vineri, 19 martie 2021

Istoria fotografiatã a unui liceu

În ciclul “ Mă bucur că am fost/sunt contemporan cu ei” vreau să rememorez un eveniment sărbătorit în octombrie 1970. Un spectacol aniversar, ce a avut loc pe scena prestigiosului Teatru Naţional “Vasile Alecsandri”. Se împlineau 75 de ani de la înfiinţarea şcolii unde  învăţam, Liceul Internat “Costache Negruzzi” din Iaşi. 


Anuarul Liceului Internat - 1970

Povestea mea aminteşte aici trei oameni extraordinari , personalităţi care au făcut parte din istoria oraşului Iaşi. Eram în primii ani de şcoală şi făceam parte din corul Liceului Internat, condus de profesorul de muzică domnul Florin Bucescu..


 
 
Activităţile de pregătire a evenimentului s-au desfăşurat în sala de mese a Liceului. 


Şefa programului de pregătire, un fel de regizor tehnic, era o doamnă profesoară de limba romana mai în vârstă, de la secţia “Umană”. Era considerată foarte pretenţioasă, dar eu aş spune că avea o blândeţe “riguroasă". Se numea Lucia Adela Pop şi era presupusa eroină a romanului „Adela” al lui Garabet Ibrăileanu.      



"Adela"- G.Ibrãileanu - "...întâiul nostru roman de observaţie exclusiv sufletească"  (Nicolae Manolescu)


Cel care se ocupa de partea artistică, regizorul artistic, era domnul Florin Harbuz, membru fondator al Operei Naţionale Romane din Iaşi personalitate cu o activitate remarcabilă în cadrul instituţiei.

Dar cel de care eram cel mai legat şi care “mi-a dirijat” cultura muzicală, pentru o perioadă lungă de timp, chiar până în ultima clasă de liceu a fost inimosul profesor Florin Bucescu.



Pãrintele Profesor Florin Bucescu
 
 
Părintele profesor Bucescu s-a născut în mai 1936, în localitatea Broscăuții Noi, județul Storojineț din Bucovina de Nord – astăzi Ucraina. În anul 1967 era proaspăt absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi. A iniţiat şi instruit noul cor al liceului. Cu ocazia evenimentului din 1970 a compus muzica pentru “Imnul Liceului”. A fost profesor la Liceul Internat până în anul 1991. De asemenea, a urmat studii de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, obținând în 2002 titlul de doctor cu teza „Cântarea psaltică în manuscrisele moldovenești din secolul al XIX-lea”. În perioada 1990-1991, părintele Bucescu a fost lector universitar la Institutul Teologic din Iași, iar din 1995, conferențiar universitar la Universitatea de Arte din Iași. Din 1992 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor și a fost numit în 1997 preot suplinitor la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Talpalari – Iaşi. Părintele Florin Bucescu a fost profesor de limba română, istorie și muzică la Iaslovăț (Suceava), profesor de muzică la Liceul „Costache Negruzzi” din Iași, profesor de muzică vocală la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași și cadru didactic la Seminarul Teologic „Vasile cel Mare” din Iași (1995 - 2005). Totodată, a fost membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei. Ca semn de înaltă prețuire, părintele Florin Bucescu a primit în 2011, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”.

 

Cor elevi pe scena Teatrului National Iasi






marți, 23 februarie 2021

Fotografia şi muzeul. Muzeul Picasso din Barcelona

 În ciclul “ Mă bucur că am fost/sunt contemporan cu ei” astăzi vin cu câteva fotografii de la Muzeul Picasso din Barcelona. 

 

Pablo Ruiz Picasso (25 October 1881 – 8 April 1973)


Muzeul este găzduit de 5 clădiri (palate) aflate în centrul medieval al oraşului catalan, pe o stradă veche numită Carrer de Montcada. Fotografiile le-am realizat acum 2 ani de zile şi surprind atmosfera deosebită, care te întâmpină în această locaţie. 


Una din intrarile in muzeu

  Fotografia într-un muzeu, dacă este permisă, este o provocare. Nu foloseşti trepied, nu foloseşti blitzul, nu fotografiezi feţele celorlalţi vizitatori, etc, etc. Să transmiţi un mesaj, să  sugerezi atmosfera devin lucruri complicate. Dar cu puţină răbdare şi inspiraţie te descurci.

Coadã la intrarea în muzeu

  Aşa cum spuneam, am exemplificat postarea cu imagini de la Muzeul Picasso din Barcelona.

Poate nu stiai, dar numele real al lui Picasso a fost Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso.

 

Bulucealã la tablori


Întotdeauna, într-un muzeu, constituie o provocare modul în care surprinzi starea de spirit a vizitatorilor ce admiră tablourile, fără a le fotografia ... faţa. 

 

O nouã perspectivã pentru "Prima comuniune (1985)" ?
 
 

'Woman in a Mantilla'.(1917)
 
 

Un live cu "Nana" (1901)
 
 

Picasso a fost si un cunoscut ceramist
 
 

"Hello". Salutãri de la vizitatori vorbitori de limbã englezã.


Admiratie

Ceramicã tip Picasso


Cei care doresc să admire tablourile din galeriile Muzeului Picasso, pot să urmăreascã link-ul de AICI

În rest, despre domnul Pablo Picasso, numai lucruri bune si frumoase.

Spor la fotografiat si s-auzim numai de bine.