vineri, 13 ianuarie 2017

Sporturi de iarnã și proiecte fotografice

Spuneam în postarea despre Ars Electronica, complexul de laboratoare de la Linz-Austria, că am asistat acolo la o proiecţie 3D cu o coborâre pe schiuri într-o staţiune austriacã.

Schi coborâre - Mãlini-Suceava- Blog FOTO-IDEEA
Schi coborâre - Mãlini-Suceava
La sfârşitul lunii trecute am citit despre un film spectaculos pe subiectul "ski", realizat tot de austrieci în 2014. Filmul se numeşte „Days Of My Youth” (Zile din tinerețea mea) şi este un documentar despre trăirile și pasiunile schiorilor profesioniști.
Filmările au durat mai bine de 2 ani și au fost realizate pe diverse pârtii din Canada şi Statele Unite. În cuprinsul filmului apare, printre altele, o coborâre spectaculoasă a schiorului american Cody Townsend, care a câştigat, în acel an, premiul pentru cea mai impresionantă coborâre.

Mai jos aveți faimoasa coborâre, realizată într-o locaţie rămasă, deocamdată, necunoscută :


FOTO-IDEEA: Fotografiile despre sporturile de iarnă sunt un subiect provocator, având în vedere condiţiile deosebite ce trebuie înfruntate pentru a le realiza. Mă refer la frig, în primul rând, la vânt, la gheaţă şi zăpada. Şi asta nu numai pentru protecţia fotografului, dar şi a echipamentului utilizat.
La temperaturi scăzute, acumulatorii/bateriile cedează mult mai repede, zăpada spulberată şi acele de gheaţă pot constitui un pericol evident pentru camera şi obiective, vântul puternic presupune mai multă atenţie şi setări speciale.

Sunt suficiente subiecte faine de fotografiat (peisaj, portret, acţiune, etc):
- coborârile pe schiuri şi skateboard
- deplasările snowboard-ului / snowmobil-ului
- coborârile de sanie/bob/snowtubing
- jocul de hochei
- efortul schiorilor în cursele de schi-fond şi al patinatorilor în concursurile de viteză
- graţia patinatorilor în patinajul artistic,
- copii, în jocul lor, ca învăţăcei ai sporturilor de iarnã, etc

Profesorul si elava pe pârtie la Vatra Dornei - blog - FOTO-IDEEA
Profesorul si elava pe pârtie la Vatra Dornei

În cuprinsul postării poţi vedea şi câteva fotografii personale realizate în ultimii 3 ani, în diverse locaţii din România (Iaşi, Vatra Dornei, Mãlini, Harghita-Bãi)


AICI puteţi vedea o serie de fotografii cu subiectul sporturi de iarnă, ale fotografului Bogdan Balaş

Foto:Bogdan Balas
AICI poţi vedea fotografiile câştigătoare la un concurs de fotografie cu subiectul sporturi de iarnă, desfăşurat în Ottawa, Canada

Schi-fond la Harghita Bãi - blog FOTO-IDEEA
Schi-fond la Harghita Bãi

La Iasi, copii învatã tainele schiului - blog FOTO-IDEEA
La Iasi, copii învatã tainele schiului

Întrebare - pe pârtie !? - blog FOTO-IDEEA
Întrebare - pe pârtie !?


Alte "trick-uri" şi "tips-uri" despre fotografia cu subiectul sporturi de iarnă poţi gãsi mai jos:


Snowtubbing la Harghita Bãi- blog FOTO-IDEEA
Snowtubbing la Harghita Bãi





miercuri, 11 ianuarie 2017

Este Ziua Artei Fotografice în România

Ziua de 11 ianuarie a fost declarată în 2010, Ziua Artei Fotografice în România și asta pentru că 11 ianuarie este ziua de naștere a lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României.

Anul acesta ziua a fost marcatã la Iaşi prin mai multe manifestãri. Una din acestea a fost seara de 10 ianuarie, organizatã de Clubul Fotografilor Iaşi si dedicatã unui proiect de nota 10, aşa cum îl numeam într-o postare anterioară.

În premieră, a fost lansat la Iaşi, în prezența realizatorilor, cel mai nou episod din cadrul proiectului “România sălbatică”. Iniţiatorii proiectului cu acest nume, dar si realizatorii serialului sunt Dan Dinu si Cosmin Dumitrache, doi oameni de ispravă, simpatici și altruiști, pe care i-am cunoscut mai bine, cu ocazia vizitei lor la Iaşi. Ultimul episod vizionat la Iași îl puteți vedea AICI

Puteţi vedea mai jos câteva imagini din timpul evenimentului, ce a avut loc la Casa de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou.

Romania salbatica- Iasi-11ianuarie 2017 - blogul FOTO-IDEEA
Aspecte din sală

Romania salbatica- Iasi-11ianuarie 2017 - blogul FOTO-IDEEA
Cosmin Dumitrache și Dan Dinu

Romania salbatica- Iasi-11ianuarie 2017 - blogul FOTO-IDEEA
Aspecte din sală

Am spus in câteva rânduri pe parcursul ultimelor douã zile că, atunci când vizionezi episoadele finalizate pânã acum, in primul sezon din "Descoperă România sălbatică", poţi sa simţi din plin energia pozitiva pe care cei doi realizatori au pus-o în munca lor de concepţie si realizare. La oricare din episoade te-ai uita, trăieşti un sentiment dublu: îţi doreşti sa fii "acolo" în locurile pe care le vezi si, în acelaşi timp, sã pãstrezi în amintire imaginea (pe fotografie/film) acelor locuri. E drept că, din fotoliu, lucrurile par mult mai simple...

La invitaţia lui Gabriel Rotaru de la TVR Iaşi, producător al emisiunii "Buna dimineaţa Moldova" am participat la emisiunea din aceasta dimineaţa însoţindu-i pe cei doi realizatori ai serialului - România sălbatică.
Puteti vedea filmul emisiunii AICI.

La emisiunea - Bună dimineața Moldova- 11 ianuarie 2017

Lumină bună și inspirație tuturor celor pasionați de fotografie. La mulți ani dragi fotografi, artiști sau nu, profesioniști sau amatori, oriunde vă aflați !