Dorinţe, speranţe şi aluzii... fotografice

Ideea de a realiza un muzeu de fotografie la Iaşi este o dorinţă mai veche de-a mea. Pot spune că am făcut câţiva paşi pe acest subiect, măcar la nivel de informaţie şi documentare.

Cameră foto - Kodak (sfârșitul sec. XIX)

Găsirea unui spaţiu, restrâns la început, pentru un muzeu în "dulcele târg" nu este chiar o problemã. Istorie fotograficã avem, încã din anul în care a fost inventată dagherotipia (vezi o postare de anul trecut),

Fotografii vechi în muzee avem. Fotografi sunt în Iaşi, cât nu sunt în multe alte locuri adunaţi la un loc. Activitate fotograficã nu mai vorbesc. Concurenta este acerbă între cele câteva mii de fotografi pasionaţi din Iaşi, organizaţi în cluburi, asociații, școli sau neafliați!

Ce ar mai trebui!? Ceva fonduri, un grup de acţiune şi o persoană cu putere de decizie care să spună: "Daţi-i drumul la treabă, băieţi!"

La Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Complexului Naţional Muzeal "Moldova", găzduit la Palatul Culturii Iaşi, se găseşte o colecţie frumoasă de camere foto. O parte din exponate ar putea fi incluse în expoziţia permanentă de la muzeul nostru.

Cameră foto_W.B.Alpin (1936)

În cuprinsul postării am inserat  trei fotografii ale unor exponate vechi de colecţie aflate în Muzeul Tehnic. Le-am extras dintr-o lucrare foarte interesantă în domeniul fotografiei. Este vorba de catalogul  "Pictorialul amintirilor" realizat de doamna Camelia Elena Pralea, specialist în cadrul muzeului, foarte cunoscut și apreciat la Iaşi.

Cameră foto - Agfa (1940)

În muzeele din Iaşi am descoperit multe fotografii originale realizate de-a lungul timpului în studiourile fotografice din oraş (fraţii Heck, Chaland, Flaschner, Franchette), dar şi de către alţi cunoscuţi autori: Félix Nadar, Gustave Le Grey, Disdéri, Paul Boyer, Carol Popp de Szatmary, Franz Mandy, Spirescu, etc.

A.C Cuza, Ion Creangă, N.A. Bogdan - fotografie inedită descoperită la Iași

Printre imaginile  originale din colecţiile Muzeului Național al Literaturii Române Iași se numără fotografiile unor personalități cunoscue precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Yehudi Menuhin, George Enescu, Aurel Vlaicu, Regele Carol I, Regina Elisabeta s.a.

Cunoscută fotografie a lui M. Eminescu (are o poveste simpatică)

Două treimi din resursele necesare demarãrii unui proiect de acest gen la Iaşi existã. Restul este decizie, entuziasm, pasiune şi multã-multã muncã.

S-auzim numai de bine!

Mărțișor cu amintiri din copilărie

O primãvarã frumoasã vã ureazã blogul Foto-Ideea

Astăzi este o zi frumoasã la Iaşi. E 1 Martie, prima zi după calendar a primãverii și ziua Mărţişorului simbol al reînvierii... Și mai trebuie amintit un eveniment aparte în ton cu primãvara și cu începuturile. Mă gîndesc la cea mai frumoasã perioadã a vieţii noastre pãmântene. Mă gândesc la copilãrie.

Astăzi îl sărbătorim pe bădița Ion ! Cum nu-ţi aminteşti? Ion al nost' din Humuleşti. Fecioru' lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangã...

Viaţa bădiței Ion a fost legatã în bunã mãsurã de "dulcele târg al Ieşilor" și aici poţi descoperi umbra cunoscutlui povestitor aproape la fiecare pas.

Un proiect fotografic gen "pe urmele lui Ion Creangã la Iaşi" este de luat în seamã. O documentare bunã, o cameră foto pe mãsurã, un pic de antrenament la mersul pe jos, vreme frumoasã, bunã dispoziţie şi ingredientele unei foto-ture faine sunt gata.

Prin urmare sã purcedem la drum !

Ion Creangã a ajuns în Iași în 1855 și timp de patru ani a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Socola - Iaşi.

Seminarul de la Socola (fotografie din epocã - sursa) 

A absolvit seminarul în vara lui 1858 când a fost hirotonit şi a primit o parohie. A slujit ca preot 11 ani şi în acest timp, a schimbat mai multe parohii. După Sfânta Treime, a ajuns la biserica socrului său - Patruzeci de Mucenici; apoi la Mănăstirea  Bărboi, la Sf. Pantelimon, la Galata şi Golia.

Biserica Mănăstirii Bărboi

A avut câteva "conflicte" cu biserica şi perioade de "evadare" cunoscute. I s-a reproşat, printre altele,  faptul că mergea la teatru. A utilizat puşca, trãgând în ciorile ce-şi făceau veacul pe turla bisericii de la Golia, unde a locuit pentru o perioadã. Şi altele asemenea...

Turnul Golia și biserica mănăstirii

Într-una din perioadele de "rãzvrãtire", în 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

Bustul lui I. Creangă în incinta Mănăstirii Golia unde a locuit o perioadă

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, la acea vreme revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Pânã în 1883, la îndemnul poetului,  scrie cele mai importante opere ale sale. În "perioada ieşeana" cei doi prieteni au fost nedespărţiţi şi multe din locurile pe unde au trecut din târg sunt prezente în postarea despre bădiţa Mihai.

Nu poţi neglija în aceastã turã fotograficã  binecunoscuta "Bojdeucã a lui Creangã", primul muzeu memorial literar organizat în România în anul 1918.

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iași, mahalaua Țicăului

Aici au fost scrise „Poveștile” și „Amintirile din copilărie”. Aici a locuit Mihai Eminescu, în 1876, ca şi chiriaș al lui Creangă.

Asta-i "bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani, e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezămată în vreo 24 de furci de stejar şi acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiţă toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum."

Şi a locuit în Bojdeucã pânã în ultima zi a anului 1889 când a plecat, la final, în alt "loc important". Era la doar câteva luni dupã ce îl "părăsise" și bădiţa Mihai. A poposit la Cimitirul Eternitatea, alãturi de alte nume sonore din viaţa literarã şi culturalã a oraşului Iași şi a tãrii numitã România.

Mormântul scriitorului la cimitirul Eternitatea din Iași

Şi dacã ţi-am dat iubite cititorule, o idee bunã, un motiv sã vizitezi Iaşul... Iaşul lui Creangã, apãi tot îi bine. Şi nu uita să-ţi iei aparatu' cu tine. Cãci e mare lucru dacã ţi-ai urnit măcar gândurile.

„Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.”— Ion Creangă

Să auzim mereu de bine.

Fragment din Panorama cu povești de la Bojdeucă

În loc de p.s. - Despre Panorama cu povești realizată la Bojdeucă acum vreo 17-18 ani am mai povestit și o puteți vedea AICI

Cu telegondola la premiile Oscar

Ideea acestei postãri mi-a venit în timp ce ascultăm la televizor un reportaj legat de premiile de consolare pe care le vor primi cineaştii şi actorii care vor fi nominalizaţi, dar nu vor câştiga premiile Oscar în acest an. Iar câteva dintre darurile de consolare constau în sejururi pentru două persoane la Lacul Como din nordul Italiei.

Lacul Como, Lombardia, Italia

Lacul Como este supranumit şi  "lacul romanticilor de pretutindeni". Aici au reşedinţe o serie de actori şi cântăreţi cunoscuţi printre care Madonna (Louise Ciccone) şi George Clooney. În presa noastrã am întâlnit şi titluri de genul "Lacul Como, destinația de vacanță a aristocraților romani".

Una din atracţiile locului o constituie  renumitul funicular Como-Brunate.

Linie funicular Como-Brunate

Funicularul Como - Brunate a fost inaugurat în 1894 și iniţial a fost acţionat cu ajutorul unui motor cu aburi. În 1911 sistemul de tracțiune a fost transformat pentru a utiliza un motor electric. Mică localitate din partea de sus, Brunate are aproximativ 1800 de locuitori şi pentru aceştia funicularul opreşte în 2 staţii, la cerere. Linia are circa 1100 de metri din care 130 de metri trec prin tunel. Diferenţa de nivel este de 496 de metri.

Şi gândurile m-au purtat la un alt funicular, cel din Budapesta.

Funicular Budapesta

Linia de funicular din Budapesta a fost deschisă în 1870 de cãtre o societate privatã şi a intrat în proprietate municipală în anul 1920. A fost distrusă în cel de-al doilea Război Mondial și a fost redeschisã vizitatorilor în anul 1986. Lungimea liniei este de 95 de metri, iar diferenţa de nivel de 51 metri. Tracţiunea este electricã.

Budapesta - Podul Margareta (peste Dunăre) văzut din funicular

Astfel de investiţii sunt realizate în primul rând în scop turistic şi pun în valoare, de la înălţime, arhitectura localităţilor unde sunt construite. În România acest gen de transport cu sprijin pe teren nu prea a avut succes. În schimb cele aeriene: telefericele, teleschiurile, telecabinele şi telegondolele s-au înmulţit în cadrul a numeroase proiecte cu finanţare europeanã. Frumos, interesant, eficient. Şi să vă spun un secret. Poţi face nişte fotografii extraordinare de la înălţime!

Telecabina Braşov

Telecabina din Braşov funcţionează din anul 1971 şi a urmat traseul fostului telescaun de pe Tâmpa. Acesta a fost primul mijloc de transport din România şi a funcţionat din anul 1951. Traseul telecabinei de azi are urmãtoarele caracteristici:

• Lungime: 573 metri
• Diferenţa de nivel: 320 metri

Braşov - Piata Sfatului văzută din telecabină

Imaginea oraşului Braşov, vãzut de sus este de poveste.

În zona Moldovei autorităţile din Piatră Neamţ s-au dovedit cele mai curajoase în a realiza o astfel de investiţie.

Piatra Neamț - centrul orașului

Telegondola Piatra Neamț

A sã nu uit! Şi la Iaşi, în zona lacului Ciric, avem un telescaun care vã plimbã prin pãdure, contra cost. Cine o fi fost cu ideea !? Şi de ce nu am fãcut o astfel de investiţie  în Dealul Copoului sau la de la Mănăstirea Bârnova spre Releu Bucium !? Poate ceva mai complex chiar !? Greu de spus !

Telescaun - Ciric, Iași 

Aminteam cândva o vorbã veche din bătrâni. "Când nu ştii cum stau lucrurile şi nu le înţelegi, întreabã-te de unde vin şi unde se duc banii !"

Mănăstirea Bârnova, Iași

Dealul Copou, Iași (captura Google Maps)

Sã auzim numai de bine.

Din nou despre reflexii

Reflexii - Pasaj Piata Unirii - Iasi

Spuneam într-o postare de anul trecut cã reflexiile reprezintă un subiect fotografic de luat în seamă în cazul în care doreşti să realizezi fotografii deosebite.

Pentru cã nu este "materialã" şi pentru cã valoarea nu-i poate fi convertitã în... bani, reflexia trece neobservatã  pentru majoritatea oamenilor. 

Reflexii - Cimislia - Rep. Moldova- Piata Centrala

Reflexii - Pasaj Piata Unirii - Iasi 

În "Critica raţiunii pure", Immanuel Kant spune cã reflexia este ea însăşi o  modalitate de cunoaştere. El lanseazã ideea cã  reflexia este "perceperea proceselor lăuntrice ale propriei noastre minţi" Dar sã-l lãsãm pe Kant cu filozofia sa şi să revenim la ale noastre... fotografice.

Reflexii - Palas Mall - Iasi

Reflexii - Pietonal Stefan cel Mare - Iasi

Eu când caut şi fotografiez reflexii mã gândesc la imaginea reflectatã ca la o altã lume, o lume paralelã, într-o altã dimensiune, cu caracteristici care depind destul de mult de mediul în care are loc reflexia. Lucrurile le vezi, sunt acolo dar sunt intangibile cu simţurile care îţi stau la dispoziţie în această lume.

Reflexii - tren Bucuresti - Iasi

Fã o încercare. Cautã şi fotografiazã reflexii.  În bãlti apãrute dupã ploaie, seara în lacuri sau bazine cu apã, în lacuri de munte, la malul mãrii, etc. Vei avea fotografii deosebite care vor atrage atenţia. Perioadele când plouã, dar şi perioadele de dupã, când ploaia a stat, sunt momente foarte "vânate" de fotografi. Subiectele sunt cu nemiluita.

Reflexii - cartier Pacurari - Iasi

Nu de mult am participat, alãturi de colegii mei de la Clubul Fotografilor Iaşi la o expoziţie de grup cu fotografii ce au avut ca subiect reflexiile. Chiar acesta a fost şi numele expoziţiei -"Reflexii". Puteţi vedea în aceastã postare câteva fotografii personale pe tema datã, inclusiv cu fotografii ce au fãcut parte din expoziţia amintitã.

Reflexii - Hala Centrala - Iasi

Reflexii - Hala Centrala - Iasi

Sã auzim numai de bine.

Rîpa Galbenã

Locul este cunoscut de ieșeni sub numele de Rîpa Galbenă şi este o zonă situată la poalele dealului Copou. Zona de la partea superioarã a construcţiei este cunoscutã sub numele de Esplanada Elisabeta.

Diferenţa de nivel, destul de mare, am estimat-o la peste 20 de metri (având în vedere înălţimea Clubului CFR din zona de jos).

Rîpa Galbenã înainte de anul 1920 (carte poştalã)

Construcţiile de la Rîpa Galbenã au fost realizate la sfârşitul secolului XIX pe când primar al Iaşului era Nicolae Gane. Zona a mai fost cunoscutã, înainte de amenajare, sub numele de Podul lui Eminescu.

În partea de sus, la câţiva zeci de metri, pe strada Florilor nr.1 se aflã casa lui Anastasie Fătu, cel care a înfiinţat în zonã prima Grãdinã Botanicã din România (1856).

Clădirea Clubului CFR (construită 1922) şi pavilioanele din fostul "cartier ceferist", aflate la partea de jos a construcţiei de la Rîpa Galbenã, au devenit la rândul lor obiective istorice.

Rîpa Galbenã - Clubul CFR si pavilioanele

Rîpa Galbenã - texturi si forme

Rîpa Galbenã - umbre si flori

Rîpa Galbenã - umbre

Dintre clădirile vechi din apropiere se remarcã douã mai importante. La partea superioarã a Esplanadei Elisabeta poate fi vãzutã clãdirea Fundaţiei Ferdinand (construită în 1934 - actuala Bibliotecã Centralã "Mihai Eminescu"). Puţin mai încolo se aflã fostul "Otel Binder" (construit în 1845).

Rîpa Galbenã - texturi si forme

Mai multe detalii despre Esplanadã, care a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași (2015) puteţi afla de AICI.

Din punct de vedere al fotografiei, trebuie sã remarc faptul cã Rîpa Galbenã a devenit unul din locurile mele preferate de fotografiat. Şi fac de multe ori fotografii acolo chiar şi în zilele toride de varã, când soarele arde puternic şi proiecteazã pe scãri umbrele celor care le urcã sau coboarã.

Rîpa Galbenã - texturi si umbre

Iar din primãvarã pânã în toamnã apusurile vãzute de aici sunt şi ele subiecte faine de fotografiat. De asemenea, sunt de luat în calcul construcţia masivã de piatrã, texturile, formele pereţilor şi balustradelor, jocul umbrelor, etc.

Rîpa Galbenã - despre timp

Vã doresc succes la fotografiat, luminã bunã şi rãbdare.

"Strada mea cu un singur bec" - Apus la Rîpa Galbenã

Palate pentru muzicã şi dans

Lume adunatã lângã Opera din Viena pentru a urmãri un spectacol pe ecranul din faţa clãdirii

În ultimii ani am avut ocazia sã vizitez şi sã fotografiez câteva muzee interesante în Europa. Despre unele am pomenit în postãri anterioare, dar astãzi le am în minte pe cele care au într-un fel sau altul legãturã cu muzica.

Când vizitezi Viena nu poţi sã nu te gândeşti la valsuri, la "Dunãrea albastrã", la Strauss, Mozart şi Liszt. E greu sã ajungi la un spectacol al Operei din capitala austriacă. Din mai multe motive ! Dar dacã vrei poţi sã asişti la o reprezentaţie din afara sãlii, prin intermediul ecranului montat în faţa intrãrii.

A început spectacolul

Muzeele de astãzi au devenit din ce în ce mai interactive şi nu fac excepţie nici cele din România, reabilitate în ultimii ani. La Viena am putut vizita un muzeu dedicat în întregime (5 etaje) sunetului şi muzicii. Vorbesc de Haus der Musik (House of Music)  Nu e uşor sã fotografiezi în muzee, dar este interesant sã surprinzi şi sã spui povesti despre fenomenele, evenimentele şi personalităţile pe care le descoperi într-o astfel de casã a muzicii.

House of Music a fost deschisã în anul 2000 în fostul Palat al Arhiducelui Carol şi este o arhivã de istorie muzicalã a Vienei de-a lungul secolelor. Aici afli despre Mozart, Beethoven, Schubert şi Mahler, le poţi asculta muzica şi poţi afla despre legăturile lor muzicale cu oraşul de pe Dunãre.

Casa muzicii - Poţi sã compui muzicã

House of Music- Poţi sã compui muzicã la pianul lui Beethoven

House of Music- Poţi sã compui piese muzicale cu ajutorul lui Mozart

Dar tot aici eşti încurajat sã te "împrieteneşti" cu sunetul şi să compui muzică. Poţi "vedea" şi fotografia tonurile şi sunetele, le poţi simţi şi crea. Îţi poţi încerca talentul de dirijor şi poţi dirija „virtual” Orchestra Filarmonicii din Viena. Poţi sã iei o lecţie de muzicã de la Mozart sau sã te împrieteneşti cu atmosfera balurilor vieneze de odinioarã unde se dansau valsurile lui Strauss.

 La unul din etaje se aflã o secţiune dedicatã Orchestrei Filarmonice Viena, numeroşilor compozitori austrieci şi dirijorilor ce au dirijat aici.

House of Music- Poţi sã dirijezi virtual Orchestra Filarmonicii din Viena

House of Music- Poţi sã intri în atmosfera muzicii lui Mahler

Tot acum vreau sã pomenesc şi de o altã "casã" a muzicii şi dansului pe care am vizitat-o de curând. Este vorba de Teatrul "La Scala"  din Milano. Este considerat cel mai frumos teatru de opera din lume dar, dupã ce am vãzut sala, nu aş exclude din clasamentul ad-hoc nici sala Teatrului Naţional din Iaşi (desigur la o... "scalã" mai mică.

Sala Teatruluii "La Scala" din Milano

Teatrul "La Scala" a fost construit la sfârşitul sec.18 sub patronajul Mariei Tereza, Împãrãteasa Austriei în perioada când mare parte a nordului Italiei se afla sub stăpânirea dinastiei de Habsburg.

Teatrul dispune şi de un muzeu unde pot fi admirate exponate reprezentative pentru marii compozitori ai Italiei (Verdi, Rossini, Puccini sau Toscanini). În ziua în care am fãcut vizita se desfăşura în salã o repetiţie generalã la spectacolul Falstaff (Giuseppe Verdi), la care am asistat pentru câteva minute. Frumos şi impresionant.

"La Scala" din Milano - Repetiţie generalã (se pregãtesc decorurile si ultimile detalii)

Am ataşat câteva fotografii personale de la cele douã vizite pe care le-am fãcut în "palatele muzicii" din Viena şi Milano.

"La Scala" din Milano - A început repetiţia la Falstaff - Giuseppe Verdi

Sã auzim numai de bine ! 😆

Concepţia, fotografia şi ardeiul

Atunci când vorbim de concepţie în artele vizuale facem referire la modul în care artistul ordonează în lucrarea sa diversele elemente pe care doreşte să le surprindă. Face acest lucru în funcţie de preferinţele şi cunoştinţele sale. Şi porneşte de la faptul că "impresiile vizuale oferite de lume sunt dezordonate şi, adesea, haotice." (Michael Freeman-"Ochiul fotografului")

În cazul fotografiei efortul de "a face ordine" în lucruri este. poate, mai dificil din cauza faptului că aparatul foto înregistrează absolut tot ceea ce se afla în fata obiectivului. Dacă într-un tablou pictorul poate elimina din cadru ceea ce este "în plus", într-o imagine, fotograful trebuie să atenueze într-un fel (prin luminã, umbre, modificând punctul de staţie, etc) elementele care distrag atenţia privitorului de la subiect. În cele din urmã el poate/trebuie să facă asta la post-procesare.

Într-o postare de anul trecut, spuneam că se remarcã uşor cum privitorul "încearcã sã gãseascã într-o fotografie, o relaţie cu un lucru, o fiinţă, o formã cunoscutã şi pe care o/îl identificã rapid." Cu alte cuvinte, admiratorul încearcă să găsească ordinea pe care a dorit sã o impunã fotograful.

Şi aici revin la ideea funcţiunilor unei fotografii. Michael Freeman le separã în douã: aceea de a explora lumea pe de-o parte şi aceea de a explora propria imaginaţie, pe de altã parte. "La una din extreme gãsim dorinţa de a ieşi şi de a descoperi cum aratã oamenii, lucrurile şi locurile, iar la cealaltã se aflã impulsul de a vedea ce putem face noi cu ele, prin intermediul aparatului foto."

Şi dacã într-o parte vorbim de comunicare, în cealaltã parte vorbim de artã. Linia de separaţie nu este foarte clarã şi bine definitã, dar pasiunea noastrã a apãrut ca o modalitate de satisfacere a unor nevoi personale. - vrem sã comunicãm şi fotografiem ca sã ne documentãm,

- dorim sã ne îmbogăţim percepţia asupra mediului în care trãim,

- dorim sã depăşim nişte limite şi cãutãm prin fotografie noi forme de exprimare,

- dorim sã transformãm şi sã concepem lucruri noi. Iar ceea ce facem trebuie sã fie rezultatul celor mai bune şi nobile eforturi ale noastre.
 

Edward Weston - "Pepper no.30" (foto:wikipedia)

Când şi-a reglat aparatul pentru a fotografia un banal ardei verde, nu cred cã Edward Weston ştia ce avea sã

iasã. Fotografia rezultatã pare sã surprindã sculptură modernistă de Hâns Arp . În jurnalul său, Weston scrie: "Este un subiect clasic, complet satisfăcător - un ardei. Dar a ieşit, mai mult decât un ardei. Ceva abstract şi care este complet în afara subiectului fotografiat".

A lucrat la aceastã fotografie apropape o sãptãmânã şi a prelucrat mai mult de 5o de fotografii. A schimbat poziţii, unghiuri, lumini, umbre, setãri. Fotografia se numeşte "Pepper no.30" şi a fãcut istorie. Este descrisã şi analizatã în manuale fundamentale de fotografie. Ce o face sã fie deosebitã!? Am descoperit şi eu misterele luminilor şi umbrelor unui ardei (de fapt era gogoşar-!) în timp ce lucram la expoziţia "Iluzii şi aluzii", dar nu cred că  voi apãrea în vreun manual. 😃

Ardei - XXX (sau cum am descoperit misterelor luminilor si umbrelor)

Important este cã mi-am îmbunătăţit percepţia asupra lucrurilor (!)😆

S-auzim de bine!