Se afișează postările cu eticheta monument. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta monument. Afișați toate postările

miercuri, 21 septembrie 2016

De la Brâncuși și Andy Garcia la Tomești - Iași

Ideea acestei postări mi-a venit zilele trecute dupã ce am auzit o ştire ce anunța cã Andy Garcia va juca rolul lui Constantin Brâncuşi într-un film ce se va numi "Sculptorul", va fi regizat de Mick Davis şi v-a fi turnat în România. Se cunoaște faptul că fotografia a reprezentat un "instrument" util pentru Marele Sculptor.

Sculptorul Constantin Brâncuși și actorul Andy Garcia
Una din întrebările pe care ţi le pui când îţi propui să fotografiezi sculpturi este dacă vei putea să surprinzi mesajul autorului aşa cum l-a explicat el sau să creezi şi să transmiţi mesajul pe care ţi-l induce ţie lucrarea  artisticã în trei dimensiuni, realizatã prin cioplire sau modelare. Încerci să eviți fundalurile plictisitoare și să-ți pui "amprenta" pe compoziția cadrului.

Am în minte două exemple de sculptori ale căror lucrări am avut ocazia să le fotografiez în ultima perioadă. Primul este Gheza Vida ale cărui lucrări le-am văzut în muzeu la el acasă, la Baia Mare. Ştiam o serie de lucruri despre Vida Gheza încă înainte de a muri în 1980. 

Gheza Vida - Monumentul de la Moisei
Ştiam "Monumentul de la Moisei" şi fascinaţia sa fatã de folclorul local, cu sculpturile sale masive ce sugerează sãnãtatea taranului maramureşean. Privindu-le, am încercat sã vãd sculpturile aşa cum mi s-a transmis printr-un ghid local. Iluminarea şi fotografierea de jos în sus a chipurilor a urmărit evitarea unui fundal mai puţin inspirat şi sublinierea stabilităţii şi fermităţii personajelor sculptate.




Al doilea sculptor ale cãrui lucrãri am avut ocazia sã le fotografiez în ultima perioadã se numeşte Vladlen Babcinețchi şi a terminat în primãvara trecutã un ansamblu sculptural intitulat "Spirit şi memorie" la Tomeşti lângã Iaşi. 

Vladlen Babcinețchi - Ansamblul sculptural "Spirit şi memorie"
 Am fotografiat lucrările sale la o expoziţie pe care a realizat-o la Muzeul Unirii, în strada Lăpuşneanu. Este interesant de surprins fotografic modul în care sculptorul accentuează trăsăturile lucrărilor sale folosind jocul de umbre creat prin cioplirea interioarã a materialului (un basorelief interior!).








joi, 4 august 2016

Parcurile Iașului, istoria și fotografia(I). Grădina Copou

Grãdina Copou este cel mai vechi parc al Iașului şi meritã vizitat dacã ajungi în "dulcele târg". Noi ieşenii suntem atât de obişnuiţi cu el încât mergem la plimbare sau la o orã de odihnã sau trecem pur şi simplu plictisiţi prin parc, fără sã mai cugetãm la semnificaţii şi istorie. Pentru cineva care îl viziteazã pentru prima datã Parcul acesta este un reper al vizitei prin Iaşi şi are o însemnãtate aparte.

Obeliscul leilor la apus

Grãdina a fost amenajatã în anii 1833-1834 din iniţiativă Eforiei oraşului Iaşi şi a prinţului Mihalache Sturza, pe locul unei foste staţii de poștã. În incinta grãdinii se aflã busturile a numeroase personalităţi: Ion Creangã, Barbu St. Delavrancea, N. Gane, Veronica Micle, C.Negruzzi, Ciprian Porumbescu, etc.

Spre Obeliscul leilor

Obeliscul leilor într-o searã cu ceațã

Undeva în fundal, Obeliscul Leilor
În grãdina Copou se aflã cel mai vechi monument al Țărilor Române, "Obeliscul leilor". Acesta este ridicat dupã un proiect al lui Gh. Asachi fiind inaugurat în 1840 şi mai poartã şi numele de "Monumentul Regulamentului Organic" prima constituție a Principatelor române. Leii au fost executaţi la Lemberg de sculptorul Johann Semser.

Statuia lui M. Eminescu în fața Teiului

Aleea principală a Grădinii în timpul iernii

Aici se aflã şi Teiul lui Eminescu (un arbore de peste 250 de ani) precum şi un muzeu Mihai Eminescu inaugurat în 1989, ca obiectiv al Muzeului Literaturii Române din Iaşi. În incintã se aflã numeroase exponate originale precum şi un salon de graficã, picturã şi sculpturã dedicate operei eminesciene.

Statuia lui Stefan cel mare lângă gardul clădirii Regimentului

Statuia lui Constantin Prezan pe Aleea Maresalilor
Mai sus de Grãdina Copou se aflã o clãdire veche aparţinând armatei care găzduieşte astãzi sediul Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt". În faţa acesteia se aflã Aleea mareşalilor cu busturile tuturor mareşalilor României cu excepţia lui Ion Antonescu. Este ridicatã aici şi o statuie a domnitorului Ştefan cel Mare. În fata Grãdinii Copou se aflã Monumentul Eroilor Diviziei a II-a Cavalerie, care mai este denumit şi "Şarja cavaleristului în atac". Lucrarea, realizatã în bronz pe un soclu de piatrã, a fost ridicatã în anul 1927 şi omagiazã sacrificiul Diviziei a II-a Cavalerie Iaşi în timpul Primului Rãzboi Mondial.

"Şarja cavaleristului în atac"
E frumos şi provocator sã faci fotografii în Grãdina Copou, indiferent de anotimp. Dacã ai înţeles spiritul ocului subiectele ies la ivealã la fiecare pas.
Am în vedere aleile parcului, copacii, busturile, statuile şi fântânile arteziene, Teiul, Obeliscul, mesele de şah şi bãncile, aranjamentele florale şi nu în ultimul rând oamenii (vizitatori sau trecãtori).

Și mai este un lucru important pe care vreau să-l spun. În Grădină se află Casa de Cultură "Mihai Ursachi" unde își desfășoară activitatea Clubul Fotografilor Iași al cărui membru sunt. În interior este amenajată Galeria "Labirint", iar pe gardul exterior sunt instalate panourile de la Galeria "La Gard", în cele două expunând periodic fotografii-membri ai Clubului nostru. 






 


Muzeul Mihai Eminescu




:
Şi iar vin şi spun! Neapãrat, când treceţi prin Iaşi nu neglijaţi să vizitaţi și să fotografiați Grădina Copou!