Omul, ciuperca atomică și fotografia

Una din maximele celebre ale lui Ansel Adams este cea în care "distribuie vina" cu privire la înţelegerea unei fotografii între cele mai importante douã persoane "prezente" permanent într-o imagine: fotograful şi privitorul.

În multe fotografii, informațiile despre oameni, evenimente şi locuri sunt explicit prezentate de către fotograf. Existã indicii şi mã refer în primul rând la fotografia documentarã - indicii vizuale clare care ne spun cine sunt oamenii, ce fac ei, unde și când a fost fãcutã fotografia.

Drumul spre casă

În alte cazuri mesajul nu rezultă în mod clar şi el trebuie dedus de către privitor. Aici intervine educaţia şi imaginaţia privitorului, care face o analizã rapidã pe baza experienţei şi valorilor proprii. Identitatea persoanelor din fotografie poate fi neclară, scopul lor poate fi necunoscut; timpul și locul pot fi dificil sau imposibil de determinat.

Chiar dacă nu ştie nimic despre regulă treimilor, despre liniile directoare sau spaţiul negativ privitorul încearcã sã identifice mesajul fotografiei. Între autorul fotografiei şi privitorul acesteia se stabileşte o legătură nedefinitã bazatã pe un "limbaj vizual". Conteazã foarte mult ca privitorul să cunoască elementele ce îi vor permite sã evalueze şi să înţeleagă mesajul imaginii. 

Linia directoare (ghidează privirea) și spațiul negativ (oferă loc de desfășurare subiectului)

Din acest punct de vedere consider cã este important "ajutorul" pe care fotograful îl dã privitorului prin titlul fotografiei sale. Acesta este un element care poate indica sau sugera ideea de la care a plecat autorul imaginii.

De multe ori privitorul se uitã la o imagine şi exclamã: "ce fotografie frumoasã!" fãrã sã analizeze prea mult compoziţia, subiectul sau mesajul. Acestea sunt evaluate mai apoi. Limitat de timp, de experientã sau propriile valori admiratorul se rezumã, uneori, la o apreciere superficialã şi trece mai departe.

Aş vrea sã dau ca exemplu o fotografie renumitã a fotografului american Robert Frank (n. 1924) cunoscutã sub numele "Hoover Dăm" realizatã în 1956 (artblart_com). La prima vedere fotografia pare destul de banalã. Mai apoi, afli titlul imaginii şi cunoscând anul când a fost realizatã analizezi compoziţia. Nu ştiu dacă cele trei imagini din standul de presã prezente în fotografie au fost "aranjate" sau nu de către autor, dar având o serie de cunoştinţe şi informaţii mesajul începe sã fie din ce în ce mai clar pentru privitor.

Robert Frank - Hoover Dam (foto: artblart_com - The Americans)

Prima fotografie prezintã o zonã sãlbaticã neafectatã de prezenţa omului din Grand Canyon, Colorado, Arizona-SUA.  Cea de-a doua reprezintã o imagine a barajului din Nevada - Hoover Dam, peste care trec maşini şi unde sunt  evidente "realizãrile"  omului. Ultima imagine are ca subiect "ciuperca atomicã", care la acea vreme (1956) era încã un simbol îngrozitor de puternic a ceea ce "era în stare" sã producă omul în lume.

Grand Canyon

Hoover Dam

Ciuperca atomicã

Într-o succesiune temporalã corectã cele trei imagini se constituie într-un mesaj clar cu privire la modul în care prezența şi activităţile omului pot "afecta" Planeta Pãmânt. Datoritã acestui mesaj fotografia lui Robert Frank este renumitã printre specialiştii în arta fotograficã. Cum am fi judecat fotografia dacã "ciuperca" s-ar fi aflat la partea de sus a standului ?"

Iar la final vine întrebarea: câţi din cei care privesc o fotografie o evalueazã în acest mod etichetâd-o mai apoi ca frumoasã, reuşită, extraordinarã, etc, etc. !? Ce spun și fac fotografii pentru a relaționa cu privitorul? Mai vorbim despre asta. Foto-Idei sunt destule...

S-auzim numai de bine!

La Iași sãrbãtorim și fotografiem

În anul 1641 domnitorul Moldovei Vasile Lupu a adus la Iaşi moaștele Sfintei Parascheva și le-a aşezat în frumoasa să ctitorie - biserica Sfinții Trei Ierarhi. Vasile Lupu a fost unul din oamenii bogaţi ai vremii sale şi plãtise cu putinã vreme înainte toate datoriile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. 

Cãlugãri în pelerinaj la Iași

Drept recunoştinţă, cu un an înainte de organizarea Sinodului de la Iaşi, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului Patriarhiei  Ecumenice îngãduie transferarea relicvelor Sfintei Parascheva în capitala Moldovei. În anul 1889, moaștele cuvioasei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Catedrala Mitropolitană în anul 2000

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când în luna octombrie în preajma Sãrbãtorii religioase a Sfintei Parascheva sunt organizate şi Sãrbãtorile Iaşului. În aceste zile câteva zeci de mii de oameni vin în pelerinaj la moaştele sfintei. Unii vorbesc şi de ani în care numãrul pelerinilor a ajuns la 1 milion. Au loc şi o serie de alte evenimente ocazionate de sărbătorile orașului, ca de exemplu târguri, expoziţii, festivaluri, manifestări culturale, etc. (vezi şi AICI )

Spectacol în Piața Unirii - anul 2000

Fanfara de la Zece Prăjini în fața Palatului Culturii din Iași - anul 2000

Lume multã şi pestriţă. Iatã câteva recomandãri pentru cei care vin la Iaşi şi doresc sã facã fotografii pentru o eventualã expoziţie pe subiecte conexe pelerinajului şi sãrbãtorilor oraşului.

•  Alege un echipament simplu care să nu necesite operaţiuni complexe. Un aparat foto compact, un mirrorless sau un DSRL la care să lucrezi cu un singur obiectiv şi pe care să nu trebuiască să-l schimbi. Ai în vedere o rezervã pentru acumulator. Un trepied poate să-ţi complice viaţa.

• Fă-ţi un plan de bãtaie. Programul manifestãrilor la Sãrbãtorile Iaşului este publicat întotdeauna cu ceva vreme înainte şi este de gãsit pe website-ul Primãriei Iaşi  

Pelerini în fața Primăriei Iași

• Încearcã sã fotografiezi "singur". Chiar dacã vizita se face în grup este bine ca operaţiunea de fotografiere să o faci singur. Un grup de fotografi la manifestări de acest gen poate crea nervozitate sau reacţii nefireşti pentru unii pelerini.

• Ca și oamenii din alte ţări sau din alte zone ale României, chiar dacă nu sunt 100% "camera friendly", oamenii din Iaşi sunt obişnuiţi cu camera foto, iar pe perioada pelerinajului existã o stare de nepãsare şi atenţie scãzutã la cei din jur şi la detalii. Fiecare-i "pe craca lui". Poţi găsi şi "mofturoşi", dar poţi găsi şi oameni care te vor ruga să-i fotografiezi. Cere  o adresă de email, date de contact şi vei putea fotografia mai uşor, cu zâmbetul pe buze.

Pelerini (în depărtare se vede baldachnul unde se află racla Sfintei Parascheva)

La coadă la Sfântă - anul 2000

• Aratã respect şi seriozitate.    Pelerinii au un comportament religios. Se duc la biserică, se roagă, stau la coadă, se închină la moaşte, în  fața  bisericii, sãrutã icoanele, aprind lumânãri, etc. Din acest punct de vedere amestecul sãrbãtorii religioase cu sãrbãtoarea laicã a oraşului nu a însemnat un lucru benefic în ultimii ani, dar se pare cã în anul 2016 lucrul acesta s-a schimbat.

• Atenţie la "şmecheri" şi hoţi de buzunare. Inevitabil în adunãrile pestriţe din oraş, pe perioada sărbătorilor vor apãrea şi astfel de personaje, care vor profita de creduli şi neatenţi. 

Grup de măicuțe în pelerinaj la Iași

Poftiți de vizitați și fotografiați ! La mulți ani Iașule ! La mulți ani ieșeni, oriunde v-ați afla !

Sezonul pãlãriilor...

Toamna în Grădina Copou

"Cât eşti tânăr, cum se ştie,

Te remarci prin pălărie.

Apoi, dubii nu încap,

Te remarci doar de ai cap!"

( catren de Gheorghe Culicovschi)

Se spune cã în peşterile rupestre ale neoliticului apar desene reprezentând oameni cu pãlãrii. Aproape toate civilizaţiile antichităţii amintesc despre acest accesoriu vestimentar, pãlãria. În Roma Antică, participanţii la ritualurile religioase îşi acopereau capul pentru a atrage atenţia zeilor şi pentru a proteja corpul de forţele răului. În perioada Evului Mediu, pãlãriile au devenit, exclusiv, apanajul clasei conducãtoare, lucru care s-a perpetuat şi mai apoi în societatea capitalistã. Aşa au considerat şi comuniştii, care pentru a deosebi clasa muncitoare au introdus, băştile şi şepcile.

Pălăria a purtat diverse denumiri şi era confecţionată din materiale diverse. Au fost nume ca: melon, joben, pãlãrie-lighean, fedora, sombrero, pălărie cu bor mare sau mic, Panama, pãlãrie western (bowler, Stetson!), pãlãrie de paie, clop, etc. La fel si cu materialele: pai, bambus, cânepã, bumbac, fetru, din pene, cu pene, etc, etc. Pãlãria a devenit în secolele XX şi XXI un accesoriu firesc şi "la modã". Iar unii creatori ... vor să surprindă prin imaginație. (foto(3): stirileprotv)

Știați că în România,  la Crişeni - Judeţul Harghita existã singurul muzeu al pãlãriilor de paie din țarã. Aici se aflã cea mai mare pălărie de paie din lume, cu un diametru de 2(doi) metri şi cu o greutate de 2,5 kilograme. Prima fabrică românească de pălării a fost înființată în 1896 la Săliștea Sibiuluide cãtre familia Dãdârlat.

Mi s-a pãrut fain un proiect fotografic în care sã surprinzi oameni de toate vârstele purtând acest accesoriu vestimentar. Fiecare în felul sãu. Pe o ureche, pe ceafã, pe frunte, cu pãr sau... fãrã, indiferent de stilul în care o porţi, pãlãria poate să-ţi ofere o personalitate aparte. Iar expresia și trãsãturile feţei sunt adesea surprinzătoare.

Statuia lui Lăpușneanu veghează

Așteptând tramvaiul

La joacă

Teatrul "Masca" și "O scrisoare pierdută"... undeva în Păcurari

E soare și musai trebuie să trimiți un mesaj

De la Brâncuși și Andy Garcia la Tomești - Iași

Ideea acestei postări mi-a venit zilele trecute dupã ce am auzit o ştire ce anunța cã Andy Garcia va juca rolul lui Constantin Brâncuşi într-un film ce se va numi "Sculptorul", va fi regizat de Mick Davis şi v-a fi turnat în România. Se cunoaște faptul că fotografia a reprezentat un "instrument" util pentru Marele Sculptor.

Sculptorul Constantin Brâncuși și actorul Andy Garcia

Una din întrebările pe care ţi le pui când îţi propui să fotografiezi sculpturi este dacă vei putea să surprinzi mesajul autorului aşa cum l-a explicat el sau să creezi şi să transmiţi mesajul pe care ţi-l induce ţie lucrarea  artisticã în trei dimensiuni, realizatã prin cioplire sau modelare. Încerci să eviți fundalurile plictisitoare și să-ți pui "amprenta" pe compoziția cadrului.

Am în minte două exemple de sculptori ale căror lucrări am avut ocazia să le fotografiez în ultima perioadă. Primul este Gheza Vida ale cărui lucrări le-am văzut în muzeu la el acasă, la Baia Mare. Ştiam o serie de lucruri despre Vida Gheza încă înainte de a muri în 1980. 

Gheza Vida - Monumentul de la Moisei

Ştiam "Monumentul de la Moisei" şi fascinaţia sa fatã de folclorul local, cu sculpturile sale masive ce sugerează sãnãtatea taranului maramureşean. Privindu-le, am încercat sã vãd sculpturile aşa cum mi s-a transmis printr-un ghid local. Iluminarea şi fotografierea de jos în sus a chipurilor a urmărit evitarea unui fundal mai puţin inspirat şi sublinierea stabilităţii şi fermităţii personajelor sculptate.

Al doilea sculptor ale cãrui lucrãri am avut ocazia sã le fotografiez în ultima perioadã se numeşte Vladlen Babcinețchi şi a terminat în primãvara trecutã un ansamblu sculptural intitulat "Spirit şi memorie" la Tomeşti lângã Iaşi. 

Vladlen Babcinețchi - Ansamblul sculptural "Spirit şi memorie"

 Am fotografiat lucrările sale la o expoziţie pe care a realizat-o la Muzeul Unirii, în strada Lăpuşneanu. Este interesant de surprins fotografic modul în care sculptorul accentuează trăsăturile lucrărilor sale folosind jocul de umbre creat prin cioplirea interioarã a materialului (un basorelief interior!).

Parcurile Iașului, istoria și fotografia (II). Parcul Expoziției

Fântâna artezianã din Parcul Expoziției - Iași (1851)

O fotografie fãcutã "la momentul potrivit" este întotdeauna o fotografie reuşită dar, mai ales, este utilã. Ce te faci însã dacã istoria nu-şi găseşte loc pentru "momente potrivite" şi urmele documentare ale vremurilor dispar în "negura uitãrii". Din aceastã cauzã sunt alãturi de cei cãrora le place istoria și... fotografiazã. Trebuie să ne documentãm şi să încercãm "să reconstituim fotografic" locuri, momente şi monumente. Și asta acum pentru cã "altã datã" sau "cândva" pot însemna de fapt "prea târziu".

În mai 1936, deci acum 80 de ani, Primãria Iaşi, în frunte cu primarul Osvald Racoviţa amenajeazã un parc (iniţial parcul Regele Carol al II-lea) aflat puţin mai sus de Grãdina Copou şi care va fi botezat Parcul Expoziţiei. Amenajarea a constat în realizarea de spaţii verzi, construirea unor pavilioane noi şi a unui Arc de Triumf.

Zona din parc în care a fost construitã copia dupã Hanul Ancutei

Hanul Ancutei - constructia veche (imagine scanata dupa o veche carte postalã)

A fost re-construit Hanul Ancuţei (de pe drumul Romanului) dupã planurile originale şi în mãrime naturalã. Astãzi încãperile rãmase ale clădirii au fost transformate în magazii ale Institutului de Chimie "Petru Poni". A fost clãditã în mãrime naturalã o copie a vestitei "Bolta Rece" inclusiv a vestitei crame. Astãzi aceasta a devenit şi ea magazie a restaurantului aflat pe aceeași locaţie.

"Bolta Rece" a fost reprodusã în 1938 în Parcul Expozitiei (astãzi crama si clãdirea sunt utilizate ca depozite)

A fost reprodus în mãrime naturalã Arcul vechii Academii Mihãilene aşa cum era la înfiinţare. Arcul Academiei, de pe strada Arcu, a fost demolat în 1890. "Realizarea în 1936 a unei "copii" în Parcul Expoziţiei a fost un act de culturã, fiind vorba de o construcţie iniţiată de Gh. Asachi, conceputã ca un monument al Iaşului acelor vremuri." Am citat din cartea "Cu Iaşii mânã-n mânã... "(vol.II) a cunoscuţilor Constantin Ostap şi Ion Mitican, renumiți cronicari ai orașului.

Arcul Academiei (copie) - se vãd coloanele dorice

Arcul Academiei (copie) vedere de la intrarea în parc

De altfel capitolul corespunzător din carte m-a inspirat să scriu această postare, la care am căutat să-mi aduc aportul şi prin câteva prelucrări și fotografii personale.

Mai există în  parc și o fântână arteziană cu o vechime de peste 150 de ani. Domnitorul Grigore Al. Ghica a adus-o în 1851 pentru a o instala în fața Palatului Ocârmuirii (aflat pe locul Palatului Culturii de astazi). Interesant este că fântâna este ornată cu... delfini despre care se spune (Sorin Iftimi - "Simbolurile unui oras simbol") că existau pe stema orașului Iași încă de la începutul secolului XIX (vezi prima fotografie din aceastã postare).

Primele proiecte de stemã pentru orașul Iași (Gh.Asachi și Gh. Sãulescu)

Există ceva istorie de povestit și de fotografiat în Parcul Expoziției din Iași, nu-i asa !?. Și să nu uităm: în mai 2016 s-au împlinit 80 de ani de la construirea Arcului din Copou (copie a Arcului Academiei).

Hanurile Iașului

Ideea de a realiza un eseu fotografic despre hanurile de altã datã ale Iașului pare provocatore și frumoasã. Dar sã pui în aplicare o astfel de idee nu este chiar simplu pentru că în ultimii ani, urmele vechilor clãdiri sunt din ce în ce mai rare, unele construcții sunt în litigiu, iar terenurile vechi sunt astãzi rapid ocupate de noi investitii imobiliare. Câteva rãmășite arheologice din centrul orașului au fost reabilitate (vezi Pasajul Sf.Vineri în zona Hala Centralã) și au intrat în circuitul turistic, dar altele au fost demolate (de exemplu, clãdirile vechii Fabrici de Bere din Pãcurari).

Am început sã mã documentez pe subiectul acesta acum 17-18 ani pe vremea când susțineam si aveam abonați la un newsletter online ce se numea Turist-RO-Mania.

Hanul "Trei sarmale"-imagine prelucrata dupa o carte poștalã www.delcampe.net

Conform studiilor făcute de istoricul Nicolae Iorga, cel mai vechi han din zona orașului Iaşi, ce a rezistat pânã în zilele noastre este Hanul "Trei Sarmale", care apare în documente încã din anul 1675. Hanul se aflã la ieşirea din oraş pe drumul naţional ce duce spre Vaslui. Un catren cunoscut spune:

"Cãtre rai mai scurtã cale

Alta nu găseşti mai bună

Vino drept "La Trei Sarmale"

Şi-o să meargă totul strunã"

Hanul "Trei sarmale" în anul 2001

 Aflate în centru, în cartiere sau la intrările în oraş hanurile aveau denumiri diverse: han, ratoş, cârciumã sau ospeţie, iar mai târziu chiar otel (hotel).

În apropierea Spitalului Sf. Spiridon se găseşte o clãdire construită în anul1845. Este vorba de clădirea fostului Han Binder numit "otel" de către membrii Societăţii Literare Junimea,  din care făceau parte  la acea vreme M. Eminescu, Ion Creanga, Titu Maiorescu, I. Slavici, I.L. Caragiale si altii. În una din invitaţiile satirice, lansate în acei ani la Junimea se spune:

"Otel" Binder - anul 2000

"Otel" Binder - anul 2016

"Citaţiune

Membrii tuturor triburilor societăţii "Junimea", fundatori, lipoveni, caracudã şi cei nouã sunt citaţi ca în ziua de 26 octombrie să se afle la scaunul societăţii din Iaşi, unde se va da cu mult chef şi cu puţine parale, în otelul Binder, oarele 6 seara, al 20-lea praznic tradiţional. Mâncarea va fi fudulie, iar bãutura temelie. Spiritul nu este de rigoare.

Secretar: Iacob Negruzzi."

O altă ospeţie, vestitã datorită membrilor societăţii "Junimea" este Bolta Rece, numită şi "Universitas Vinorum" (universitatea vinurilor). Renumită prin pivniţele sale, ospeţia a fost ridicată în 1806, pe locul unei alte locante mai vechi. Amintind de toţi cei care i-au trecut pragul, de-a lungul timpului, Bolta Rece îşi invita şi astãzi oaspeţii să o viziteze:

"Bolta Rece"

"Drumeţule dacă sãtul de mersuri,

În târg la Iaşi va fi să-ţi fie masul,

Să te îndrepte şi acolo pasul,

La Bolta Rece se gândeste-n versuri."

"Bolta Rece" - Intrarea în grãdinã

"Bolta Rece" - Intrarea în cramã

Omul, locul și fotografia. Invitatie la Oradea.

Existã o vorbã veche din bătrâni ce spune că "omul sfințește locul". Există un loc în România unde trăiește un om despre care pot spune că "sfințește și locul și fotografia". Locul acela este Oradea, iar omul se numește Ștefan Toth și este președintele Asociației Euro-Foto-Art din localitate.

Doar "foiletând" puțin website-ul asociației îți dai seama de actvitatea bogată a acesteia, iar Ștefan Toth este cel care coordonează totul. L-am cunoscut pe domnul Toth cu ocazia participării mele la unul din saloanele pe care le-a organizat în 2013. A făcut mai apoi o vizită fulger la Iași, pe drumul spre Chișinău, Republica Moldova. Festivaluri interne și internaționale, expoziții personale și de grup, întâlniri, "publishing house", concursuri, parteneriate și multe altele fac din clubul orădean și din președintele său un exemplu pentru cei cu adevărat pasionați de fotografie, oriunde ar trăi, în orice țară s-ar afla.

Am avut plăcerea, prin intermediul colegului meu Dorin Mocanu de la Clubul Fotografilor Iași, să fiu invitat să particip cu fotografii la o expoziție a fotografilor ieșeni organizată de Asociația Euro-Foto-Art în galeria proprie începând cu data de 2 septembrie 2016. Am postat mai jos afișul expoziției, câteva cuvinte din prezentarea făcută de către organizatori, precum și link-uri către publicațiile online care au semnalat evenimentul de la Oradea. Mulțumesc, Dorin Mocanu, mulțumesc Ștefan Toth.

   * * * * * * * * * * 

<Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea va găzdui începând cu 1 septembrie  2016 o valoroasă expoziție de artă fotografică. De această dată pe simezele cunoscutei Galerii va fi instalată expoziția numărul 521 alcătuită din lucrările a trei artiști fotografi din Iași. Cele 104 fotografii alb-negru și color au fost realizate de artiștii fotografi: Constantin Ciobanu, Nicolae Mocanu și Marius Ernest Romila. Printre lucrările expuse publicul vizitator va putea admira zeci de fotografii valoroase din punct de vedere artistic, care reprezintă mai multe genuri ale artei fotografice: eseuri, portret, reportaj, peisaje, socio-fotografii, arhitecturale și abstracte.

Vernisajul expoziției are loc vineri, 2 septembrie  2016, ora 18:00, iar organizatorii invită pe toți iubitorii artei fotografice să participe. Lucrările expuse vor fi prezentate de dr. Ramona Novicov, critic de artă, iar expoziția va fi vernisată de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale vor fi oferite de artistul fotograf Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese ale unor compozitori români.>

• Uniunea ziaristilor profesionisti - filiala Bihor
• Oradea Magazin
• Evenimente Oradea Online
• Erdely Online (limba maghiarã)
• Regeli Ujsag (limba maghiarã)
• Ziarul de Iasi

Viața la țară (II)

Acum câteva zile am postat pe Facebook o fotografie reprezentând o văcuţă, fotografie pe care am realizat-o într-un apus frumos de vară la Vatra Moldoviţei. Mi-am pus întrebarea: oare câţi din copii mici de la oraş vor mai avea ocazia, în urmtorii ani,  să vadă animale domestice ce îşi fac de obicei traiul în gospodãriile rurale. 

Fotografia de pe FB

Am auzit poveşti de genul:

- Oare de unde ia mama lapte!? - întreabă educatoarea la grădiniţă

- De la văcuţa mecanică...- vine repede răspunsul celui mic.

Şi poate că acestea nu sunt doar fabulaţii. Acum când găinile şi iepurii şi vacile şi celelalte animale care ne dau carne, ouã sau lapte sunt crescute departe de lumea "dezlănţuită" a oraşelor în crescătorii automatizate, iar rudele de la ţară se împuţinează pe măsură ce trece timpul, generaţiile viitoare vor avea din ce în ce mai puţin ocazia sã intre în contact cu viaţa în mediul rural şi cu "minunăţiile" pe care le implica o gospodărie ţărănească.

Par fireşti în acest caz iniţiativele unor întreprinzători de a înfiinţa parcuri cu animale domestice (ce erau prezente acum 20-30 de ani atât în mediul rural dar şi în cartierele mărginaşe ale oraşelor. Am intrat în UE şi lucrurile s-au schimbat). Iată două "ferme publice" de animale domestice despre care am cunoştinţă (pot fi vizitate). Noile parcuri cu animale sunt tratate acum ca niste veritabile grãdini zoologice:

• Ferma animalelor - în zona Bucureşti
• Parcul Arca lui Noe - la Bârnova, lângă Iaşi

Ferma animalelor - Bucuresti

Arca lui Noe (foto I)

Arca lui Noe (foto II)

Arca lui Noe (foto III)

Pentru fotografi recomandarea este să se deplaseze acum în spaţiul rural şi să fotografieze cât mai mult pe subiecte lesne de identificat, (vezi şi postarea anterioară): "imagini din gospodãriile rurale, din viaţa la câmp a locuitorilor, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor", etc. Efortul nu va fi inutil. Mai jos aveti alte fotografii personale din spatiul rural, "în ton" cu subiectul postãrii.