pe subiectele "în viaţă", cel puţin de la noi, ale unei astfel de imagini. Dar iatã că am aflat o serie de lucruri interesante.

Gage Skidmore - Hillary Clinton (Creative Common license)
Gage Skidmore - Hillary Clinton (Creative Common license)
Povestea pe care vreau sã o spun aici este a unui student în vârstă de 22 de ani de la Universitatea din Arizona care a fãcut şi face valuri în lumea fotografiei politice americane. Numele lui este Gage Skidmore  și ați văzut, probabil, multe din fotografiile sale, fără să ştiţi. El a realizat și a publicat mii de fotografii cu aproape fiecare candidat la președinția UŞA de-a lungul ultimilor ani, Sub licență Creative Commons fotografiile sale sunt utilizate de către mass-media și chiar de către politicienii înșiși.

Gage Skidmore a început să-şi realizeze fotografiile în anul 2009 și de atunci a participat şi fotografiat la sute de evenimente politice pe întreg teritoriul Statelor Unite incluzând mitinguri politice, conferințe, convenții, evenimente speciale, colectãri de fonduri și sesiuni foto de portret pentru zeci de clienți. Skidmore a fost inclus şi avizat ca membru al Grupului de Presã al Casei Albe (White House Press Pool) şi a participat la douã campanii pentru alegerile prezidențiale americane. Articolul despre Gage Skidmore, care are ca pasiune "fotografia politicã" îl puteţi gãsi AICI.

Iasi - 24 ianuarie 2013 (Piata Unirii)
Vitrina cu politicieni - Iasi (2013)
 
Dan Diaconescu (PPDD) - "Oglinda" TV
Dan Diaconescu (PPDD) - "Oglinda" TV
"Creative Commons este un vehicul care permite ca fotografiile mele să fie difuzate cu ușurință", spune Skidmore. "Associated Press şi Getty vor fi întotdeauna o sursã de fotografii pentru marile agenţii de presã ca CNN sau Wall Street Journal, dar site-urile mici şi blogurile nu vor plãti niciodatã prea mult pentru a avea astfel de imagini. Prefer sã le ofer fotografiile mele gratis, beneficiind în schimb de recunoaştere şi promovare", mai spune tânãrul fotograf

Iurie Leanca - Prim Ministru Republica Moldova
Iurie Leancă - fost Prim Ministru în Republica Moldova (2014)

Ce este licenţa "creative commnos"!? Acest tip de licenţă permite fotografului să-și păstreze drepturile de autor în timp ce oferã altor persoane dreptul sã copieze, să distribuie și să utilizeze imaginea în cauzã, dacã utilizarea nu se face în scop comercial. Licenţele Creative Commons funcționează peste tot în lume și sunt valabile atâta timp cât sunt recunoscute drepturilor de autor.

Am cãutat în arhiva personalã "fotografii politice" pe care le-am realizat în România ultimilor ani, dar si în Republica Moldova. Am gãsit câteva şi cu aceastã ocazie am aflat cã şi "fotografiile politice" realizate prin editare, ca de exemplu cele incluse în această postare pot fi expuse sub licenţa Creative Commons. Dacã vã intereseazã fotografiile mele "politice", le puteţi folosi cu rugãmintea de a preciza alãturi numele autorului, adicã al meu. În grupajul de fotografii am inclus şi douã imagini din zona politicã basarabeanã. Dacă rămâneam în politica româneascã, riscam sã ofer doar o colectie de "penali"-zati. Asta e viata! S-auzim de bine! 

Mihail Formuzal - fost başkan al Găgăuziei - Republica Moldova





vineri, 4 noiembrie 2016

Meşteri, meşteşuguri şi fotografie

În anul 2007 fãceam parte din echipa de implementare a unui proiect transfrontalier în cadrul programului de preaderare a României la Uniunea Europeanã. Proiectul se numea Afaceri prin Renaşterea Tradiţiilor (acronim ART). Unul din rezultatele proiectului era constituirea unei asociaţii a meşterilor populari de pe cele douã maluri ale Prutului. Organizaţia a fost botezatã "ART - Meşteşugurile Prutului" şi din anul 2008, anul înfiinţării, m-am considerat unul din "naşii" asociaţiei. Am început activitatea cu un târg organizat în faţa Palatului Culturii, pe care l-am numit "Festivalul Prutului".

Festivalului Prutului (anul 2007)
Partcipanţii şi membrii echipei de proiect în ziua lansării "Festivalului Prutului" (anul 2007)
Şi de atunci, an de an Asociaţia ART organizează evenimente în oraşul şi judeţul Iaşi dar, totodată, participã la manifestãri de profil în tarã şi strãinãtate.
De-a lungul anilor s-au permanentizat şi au cãpãtat notorietate, în Iaşi şi nu numai, trei evenimente importante organizate cu şi pentru meşterii populari.

Festivalul Mãrtisorului
"Festivalul Mãrtişorului" (produse tradiţionale)
Primul şi cel mai tânãr este "Festivalul Mărţişorului" organizat cu ocazia zilei de 1 martie. Urmeazã în luna iulie, imediat dupã Târgul "Cucuteni 5000", Tabãra de creație populară "Micii Meșteri din Copou", care în anul 2017 va ajunge la cea de-a X-a ediţie. În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, Asociaţia ART organizeazã o manifestare cultural - interactivã denumitã „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”. Inima acţiunilor este preşedinta asociaţiei, doamna profesoarã Silvia Cozmincã o persoanã deosebitã cu mult entuziasm, energie şi suflet mare care, atentã la detalii, organizerazã şi veghează la bună desfăşurare a evenimentelor.

Festivitate de premiere - Tabãra "Micii meşteri din Copou"
 
Mesteri si mestesuguri - ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART - Meşteşugurile Prutului
Asociatia ART la Palas Mall Iasi
Târg organizat de OTIMMC Iaşi la Palas Mall (Asociatia ART a fost partenerã)

Anul acesta manifestarea „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova” are loc între 4 şi 6 noiembrie pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt în zona Consiliului Judeţean Iaşi. Vor fi prezenţi peste 40 meşteri populari din România şi Basarabia. Evenimentul promovează valorile culturii tradiţionale româneşti, dar și transmiterea acestora către tânăra generație. Programul este variat şi cuprinde târgul cu vânzare de obiecte meşteşugăreşti, ateliere de creație interactivă pentru copii (olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, împletituri, etc) dar şi ateliere demonstrative. 


Vã invit sã vizitaţi târgul  şi sã urmăriţi evenimentul pentru cã nu veţi regreta.

Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART

Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART

Produse realizate de Preşedinta Asociaţiei ART  Silvia Cozmincă
Produse realizate de Preşedinta Asociaţiei ART  Silvia Cozmincă


Am postat în cuprinsul articolului o serie de fotografii pe care le-am realizat de-a lungul timpului în cadrul evenimentelor organizate de cãtre Asociaţia ART - Meşteşugurile Prutului în Iaşi.

Târg "Mesteri si mestesuguri"organizat de Asociatia ART
Imagine de la un Târg de meştesuguri tradiţionale organizat la Iaşi

FOTO-IDEEA: Meşteşugurile populare, produsele şi meşterii pot constitui o sursă inepuizabilă de idei pentru proiecte fotografice. Un astfel de proiect am reuşit eu să finalizez cu o expoziţie personală în anul 2015 (vezi mai jos)




miercuri, 2 noiembrie 2016

Blog, blogger, blogging... Kooperativã

În anul 1999 în întreaga lume existau doar 23 de bloguri. Astăzi pe Internet există peste 1,5 miliarde de bloguri. Pe WordPress.com se aflã peste 60 de milioane din ele. La fiecare jumătate de secundă, este creat un nou blog. În Statele Unite există aproximativ 31 de milioane de bloggeri.



Mai mult de jumătate din comunitatea bloggerilor are mai mult de un blog. Bloggerii profesioniști au în medie câte 4 bloguri/persoanã. Unul din cinci bloggeri îşi actualizează blogul în fiecare zi. Cele mai multe dintre bloguri sunt citite dimineața între orele 7 AM şi 10 AM. (sursă: ezaroorat_com)

Acum câteva luni citeam că un blog personal te poate face un om mai bun. Pãi cum? Ei bine, blogging-ul îţi va îmbunătăţi abilităţile de scriere dar şi cele de comunicare. Vei începe sã gândeşti mai "focusat", să-ţi pui probleme cu privire la ceea ce faci şi la ceea ce vrei sã faci pentru tine şi pentru alţii. Îţi vei da seama ce valori ai de oferit. To blog or not to blog!? Aceasta-i întrebarea!

Una peste alta blogul este o formã de promovare, inclusiv pentru fotografiile pe care le faci. Metodele de promovare pe care le-am folosit eu pentru fotografiile personale, dar şi altele, le voi prezenta într-o postare viitoare.

Pânã atunci vreau sã amintesc de o iniţiativă care  prinde contur şi se dezvoltã din ce în ce mai frumos. Săptămâna trecută am pornit în cadrul Kooperativei 2.0 Iaşi o serie de workshop-uri de blogging. Primul eveniment, intitulat "All About Blogging", a fost susținut de către Andreea Ignat și a pornit de la o trecere în revistă a regulilor generale ale bloggingului. Gazda noastrã a fost ca şi la întâlnirea anterioară cafeneaua Fika. Am discutat, am analizat, am vorbit despre avantaje/dezavantaje şi am împărtăşit din experienţă anterioarã. Am încheiat cu un decalog al bloggerului care ar trebui sã ne ghideze în activitate.

Şi dacã blogul este o iniţiativă personală, în cadrul workshop-urilor învăţăm sã lucrãm în echipã, sã fim eficienţi împreunã, ca membri ai Kooperativei 2.0 filiala Iaşi. Urmeazã un alt workshop luna aceasta, pe probleme tehnice. Urez mult succes tuturor!


"All About Blogging" (imagine de la workshop)

La evenimentul de sãptãmâna trecutã au participat Andreea IgnatDragoş Bârgăoanu, Alexandra Bohan, Oana BlagaBianca NistorMihai-Alex OlteanuDiana Elena LupuRoxana IchimIsabela NiticaAdelina BohanSimona NemtanuGabriela MereuțăDurbaca Ionut LucianAlexandru TaradaciucCostin ChiricaAnda Elena Pintilie, Sorina Chirilă, Florina Gabriela Pascariu şi subsemnatul Constantin Ciobanu

----------------------------


Dacă locuiești în Iași, ai un blog și vrei să te alături echipei noastre, completează acest formular și dăm noi de tine!
Dacă reprezinţi o firmă care își dorește promovare prin intermediul blogurilor din Iași, intră pe site și spune-ne cum te putem ajuta!

luni, 31 octombrie 2016

Invitație la o seară de povești

Seara de povesti
Seara de povesti  (M)
A FOTOGRAFIÁ,  verb tranz. - A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic (dexonline)

Căutam zilele trecute semnificaţia unui cuvânt în dicţionar şi am dat peste definiţia acţiunii de a fotografia. Erau și alte câteva definiţii dar aceasta, de mai sus, mi s-a părut a fi mai exactă. Epoca digitală a schimbat în bună parte semnificaţia iniţială a cuvântului. Astăzi poţi face fotografii cu orice: tableta, telefon, camerã web, etc. Aparatul fotografic nu mai este nearărat necesar. Şi m-am întrebat atunci oare o capturã realizată pe desktop poate fi considerată fotografie!? Sau rămâne doar o captură!?

Beatles - coperta album Abbey Road
Coperta ultimului album Beatles - Abbey Road

În timp ce mă documentam pentru prezentarea pe care o voi face în luna noiembrie 2016 la întâlnirea publicã a Clubului Fotografilor din Iaşi am găsit câteva amănunte simpatice în relaţie cu ultimul album al formaţiei britanice Beatles din 1969. Pe coperta albumului  apar cei patru traversând pe la trecerea de pietoni o stradă din Londra - Abbey Road. Poveştile în jurul imaginii de pe copertă sunt numeroase, strada a ajuns renumitã, discul dublu a rămas de poveste şi cineva s-a gândit să păstreze vie amintirea acestuia.

captura Constantin Abbey Road
Captură realizată pe webcamul de la trecerea de pietoni de pe Abbey Road

A plantat în zona în care a fost realizată fotografia de pe disc o cameră web şi îndeamnă pe cei ce vizitează site-ul să realizeze capturi LIVE cu imagini de pe trecerea de pietoni şi să le posteze. Ideea este simpatică şi povestea "ţesuta" în jurul ultimei apariţii discografice "Beatles" şi mai ales a fotografiei de pe coperta albumului a ajuns, după cum spuneam, faimoasă.

Există şi alte poveşti frumoase în jurul unor fotografii celebre. Despre câteva din acestea dar şi despre alte lucruri faine legate de fotografie vă invit să vorbim la cea de-a 160-a "Întrevedere publicã a Clubului Fotografilor Iaşi" ce va avea loc în dupã-amiaza primei zile de marţi din luna noiembrie 2016.

A 160-a intrevedere publica CFI
Afișul evenimentului


A 160 – a întrevedere: marţi, 1 noiembrie 2016, de la ora 18:30, în Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi

Sumar
  • „Povestea de… lângă fotografie”, prezentare de Constantin Ciobanu
  • “Ochii Parisului”, prezentare de Vlad Colotilă
  • „Howard Schatz: o minte creativă și oameni în mișcare”, prezentare de Carmen-Laura Băjenaru

Moderatoare: Mihaela Beatrice Constantinescu
Afiş realizat de Florin Aioanei
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.





miercuri, 26 octombrie 2016

Povestea de lângã fotografie

Pornesc de la o părere mai veche a mea pe care constat că o regăsesc în tot mai multe articole recente validate de experimente ştiinţifice. (de exemplu AICI ).
Am considerat cã informaţia vizuală ca şi cea scrisă este purtătoare de energie, care îşi pune amprenta asupra sentimentelor noastre, a oamenilor. Un film, o fotografie, un text te pun pe gânduri, te pot face să plângi sau sã râzi. Cu alte cuvinte - te "influenţează".

Povestea
Povestea de lângă...

Fãrã excepţie, marile realizãri din domeniul artei au alãturi o micã istorioarã. Şi în spatele fiecãrei fotografii se aflã o poveste. Sau poate în fatã!? Am ezitat unde sã "localizez" povestea ce însoţeşte o fotografie şi am botezat aceasta postare "Povestea de... lângã fotografie" Acesta este şi titlul unei prezentãri pe care o voi face la următoarea întâlnire publicã a Clubului Fotografilor ce va avea loc în luna noiembrie 2016.

Sunt cunoscute aşa numitele fotografii "iconice" despre care  a vorbit sau încã vorbeşte multã lume. Existã fotografii care, spun unii, au schimbat istoria lumii. Alte imagini se bazează sau au generat ulterior povesti siropoase, dar de cele mai multe ori drame. Iar oamenilor le plac, nu ştiu de ce, dramele. lucrurile complicate, suspiciunile, regretele, poveștile și/sau "scenaritele", etc.

Iatã câteva exemple de povești asociate unor fotografii renumite:
- fotografia lui Marlyn Monroe deasupra unei guri de aerisire la metro în New York ("The seven Years Itch"). În afarã de ineditul situaţiei surprinse, lucrul care a şocat a fost ceea ce a urmat momentului. La acea vreme Marlyn era căsătorită cu Joe DiMaggio cunoscut jucător de fotbal american în anii '50. Realizarea şi publicarea imaginii a dus la ceartă şi mai apoi la divorţul actriţei de gelosul Joe. Rochia a fost vândutã mai târziu pentru 4,6 milioane dolari.

Marlyn Monroe în "The seven Years Itch"
Marlyn Monroe în "The seven Years Itch" (1955)

- fotografia realizată în Saigon în 1968 care surprinde uciderea de către un general Sud-vietnamez a unui militar spion din Vietnamul de nord ("Saigon Execution"). Se considera că fotografia a contribuit la terminarea rãzboiului din Indochina şi a rămas renumită pentru evenimentele pe care le-a generat în viaţa "generalului" ucigaş.

Eddie Adams - Saigon Execution
Eddie Adams - Saigon Execution (1968)

- fotografia realizată în Sudan de fotograful Kevin Carter, care surprinde o fetiţă înfometatã urmărită de un vultur gata sã o atace ("Struggling Girl"). Autorul fotografiei a fost criticat pentru faptul  că a făcut fotografia şi nu a ajutat fetiţa aflată în pericol. Şicanat şi criticat de toată lumea o perioadă mai mare de timp, cuprins de remuşcări în cele din urmă fotograful sud-african s-a sinucis.

Kevin Carter - Struggling Girl
Kevin Carter - Struggling Girl (1993)

Sursa fotografiilor o gãsiti AICI (CNN.com)
Există şi poveşti frumoase cu alte fotografii renumite pe care vă invit să le ascultaţi la întrunirea publică lunară din luna noiembrie, de la Clubul Fotografilor din Iaşi. Si dupã cum s-a propus  s-ar putea ca la fiecare întrunire publicã sã se prezinte alte povesti frumoase asociate fotografiilor celebre într-o rubricã specialã.