joi, 30 iunie 2016

Viața la țară (I)

Animalele - un subiect frumos pentru un foto-proiect în spatiul rural
 Acum câţiva ani membrii Clubului Fotografilor din Iaşi obişnuiau să organizeze, la sfârşit de săptămână, foto-ture în afara oraşului. Se organizau ieşiri în judeţ în diverse localităţi rurale sau în satele din Zona Metropolitană  (localităţi aflate pe o rază de 30 km în jurul municipiului Iaşi). Deplasarea se făcea cu transportul auto local sau cu trenul şi rareori cu autoturismele proprii.

Spaţiul rural oferă numeroase subiecte interesante pentru un proiect fotografic ce se poate încheia cu o expoziţie faină.

Ocupațiile

Se poate organiza o expoziţie cu lucrări "artistice", dar şi o expoziţie documentara este bine-venită. O astfel de expoziţie colectivă, împreună cu colegii de la CFI, am organizat în 2013,  în Galeria "La Gard" din Parcul Copou.

Poate cândva, cumva, una din instituţiile româneşti abilitate vor folosi fotografiile în scopuri educative, pentru cercetare şi/sau informare cum se întâmplă în alte ţări europene.

Peisajul

Un văcar modern


Ocupații de sezon

Şi pentru că tocmai au decis să renunţe la statutul lor de membru al UE mă voi referi la Marea Britanie şi voi da ca exemplu Reţeaua muzeelor din spaţiul rural ( Rural Museums Network)

Reţeaua furnizeazã sprijin pentru dezvoltarea accesului la colecţiile patrimoniale şi informaţiile rurale, dar şi pentru facilitarea cercetãrii în zona rurală.


Strada/Ulița



Muzeul Spaţiului Rural Englezesc (The Museum of English Rura Life) este dedicat spiritului spaţiului rural din Anglia şi locuitorilor săi. Întreţine colecţii din zona rurală spre folosul tuturor locuitorilor ţării.

Colecţia de fotografii a muzeului cuprinde cca 15.000 de imagini, acoperind o perioadă de peste 70 de ani de schimbare a zonei rurale din Anglia.

Una din cele mai interesante este cea a lui John Tarlton. Fotografiile acestuia acoperă spaţiul rural englezesc în perioada 1940-1980. În această perioadă autorul şi-a publicat fotografiile în diverse reviste despre spaţiul rural al Angliei (Field, Shooting Times, Farmers Weekly and Country Life). O parte din fotografiile sale pot fi admirate AICI.

În general fotografiile din satele românești surprind aspecte de zi cu zi din gospodãriile rurale, viaţa la câmp, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, apiculturã, pescuit şi alte ocupaţii curente. Nu lipsesc imagini de la evenimentele vieţii: nunta, botezul, etc.

Copii și animalele

Vacanța

La scăldat


În final douã proiecte faine din viaţa satului românesc:


marți, 28 iunie 2016

Te rog, nu mai fotografia timpul pe automat !

Oare cum ai putea să simbolizezi timpul / trecerea timpului în fotografiile tale !?
E o întrebare grea şi răspunsul nu poate fi unul singur. S-au străduit filozofi care mai de care să ne lămurească ce este timpul dar noi, "muritorii de rând", nu putem face altceva decât să constatăm că timpul curge şi nu oricum: el trece peste noi şi nu-l mai putem da înapoi.

O relatie temporala copil-persoană în vârstă

"Ne place să spunem că trăim în secolul vitezei, că dacă nu ești cel mai rapid atunci ești mort, că pe cel de pe locul doi nu și-l amintește nimeni. Acceptăm prea ușor un ritm impus de alții, o goană fără sfârșit către ținte care nu sunt aproape niciodată visele noastre..." Am citat din prezentarea la o expoziţie de fotografie a colegului meu Cristian Țibu, de la Clubul Fotografilor din Iaşi, al cărei vernisaj va avea loc marţi, 5 iulie 2016, la ora 18,30, la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din parcul Copou. Titlul expoziţiei este "Arhitecturi efemere".

Nu cunosc şi nu am văzut nici una din lucrările ce vor fi expuse, dar mi-a atras atenţia cuvântul "efemer" din titlu. EFEMÉR = De scurtă durată; trecător, vremelnic. (dexonline).

Am avut acum 2-3 ani intenţia de a realiza o serie de fotografii în relaţie cu noţiunea de timp şi voi descrie "frãmântãrile" mele de atunci pe acest subiect (fotografiile îmi aparțin).

Cred că este imposibil şi în mod sigur inutil să încerci să simbolizezi timpul ca noţiune în sine (conform dexonline timp= Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor). Dar ceea ce poate fi simbolizat şi aparent... interesează este trecerea timpului (cealaltă accepţiune a timpului, conform dexonline este: timp= Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz).


În fotografie, trecerea timpului poate fi simbolizata în diferite moduri:

  • utilizând un instrument de măsurare a timpului: un ceas, un calendar, o clepsidră



  • utilizând relaţia tânăr - bătrân

Pare că undeva în față se zărește tineretea trecută






















  • prezentând efecte ale trecerii timpului:  o casă veche, o faţă ridată, un cimitir, un om în vârstă
În prim plan simbolul crucii, în fundal o persoană cu barbă albă

Un bărbat cu toiag în parcul cu copaci înalți

Trei generații...
  •  folosind elemente ce simbolizează schimbarea/dezvoltarea în timp (de ex: o spirală)

În fundalul străzii, două imagini din două epoci diferite

Spirala ceasului de la Palatul Culturii (efect Droste)

Filozoful australian Elisabeth Grosz spune: "timpul are o calitate şi aceasta este intangibilitatea, emiterea de particule elementare are loc numai în trecerea sau transformarea obiectelor și evenimentelor. Timpul în sine moare, renăscând şi deschizându-se spre mişcare şi dezvoltare"

Sunt convins "iubite cetitoriule" cã ai cunoștință de încă 15-20 de modalități de simbolizare a trecerii timpului în fotografie. De aceea, dacă ai... timp, arată-ne și nouă aici sau pe Forum câteva din realizările tale. Îți vom fi veșnic recunoscători.

Și apropo, știai că timpul trece mai repede atunci când te grăbeşti !?

Fără să ne grăbim, te invit marţi, 5 iulie 2016, la ora 18,30, la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din parcul Copou la vernisajul expoziţiei "Arhitecturi efemere" aparţinând lui Cristian Ţibu.