Fotografie de natură, cărți și libelule

Căutam informaţii despre o serie de fotografii şi am dat din întâmplare peste tot felul de e-locatii care oferă resurse pentru fotografi. Şi pentru că sunt foarte multe, pentru diverse genuri de imagine am zis să le iau pe rând. Astăzi despre Fotografia de naturã.

Nature Photography - Landscape

Când spun natură mă gândesc la definiţia completă pe care o oferă site-urile de tip Wiki.

Fotografia de natură (Nature Photography) se referă la o gamă largă de fotografii luate în aer liber și dedicate prezentãrii elementelor naturale, cum ar fi peisaje (landscape), fauna sălbaticã (wildlife), plantele (plants), scenele de aproape (close-up sau macro) și texturile naturale. Fotografia de naturã tinde să pună un accent mai puternic pe valoarea estetică a fotografiei decât alte genuri de fotografie, cum sunt fotojurnalismul și fotografia documentară. 

Nature Photography - Wildlife

Desigur este renumit pentru acest gen brandul National Geographic şi nu vreau să însist asupra lui. Amintesc AICI de secţiunea lor de resurse gratuite destinată profesorilor şi mă voi referi la câteva website-uri mai puţin pretenţioase şi accesibile.

Nature Photography - Wildlife

Am găsit interesant site-ul NatureScapes. Puteţi citi noutăţi şi articole pe diverse domenii legate de fotografia de natură. Sunt incluse propuneri de ture fotografice cu instructori, workshopuri şi alte evenimente în domeniul Nature Photography. Există un Forum şi un Magazin cu tot felul de produse, de la genţi şi trepiede până la softuri, cărţi şi reviste.

Nature Photography - Wildlife

Un loc interesant pentru învăţat, văzut şi experimentat fotografia de natura este şi portalul german Nature Photo Portal. Este un website cu resurse diverse şi interesante, cu informaţii la zi, concursuri, fotografii şi un blog dedicat. Am găsit câteva cărţi gratuite interesante şi este bine să vă abonaţi la newsletter-ul loc.

• 13 tips for better wildflower photography

Nature Photography - Flori

Exista şi o variantă mai completă pe bani a cărţii pe care o găsiţi AICI şi care costă doar 12 USD

Am găsit şi o carte foarte "tare" pentru fotografii-vânători de libelule

• How to Photograph Dragonflies

Nature Photography - Dragoflies

Sunt numeroase ebook-urile gratuite, dar de obicei trebuie să-ţi oferi adresa de email pentru a avea acces la ele. Iar dacă nu vreţi să vă încărcaţi căsuţa poştală curentă puteţi să vă creaţi o adresă "de sacrificiu".

Puteţi descărca astfel şi cărţi de genul "FREE Bird Photography eBook" de AICI 

Şi pentru că suntem la capitolul resurse gratuite vă recomand "The Image Space"

unde veţi găsi două cărţi (vol.1 şi 2)) cu "tips-uri" şi "tricks-uri" legate de LIghtroom - softul  arhicunoscut.

Nature Photography - Landscape

Să auzim numai de bine.

Începător în fotografia de stradă

Când sunt în pană de idei mă duc repejor la prietenul Eric şi îl mai consult în ceea ce priveşte fotografia de stradă. Îmi place modul în care acest american cu sânge asiatic combină experienţa sa, agitată, în marile metropole din State, cu filozofia orientală a Mekong-ului.

"...Documentează viaţa de zi cu zi în societatea în care trăieşti"

Ce este fotografia de stradă!? Eric o numeşte "un instrument pentru documentarea vieţii de zi cu zi în societatea în care trăieşti." Într-o postare mai veche spuneam că fotografia de stradă nu trebuie să includă neapărat strada. Poți fotografia oriunde: la aeroport, la Mall, în parc, în autobuz sau tramvai, în biroul medicului, în magazinul alimentar sau în orice alt loc public.

Mai în glumă, mai în serios vorbeam într-o postare mai veche despre <fotografia de... autobuz>.  Despre modul cum fotografiezi Eric spune: 

"Fotografierea pe stradă este, în general, făcută instantaneu (fără permisiune și fără ca subiectul sã fie în cunoștință de cauzã). Personal - spune Eric, nu cred că fotografia de stradă trebuie să fie un instantaneu. Puteți cere permisiunea când faceți fotografie unui strãin. Nu cred că o fotografie instantaneu este mai bună decât o fotografie în care ceri permisiunea. Cel mai important lucru este să surprinzi emoţia şi sufletul subiectului tãu."

"Surprinde emoţia şi sufletul subiectului tãu."

Părerea generalã este că nu ai nevoie de o cameră specialã pentru a fotografia pe stradã. Puteți folosi orice tip de cameră. O camerã mai micã poate fi mai eficientã şi sunt mulți fotografi de stradă, care folosesc telefoane mobile. Eric Kim recomanda aparatele foto compacte şi dacă, începător fiind, foloseşti aparatul pe A(utomat), mai târziu utilizarea opţiunii "P" este mai bună spune el. Şi asta pentru că nu pierzi timpul cu setările, faci mai multe cadre şi eşti.

În ceea ce priveşte obiectivul pe care îl foloseşte pe stradă, în cazul în care fotografiazã cu un aparat mai performant Eric are o opinie: "...în general folosesc un obiectiv cu lungime focală de 35 mm (echivalent full frame) De ce? O lentilă de 35 mm este, în general, destul de largă pentru a capta majoritatea subiectelor ce apar într-o scenă, dar și destul de aproape pentru a putea face portrete."

Fotografi celebri cum a fost Henri Cartier-Bresson a fotografiat aproape toată viaţa cu un obiectiv fix de 50 mm (a folosit un fix de 35 mm, doar o singurã datã în India, unde străzile erau mult mai aglomerate).

Eric nu recomandã utilizarea teleobiectivelor pentru fotografia de stradă pentru că poţi pierde din profunzime. Şi asta chiar dacă ştim că există fotografi  care nu "îndrăznesc" să se apropie de subiect.

Există totuşi şi fotografi de stradă cunoscuţi care au folosit teleobiective. Două exemple sunt Saul Leiter şi Martin Parr care au realizat imagini deosebite.

Una peste alta, dincolo de păreri şi recomandări, e important ca fiecare din noi să găsească aparatul şi obiectivul care îl avantajează în fotografia de stradă. Iată, mai jos, câteva recomandări pe care le face Eric Kim pentru fotografii începători în fotografia de stradă:

Lucrează scena (parkour - am făcut 10-12 fotografii până am avut ceva reprezentativ)

1. Lucrează scena - trebuie să realizezi mai multe fotografii pentru o scenă şi o idee. Eric spune că el face 15-20 de cadre. (Unele persoane fac 2-3 fotografii şi renunţă)

2. Intră în contact vizual. Se spune că "ochii sunt oglinda sufletului". Dacă intri în contact vizual ("eye contact") intri în sufletul subiectului tău, care priveşte direct în obiectiv.

Intră în contact vizual (m-a văzut, dar nu știu dacă i-a văzut)

3. Fotografiazã de jos. Mulți fotografi declanşează de la nivelul ochilor. Problema este că perspectiva asta a devenit plictisitoare pentru că este poziţia normalã de la care privim lucrurile întreaga viaţă. Încearcă să cobori punctul de staţie şi poţi să obții o perspectivă unică.

Fotografiazã de jos (îndoaie genunchii)

4. Capturează când "garda este jos" - Încearcã sã găseşti "momentul decisiv". Este momentul când subiectul uitã de tine, uitã cã este fotografiat sau nu vede camera foto.

Capturează când "garda este jos" (nimeni nu știe, nimeni nu vede)

5. Foloseşte "tehnica pescarului" - Aceasta este una din tehnicile cele mai utilizate În fotografia de stradă - identifici Un fundal interesant și aştepţi subiectul/obiectul sã intre în cadru.

"Tehnica pescarului" - am ales un fundal și am așteptat subiectul. Și nu doar unul... Am făcut o sumedenie de fotografii

6. Compune ceva mai interesant - introdu mai multe layer-e. Despre acest subiect am vorbit în postarea de AICI.

7. Căutã linii / modele / texturi - este unul din punctele de care trebuie să ţină seama mai ales fotografii care se feresc sau nu agreează să fotografieze oameni. Dar despre acestea şi alte elemente compoziţionale în fotografia de stadă povestim într-o altă postare.

Până atunci să auzim numai de bine.

Cooperativa, fotografia și istoria lumii

În 1947, patru fotografi, Robert Capa, Henri Cartier-Bresson, George Rodger și David "Chim" Seymour, au fondat ceea ce avea sã devinã unul din cei mai importanţi actori în domeniul fotografiei, la nivel internaţional.

Magnum-Photos-70_Logo

Magnum Photos este o entitate ce funcţionează pe principii cooperatiste şi are ca obiect de activitate fotografia. Are patru birouri redacționale la New York, Londra, Paris și Tokyo, precum și o rețea de cincisprezece agenți individuali, de diverse naţionalităţi, răspândiţi în întreaga lume. Magnum Photos oferă fotografii pentru presă, pentru editori, agenţii de publicitatepublicitate, televiziune, galerii și muzee din întreaga lume.

FRANCE. Paris. 1950. Magnum Meeting. ©Magnum Photos

"Reamintesc tuturor că Magnum a fost creat pentru a ne permite și, de fapt, pentru a ne obliga să aducem mărturii asupra lumii tuturor contemporanilor noștri, funcție de propriile noastre abilități și interpretări..." spunea Henri Cartier-Bresson în 1950 la prima mare adunare a cooperativei.

Arhiva Agenţiei Magnum conţine o colecţie uriaşă de negative şi fotografii tipărite, care acoperă domenii diverse: viaţa de familie, religii, droguri, războaie, sărăcie, foamete, crimă, aspecte guvernamentale, dar şi celebrităţi din toate perioadele.

În afară de cei 4 membri fondatori au mai fost membri de-a lungul timpului fotografi foarte cunoscuţi precum: Elliot Erwitt, Dennis Stock, Eve Arnold, Paul Fusco, Bruce Davidson, Susan Meiselas, Steve McCurry, Tim Hetherington, Josef Koudelka, ș.a.

Robert Capa © International Center of Photography 1950 FRANCE. Nice. August 1949. Henri MATISSE in his studio,

Fotografii de la Magnum se întâlnesc anual în ultima săptămână a lunii iunie într-unul din cele 4 birouri redacţionale. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea Magnum Photos şi a fost pregătit un program de evenimente care să marcheze sărbătoarea.

Mai multe informaţii despre activităţile şi evenimentele organizate în anul aniversar 2017, puteţi afla AICI sau pe pagina de Facebook a agenţiei.

Fotografi și fotografii de la Magnum Photos

Alte fotografii de la Magnum Photos puteţi găsi AICI.

Și pentru că tot vorbim de fotografie şi de istoria noastră, vă invit la vernisajul unei expoziții având ca tema evenimentele ce au avut loc la începutul anului în România. Sunt evenimente ce au atras atenția lumii la nivel internațional și cele de la Iași meritau surprinse într-un grupaj fotografic distinct.

Vernisajul este marţi, 25 aprilie 2017, ora 18,30, la locul cunoscut: sala Diotima, Casa de Culturã "Mihai Ursachi", Parcul Copou, Iaşi.

Vă aşteptam

De la Hoover Dam la Bicaz

Într-o postare de toamna trecută aminteam de fotografia lui Robert Frank intitulată  "Hoover Dam". Vorbeam atunci de mesajul fotografiei şi de faptul cã puţini sunt cei care stau sã analizeze ce a vrut sã transmitã autorul. Lucrurile sunt mult mai simple când vorbim de o fotografie realizatã cu scop documentar.

Barajul Hoover - Nevada

Am avut ocazia sã vãd câteva fotografii realizate la Hoover Dam şi m-am gîndit sã fac o comparaţie care, la început, poate pãrea forţată dar care, dacã "insişti" puţin, se dovedeşte a fi destul de normală.

Barajul Hoover - Nevada

Nu cred cã este o problemã pentru cineva dacã voi compara Hoover Dam cu barajul nostru de la Bicaz. Şi nu mã refer neapãrat la mãrimea obiectivului hidroenergetic. Scopul este, de aceastã datã, unul de documentare şi promovare. Frumuseţea locurilor şi sentimentul pe care ţi-l oferă o vizitã într-o astfel de zonã cred cã sunt, ţinând seama de scarã, comparabile.

Barajul Hoover - Nevada

Puteţi vedea mai jos câteva fotografii, care ilustreazã ceea ce spun. Fotografiile realizate în statul Nevada mi-au fost puse la dispoziţie de cãtre bunul meu prieten Adi Popescu, cãruia îi mulţumesc şi pe aceastã cale.

Barajul Hoover - Nevada

Subiecte de fotografiat sunt destule şi nici nu ştii ce să admiri mai întâi !? Relieful și imensitatea locului, întinderea de apă, frumuseţea construcţiei inginereşti!? Desigur un teleobiectiv este important şi în astfel de situaţii smartphone-ul este utilizat mai mult pentru comunicare şi orientare.

Barajul de la Bicaz

Mã gândesc acum la proiecte fotografice care sã aibã ca temã obiective şi construcţii de o anumitã dimensiune. Îmi amintesc de un proiect finalizat cu un film în serial al celor de la Naţional Geographic intitulat "BIG, BIGGER BIGGEST" . În serial au fost avute în vizor diverse tipuri de construcții: tuneluri, telescoape, baraje, stații spațiale, submarine, avioane, nave de croazieră, roti gigantice (gen London Eye) şi domuri.

Barajul de la Bicaz

Barajele hidroenergetice din România sau chiar din Europa pot constitui oricând o temã fainã pentru un proiect foto. În ţara noastră există aproape 250 de baraje cu înălţimi de pânã la 170 de metri.

Barajul de la Bicaz

 Majoritatea au fost realizate în anii regimului comunist şi amenajarea lacurilor de acumulare a schimbat geografia locurilor în care se află. Pomeneam nu de mult de soarta insulei/oraşului Ada Kaleh aflat(ă) cândva în zona lacului de acumulare de la Porţile de Fier.

Barajul de la Bicaz

Vidraru, Siriu, Gura Apelor, Bicaz, Lotru, Paltinu sau Porţile de Fier sunt locuri care au fost modificate complet odatã cu realizarea marilor construcţii, care nu vor putea fi "copiate" sau "reeditate" prea curând. Mai multe detalii AICI.

Barajul de la Bicaz

În rest, lumină bună și mult succes la fotografiat

Să auzim numai de bine.

Despre maeștri cu respect

Voi deschide astãzi un serial pe care l-am botezat "Fotografi care îmi plac". Nu vor exista clasamente ci doar pãreri personale, fãrã clasificãri. Totodatã vã voi spune mãcar unul din lucrurile care îmi plac, dar și unul cu care nu sunt total de acord în relatie cu fotograful respectiv

Iatã o primã selecție cu maeștri fotografi pe care mi-ar fi plăcut să-i cunosc în această viață.

• A. Henri Cartier-Bresson

În 1927 H.C-B a absolvit o şcoală de artă. În 1928-1929 maestrul studiază arta şi literatura la Universitatea din Cambridge, iar la sfârşitul ultimului an începe să fotografieze. Aşa cum spuneam într-o postare anterioară este considerat părintele fotojurnalismului.

Ce îmi place la H.C-B !?

A fotografiat mult în alb şi negru (cu excepţia unui fotoreportaj în China - 1954). A fost interesat şi a fotografiat doar instantanee şi nu l-a pasionat fotografia "aranjată". El spunea: pentru a face o fotografie bună, fotograful trebuie să se implice în povestea pe care o vede prin obiectiv. Şi să fie pregătit pentru asta. Asta necesită concentrare, o disciplină a minții, sensibilitate și un "bun simţ" al geometriei“

Cu ce nu sunt total de acord la H.C-B!?

H.C-B considera că nu poţi spune o poveste într-o singură imagine. Ai nevoie de o serie de imagini pentru a nara ceva. Este vorba, de fapt, de o succesiune de "momente decisive" cum le numeşte el.

Henri Cartier-Bresson - Hyeres (1932) (sursa: iconicphotos)

Fotografia de mai sus are o poveste amuzantã în spate, dar voi reveni cu ea într-o postare viitoare.

• B. Jay Maisel 

Jay Maisel a devenit fotograf în 1954 după ce a studiat pictură şi design-ul la Institutul Cooper şi Universitatea Yale.

Ce îmi place la J.M. !?

În fotografiile lui J.M. nu se transmit doar mesaje/informaţii. Fotografiile sale pun şi întrebări. Provocarea spune J.M. este ca privitorul, uitându-se la fotografiile tale să vrea mai mult. Dacă privitorul crează o poveste pe baza imaginii din faţa sa atunci, probabil, ai realizat o fotografie bună 

Cu ce nu sunt total de acord J.M.!?

Toate fotografiile lui J.M. sunt color şi cred cã, o părere personală, unele din ele ar fi aşa faine în alb şi negru ! ☺

Jay Maisel - Hot_cabbie (sursa:studio-Jay Maisel)

• C. Fan Ho

Fan Ho s-a născut în Shanghai, dar a trăit şi a creat în majoritatea vieţii în Hong Kong. A început să fotografieze în 1951. A realizat mai bine de 20 de filme în calitate de regizor şi actor. De-a lungul vieţii a câştigat nu mai puţin de 280 de premii la diverse competiţii şi expoziţii internaţionale de fotografie.

Ce îmi place la F.H. !?

Îmi place modul în către îşi "gândeşte" fotografiile. Iatã un exemplu concret despre modul în care Fan Ho a realizat unele din fotografiile sale. Imaginea se numeşte "As Evening Hurries By"(Când seara se grăbeşte) şi este realizată în 1954. Iatã cum comenteazã autorul modul cum a conceput aceastã imagine: "... Am fãcut-o în  cartierul de vest al Hong Kong-ului. Studiam literatura chineză la momentul respectiv. Am citit un poem care m-a impresionat foarte puternic. Am vrut să găsesc un loc în care sã fiu dominat de acelaşi sentiment pe care l-am avut când am citit versurile. Starea de spirit, atmosfera și personajul principal - toate trebuiau sã exprime aceeași emoție ca și poezia. Odată ce am găsit locația, m-am dus acolo timp de mai multe zile. cărucioare triciclu și oameni care mergeau pe jos acasă; tăcerea urmată de zgomotul valurilor care se spãrgeau de falezã; iluminatul care era scăzut... pentru mine momentul decisiv a fost pur și simplu uimitor. Imaginea încă mă bântuie şi astăzi chiar dacã am fãcut fotografia cu o jumătate de secol în urmă."

Fãrã comentarii

Fan Ho - As Evening Hurries By  (1954) (sursa: hongwrong)

Cu ce nu sunt total de acord la F.H.!?

Când a fost întrebat care a fost cel mai nefericit moment în viaţa sa Fan Ho a rãspuns "Nici unul! Nu am avut momente din acestea. Toate au fost fericite. Sunt amintirile mele." Cum poţi sã fii atât de pozitiv!? Cum sã spui cã nu ai avut momente rele în viaţa ta!? Glumesc desigur. Este o filozofie de viaţă tipic chinezã, ce nu ne caracterizeazã pe noi europenii. Noi suntem atât de preocupaţi de existenţa noastrã de mâine, încât uitãm sã ne bucurãm de viaţă astãzi.


Să auzim numai de bine!

Un Paște fericit !

Şi astăzi o postare scurtă.prilejuită de zilele ce stau să vină. Sărbătorim un eveniment important în istoria umanităţii şi luând în considerare cele petrecute în ultimele zile, gândurile noastre ar trebui să se îndrepte mai mult ca oricând spre... cele sfinte. 

Un eveniment important trebuie totdeauna păstrat în memorie şi în zilele noastre fotografia este o metodă de arhivare a faptelor şi,  de ce nu, a gândurilor noastre !

Am înserat în postare o serie de fotografii personale din cadrul unei expoziţii realizate acum ceva timp la Sala Gotică a Mănăstirii "Trei Ierarhi" din Iaşi. Expoziţia colectivă a purtat titlul "Bucuria luminii" şi a fost realizată împreună cu colegii de la Clubul Fotografilor Iaşi.

Sfintele sărbători să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi de a vă ajuta semenii. Iar o părticică din lumină cea sfântă să vă călăuzească în pasiunea această frumoasă care se numeşte fotografie. Un Paste luminat şi fericit  !

Ce a mai făcut Gustave Eiffel la Iași

"Paralelă cu Uliţa cea Mare, către nord, erau uliţele Sfânta Vineri (actuala Anastasie Panu) şi Podu Vechi (actuala Costache Negri). Printre ele şi înconjurată de un cârd de dughene şi acareturi bătrâneşti, se strecura la dreapta uliţa Medeanului a pieţei Sfânta Vineri, staniştea pestriţă a negustorilor, şufarilor, matrapajilor (precupeţilor) ce-şi atrăgeau muşterii răcnind pe lângă tărăbi. În aceeaşi zonă se găseau şi crâşmele, mai multe decât casele. Deşi există o clădire special amenajată pentru desfăşurarea comerţului, negustorii îşi puneau mărfurile pe rogojini, pe saci sau pe pământ, aşa cum relatează vizitatorul armean. Se puteau găsi, astfel, mărfuri aduse din îndepărtatul Orient, mirodenii şi mătăsuri. Mai la margini, trăgeau carele cu lemne şi fân, iar toamna era acolo staniştea carelor cu struguri. 

Hala metalică și piața la începutul sec.XX (pe locul Esplanadei Halei Centrale  de astăzi - veche carte poștală)

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, la „medeanul Sfintei Vineri“ se puteau găsi cinci gheţării, care vindeau vara gheaţa depozitată de iarnă. Pe seama lor trăiau sumedenie de căruţaşi care, la vreme cu ger, tăiau calupuri de gheaţă şi o vindeau spre depozitare. Toamna erau întâlniţi „negustorii“ de stuf sau „stufării“, care transformau pădurea de trestie în snopi, pentru acoperişurile clădirilor din capitală. “

Esplanada Halei Centrale și clădirea halei în urmă cu 2 ani,

"Din descrierea armeanului Horev Martikian, călător prin Moldova secolului al XVII-lea, înţelegem că centrul oraşului începea din dreptul Bisericii „Sfântul Nicolae“ Domnesc şi se oprea în piaţa unei altei biserici, numită a Sfintei Vineri.

Pe la 1820, vistiernicul Petrache Sturdza a înfiinţat în preajma acesteia din urmã o piaţă pentru „obştescul folos“. Dorindu-se o piaţă civilizată, ca în târgurile apusene, cu mese şi locuri răcoroase pentru păstrarea alimentelor „stricăcioase“, în anul 1871 se construia în coasta bisericii o clădire încăpătoare, cu pereţii legaţi prin bare din fier şi mutelci. Construcţia a fost suportată de guvern, primăria donând terenul bisericii şi al fostului cimitir. Lucrarea a fost proiectată de către inginerul Cazaban şi executată sub conducerea arhitectului Niciman, întreaga fierărie sosind de la Paris. Deschiderea oficială a avut loc la 23 aprilie 1873”

Biserica Sf. Sava reflectată în peretele de sticlă al Halei Centrale

Imagine din fața Halei

Fragmentul de mai sus l-am extras din broșura "Târguri, iarmaroace și comerț", pe care am realizat-o în cadrul unui proiect mai amplu, în anul 2014.

Pe locul fostei Hale de pește s-a construit sediul ANAF

Deasupra pieței de astăzi a fost construită o cupolă de metal și sticlă (cunoscută în folclorul urban și ca "țâța lui Simirad")

Hala metalică la care se face referire mai sus a fost realizată la Paris, de către echipa de proiectanți a lui Gustave Eiffel și a rezistat până prin anii '60. Hala metalică mai mică numită și Hala de pește, care a fost construită la începutul secolului a rezistat până în anul 1988.

Un fragment din structura metalică a Halei vechi este expus în fața Facultății de Construcții din Iași.

Cupola de sticlă și sediul ANAF

Este destul de complicat să redai atmosfera unei pieţe comerciale de acum o sută şi ceva de ani, mai ales în condiţiile în care nu mai ai nici o clădire veche în picioare. Dar, pe baza unei cărţi poştale de la începutul secolului 20 şi retrăindu-ţi amintirile din anii '70-'80 poţi fotografia acum zona. Poți să faci o comparație cu atmosfera de astăzi în zona actualei Esplanade a Halei Centrale din Iaşi. Şi uneori în zile liniştite de vară poţi să auzi "zumzetul" precupeţelor şi al negustorilor de altă dată. Astăzi vorbim doar... de pasaj subteran, de scări rulante şi apă curentă. .

Scări rulante care duc spre și pleacă din piață

Piața agro-alimentară se află în subsol

Imagine din piața agro-alimentară

Să auzim numai de bine.

Bârfa coloratã a lumii

Citesc zilele trecute câteva comentarii legate de disputa fotografia color vs. fotografia alb/negru. Cineva lanseazã bârfa : "într-un tutorial pe f64.ro se zice cã numai în România ce se mai caută fotografia alb/negru. În rest culoarea e la putere." 

Henri Cartier Bresson (sursa: henricartierbresson.org)

Și discuția continuă cu argumente destul de palide, care țin de plăcerea de a fotografia, altul zice ceva de alb/negru pentru cimitire și tot așa, mai mult pe... arătură!

Aşa-zisul conflict alb/negru vs color are o istorie lungã şi controversatã. Dacă e sã luãm de bunã afirmaţia de mai sus am putea spune cã după moartea lui Henri Cartier Bresson (2004), "restul lumii" cu excepţia României a renunţat la principiile de bază ale artei fotografice stabilite în perioada "de aur" a imaginii pe film alb/negru. Henri Cartier Bresson a devenit o legendă şi este studiat la toate școlile de fotografie din lume. I se mai spune tatăl fotojurnalismului şi unii îl considerã cel mai important fotograf care-a trăit vreodată. A fotografiat toatã viaţa doar în alb-negru (cu excepţia unei serii de fotografii - China, 1958), cu un aparat Leica pe film.

Personal îmi place fotografia alb/negru dar nu mă dau în lãturi, dacã ideea/scopul o cere, să editez fotografiile în culori. Cum motivez aceastã preferinţă !? Pãi sã vedem ! Întotdeauna sunt preocupat de mesajul fotografiei mele şi acord importanţă mai mare compoziţiei şi mai puţin calităţii tehnice. O fi bine, o fi rãu !? După cum spuneam şi cu alte ocazii consider cã este important sã gãsesc sau sã stabilesc, dacã se poate, o relaţie între subiect şi un alt element din cadru. (ex: fundal-subiect sau o persoană cu o statuie sau cu un afiş, cu un mesaj scris, etc). 

Conform principiilor compoziţionale, încerc să atrag atenţia asupra acestei relaţii şi a mesajului. Culoarea poate distrage atenţia privitorului. Conversia la alb/negru reduce totul la esenţe, atrage atenţia spre forme, texturi sau tonuri. Trecerea la alb/negru simplifica procesul de înţelegere a mesajului şi măreşte dramatismul scenei. Şi "face impresie", nu !?.

Când vine vorba sã fotografiezi un curcubeu nu poţi sã-l defineşti în alb şi negru. La fel un apus, un rãsãrit. sau un fluture. În acest caz, culoarea este una dintre cele mai însemnate însuşiri ale subiectului. Nu poţi sã-l defineşti pe deplin fãrã culoare. dar acolo unde culoarea nu este importantã, conversia la alb-negru este cea mai bunã soluţie, din punctul meu de vedere. 

Ted Grant (sursa: youtube.com)

“Când fotografiezi oamenii în culori, de fapt le fotografiezi hainele. Dar când fotografiezi oamenii în alb şi negru, atunci le fotografiezi sufletul!” spunea Ted Grant. 

Să vedem câteva variante alb/negru vs. color ale aceleiaşi fotografii. A se analiza starea / mesajul / feelingul / moodul (spuneţi-i cum vreţi!) pe care îl transmite imaginea în fiecare din cele două cazuri.

Răsărit (varianta color) - aici "simt" răcoarea dimineții

Răsărit (varianta alb/negru) - momentul zilei nu este foarte bine definit

Un fluture pe o floare de scai (armurariu) - varianta color - ies în evidență culorile fluturelui și a florii

Un fluture pe o floare de scai - varianta a/n - iese in evidență textura scaieților și modelul de pe aripile fluturelui

Oricum observația de la început cum că doar în România mai este căutată fotografia alb-negru este gratuită și face referire strict la "pozari",. Iar persoanele care au lansat ideea fac parte din cei care cred că "orice scremut al dumnealor, poate fi de valoare cândva, undeva, cumva." (L-am citat pe Dan Mititelu într-unul din eseurile sale de acum câţiva ani.)

O pânză de paianjen care reflectă culorile celor două bare

Pânza de paianjen atrage atenția prin țesătura "defectă"

E mult de povestit, dar să mai lăsăm și pe altă dată... 

Să auzim numai de bine !