Fotografie în secolul XVII !?

Cãutam zilele trecute pe net informaţii despre tehnicile de iluminare în fotografia de portret şi am ajuns inevitabil la Rembrandt şi la iluminarea ce îi poartã numele. Gândurile m-au purtat mai apoi la cel care "m-a luminat" pentru prima datã în materie de desen, picturã şi alte ... arte. Era începutul anilor '70 când am început desenul în scoalã cu profesorul Radu Orac. Un om extraordinar, care dãdea mai tot timpul impresia că e cu capul în nori. Dar nu era. Era un om deosebit și multe generaţii de elevi ai Liceului Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi îşi amintesc de el cu nostalgie şi plãcere. El ne-a vorbit pentru prima datã despre culoare, despre compoziţie, despre Grigorescu, despre Rembrandt, despre Vermeer şi Van Gogh. Amintiri frumoase despre lucruri frumoase...

Eram deja familiarizat cu aparatul de fotografiat şi îmi amintesc cã am fost impresionat de tablourile renumiților Rembrandt van Rijn şi Jan Vermeer. Chiar spuneam atunci cã tablourile lor au atât de multe detalii de parcã ar fi fotografii. Am achiziţionat mai apoi serii de mãrci poştale cu tablouri ale celor doi şi părerea am pãstrat-o pentru multã vreme. 

Mai târziu am aflat despre iluminarea de portret "tip Rembrandt" folositã în fotografie. Şi am aflat şi despre aşa zisele "ipoteze tehnologice" în ceea ce priveşte tablourile lui Jan Vermeer.

Jan Vermeer van Delft a trăit 43 de ani (1632-1675) şi în scurta sa viaţă a realizat doar 40 de tablouri. Mai multe detalii despre biografia sa puteţi gãsi AICI. Și tot AICI puteţi vedea 28 din lucrările sale. Majoritatea sunt realizate la interior, în studioul sãu din Delft.

Jan Vermeer - Fata cu un cercel de perlă

Jan Vermeer - Femeie citind o scrisoare la fereastră

"Femeie citind o scrisoare la fereastră", "Fata cu un cercel de perlă" sau "Lecţia de muzică" sunt câteva din cele mai cunoscute picturi ale lui Vermeer. Un film frumos despre tablourile sale puteţi vedea AICI. 

Jan Vermeer - Lecţia de muzică

Ceea ce este deosebit la tablourile olandezului este precizia detaliilor, armonia culorilor şi lumina "realã" ce dau viaţă şi forţă "fotografiilor" sale. De-a lungul anilor mulţi s-au întrecut să demonstreze că Jan Vermeer a folosit un "echipament de pictat" bazat pe principiul camerei obscure.  

Detalii "fotografiate" ale tapetului, greu de reprodus fără model

Interesant este experimentul inventatorului american Tim Jenison care a încercat să demonstreze că tablourile lui Vermeer ar fi putut fi realizate folosind un astfel de echipament. A fost realizat şi un film documentar (2013) intitulat Tim's Vermeer, nominalizat la numeroase premii, inclusiv la Oscar şi care prezintă toată povestea  experimentului lui Jenison. 

La fel de interesant este şi cursul profesorului Philip Steadman de la UCL Bartlett School of Environment, Energy and Resources din Londra care a scris o carte intitulată "Vermeer’s Camera" despre presupusele inovaţii tehnologice ale pictorului olandez. De fapt cartea a fost punctul de plecare pentru filmul documentar al lui Tim Jenison. Una din prelegerile profesorului o puteţi urmări în continuare

 
Foarte simpatice mi s-au părut ultimele 5 minute ale filmului în care aflăm câte ceva despre ipotezele bazate pe... Photoshop.

S-auzim numai de bine.


sursa fotografiilor: Wikipedia

Șinca Veche - Biserica rupestrã

 Prima atestare arheologică a localităţii Șinca Veche datează din epoca neolitică.  În perioada romanã pe aici trecea „Drumul Roman” care lega Râşnovul (Cumidava) de Dacia Superioară.

Protecţia de lemn a pereţilor bisericii

 

Cunoscut mai mult sub denumirea de "Templul Ursitelor", se bănuieşte că locaşul de cult din Şinca Veche ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat "Templul Alb" din Insula Şerpilor.

                                                        Spre intrarea în bisericã
 

Şinca a fost o localitate la graniţa între România şi Imperiul Habsburgic şi datorită acestui fapt a avut o istorie mai complicată, influenţată de comunităţile care s-au perindat în timp pe aici. 

                                                            Imagine din interior
 

Perioada înfiinţării mănăstirii rupestre nu a putut fi stabilită cu precizie. Versiunea acceptată că an al apariţiei aminteşte anul 1742, moment când bisericile ortodoxe sunt interzise. Există şi păreri care spun că mănăstirea există de câteva mii de ani, având origini dacice său mult mai vechi.

                      urla bisericii (sãpatã din interior) cu fereastra ce lumineazã altarul
 

Prima atestare documentară datează dIn anul 1789, când pastorul reformat din Făgăraş scria despre mănăstire: "Mănăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră şi deci nu are acoperiş. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriaşă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimba cu cărţile după razele soarelui".

                                            Fereastrã într-un perete interior
 

Istoricii spun că templul este unic în lume. A fost folosit ca loc de refugiu şi rugăciune de către călugării ardeleni hăituiţi în timpul reginei Maria Tereza în anii 1700, pentru a trece la catolicism. Turla bisericii a fost ridicată din interior, prin cioplire în gresia moale, iar prin fereastra de sus  raza de lumină răzbate exact până în altar. Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri şi seamănă cu o turlă fără acoperiş. Tradiţia populară spune că pe acolo coboară energiile astrale şi că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râşnovului. 

                                                            Verere din interior
 

Pe dealul Pleşu, pe care este construit Templul Ursitelor, tinerii din zona aruncă, din cele mai vechi timpuri, o roată pe care leagă paie cărora le dau foc. Se crede că astfel îşi vor afla ursita şi se vor căsători până la sfârşitul anului. Tradiţia se respectă de trei ori pe an, la sărbători, (de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului, înainte de Paşti şi la Schimbarea la Faţă a Domnului). Alte informaţii aici .

S-auzim numai de bine.