Se afișează postările cu eticheta Iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iasi. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Fotografia şi ritmurile vieţii


La sfârşit de an 2016, activitãţile electorale la nivel mondial şi personajele "alese" fac sã fiarbã mapamodu'. În diverse ţări au loc alegeri, iar schimbările ce se întrevãd par a fi radicale şi neaşteptate Mass-media româneascã ne îndeamnã sã citim "cărţi fundamentale" pentru a înţelege ce se întâmplã acum în lume. Pânã la un moment dat s-a vorbit de asociere, uniune, eforturi comune, unitate. De ceva vreme lumea vrea separat, pe cont propriu, independent... Existã un proverb african pe care îl spun când vine vorba de asociere. "If you want to go quickly, go  alone. If you want to go far, go togehther" (Dacã vrei sã mergi repede, du-te singur. Dacã vrei sã mergi departe, mergi cu cineva). Frumos nu!?

Viena în ceaţă - blog FOTO-IDEEA
Viena în ceaţă !

Cercetãtori cunoscuţi în domeniul istoriei fac previziuni sumbre cu privire la viitorul omenirii. "Se pare că intrăm într-una dintre acele perioade stupide cu care ființele umane se pedepsesc singure, la intervale de timp destul de regulate", spune Tobias Stone în articolul tradus, adaptat şi publicat cu acordul autorului de Moise Guran.  Meritã sã-l citiţi. Se vorbeşte de un fenomen ciclic şi de pierderea controlului. Dar dacã vorbim de cicluri mã gândesc cã Adolf Hitler era nãscut în Austria. Iar din aceastã  tarã vin din nou zvonuri ciudate.

Afişul expoziţiei - Ritmuri austriece - blog FOTO-IDEEA
Afişul expoziţiei

În căutarea lui Pinocchio - blog FOTO-IDEEA
Viena - În căutarea lui Pinocchio


În anul 2015, Clubul Fotografilor a organizat o expoziţie de fotografie în galeria de la Biblioteca Austria gãzduitã de Corpul I al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi. Expoziţia s-a numit "Ritmuri austriece"  şi a beneficiat de un vernisaj deosebit. M-am numărat printre cei 7 expozanţi, membri ai Clubului Fotografilor. La eveniment, care s-a bucurat de succes, au participat Excelenţa Sa, Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi doamna Elisabeth Marinkovic, Director al Forumului Cultural Austriac.

blog FOTO-IDEEA - Excelenţa Sa, Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi doamna Elisabeth Marinkovic, Director al Forumului Cultural Austriac
Expozanţii împreună cu oficialii austrieci


La acea vreme, ziarele scriau cã "relaţiile culturale româno-austriece s-au intensificat...". Şi nu numai cele culturale. Să fie cu succes, dar se pare cã în ultimul an cineva doreşte sã schimbe lucrurile. Dar dacã în ceea ce priveşte ieşirea unei ţări din Uniunea Europeană existã un precedent (vezi brexit-ul) şi este posibilã, în ceea ce priveşte "ieşirea" unei ţări ca Austria din România, nu prea cred cã lucrurile se vor schimba vreodatã. Austria şi investitorii sãi au prins "rãdãcini puternice" (fãrã nicio aluzie la exploatarea pãdurilor româneşti) în ţara noastrã. Iar expoziţii de fotografie cu imagini din pãdurile austriece vom avea ocazia sã organizãm mult timp de-acum încolo. 

Palatul Schonbrunn din Viena
Palatul Schonbrunn din Viena

În centrul oraşului Viena - FOTO-IDEEA
În centrul oraşului Viena

Am inserat în text fotografii personale ce au făcut parte din expoziţia de la Bibiloteca Austria din Iaşi.
S-auzim numai de bine.

Viena- centrul oraşului

Viena - Costume austriece - blog FOTO-IDEEA
Costume austriece





luni, 14 noiembrie 2016

Crime, distracţie şi fotografie

Budapesta - Parlamentul
Budapesta - Parlamentul
Am vãzut nu de mult câteva secvenţe dintr-un film poliţist în care apãrea un fotograf din echipa de detectivi ce investiga o crimã. Fotograful cãuta diverse unghiuri şi poziţii care sã-i facã treabă cât mai uşoară şi mai eficientã. Am cãutat materiale având ca subiect munca fotografilor din echipele de investigaţii ale poliţiei şi am constatat că aceastã meserie nu este de loc uşoară, cere o bunã pregãtire, "scule" diverse şi o experienţă solidã.

Laborator de investigaţii criminalistice - interfaţă joc CSI
Laborator de investigaţii criminalistice - interfaţă joc CSI

Pe site-ul de AICI puteţi găsi o listã destul de lungã cu subiectele pe care trebuie sã le stăpâneşti şi sã le abordezi în situaţiile diverse, mai simple sau mai complicate, care pot apãrea în aceastã meserie de fotograf de investigaţii.

Mai jos găsiţi şi alte materiale pe aceeaşi temã:

Centrul orasului Budapesta
Budapesta - clădire pe malul Dunării

Cladirea in Millenáris Park care a gazduit expozitia interactiva CSI
Cladirea in Millenáris Park care a gazduit expozitia interactiva CSI

Acum mai mult timp am fãcut o vizitã la Budapesta în preajma sãrbãtorilor de sfârşit de an. Am gãsit acolo un eveniment organizat de cãtre producãtorul cunoscutului serial de televiziune american CSI: The Experience. Era vorba de o expoziție interactivă, care încorpora elemente din celebrul serial de televiziune. Expoziția îi invita pe toți participanţii să devină detectivi folosind  intuiția proprie, dar și metodele moderne de investigaţii, pentru a rezolva un caz de crimă. Totul era astfel proiectat încât vizitatorul era introdus în lumea misterioasă a cazului ce trebuia investigat. . 

CSI - analiza sângelui

De fapt erau trei cazuri, la care aveai acces, funcţie de câţi bani scoteai din buzunar. Totul se desfăşura în sãlile de la Millenáris Park din Budapesta şi urmãrea să-ţi punã la încercare inteligenţa, calmul, simţul de observaţie şi puterea de deducţie. Dupã ce culegeai şi notai indiciile ţi se ofereau toate instrumentele necesare pentru a acționa. Aveai la dispoziţie cele mai avansate tehnologii și tehnici folosite de profesioniști.

CSI - studierea amprentelor
Dupã ce luai notiţe puteai coopera cu personajele tale preferate din serialul TV, dar şi cu experţi criminalişti din viața reală prin intermediul unor ecrane video. Puteai vorbi cu medici, intrai în laboratoare virtuale pentru a face analiza stropilor de sânge, pentru a studia armele de foc sau pentru a examina la microscop urmele de pneuri, fibre de textile, ADN-ul, amprentele digitale sau cartușele. La final, trebuia să trimiţi raportul tău detectivului Gil Grissom, care îţi spunea dacã ai rezolvat cazul corect.
Scopul expoziției era de a distra, dar şi de a educa. Prin natura sa, expoziția este recomandată pentru adulți și doar pentru copii mai mari de 14 ani.
La final obţineai o diplomã de agent de investigaţii avizat în cadrul echipei  CSI:The Experience.


FOTO-IDEEA: Exista şi în România, inclusiv în Iaşi, jocuri interactive de tipul Escape Room care solicitã abilităţile de investigator ale participanţilor. Dar ideea de a dezvolta acest fel de proiecte, care să distreze şi să educe în acelaşi timp mi se pare faină, iar dacă le solicită şi pe cele de fotograf cu atât mai bine. Institutul Cultural Francez organizează în Iaşi, de câţiva ani, un Foto-maraton care pune participanţii fotografi în faţa unor situaţii inedite care trebuie rezolvate într-o anumită perioadă de timp şi care solicită inteligenţa şi creativitatea participanţilor. Acest tip de proiect poate şi trebuie dezvoltat şi diversificat.

N-am scăpat ocazia şi am inclus în postare câteva fotografii personale realizate la Budapesta cu ocazia vizitei de care am pomenit  mai sus.

Budapesta - magazine
Budapesta - magazinele se pregăteau de sărbători

Budapesta - târg de sărbători
Budapesta - târg de sărbători








duminică, 6 noiembrie 2016

Marc Aureliu şi pasiunea ta

Marcus Aurelius imparat roman (161-180 e.n.)
Marcus Aurelius - împãrat roman (161-180 e.n.) şi filozof

Întotdeauna am fost de acord cã voi avea de învăţat mereu de-a lungul vieţii. Consider cã fãrã educaţie oamenii şi nu spun vorbe mari, nu sunt mai valoroşi decât... "o ceapã degeratã". De altfel, unii spun cã există un câmp energetic la nivelul pãmântului, o infosferã o numesc alţii, unde se depoziteazã cunoştinţele şi informaţiile pe care omenirea le-a acumulat de la începuturile ei. La aceasta infosferã avem acces cu toţii şi ghidaţi de oameni pregătiţi (învăţători, profesori, instructori) acumulãm cunoştinţe în funcţie de "deschiderea" pe care o avem pentru vechi şi nou. 

Ultimii 27-28 de ani şi mai ales ultimii ani ai secolului trecut reprezintă un exemplu bun pentru a exemplifica ceea ce afirm. A existat o perioadã în care educaţia a trecut pe locul doi în clasamentul priorităţilor. Tehnologia avansatã nu poate înlocui beneficiile unei educaţii eficiente. Degeaba ai iPhone ultimul tip şi Internet dacã nu dai bunã-ziua, scuipi şi arunci resturi pe jos la întâmplare.
Se pare cã în istoria sa umanitatea a trecut de mai multe ori prin astfel de perioade.


Despre haos Constantin 2016
Despre haos
În una din postãrile sale pe blogul personal, prietenul Eric Kim ne povesteşte ce învăţăminte a putut trage dintr-o lucrare, care a primit mai târziu titlul "Meditaţii (Gânduri cãtre sine însuşi)" şi al cărei autor este Marc Aureliu un cunoscut împãrat roman (161-180 e.n.) şi filozof.
Marc Aureliu a trãit într-una din acele perioade tulburi de care vorbeam mai înainte. Era haos, civilizaţia era atacatã din diferite pãrti, oamenii erau derutaţi de schimbările care aveau loc. Nu este foarte clar dacă Marc Aureliu a dorit vreodatã să-şi facã publice "gândurile cãtre sine însuşi"


Am extras câteva principii din cele 10 "meditaţii" ale lui Marc Aureliu pe care Eric le considerã importante pentru formarea sa ca fotograf.

1. Nu pierde timpul speculând şi comentând ceea ce fac alţii.
Din pãcate asta este ceea ce se întâmplã în lumea fotografilor români, inclusiv a celor din Iaşi. Circulã şi o glumã în acest sens pe care am mai amintit-o pe blog.
"-De câţi fotografi este nevoie pentru a înşuruba un bec!?
- De 50.
- Dar de ce atâţia!?
- Pãi unul înşurubează becul, iar ceilalţi declarã invidioşi cã şi ei puteau face acelaşi lucru"

Nu pierde timpul cu amanunte
Nu pierde timpul cu amanunte

2. Eşti mai puternic decât crezi
Poate nu poţi preveni "mizeriile" pe care ţi le aruncã ceilalţi, dar poţi sã le ignori sau sã schimbi modul în care le interpretezi tu. Viaţa nu e uşoară spune Marc Aurelius. Ea seamãnã mai mult cu luptele libere şi mai puţin cu dansul.


3. Încearcã sã oferi ceva celorlalţi/comunităţii
Cu cât vom oferi mai mult cu atât vom primi mai mult. E o afacere "win-win". Nu ne-am nãscut pentru a ne simţi bine sau pentru a mânca bine şi gustos. Ce ne face fericiţi în viaţă!? Aminteşte-ţi postarea cu Steve Jobs. Gândeşte-te la familia ta, la prieteni şi cunoştinţe. Priveşte, descoperã subiecte şi transmite mesaje şi idei în fotografiile tale.

Priveşte, descoperã subiecte, transmite mesaje şi idei


4. Nu te plânge niciodatã
Este ceva care te nemulţumeşte!? Pur şi simplu ignorã-l! Taie-l din lista ta de prieteni! Nu-l mai urmãri! Schimbã canalul! Nu putem schimba situația externã care ne afecteazã, dar o putem evita sau putem schimba oricând atitudinea noastră față de ea. Sigur vei gãsi subiecte frumoase, studiazã şi pune-ţi imaginaţia la lucru.


5. Poţi gãsi fericirea în lucruri mãrunte
Tu ești stăpânul propriului tău destin. Nu te plânge. Mai degrabă, culege toate beneficiile din starea în care te afli. Nu cãuta locuri noi pentru a fotografia, cautã sã vezi şi sã fotografiezi lucruri noi în acelaşi loc.


Eric Kim - New Orleans, 2015
Eric Kim - New Orleans, 2015






vineri, 4 noiembrie 2016

Meşteri, meşteşuguri şi fotografie

În anul 2007 fãceam parte din echipa de implementare a unui proiect transfrontalier în cadrul programului de preaderare a României la Uniunea Europeanã. Proiectul se numea Afaceri prin Renaşterea Tradiţiilor (acronim ART). Unul din rezultatele proiectului era constituirea unei asociaţii a meşterilor populari de pe cele douã maluri ale Prutului. Organizaţia a fost botezatã "ART - Meşteşugurile Prutului" şi din anul 2008, anul înfiinţării, m-am considerat unul din "naşii" asociaţiei. Am început activitatea cu un târg organizat în faţa Palatului Culturii, pe care l-am numit "Festivalul Prutului".

Festivalului Prutului (anul 2007)
Partcipanţii şi membrii echipei de proiect în ziua lansării "Festivalului Prutului" (anul 2007)
Şi de atunci, an de an Asociaţia ART organizează evenimente în oraşul şi judeţul Iaşi dar, totodată, participã la manifestãri de profil în tarã şi strãinãtate.
De-a lungul anilor s-au permanentizat şi au cãpãtat notorietate, în Iaşi şi nu numai, trei evenimente importante organizate cu şi pentru meşterii populari.

Festivalul Mãrtisorului
"Festivalul Mãrtişorului" (produse tradiţionale)
Primul şi cel mai tânãr este "Festivalul Mărţişorului" organizat cu ocazia zilei de 1 martie. Urmeazã în luna iulie, imediat dupã Târgul "Cucuteni 5000", Tabãra de creație populară "Micii Meșteri din Copou", care în anul 2017 va ajunge la cea de-a X-a ediţie. În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, Asociaţia ART organizeazã o manifestare cultural - interactivã denumitã „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”. Inima acţiunilor este preşedinta asociaţiei, doamna profesoarã Silvia Cozmincã o persoanã deosebitã cu mult entuziasm, energie şi suflet mare care, atentã la detalii, organizerazã şi veghează la bună desfăşurare a evenimentelor.

Festivitate de premiere - Tabãra "Micii meşteri din Copou"
 
Mesteri si mestesuguri - ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART - Meşteşugurile Prutului
Asociatia ART la Palas Mall Iasi
Târg organizat de OTIMMC Iaşi la Palas Mall (Asociatia ART a fost partenerã)

Anul acesta manifestarea „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova” are loc între 4 şi 6 noiembrie pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt în zona Consiliului Judeţean Iaşi. Vor fi prezenţi peste 40 meşteri populari din România şi Basarabia. Evenimentul promovează valorile culturii tradiţionale româneşti, dar și transmiterea acestora către tânăra generație. Programul este variat şi cuprinde târgul cu vânzare de obiecte meşteşugăreşti, ateliere de creație interactivă pentru copii (olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, împletituri, etc) dar şi ateliere demonstrative. 


Vã invit sã vizitaţi târgul  şi sã urmăriţi evenimentul pentru cã nu veţi regreta.

Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART

Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART
Produse tradiţionale ale membrilor Asociaţiei ART

Produse realizate de Preşedinta Asociaţiei ART  Silvia Cozmincă
Produse realizate de Preşedinta Asociaţiei ART  Silvia Cozmincă


Am postat în cuprinsul articolului o serie de fotografii pe care le-am realizat de-a lungul timpului în cadrul evenimentelor organizate de cãtre Asociaţia ART - Meşteşugurile Prutului în Iaşi.

Târg "Mesteri si mestesuguri"organizat de Asociatia ART
Imagine de la un Târg de meştesuguri tradiţionale organizat la Iaşi

FOTO-IDEEA: Meşteşugurile populare, produsele şi meşterii pot constitui o sursă inepuizabilă de idei pentru proiecte fotografice. Un astfel de proiect am reuşit eu să finalizez cu o expoziţie personală în anul 2015 (vezi mai jos)




miercuri, 2 noiembrie 2016

Blog, blogger, blogging... Kooperativã

În anul 1999 în întreaga lume existau doar 23 de bloguri. Astăzi pe Internet există peste 1,5 miliarde de bloguri. Pe WordPress.com se aflã peste 60 de milioane din ele. La fiecare jumătate de secundă, este creat un nou blog. În Statele Unite există aproximativ 31 de milioane de bloggeri.



Mai mult de jumătate din comunitatea bloggerilor are mai mult de un blog. Bloggerii profesioniști au în medie câte 4 bloguri/persoanã. Unul din cinci bloggeri îşi actualizează blogul în fiecare zi. Cele mai multe dintre bloguri sunt citite dimineața între orele 7 AM şi 10 AM. (sursă: ezaroorat_com)

Acum câteva luni citeam că un blog personal te poate face un om mai bun. Pãi cum? Ei bine, blogging-ul îţi va îmbunătăţi abilităţile de scriere dar şi cele de comunicare. Vei începe sã gândeşti mai "focusat", să-ţi pui probleme cu privire la ceea ce faci şi la ceea ce vrei sã faci pentru tine şi pentru alţii. Îţi vei da seama ce valori ai de oferit. To blog or not to blog!? Aceasta-i întrebarea!

Una peste alta blogul este o formã de promovare, inclusiv pentru fotografiile pe care le faci. Metodele de promovare pe care le-am folosit eu pentru fotografiile personale, dar şi altele, le voi prezenta într-o postare viitoare.

Pânã atunci vreau sã amintesc de o iniţiativă care  prinde contur şi se dezvoltã din ce în ce mai frumos. Săptămâna trecută am pornit în cadrul Kooperativei 2.0 Iaşi o serie de workshop-uri de blogging. Primul eveniment, intitulat "All About Blogging", a fost susținut de către Andreea Ignat și a pornit de la o trecere în revistă a regulilor generale ale bloggingului. Gazda noastrã a fost ca şi la întâlnirea anterioară cafeneaua Fika. Am discutat, am analizat, am vorbit despre avantaje/dezavantaje şi am împărtăşit din experienţă anterioarã. Am încheiat cu un decalog al bloggerului care ar trebui sã ne ghideze în activitate.

Şi dacã blogul este o iniţiativă personală, în cadrul workshop-urilor învăţăm sã lucrãm în echipã, sã fim eficienţi împreunã, ca membri ai Kooperativei 2.0 filiala Iaşi. Urmeazã un alt workshop luna aceasta, pe probleme tehnice. Urez mult succes tuturor!


"All About Blogging" (imagine de la workshop)

La evenimentul de sãptãmâna trecutã au participat Andreea IgnatDragoş Bârgăoanu, Alexandra Bohan, Oana BlagaBianca NistorMihai-Alex OlteanuDiana Elena LupuRoxana IchimIsabela NiticaAdelina BohanSimona NemtanuGabriela MereuțăDurbaca Ionut LucianAlexandru TaradaciucCostin ChiricaAnda Elena Pintilie, Sorina Chirilă, Florina Gabriela Pascariu şi subsemnatul Constantin Ciobanu

----------------------------


Dacă locuiești în Iași, ai un blog și vrei să te alături echipei noastre, completează acest formular și dăm noi de tine!
Dacă reprezinţi o firmă care își dorește promovare prin intermediul blogurilor din Iași, intră pe site și spune-ne cum te putem ajuta!

luni, 24 octombrie 2016

Despre memorie vizualã şi reflexii

Dupã cum spuneam într-o postare anterioarã prezenţa unei reflexii într-o fotografie este un element de creativitate care poate face compoziţia ta deosebită.

Un peisaj cu o reflexie ce genereazã o simetrie aparte, o imagine rãsturnatã care ne face sã vedem o persoanã sau un lucru din altã perspectivã, o oglindã poziţionată ciudat care ascunde anumite pãrti ale corpului şi le înlocuieşte cu crengi de copaci sunt cadre deosebite care atrag privirea şi stimuleazã imaginaţia privitorului.

Dar reflexiile pot fi uneori inutile sau, obositoare alteori. Pot să-ţi ascundã subiectul parţial, sã-l blur-eze, sã-l dubleze sau sã-l "elimine" total când lumina este foarte puternicã.

În legătură cu acest subiect am câteva idei de împărtăşit:
  • în cazul peisajelor măriţi atenţia în proximitatea unei ape şi la ceea ce se poate reflecta în ea (copaci, stânci, persoane, etc)

Zetea - peisaj cu reflexie
Zetea - peisaj cu reflexie
 
  • atenţie la suprafeţe lucioase şi oglinzi în fotografia de stradã și chiar la interior

Pasaj Piața Unirii din Iași
Reflexie în Pasaj Piața Unirii din Iași
  •  oriunde te afli (în studio sau în altã parte) experimenteazã
Experimente cu oglinzi în laboratorul propriu
Experimente cu oglinzi în laboratorul propriu

Exemple de fotografii ce surprind reflexii
În încheiere vreau să spun două vorbe despre un eveniment ce a avut loc la sfârşitul sãptãmânii în Pasajul Sf. Vineri de la Hala Centralã. Mã refer la la inaugurarea cu surle şi trâmbite a noului Centru Municipal de Memorie Vizuală Iași. Îi urez cale lungã şi "luminã bunã" şi sper ca aceastã iniţiativă sã fie în folosul întregii comunităţi ieşene nu doar al unor "preferaţi". Iar avantaje sã aibã toţi fotografii pasionaţi din oraşul Iaşi nu doar cei cu "lipici" în administraţie. Mult succes CMMVIasi!

Prof. Univ. Dr. Dorel Găină
Prof. Univ. Dr. Dorel Găină

Am avut plãcerea sã-l ascult la inaugurare pe Prof. Univ. Dr. Dorel Găina - Directorul Departamentului Foto - Video - Procesare Computerizată a Imaginii de la Universitatea de Artă și Design Cluj - Napoca. Profesorul Dorel Gãina ne-a încântat cu prezentarea unei serii de fotografii personale pe care "le-a povestit" din perspectiva elementelor de memorie vizualã. Prezentarea a fost fainã şi voi relua într-o postare ulterioarã o serie de idei ale profesorului.

Acum vreau sã arãt câteva fotografii din prezentarea lui Dorel Gãinã aşa cum le-am văzut eu din poziţia în care m-am aflat. (undeva pe un scaun lângã un perete plin de fotografii înrãmate). Remarcaţi că tocmai vorbeam despre reflexii şi creativitate. Fotografie în fotografie și reflexii, asta poate să fie deja o altă lume!

fotografia prof. Dorel Găină
Așa arăta fotografia prof. Dorel Găină

fotografia prof. Dorel Găină(2)
Așa am văzut-o eu din locul în care mă aflam

fotografia prof. Dorel Găină_3
O altă imagine a prof. Găină așa cum am văzut-o eu
Aştept păreri personale cu privire la subiectele de mai sus. S-auzim numai de bine!



vineri, 21 octombrie 2016

Și eu l-am gãsit pe Paul

Pânã si Einstein vrea sã stie unde este Paul !

Acum vreo două zile mã trezesc repetând obsesiv în gând o întrebare ciudatã: "Unde este Paul!? Unde este Paul!?" Bine-bine, dar cine este Paul ãsta pe care îl caut!? Mã gândesc la toţi Paulii pe care îi cunosc şi nu mã dumiresc. Paul Gauguin!? Nu. Paul Cézanne!? Nu. Paul McCartney... cã despre ãsta am citit zilele trecute... Nu, nu-s ăştia! Dupã vreo douã ore, plec prin târg la fotografiat dar o întrebare nu-mi iese din minte: "Unde este Paul!?" Ajung pe la Râpa Galbenã unul din locurile mele preferate pentru pozat. Scãri, umbre, linii, forme, texturi, oameni grăbiţi... "Unde este Paul!?" Cobor spre Club RS şi când sã fac curba vãd un banner mare cu doi indivizi, un el şi o ea, care... îl cãutau de zor pe Paul. Mãi sã fie! "Unde este Paul!?" Şi deodatã mã luminez...

Banner la locatia studioului Paul Pãdurariu
Vine vorba despre Paul Pãdurariu, colegul meu de la Clubul Fotografilor Iaşi. Paul este fotograf profesionist şi tocmai şi-a deschis un studio propriu în Iași. Vãd o uşă lângã banner şi cum cei doi de care vã spuneam nu aveau treabã cu mine, deschid uşa şi intru. Hopa, din prag - atmosferã caldã, miroase a om cum ar spune zmeul zmeilor... Înãuntru miros de plãcinte, muzică de Strauss, monitoare, camere şi obiective, oameni frumoşi şi... Paul. A urmat o experientã aparte şi am fãcut ceea ce am dorit. Am asistat și fotografiat un "profesionist la lucru, în studio". Dar despre asta, într-o altã postare.

Making of... (model Dana Burlacu Visternicu)

Doar câteva cuvinte despre Paul. Este un "one-man foto-show", face fotografie de nuntã şi tocmai şi-a deschis un studio propriu pe Strada Râpa Galbenă 10. A fost botezat, printre altele, "fotograful blogosferei locale" pentru cã se îngrijeşte şi de fotografierea acţiunilor membrilor filialei Iaşi a Kooperativei 2.0.

"Despre mine, spun că sunt un norocos care are şansa sã vadã atât de des zâmbete, lacrimi de fericire şi poveşti de dragoste. Visul meu este să pot îndeplini dorinţa tuturor celor care mi-au spus „Aş vrea ca momentul ăsta să dureze pentru totdeauna”. Şi asta fac. Cu dragoste de oameni şi pasiune..." Aşa se autodefinește Paul Pãdurariu. Şi pot sã confirm. Pe Paul îl caracterizează trei lucruri: dragostea de oameni, pasiunea pentru fotografie şi... zâmbetul. Vizitaţi-l şi faceţi fotografii la "Domnul Zâmbet". Nu o sã vã parã rãu.

El este Paul (fotografie rarã (!) - Paul nu zâmbește)
Sã nu uit. Pe perioada cât am fotografiat la Paul modele au fost colegii mei din Kooperativa Iași cãrora le mulţumesc pentru cã m-au suportat. 

Mulţumesc Ionut Lucian Durbaca, Florina Gabriela Pascariu, Dana Burlacu Visternicu, Simona Patraș, Anda Elena Pintilie, Alexandra Ignat. Nu uit pe makeup artistul blogosferei ieșene Adelina Bohan. Și bineînțeles, mulțumesc Paul Pădurariu.




miercuri, 19 octombrie 2016

Și caii se fotografiază, nu-i așa?

Iași - Festivalul Calului - 2014
Iași - Festivalul Calului - 2014

Nu sunt sunt un tip fricos, dar în apropierea cailor am simţit mereu nesiguranţă. Frumuseţea şi eleganta lor alãturate faptului cã nu am avut un sfãtuitor pe acest subiect, care sã le cunoascã obiceiurile mã fac sã amestec încântarea cu atenţia sporitã când mã aflu în proximitatea lor. În plus, când eram copil am avut un mic accident într-o căruţă, din cauza calului nărăvaş care a plecat brusc de pe loc. Şi momentul acesta mi-l amintesc încă bine !

Caii liberi
Caii liberi

Iasi - Lectia de călărie
Lectia de călărie
 
Prin urmare am fotografiat cai liberi doar de la distantã. Fãrã un îndrumãtor şi necunoscând personalitatea si obiceiurile calului e greu sã te apropii de acesta din urmã. De aproape am fãcut fotografii la o serie de evenimente organizate (festivaluri, concursuri, etc) sau în manej.

Câteva recomandãri pentru fotografii începãtori

  • "umple cadrul" atunci când fotografiezi cai. Dacã e nevoie faci zoom pe subiect sau foloseşti un obiectiv wide; informeazã-te înainte de a folosi blitzul;

Portret de cal
Portret de cal

Trăsura cu cai - Viena
Trăsura cu cai - Viena
  • e importantã poziţia atunci când fotografiezi cuplul cal-cãlãret în mişcare. Desigur vrei sã-i prinzi pe cei doi din fatã sau din lateral

Iasi - Sărituri peste obstacole
Iasi - Sărituri peste obstacole


  • poţi "îngheţa" mişcarea sau poţi face panning pentru scenele rapide. Uneori te poţi ajuta de un trepied dacã vrei sã prinzi sãrituri şi simplifici lucrurile, dacã focalizezi la partea superioarã a obstacolului;

Iași - Festivalul Calului
Iași - Festivalul Calului

Iași - Festivalul Calului
Iași - Festivalul Calului ( a se observa publicul din fundal)

  • uneori sunt interesante fetele "afectate" de admiraţie sau uimire ale celor care urmãresc evoluţia calului. Ai în vedere sã incluzi în cadru şi capul calului său corpul (capul, în totalitate sau cel puţin partea din fatã a calului)

Iași - Festivalul Calului
Iași - Festivalul Calului

Iași - Festivalul Calului - finish strâns
Iași - Cursa cu finish strâns


Dacã aveţi experientã în fotografierea cailor, aştept comentarii, fotografii şi de ce nu... o poveste cu imagini !?