luni, 8 mai 2017

Fotografia dinamicã

Iaşi - Esplanada Teatrului Naţional - fotografie HDR - blog FOTO-IDEEA
Iaşi - Esplanada Teatrului Naţional - fotografie HDR

Termenul HDR vine de la High Dynamic Range care s-ar traduce prin "interval de înaltă dinamică". Dar formularea asta asta nu spune nimic. Operaţiunea de realizare a unei imagini HDR presupune realizarea mai multor imagini, care se combina apoi într-una singurã, cea care reprezintă rezultatul final.


varianta 1 - subexpusã

varianta 2 - expusã normal

varianta 3 - supraexpus7
foto HDR - Varianta finalã
Varianta finalã


Principiile de bază şi modul în care sunt realizate fotografiile HDR sunt prezentate în filmul de AICI.

Fotografiile HDR în alb şi negru sunt uneori spectaculoase - blog FOTO-IDEEA
Fotografiile HDR în alb şi negru sunt uneori spectaculoase

Una dintre cel mai des întâlnite situaţii de utilizare HDR este fotografia de peisaj. Pe lângă subiect în aceste fotografii apare de obicei cerul înnorat sau nu. Realizăm trei fotografii de pe un trepied: o fotografie supraexpusa, una subexpusa şi una expusă normal. În fotografia finală cerul apare cu tonuri dramatice accentuate în care albastrul, negrul şi albul definesc luminile şi umbrele naturale ale cadrului. (vezi fotografiile de mai sus)

Fotografia HDR prezintă un efect spectaculos datorat unui joc neobişnuit de lumină şi contrast. De fapt este surprinsă o plajă mai mare de valori între cele mai luminoase şi cele mai întunecate zone ale unei fotografii.

foto HDR - "jonglerii" cu setãrile (1)
foto HDR - "jonglerii" cu setãrile (var.1)

foto HDR - "jonglerii" cu setãrile (2)
foto HDR - "jonglerii" cu setãrile (var.2)

Pe Internet exista mai multe cursuri legate de metodologia de realizare a fotografiilor HDR. Iată două exemple:
După cum spuneam fotografiile sunt mai dramatice şi uneori par ireale. Iată câteva exemple de fotografii "transformate în HDR" prin procedeul "dintr-o singură imagine".

foto HDR - varianta normalã
Lacul - Grãdina Botanicã Iași - varianta normalã

Lacul - Grãdina Botanicã Iași - varianta HDR
Lacul - Grãdina Botanicã Iași - varianta HDR (prelucratã din fotografia de mai sus)

Transformarea trebuie făcută cu atenţie şi numai în anumite cazuri pentru că se pot produce şi "greşeli".
De exemplu suprafaţa plană de sticlă a balustradei în care se reflecta norii este interpretata de către editor ca un spaţiu 3d (cu volum), asemenea cerului cu nori pe care îl reflectă. (vezi foto mai jos)

Atenție la greşeli - foto HDR - blog FOTO-IDEEA
Atenție la coversia în HDR

Aş vrea să atrag atenţia asupra câtorva aplicaţii (pentru Windows. Mac şi dispozitive mobile Android) cu ajutorul cărora pot fi realizate fotografii HDR foarte rapid.

1. AutoHDR Free  - pentru Windows
AutoHDR Free este un editor HDR gratuit care poate fi folosit pentru a realiza fotografii HDR din una sau mai multe imagini. Editorul permite să aliniați, să îmbinați și să procesați imagini HDR destul de uşor. Sunt disponibile mai multe filtre HDR presetate care pot fi aplicate direct unei imagini, cum ar fi: Sharp, Very sharp, Arhitectură, Peisaj, Macro, Oameni, Transport, Wildlife, Artistic, Alb-negru, etc.

2. Picturenaut 3  - gratuit, pentru Windows şi Mac
Picturenaut este un soft german simpatic pentru sisteme windows, care poate fi folosit pentru a crea imagini HDR din fotografii simple sau multiple.

Picturenaut
Picturenaut
Interfață este simplă, pot fi modificate valorile expunerii şi corecţia gamma. Pot fi eleminate umbrele, se poate face alinierea automată a imaginilor și echilibrarea culorilor pe un set de imagini ce urmează a fuziona.


3. HDR FX Photo Editor Free pentru Android

HDR-FX-Photo-Editor
HDR-FX-Photo-Editor
HDR FX Photo este un editor care oferă rezultate remarcabile pe orice platformă mobilă utilizând doar o singură imagine. Cu opţiunile de ajustare puse la dispoziţie poţi să obţii rezultate profesioniste cu efect HDR.

Camera HDR Studio se prezintă ca cea mai bună aplicație pentru fotografiile HDR. Aplicaţia include o multitudine de funcții, ceea ce o face un bun înlocuitor al camerei standard. Ideea reală a acestei aplicaţii este preluarea a două fotografii cu expuneri diferite, prin fuziunea cărora se realizează fotografia finală HDR.

Meritã încercate toate.

Să auzim numai de bine.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.