Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

joi, 12 mai 2016

Fotografia de... autobuz

Budapesta vãzutã din autobuz

Am fãcut o scurtã incursiune pe internet pentru a cãuta o definitie aproximativã a Fotografiei de stradã (FdS) si nu am gãsit. Poate cuprinde atât de multe lucruri, informatii si termeni încât putinã lume se încumetã sã o defineascã, de fricã sã nu greseascã prin omisiune.

Prietenul Eric Kim spune cã atunci când nu poti sã definesti ce este un lucru trebuie sã încerci sã descrii ce nu este.

Si totusi Fotografia de stradã (eng.-Steet Photography) are o serie de caractersitici ce o pot defini:
  • fotografia de stradã surprinde întâlniri întâmplãtoare si incidente aleatorii în spatiul public;
  • poate fi realizatã atât în mediul urban cât si în cel rural sau aiurea, în locuri publice;
  • fotografia de stradã poate sã includã sau poate sã nu includã oameni;
  • trãsãturi: Spontaneitate, actiune si reactiune, rãbdare, curiozitate, imprevizibil
  • poate fi realizatã cu orice fel de echipament dotat cu un obiectiv foto (telefon mobil, tabletã, aparat foto compact sau DSRL, etc)
  • fotografia de stradã poate sau nu poate sã surprindã instantanee

Fotografia de stradã este un gen fotografic ce iese de sub incidenta fotografiei comerciale. Nu-ti comandã nimeni sa-i faci o fotografie al carui rezultat este putin previzibil.

În acest domeniu vast si imprevizibil vreau sã delimitez un gen de fotografie specific pe care l-am botezat "fotografia de autobuz" (termenul îmi apartine si revendic paternitatea (!) :-)))
Fotografia de autobuz denumeste din punctul meu de vedere fotografiile realizate in legãturã sau în relatie cu mijloacele de transport în comun locale. Când vrei sã începi un astfel de proiect fotografic nu mai esti locuitor al localitãtii sau regiunii respective ci devii cãlãtor în acea localitate/regiune.
Desigur, nu exclud raportarea si la alte mijloace de transport în comun (tramvai, microbuz, taxi, ricsã, etc)

Poti sã te afli în diverse ipostaze
  • cãlãtor în mijlocul de transport ( o alta lume : aglomeratie sau nu, zgomote sau discutii diverse, parfumuri diverse, caractere asisderea, spatiul s-a restrâns, etc)

Graffiti patriotic

Ai învãtat tu pentru examen !?

Atentie maximã


Ce o fi vrut mama sã zicã !?

Pasager de ocazie


  • astepti în statie (imbulzealã sau nu, atmosfera din statie , nerãbdare, imaginea cãii de rulare si a traficului, nu poti pleca, etc)


Statia pãlãriilor

Greu instrumentul ãsta

Povestile nespuse ale unei statii vieneze


  • te afli în mijlocul de transport si viuzlizezi din mers exteriorul (drumul, zona lateralã, apusul de soare, etc)

Bulevardul Independentei -   Iasi
Concurs

Nenea soferu', te vãd !

Apãi baciu' aista o fost cu oile la munte !?

Urmeazã statia Biblioteca Centralã Universitarã cu peronul pe partea stângã

Toate aceste situatii si altele posibile presupun o adaptare continua la conditii diferite si setãri diverse ale echipamentului foto.



miercuri, 20 aprilie 2016

Turism, fotografii și blogging pe "Ulița Mare" a Iașului

O perioadă destul de lungă de timp din ultimii 3 ani am avut ocazia să circul zilnic pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt - fost, cu puțin înainte, Bulevard și cu mult mai înainte, fosta Uliță Mare a Iașului. Am finalizat în această perioadă proiectul meu foto de 52 de săptămâni (52XPalatul Culturii), pe care aș vrea să-l reiau dintr-o cu totul altă perspectivă. Vom vedea!


 

A fost perioada evenimentelor cu și fără tei și a șantierelor de refacere a zonei centrale aparținând „dulcelui târg”. O perioadă care nu s-a sfârșit, pe care unii nu o vor uita prea ușor și pe care alții n-au înțeles-o încă! Dar ea face deja parte din istoria noastră molcomă și a orașului nostru drag.

Multe lucruri s-au schmbat la Iași, inclusiv pe Ulița Mare
Sâmbãta trecutã am participat la o acțiune organizatã de cãtre Școala de Ghizi Iași și de Asociația Turistică Ghizii României special pentru blogosfera ieșeană din Kooperativa 2.0. Peste 30 de bloggeri locali ne-am adunat de dimineață în fața Teatrului Național, fiecare din noi având la gât un papion sau o cravată, după gust, chef și posibilități. I-am întâlnit aici pe Matei Marian, Victoria Bejan și Alexandru David, cei trei ghizi care ne-au însoțit în incursiunea noastră pe "Ulița Mare" a Iașului.

La începutul vizitei noastre, cineva spunea cã nu vom avea fotografii în Iași Blogging Tour și eram puțin mirat. Lipsea Paul Pădurariu, foto-varășul bloggosferei ieșene. Aveam îndoieli și în ceea ce privește posibilitatea de a face fotografii la interior. A fost posibil și a fost alături de mine, în acțiunea "fotografiem și nu ne scapă nimic și nimeni", colegul meu Victor Cojocaru, căruia îi mulțumesc pentru fotografiile faine de interior.



Primul obiectiv vizitat a fost Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. După cum se știe, clădirea teatrului a fost inclusă în topurile celor mai frumoase teatre din lume. Nu e prima dată când intru în clădirea plină de istorie și amintiri în zile cu repetiții pentru spectacolele ce au loc aici, dar e prima vizită după proiectul de refacere a teatrului. Clădirea e frumos refăcută, cu multă atenție la detalii, dar se pare că administratorii (Operă+Teatru) mai au de lucru la „desprăfuirea” atmosferei și a relației între ei.

Cortina pictatã și ultimile pregătiri înainte de repetiții
Următoarea oprire am făcut-o la Primăria Iași, acolo unde am aflat câte ceva, de la colegii noștri ghizii, despre istoricul acestei clădiri faimoase în oraș pentru legendele ei știute și neștiute, pe care le povestea atât de frumos Ion Mitican. 

În fața clădirii Primăriei

Al treilea obiectiv turistic vizitat a fost Catedrala Romano-Catolică. Am avut parte de un însoțitor deosebit în persoana domnului Emil Bejan, ghidul Catedralei. Am vizitat atât Catedrala, cât și Memorialul Anton Durcovici.

Memorialul Anton Durcovici

A urmat vizita la Palatul Culturii, reședința celor 4 muzee ale Complexului Național Muzeal Moldova. După aproape 10 ani de șantier, clădirea Palatului arată excelent. S-au făcut o serie de modernizări și abia aștept să văd deschise muzeele. Construită într-o perioadă de circa 20 de ani (1905-1925), clãdirea Palatului Culturii din Iași este ultima clădire din lume construită în stil neogotic.

Holul mare al Palatului Culturii (Foto: Victor Cojocaru)
Sala Voievozilor (Foto: Victor Cojocaru)
Mi-au plăcut două noi „inovații” pe care le-am remarcat în cursul vizitei. Mai întâi liftul exterior, care asigură legătura între etajele clădirii, și mai apoi podeaua transparentă din sticlă ce oferă vizibilitate asupra ruinelor vechi ale fostului Palat Administrativ ce a ars și pe locul căruia a fost construită actuala clădire.


Am fost apoi sus, în turn, unde se află faimosul ceas carillon, care cântă Hora Unirii la fiecare oră. M-am reîntâlnit cu Ion Cristea, omul care are grijă de mulți ani ca orologiul să nu sune fals și să funcționeze bine. I-am ascultat poveștile pe care le spune ca un adevãrat pedagog pentru elevii de ciclu primar. Am depãnat amintiri despre regretatul Vasile Munteanu, „sufletul” Muzeului de Etnografie și al Palatului Culturii în urmă cu aproape 20 de ani.

Pe 27 aprilie 2016, Palatul Culturii își va deschide porțile pentru publicul larg și se va putea intra gratuit în clădire în cadrul unui eveniment inaugural intitulat Ziua Porților Deschise la Palatul Culturii. Mai apoi. intrarea se va face pe bază de bilet, programul fiind de marți până duminică, între orele 10-17. Prețurile pentru bilete și alte detalii pot fi găsite AICI

Ultima vizită a turului nostru prin centrul Iașului am facut-o la Biserica „Sfântul Gheorghe”, numită și Catedrala Veche sau Biserica fără turle. Am fost întâmpinați de Părintele Dosoftei Șcheul, care ne-a vorbit despre rolul acestui așezământ bisericesc în istoria Moldovei.

Catedrala Veche

Ne-am încheiat turul prin centrul Iașului destul de obosiți, dar într-o atmosferă relaxată, la o „Cârciumă veche”, deschisã acum... o lună pe „Ulița Mare” a „târgului Ieșilor”.
Mulțumiri lui Matei Marian, organizatorul Iași Blogging Tour. De asemenea, mulțumiri colegilor mei, bloggerii de Iași, pentru companie și voia bună generală. Una peste alta - o zi deosebitã !

FOTO-IDEEA:
Un proiect fotografic interesant și care poate fi o provocare pentru un pasionat este recreerea într-o expoziție foto a atmosferei Uliței Mari a Iașului la sfârșitul secolului XIX și/sau, de ce nu, chiar înainte de al II-lea Război Mondial. Cu modele, recuzită și toate cele necesare.
Pentru cea de-a doua perioadă, un exemplu interesant îl poate constitui filmul românesc Călătoria lui Gruber - Gruber’s Journey - (regia Radu Gabrea) din anul 2009 (Cinemagia). Filmul a fost realizat la Iași și București.




vineri, 8 aprilie 2016

Adrenalinã și fotografie. Invitație

In postarea de acum câteva zile, cu vizita la Aeroportul International Iași, vorbeam despre evenimentele aviatice, care se organizeză în orașul nostru și care atrag un mare numãr de spectatori.


Iată o nouă inițiativă de acest gen, cu alți actori în roluri principale, care promite și care poate fi o ocazie excelentă pentru pasionații de fotografie de a surprinde cadre inedite.

Prin urmare, Duminică 17 aprilie, ora 11,00 la Aeroportul Internațional Iași


Un spectacol pentru toate vârstele orașului, la un sfârșit de săptămână care, sperăm să fie însorit. Avem nevoie de "luminã bunã", nu-i așa !?

FOTO-IDEEA : Prin urmare, subiecte de fotografiat pentru toate gusturile
  • mașini tunate, fum, chipuri încordate 
  • motoare nărăvașe, cascadorii,
  • viteză pentru freezing si panning
  • aeromodele, karturi și copii veseli
  • băieți mândri și concentrați și fete frumoase - portrete
  • limuzine de epocă și... multe altele
 Mai jos sunt câteva fotografii personale de la manifestãri de acest gen, ce au avut loc în Iasi în ultimii doi ani.





 




 

miercuri, 6 aprilie 2016

Mașinile zburătoare, Iașul și fotografia

Zilele trecute am făcut o vizită la Aeroportul Internațional, împreună cu tovarășii mei bloggeri din Iași, de la Kooperativa 2.0  filiala locală. A fost o acțiune reușită, care mi-a permis să mă documentez pentru un foto-proiect de promovare a orașului Iași, la care vreau să lucrez în perioada următoare, împreună cu câțiva colegi fotografi de la CFI.

Aerogara Iasi în 1938 (sursa: R.Apetrei - photobucket)
Aeroportul Iaşi este unul dintre cele mai vechi aeroporturi acreditate din România. Încă din anul 1905 aveau loc pe pista de iarbă "întreceri artistice aviatice" cu pionierii aviaţiei romantice, la acea vreme. Anul 1926 este considerat anul apariţiei zborurilor comerciale, când devine oficialã ruta Bucureşti-Galaţi-Iaşi şi Chişinău, rutã pe care continuã zborurile pânã la începerea celui de-al II-lea Rãzboi Mondial (vezi Istoria aeroportului Iași)

În anul 1969, Aeroportul Iaşi este modernizat și se construiește o pistă de 1800 de metri.
Îmi amintesc cã în acea vreme am fost la aeroport pentru a întâmpina un grup de elevi francezi, care vizitau orașul Iași. Era un eveniment deosebit pentru noi. E drept că nu vedeam decât un câmp fără margini în fața noastră, că era foarte mult soare și că, de fapt, pe noi copiii ne interesa avionul mare, care făcea un zgomot asurzitor.
Imaginea care mi s-a întipărit de atunci în minte, pentru multă vreme, este cea a turnului de control al aeroportului, astãzi demolat. 

Aeroportul Iasi
Pista aeroportului Iași, înainte de extindere (sursa: airports-worldwide)
În ultimii ani, odată cu creșterea importanței obiectivului, ca principală poartă de intrare în orașul Iași, în județ și în Regiunea de Nord-Est a României, s-au înmulțit evenimentele de promovare și "zumzetul" informațiilor despre aeroport și activitatea de aici a crescut proporțional cu zgomotul avioanelor, care survoleazã Iașul spre destinații devenite acum obișnuite.

Fără îndoială, acest lucru nu ar fi fost posibil fără proiectul de extindere a pistei aeroportului, finalizat în august 2014. AICI găsiți un film scurt de prezentare - de pe Youtube.

Aeroportul Iasi
Pista nouă extinsă a aeroportului Iași (sursa: wikimedia.org)

Îmi amintesc cu plăcere de ziua în care a fost inaugurată pista extinsă la 2400 de metri și de primul avion ce a aterizat aici. Și îmi amintesc de turnul de control și de balizaj și de cei prezenți (gazde și musafiri), răspândiți peste tot prin șantierul încă nefinalizat, dar emoționați și bucuroși de momentul la care asistau.

Aeroportul Iasi

Aeroportul Iasi
Un eveniment anual în relație cu Aeroportul Iași și mă refer aici la show-urile aeronautice, s-a permanentizat și atrage atenția a mii și mii de ieșeni și nu numai, în zilele de vară în care se desfășoară.

FOTO-IDEEA - Un proiect fotografic cu un asemenea subiect este interesant și provocator, pentru că el se derulează și se completează cu alte atracții pe măsură (auto, nautice, etc.). Instantanee, portrete, viteză, efecte, ce-ți poți dori mai mult!?



Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA
Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA
Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA

Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA


Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA


La Aeroportul Internațional Iași există o echipă dinamică și frumoasă care, bine coordonată, este capabilă să facă față etapei de dezvoltare actuale și într-un mod profesionist, pune în valoare noua investiție a Iașului, poartă de intrare aero în "dulcele târg" și în Regiunea de Nord-Est a României.

În prezent Aeroportul Iași face legătura cu 16 destinații externe, față de una singură, spre Viena, în 2012. La sfârșitul lunii martie au fost inaugurate două zboruri noi - Barcelona și Bruxelles, altele două - Larnaca și Catania, urmând a fi lansate în luna iulie. Urmeazã, tot în 2016, alte douã curse interne spre Cluj și Timișoara.

Aeroportul Iasi - evolutie - blog FOTO-IDEEA


Numărul de pasageri în anul 2015 a fost de 381.000, față de anul anterior, când s-a ridicat la 270.000. Aeroportul lucrează pe profit.

Din informațiile primite de la conducerea aeroportului reiese că aportul pe care îl aduce instituția în dezvoltarea economică a orașului este vizibil. Statisticile arată că în 2015 turismul în Iași a crescut cu 40% față de anul 2012; s-a înregistrat o creștere a cererilor privind închirierea spațiilor de birouri în Iași.
În ceea ce privește turismul, Aeroportul Iași a inițiat înfiițntarea unui Cluster de turism la Iași (o primă întâlnire a avut deja loc) - încurajând principalii "actori" în domeniu să se implice și să colaboreze în dezvoltarea unui proiect integrat.

Fără îndoială dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași este un motiv de mândrie pentru noi ieșenii, oriunde ne-am afla. 

Mai jos aveți alte fotografii din vizita bloggerilor ieșeni la Aeroport. Fotografiile sunt realizate de colegul meu, "foto-varășul blogosferei locale" - Paul Pădurariu. Mulțumesc Paul. De organizarea vizitei s-a ocupat "tovarășa suflet" a cooperativei noastre de Iași - Andreea Ignat. Mulțumiri Andreea.