miercuri, 16 august 2017

Fotograf vs. fotojurnalist

Mark M. Hancock este un fotograf american profesionist, editor al publicațiilor Squadron / Signal, fotojurnalist independent în Dallas. Este fotojurnalist din 1995. Fotoreportajele sale apar frecvent în reviste și ziare internaționale, în reviste, broșuri şi rapoarte anuale.

Este căutat mereu  pentru a fi membru al juriilor în diverse concursuri de fotografie americane şi internaţionale. Este cunoscut ca un excelent lector şi este apreciat pentru cursurile şi workshop-urile sale în domeniul fotojurnalismului.

O serie de filme cu fotografiile şi fotoreportajele fotojurnalistului Mark M. Hancock puteţi vedea AICI.

Mãnãstirea Humor - În zi de sãrbãtoare toatã familia merge la slujbã la bisericã - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - În zi de sãrbãtoare toatã familia merge la slujbã la bisericã

 
Care este diferenţa dintre un fotojurnalist şi un fotograf?

Jurnalistul spune poveşti. Fotografii fotografiază substantive (oameni, locuri şi lucruri). Fotojurnaliştii surprind verbe de acţiune ("loveşte”, „explodează," "ţipă," etc.). Fotojurnaliştii nu fotografiază chiar toate substantivele. Aceste substantive pot reprezenta fotografii standard ale unor persoane (portrete) sau ale unor locuri/lucruri. Dar chiar  şi aşa, substantive pe care le caută trebuie să spună o poveste, - spune Mark Hancock.

Mãnãstirea Humor - Poţi fi elegant şi în costum popular
Mãnãstirea Humor - Poţi fi elegant şi în costum popular

 
Principiile fotojurnalismului, conform spuselor lui Mark
  • Promptitudinea
- imaginile au înțeles în contextul unor evenimente publicate recent/de curând .
  • Obiectivitate
- situația implicată de imagini reprezintă o reprezentare corectă a evenimentelor pe care le înfăţişează, atât ca şi conținut cât și ca ton.
  • Caracter narativ
- imaginile se combină cu o serie de știri pentru a face faptele inteligibile din punct de vedere cultural, atât pentru un privitor cât şi pentru un cititor.
 
 
Mãnãstirea Humor - Astãzi slujba se ţine în curtea mãnãstirii - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Astãzi slujba se ţine în curtea mãnãstirii


Uneori ai nevoie de 2-3 fotografii pentru a spune o poveste. Alteori e suficientă o singură fotografie. Şi aici intervine fotograful şi stilul său. Cred că pentru a fi un fotograf bun este nevoie să înveţi mai întâi fotojurnalismul şi principiile sale.

"O imagine valorează cât o mie de cuvinte." Acesta este motto-ul unui fotojurnalist. Obiectivul acestuia este acela de a realiza imagini directe, veridice și îndrăznețe care să povestească în locul celor care nu au voce sau... care aud privind.


Mãnãstirea Humor - Cine se scoalã de dimineaţã... picã de somn - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Cine se scoalã de dimineaţã... picã de somn

Am exemplificat postarea cu câteva de fotografiii realizate la Mănăstirea Humor la o slujbă religioasă într-o zi de sărbătoare. Poveștile pe care am vrut sã le spun sunt evidente, nu!?  

Mãnãstirea Humor - Crezul - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor - Crezul
Mãnãstirea Humor -Slujba e pe sfârșite - blog Foto-Ideea
Mãnãstirea Humor -Slujba e pe sfârșite


 
Să auzim numai de bine.



luni, 7 august 2017

Viaţa la muzeu ca viaţa la ţarã

Citeam anul trecut într-un articol pe net cum că o comunitate de romani constituită în jurul Mănăstirii „Înălţarea Domnului”din Clinton-Michigan, SUA a pornit să realizeze un proiect interesant.


Muzeul Astra din Sibiu - despre identitatea noastrã ca popor - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra din Sibiu - despre identitatea noastrã ca popor

Românii au cumpărat 27 de hectare de teren, cu un râu ce străbate zona şi două lacuri. Aici, în jurul bisericii maramureşene din lemn care se va ridica în mijlocul terenului, se va construi un sat cu uliţe şi case tradiţionale româneşti reprezentative pentru toate zonele etnografice ale României.


Zona Muzeului Astra - sursa Google Maps - blog Foto-Ideea
Zona Muzeului Astra - sursa Google Maps


Trei porţi maramureşene, cioplite la Bârsana, au fost deja montate pe locul viitorului sat. Va fi amenajatã o uliţă a Maramureşului, uliţa Ialomiţei,  uliţa Bucureştiului, a Bucovinei şi pe fiecare uliţă urmează să fie ridicată câte o casă.


Lacul Dumbrava - Sibiu - blog Foto-Ideea
Lacul Dumbrava - Sibiu


Proiect frumos, de suflet pentru românii americani şi nu doar pentru cei din Michigan. Uneori dorul de locurile natale este mai puternic decât orice altă nevoie sau dorinţã.

Adevărul este că nu prea ştim să preţuim ceea ce avem. Trebuie să vină românii din străinătate şi uneori chiar străinii  (vezi prinţul Charles) să ne spună "mãi români voi nu ştiţi ce comori ţineţi în casă, în curte, în şurã...!"




Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului


Muzeul Astra din Sibiu - gospodãrie ţãrãneascã - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra din Sibiu - gospodãrie ţãrãneascã


Muzeul Astra din Sibiu - case acoperite cu paie - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra din Sibiu - case acoperite cu paie

Acum câţiva ani un danez a cumpărat un capăt de uliţă, cu vreo trei gospodarii  pe undeva prin Mureş. A amenajat casele în stil tradiţional, cu locuri de cazare, baie şi bucătărie şi grajdurile şi grădina şi celelalte acareturi şi a dat sfoară-n-ţara-lui. Şi în fiecare săptămână cineva îi învaţă pe oaspeţii danezi cum să muncească în grădină şi în grajd, cum să facă oale, să ţese sau să coase de-ale noastre româneşti, săseşti sau ungureşti. Cum să dea cu coasa, să potcovească caii, cum să joace sau să cânte melodii populare din zonă.


Citind şi văzând astfel de lucruri cu oameni frumoşi care au înţeles ce "au în ograda" înţelegi cum au rezistat ai noştri în astfel de locuri şi îţi dai seama că această sămânţă ancestrală nu va dispărea prea uşor.

De fiecare când mergem în zona Sibiului vizitãm Muzeul Astra. E acolo un loc cu energie pozitivă de care te "lipeşti" imediat.

L-am cunoscut acum 2 sau 3 ani pe profesorul Bucur fost director al muzeului din Sibiu. Este un om care a lăsat urme adânci în istoria acestei instituţii şi nu vreau să comentez ce a făcut, ce nu făcut sau de ce nu mai este acolo. Este interesant să-l vezi cu câtă ardoare, chiar încăpăţânare, vorbeşte despre identitatea noastră.

Muzeul Astra Sibiu - Moarã de apã - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra Sibiu - Moarã de apã




"Noi trebuie să ne păstrăm caracteristicile proprii şi în acelaşi timp să asumăm şi identitatea culturală europeană"-spune profesorul. "Şi cu cât este mai bine cunoscut procesul de identitate în context european, cu atât este mai definitoriu şi procesul descoperirii propriei identităţi, în măsura în care te raportezi la cât mai multă lume."




"În al doilea rând, oamenii te primesc în altă parte pe măsură bagajului cultural cu care te duci spre ei şi în măsura în care îţi recunosc valorile îţi cresc şi  notorietatea şi capacitatea de a vorbi în numele drepturilor tale, dar şi în numele drepturilor tuturor." (vezi AICI)


Muzeul Astra din Sibiu - La cosit - blog Foto-Ideea
Muzeul Astra din Sibiu - La cosit

Să faci fotografii în Dumbrava Sibiului este o plăcere şi în acelaşi timp o provocare. Lucrurile par simple pentru că satul românesc îţi stă la dispoziţie, frumos aranjat şi ferchezuit, într-un peisaj de vis. Dar dacă vrei să transmiţi un mesaj, să faci de neobservat starea de exponat a lucrurilor din jurul tău atunci lucrurile devin
puţin mai delicate.


Muzeul Astra din Sibiu - atmosferã ruralã

Ai nevoie de atenţie şi răbdare. Starea vremii şi momentul zilei sunt importante, iar prezenţa oamenilor (vizitatori sau personal al muzeului) îţi pot fi de mare ajutor. Ca să nu mai vorbesc de un cal sau un câine rătăcit în peisaj.


Muzeul Astra din Sibiu - bisericã maramureşanã


Să auzim numai de bine.


duminică, 6 august 2017

Rolul tãu în viaţă

Spuneam cândva, într-o discuţie cu o persoană apropiată, părerea mea legată de satisfacţiile pe care le ai în viaţă. Eu cred că cea mai mare satisfacţie o ai atunci când faci ceva pentru altcineva. Pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru comunitatea în care trăieşti... Desigur, fiecare din noi vede viaţa în felul lui.


geniul îl primeşti -  nu eşti geniu - blog Foto-Ideea
Geniul îl primeşti -  nu eşti geniu

 
Dar aşa cum sunt de acord cu teza care spune că geniul" îl primeşti  şi nu că... eşti geniu" (vezi AICI), tot aşa cred că "niciodată nu primeşti bani sau faimã pentru ego-ul tău (pentru calităţile tale personale)".

Niciodată nu primeşti bani sau faimã pentru ego-ul tău - blog Foto-Ideea
Niciodată nu primeşti bani sau faimã pentru ego-ul tău


Dacă eşti înzestrat cu calităţi de leader şi ajungi într-o astfel de posturã, asta nu ţi se datorează ţie personal ci acesta este un rol/o îndatorire care îţi este oferită pentru a realiza ceva.
Viziunea pe care o ai asupra vieţii determină totul în viitorul tău, îţi determină relaţiile şi nivelul de încredere. Comportamentul nostru este în consecinţă şi determinã ceea ce devenim în viaţă.

Am regăsit în filmul de mai jos câteva din ideile de mai sus, dar şi altele câteva.






Voi face câteva comentarii personale legate de acestea în relaţie cu pasiunea pentru fotografie.

Majoritatea oamenilor cred că viaţa bună înseamnă: * să arătăm bine; * să ne simţim bine; * să avem cât mai mult. De fapt, esenţa vieţii este a fi bun şi a face bine.

Când faci o fotografie pui în ea energie pe care o transmiţi privitorului. Şi aşa cum cuvintele duc cu ele energie, o fotografie transmite ceva. Ca şi cuvântul, o fotografie te poate face să plângi  sau să râzi, te face fericit sau te poate pune pe gânduri. O fotografie o faci pentru ca să o arăţi. Aici intervine rolul de leader pe care îl primeşti.
Vrei să transmiţi ceva de la tine,  ceva ce ai văzut tu, ce ai înţeles tu. Unii sunt mai buni, reuşesc să transmită mesajul mai uşor. Alţii sunt mai lenţi şi reuşesc cu un oarecare efort. Te pregăteşti în consecinţă.


Oamenii sunt media aritmeticã a celor mai importante 5 persoane cu care se însoţesc în viaţă - blog Foto-Ideea
Oamenii sunt media aritmeticã a celor mai importante 5 persoane cu care se însoţesc în viaţă

"O fotografie nu o faci doar cu ajutorul camerei foto. Aduci în sprijinul tãu, în acţiunea de a fotografia, toate imaginile pe care le-ai vãzut, toate cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascultat-o, oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubeşti." (Ansel Adams)

Aici intervine o altă idee pe care o citesc într-un articol recomandat de Cristina Bazavan (vezi AICI).

Oamenii sunt media aritmeticã a celor mai importante 5 persoane cu care se însoţesc în viaţă. Ni se spune că luarea unor decizii este... obositoare pentru creierul nostru. Şi cum prin natura noastră suntem destul de comozi... Un al doilea lucru considerat fals (?) este acela prin care ni se sugerează mereu ideea că ne putem controla viaţa prin alegerile pe care singuri le facem. Totul este să facem alegeri potrivite. Un nou apel la propriul... EGO. Este tema favorită a numeroase workshop-uri actuale de dezvoltare personală.

Lumină bună este alături de tine - blog Foto-Ideea
Lumina bună este alături de tine


Nu vreau să lungesc postarea pentru că intru într-o zonă în care nu sunt specialist. Sper cã v-am oferit câteva teme de reflecţie. Ceea ce vreau să spun la final este că, dacã eşti pasionat de fotografie, nu esti singur. Lumina bună este alături de tine. Ca şi pentru cei "deschişi" care se pregătsc mereu urmând a primi geniul şi leadershipul în scopul de a-şi îndeplini rolul în viaţă. Hai că am glumit....nu o luaţi prea în serios.

O fotografie te poate face să plângi  sau să râzi, te face fericit sau te poate pune pe gânduri - blog Foto-Ideea
O fotografie te poate face să plângi  sau să râzi, te face fericit sau te poate pune pe gânduri


Să auzim numai de bine.

joi, 3 august 2017

Budapesta, Dunãrea şi cârcotaşii

Budapesta este formată de fapt din două oraşe, Buda şi Pesta. Atunci când s-a hotărât oficial numele oraşului s-a discutat şi posibilitatea de a o boteza altfel şi era foarte aproape să se cheme Pestabuda pentru că locuitorii  fiecărei părţi se considerau superiori celorlalţi, lucru care se întâmplă desigur şi astăzi.


Dunãrea la Budapesta pe înserat - blog Foto-Ideea
Dunãrea la Budapesta pe înserat


Budapesta s-a format prin unificarea (1873) a trei oraşe aflate pe malurile Dunării, Buda şi Obuda (malul vestic) şi Pesta (malul estic). Cele douã pãrti ale oraşului sunt legate una de alta prin câteva poduri. Cele mai cunoscute sunt: Podul cu lanţuri, Podul Libertăţii, Podul Elisabeta, Podul Margareta şi Podul Arpad. 

Insula Margareta, Podul Margareta în prim-plan, Podul Arpad în dreapta-spate - blog Foto-Ideea
Insula Margareta, Podul Margareta în prim-plan, Podul Arpad în dreapta-spate


Panorama de pe malul Dunării a fost declarată de UNESCO parte a patrimoniului universal. Există o insulă în Budapesta (insula Margareta), pe care o spalã apele  Dunării. Insula are aproximativ 2,5 kilometri lungime şi circa 500 de metri lăţime. Poartă numele  fiicei Regelui Bela al IV-lea, Margareta, care a trăit pe insulă, ca şi cãlugãriţã la o mănăstire dominicană.

Croazierã pe Dunãre la Budapesta


Dacã vrei sã vezi Budapesta dintr-o perspectivă diferită te poţi înscrie într-o croazieră. Croazierele pe Dunăre sunt, de obicei, însoţite de programe tematice (gastronomice, folclorice sau culturale). Croazierele de noapte sunt cele mai populare, dar costul este mai ridicat ca al celor de peste zi. 

Un picior al Podului cu lanţuri - blog Foto-Ideea
Un picior al Podului cu lanţuri


Clădirea Parlamentului, aflatã pe malul fluviului, este a treia cea mai mare clădire a instituţiilor legislative din întreaga lume. Aceasta are o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, 691 de camere, 20 de kilometri de scări şi are o înălţime de 96 de metri. La ultima renovare a clădirii s-au folosit circa 40 de kilograme de aur.


Clãdirea Parlamentului din Budapesta - blog Foto-Ideea
Clãdirea Parlamentului din Budapesta


Podul cu Lanţuri este simbolul oraşului Budapesta. Ungurii spun că este cel mai frumos pod din Europa. În orice caz, este primul pod de piatră construit pe Dunăre, în aval de Viena.

Podul Margareta - blog Foto-Ideea
Podul Margareta


Există câteva legende despre Podul cu Lanţuri. Una din ele spune că cei care au construit podul s-au sinucis pentru că şi-au dat seama că nu au suficiente materiale pentru a-l termina. Mai existã o variantă cum că sculptorul care a realizat leii şi-a pus capăt zilelor pentru că nu era mulţumit de perfecţiunea acestora. E atât de uşor să răspândeşti zvonuri. 

Podul cu lanţuri - blog Foto-Ideea
Podul cu lanţuri


Dar cea mai interesantă poveste spune că podul ar fi fost plasat pe Dunăre în locul potrivit pentru că arhitectul principal, un englez, să ajungă mai repede la amanta lui unguroaicã. Au şi budapestanii cârcotaşii lor, nu!?

Podul cu lanţuri - leu la una din cele douã intrãri pe pod - blog Foto-Ideea
Podul cu lanţuri - leu la una din cele douã intrãri pe pod


O poveste mult mai realistã spune un locuitor al metropolei AICI.

"La inaugurare, podul a fost ornat cu statuile a patru lei uriaşi, care păzesc cele douã intrări pe pod, Sculptorul a declarat că se sinucide dacă cineva poate găsi un cusur sculpturilor lui. Se spune că o unguroaicã în vârstã i-a reproşat că leii lui nu au limbă. Autorul a replicat: Aveţi pisică acasă? Ea are limbă şi atunci când nu i-o vedeţi. Dacă băgaţi mâna în gura leilor mei, veţi vedea că şi ei au limbă.  Totuşi, de supărare că i s-a adus acest reproş,  artistul s-a aruncat în apele Dunării“. Şi totuşi leii sunt sculptaţi în cele mai mici detalii şi seamănă cu leii de la Obeliscul Leilor din Parcul Copou din Iaşi. Povestea acestora o puteţi afla într-o altă postare AICI.   


Castelul Buda - blog Foto-Ideea
Castelul Buda

Biserica Reformatã Calvinã - Foto-Ideea
Biserica Reformatã Calvinã


Să auzim numai de bine!

luni, 31 iulie 2017

Curiozitãţi la Moldoviţa

În anul 1993, UNESCO include Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldoviţa, împreuna cu alte şapte biserici din Bucovina (Arbore, Pătrăuţi, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Suceviţa şi Voroneţ), în lista patrimoniului cultural mondial, în grupul ''Biserici pictate din nordul Moldovei''.
Prima curiozitate legată de locurile acestea este aceea cã mãnãstirea Moldoviţa se aflã în satul Vatra Moldoviţei şi nu în localitatea Moldoviţa situatã la cca 5 km distanţă, în comuna învecinatã.

Moldoviţa - Biserica mãnãstirii - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - Biserica mãnãstirii


Când te apropii de Vatra Moldoviţei dinspre Suceviţa vezi în partea dreaptă a drumului, undeva pe deal, urmele vechii mănăstiri a Moldoviţei datând din vremea lui Alexandru cel Bun şi care a fost distrusã la sfârşitul secolului XV, în urma unor alunecări de teren. (vezi fotografii şi AICI).

Moldoviţa - zildurile mãnãstirii vechi - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - zildurile mãnãstirii vechi


Undeva la 500 de metri pe partea dreaptã se aflã actuala mănăstire Moldoviţa, ctitoritã de Petru Rareş. Mănăstirea este construită în stilul arhitectonic al celorlalte mănăstiri moldoveneşti cunoscute. Moldoviţa este o mănăstire de maici având hramul Buna Vestire, care se sărbătoreşte pe 25 martie.

Moldoviţa - chilii şi gospodãria anexã - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - chilii şi gospodãria anexã


Un alt lucru interesant de amintit despre mănăstire este acela că a fost reabilitată în perioada "dificilă" a epocii comuniste. În perioada 1954-1960 a fost reconstruit acoperişul şi i s-a mărit şarpanta pentru a proteja pictura. Au fost consolidate fundaţiile iar zidurile,  turnurile şi chiliile au fost refăcute.

Moldoviţa - turnul de la intrare - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - turnul de la intrare


O altă curiozitate o reprezintă pictura realizată pe unul din pereţii exteriori ai bisericii mănăstirii Moldoviţa şi care poartă numele "Asediul Constantinopolului".
"Patru tunuri lovesc fără milă cetatea Ţarigradului. În spatele lor, o trupă de ieniceri şi o cavalcadă de spahii stau gata să atace crenelurile. De pe marea spumegânda, corăbiile necredincioşilor ataca şi ele Constantinopolul. Pe metereze, ostaşii creştini apăra oraşul cu durde din care erup fierul şi focul. La adăpostul zidurilor, patriarhul oraşului conduce o mare procesiune,în frunte cu o icoană a Maicii Domnului. Împăratul şi curtenii se afla şi ei în alai, la fel şi un pâlc de cruciaţi, cu mantale albe. Deodată, din cer se revărsa o ploaie de foc, asupra necredincioşilor. E un miracol! Creştinii sunt salvaţi."(sursa AICI).

Moldoviţa -peretele sudic exterior cu "Cãderea Constantinopolului" - blog Foto-Ideea
Moldoviţa -peretele sudic exterior cu "Cãderea Constantinopolului"


Pictura de pe peretele sudic exterior al bisericii este de fapt o combinaţie între două asedii diferite ale Constantinopolului, cel respins din 626, şi cel din 1453 când otomanii, sub conducerea sultanului Mehmet al II-lea, au ocupat pentru totdeauna capitala Imperiului Bizantin.

Moldoviţa - Vedere spre Obcinele Bucovinei - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - Vedere spre Obcinele Bucovinei


Există în apropierea mănăstirii o culme de deal de pe care îmi place să fac face fotografii când se lasã seara.  Poţi sã vezi apropape tot satul, dar mai ales partea spre localitatea Moldoviţa, se văd turlele mănăstirii şi gospodăria anexa, în vale se zãreşte cimitirul şi drumul ce duce de pe culmea străbătută de torente către sat, drum pe care animalele se întorc acasă, agale, pe înserat.

Moldoviţa - Vedere spre sat de pe culmea de lângã mãnãstire - blog Foto-Ideea
Moldoviţa - Vedere spre sat de pe culmea de lângã mãnãstire


Dacă ajungi acolo după-amiază te cuprinde aşa o linişte ce îţi stârneşte imaginaţia şi te îndeamnă să apeşi pe declanşator, fără a dori neapărat să-l atingi. Iar imaginile se derulează una după alta şi se suprapun în mintea ta sub razele apusului. Luminã bunã.

Moldoviţa -spre searã turmele se întorc acasã - blog Foto Ideea
Moldoviţa -spre searã turmele se întorc acasã


Şi să auzim numai de bine.




vineri, 28 iulie 2017

Ideile unui fotograf necunoscut

Am citit de curând o glumã pe net, care suna cam aşa:

- Ai arãta mult mai bine dacã nu ai purta ochelari...
- Pãi da... şi tu ai arãta mult mai bine dacã nu aş purta ochelari.



Şi m-am gândit atunci că de multe ori primeşti sfaturi şi opinii pertinente referitoare la un subiect care te interesează  de la persoane care nu se pricep, care nu au nicio legătură cu subiectul tău preferat şi pe care, de multe ori, nici nu le cunoşti.

Am adunat de-a lungul timpului o serie de maxime referitoare la fotografie. Am înserat mai jos câteva dintre ele. Majoritatea sunt cu autor necunoscut.



  • "Nu aştepta inspiraţia pentru ca mai apoi să fotografiezi. Fotografiazã şi inspiraţia vine imediat."- Autor necunoscut
  • "Creativitatea este o problemã de constrângeri" - Autor necunoscut
  • "Sã faci fotografii este o modalitate de a striga sau de a te elibera, nu de a dovedi cã eşti original. Fotografia este un mod de viață." - Henri Cartier-Bresson
  • "În fotografie, pentru a încãlca regulile, trebuie mai întâi sã le cunoşti" - Autor necunoscut
  • "Nu fi supãrat dacă nu ai fotografiat la "momentul decisiv". Gândeşte-te cã în lume existã, în fiecare secundã, milioane de momente decisive". - Autor necunoscut
  • "Fotografia depinde de cei trei "p" : pasiune (passion), persistențã (persistence) şi paciențã/rãbdare (patience).” - Bruce Davidson



  • "Post-procesarea unei fotografii este asemănătoare cu sărea în mâncare. O cantitate potrivitã de sare îi dã un gust mai bun, dar prea multã sare te face să doreşti sã o arunci." - Autor necunoscut
  • În fotografia de stradã îndreaptã obiectivul şi fotografiazã în direcţia opusã celei spre care fotografiazã turiştii." - Autor necunoscut
  • "Succesul unei fotografii nu ţine atât de mult de rezultatul final ci mai ale de procesul prin care ajunge sã arate minunat."- Autor necunoscut
  • "Toate fotografiile sunt subiective. La urma urmei tu decizi ce incluzi în cadru şi ce nu incluzi."- Autor necunoscut
  • "Este important sã vezi mereu fotografii remarcabile ale fotografilor remarcabili. E ca şi cum ai spune: eşti ceea ce mănânci, bei şi respiri."- Autor necunoscut
  • "În fotografia de stradã, cele mai bune oportunități apar întotdeauna când uiţi aparatul foto acasă."




Las pe cei care citesc postarea, fotografi începãtori sau nu sã tragã concluziile de cuviinţã referitoare la pasiunea/ocupaţia lor cea de toate zilele.

Sã auzim numai de bine.



marți, 25 iulie 2017

Din nou despre reguli

Când eşti fotograf începător există câteva lucruri pe care eşti tentat să le faci, fără să stai să te gândeşti prea mult. De exemplu, vezi o scenă care ţi se pare faină şi crezi că merită fotografiată. Tentaţia este de a prinde cât mai multe în cadrul tău. Şi culmea aceea din stânga şi copacul din dreapta şi răul şi norii şi păsările, etc, etc, etc. De asemenea, nu prea vrei să fotografiezi oameni şi ai dori să-i scoţi pe toţi din cadru pentru a se vedea mai bine clădirea sau cetatea. Nu prea îndoi genunchii şi crezi că vei prinde mai bine subiectul dacă îl plasezi în centrul imaginii. Şi multe altele. Lucrurile însă stau puţin diferit şi pe măsură ce înveţi câteva reguli începi să-ţi dai seama de importanţa lor. Iar atunci când ai exersat destul şi le cunoşti bine, regulile pot fi încălcate.

Am notat câteva idei legate de reguli despre care am mai vorbit sau nu în alte postări. Am ataşat fotografii personale în care am experimentat şi prin care încerc să ilustrez aceste reguli.

Regula treimii - plaseazã elementele de interes la 1/3 sau 2/3 din lungimea sau lãţimea imaginii - blog Foto-Ideea
Regula treimii - plaseazã elementele de interes la 1/3 sau 2/3 din lungimea sau lãţimea imaginii

Nu este indicat ca linia orizontului sã fie plasatã la mijlocul cadrului blog Foto-Ideea
Nu este indicat ca linia orizontului sã fie plasatã la mijlocul cadrului.

1. Regula treimii (vezi imaginile de mai sus)
Am mai vorbit de această regulă în postarea de AICI. O reiau pe o altă fotografie pentru a mai adăuga o idee. Deci, în care treime plasez linia orizontului !? (vezi mai jos)


Dacã cerul este interesant, plasez linia orizontului in partea de jos (nu era cazul aici)

Dacã marea este mai intersantã (vezi aici), plasez linia sus şi las mai mult din mare în cadru


2. Încearcă să echilibrezi fotografia pe diagonală.

Exemplificând pe aceeaşi fotografie respect regula treimii, plasez pescãruşul intr-un "nod" şi vaporul pe diagonalã în alt nod. 

Vaporul echilibrezã pescãruşul în acest cadru

Afişul din dreapta echilibreazã cadrul din stânga - blog Foto-Ideea
Afişul din dreapta echilibreazã cadrul din stânga.


3. Fotografiază din poziţii joase



Grand Hotel Traian - Iaşi - Fotografiazã de jos - hotelul vãzut de la nivelul florilor - blog Foto-Ideea
Fotografiazã de jos - hotelul vãzut de la nivelul florilor (Grand Hotel Traian - Iaşi)
Fotografiazã de jos - Palatul Culturii Iaşi

4. Umple cadrul

De ce sã nu umpli cadrul realizând si o încadrare (framing) a Palatului Culturii din Iaşi - blog Foto-Ideea
De ce sã nu umpli cadrul realizând si o încadrare (framing) a Palatului Culturii din Iaşi

Umple cadrul cu flori - blog Foto-Ideea
Umple cadrul cu flori


Sã auzim numai de bine.