"Anotimpuri" - Expoziție de fotografie cu vânzare în scop caritabil

Marti, 3 aprilie2018, Sala Diotima a Casei de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou

Expozitia poate fi vazuta integral pe site-ul Clubului Fotografilor Iasi :
http://clubulfotografiloriasi.ro/expozitie-de-fotografie-in-scop-caritabil-anotimpuri/

“ANOTIMPURI”

Expun:

Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Raluca Damian, Dan Dinu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Cătălin Manolescu, Doru Nastas, Cătălina Neculau, Gheorghiță Nemțanu, Anamaria Oanea, Alexandru Pohață, Cătălin Străjeru, Cristi Țibu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia.

Vernisaj: marți, 3 aprilie, ora 18:30, Sala Diotima a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” – Parcul Copou

Perioada expozițională: 26 martie – 13 aprilie 2018

"Anotimp după anotimp, timpul lasă urme în oameni - urme de amorțire, de culoare, de revenire la viață. Oamenii lasă la rândul lor urme în timp, iar evenimentul organizat de Clubul Fotografilor Iași vă oferă ocazia de a lăsa urme în oameni și în timp prin expoziția cu vânzare în scop caritabil care vă invită să dați culoare celui mai frumos anotimp al vieții: copilăria. Participarea dumneavoastră ne va ajuta să păstrăm momentul ei cel mai de preț: zâmbetul, acolo unde altfel de timpuri i-au vitregit prezența.
Vă invităm, prin urmare marți, 3 aprilie 2018, ora 18:30, în Sala Diotima a Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou, la vernisajul expoziției ”Anotimpuri” prin care sperăm să readucem o rază de speranță copilăriei și inocenței ei.
Vă așteptăm cu drag!"

Moderator: Mihaela Ajităriţi

Invitat special la vernisaj, părintele Dan Damaschin.

Fondurile obținute din vânzarea fotografiilor expuse vor fi folosite în sprijinul Fundației ”Glasul Vieții”, respectiv acțiunilor caritabile desfășurate de părintele Dan Damaschin.


Mai multe despre Fundatia "Glasul Vietii" puteti afla AICI.

Prețul unei fotografii este de 100 lei (rama inclusă). Fotografiile vor fi înmânate personal, în funcție de comenzi.



Adresa evenimentului pe facebook este AICI 

Poveste în Alb şi Negru

Aşa cum obisnuieşte în fiecare AN, Clubul Fotografilor Iaşi vã invitã la expoziţia anualã de fotografie alb-negru, cu lucrãri ale membrilor clubului, fotografii realizate în anul 2017.

Aşadar, cu mic-cu mare veniţi de vedeţi şi admiraţi! 

Clubul Fotografilor Iaşi

Galeria de Artă “La Gard”

Expoziţie de fotografie

AN 2017

Bianca Adiaconiţei, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Eva Androniu, Ioan Apetrei, Nicu Apostu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Bogdan Burlacu, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Raluca Damian, Cristian Gafitescu, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Cătălin Manolescu, Laura Manolescu, Larisa Maxim, Dorin Mocanu, Doru Nastas, CĂtĂlina Neculau,Gheorghiţă Nemţanu, Mona Oanea, Daniel Olariu, Alexandru Pohaţă, Codrin Popescu, Adrian Purice, Ionuţ Rebegea, Cătălin Străjeru, Petronela Şerbănescu, Adriana Tofănescu, Cristian Ţibu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cristian Vidraşcu, Cristina Zaharia, Oana Zobu.

Vernisaj: Marţi, 13 februarie 2018, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou

Perioada expozițională: 12 februarie – 2 martie 2018

“AN 2017” este numele expoziţiei de fotografie ce reuneşte lucrările a 45 de membri ai Clubului Fotografilor Iaşi care îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Pasionaţii de fotografie ieşeni au ales cea mai bună imagine realizată în anul precedent pentru a o expune “La Gard” (gardul Parcului Copou, cea mai vizitată galerie de artă din Iași).

Ieşenii pot admira lucrări din locuri diverse ale lumii, vizitate de cei care fac parte din Clubul Fotografilor Iaşi. Vă invităm să participaţi alături de noi la vernisaj, iar mai apoi să vizionaţi cele 52 de fotografii în Alb şi Negru.

Afiș realizat de Florin Aioanei

Text: Ghenadie Cebanu

Intri dacã vrei, rãmâi dacã-ţi place.

Sã auzim numai de bine...

 

Roma - Janiculum la amiazã

Janiculum - Statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

O poveste pe care o ştiu de mult spune că oraşul Iași a fost construit pe șapte dealuri (7 coline). Legenda nu pare a nu fi a noastră, a românilor pentru că ea există şi la alte popoare şi unele orașe ale lumii gãseşti  poveşti similare (de ex: Roma sau Constantinopolul/Istambulul de astăzi). În mod normal, când plec la drum mã documentez bine cu privire la locurile pe care urmeazã sã le vizitez. Înainte de a pleca la Roma la sfârşitul anului trecut am cãutat motivul pentru care Roma, supranumitã şi "cetatea eternã" primeşte şi numele de "oraşul celor 7 coline", asemenea Iaşului.

Una peste alta am aflat că în Roma există şi o a opta colină, care nu este inclusă în cele 7 coline, aşa-zis "clasice". Cea de-a opta colină (al 8-lea deal) se numeşte Gianicolo şi i se mai spune Janiculum.

Ansamblu sculptural pe statuia ecvestrã a lui Giuseppe Garibaldi

Colina Gianicolo este cunoscută pentru rolul istoric pe care l-a jucat în apărarea Romei. În 1849 aici a avut loc o bătălie între trupele lui Garibaldi, care apărau Republica şi forţele franceze care urmăreau restabilirea puterii Papei asupra capitalei. În amintirea acestei lupte, aici se aflã mai multe monumente ridicate în cinstea lui Garibaldi şi a celor căzuţi în luptele pentru independenţă. Cu mari sacrificii Garibaldi a respins atacul trupelor franceze şi în semn de recunoştinţă platoul colinei Janiculum este plin de sculpturi.

Printre atracţiile prezente pe Janiculum se număra biserica San Pietro în Montorio, construită pe locul unde se presupune că a fost răstignit Sf. Petru.

Colina Janiculum - Biserica San Pietro in Montorio (sursa: Creative Commons)

În fiecare zi la ora 12, pe colinã, câţiva militari îndreaptă spre Tibru ţeava unui tun şi trag o salvă, pentru a marcă miezul zilei (ora exactă). Este momentul când încep să bată clopotele bisericilor în întreaga Romă. Se spune că aceastã tradiţie datează din anul 1847 când avea loc identic la castelul San Angelo în afara oraşului antic. În anul 1904 ritualul a fost transferat pe dealul Janiculum şi a continuat până în 1939 la începerea celui de-al II-lea Război Mondial. A urmat o pauză de 20 de ani, a fost reluat în aprilie 1959 şi continuã pânã în ziua de astãzi.

Janiculum - Vizitatori în asteptarea ... salvei de tun de la ora 12:00

Servanți la tunul de pe colina Janiculum

În asteptarea salvei de tun

Pe colina Gianicolo au fost turnate câteva scene din filmul La Grande Belezza (2013) în regia lui Paolo Sorentino. Câteva minute, la început, filmul prezintă  ritualul tragerii salvei de tun, la ora 12:00.

Gata... s-a tras...

Din punct de vedere al fotografului, Janiculum furnizează o sumedenie de subiecte interesante dar, desigur, cel mai important este panorama centrului Romei care se oferă cu generozitate în faţa ochilor vizitatorului.

 

Panoramã a centrului Romei realizatã pe colina Janiculum

Urmează evenimentul tragerii salvei de tun la miezul zilei şi monumentele (statui, clădiri) existente pe terasã (Piazzale Giuseppe Garibaldi), dar şi în împrejurimi. Şi la fel de frumos şi interesant este să urmăreşti vizitatorii aflaţi în zonă. Fiecare cu preocupările, cu atitudinile şi trăirile lor.

Busturile eroilor lui Garibaldi

Un loc frumos care merită vizitat şi fotografiat la Roma.

S-auzim numai de bine.

Roma - Ghetoul evreiesc

Sinagoga din Roma (1901-1904)

Ghetoul roman sau Jewish Ghetto din Roma este un ghetou evreiesc înființat în Evul Mediu, într-o zonă centrală a capitalei italiene, în vecinătatea Tibrului.
Cu excepția unor perioade scurte din timpul lui Napoleon (1808 - 1815), dar şi în perioada republicilor romane (1798-99 și 1849), ghetoul de la Roma a fost controlat de papalitate. De altfel "zona evreiascã" a fost creatã de Papa Paul al IV-lea în 1555. Iar dominaţia Vaticanului asupra ghetoului a încetat odatã cu capturarea Romei în 1870. Încã de la înfiinţarea să, documentul care reglementa funcţionarea sa a cerut evreilor Romei să respecte o serie de reguli stricte. Comunitatea evreiască care număra circa 2000 de suflete în secolul XVI, trebuia să trăiască izolatã în ghetou, care era un cartier înconjurat de ziduri, cu porți blocate noaptea.

Una din intrãrile în zona Ghetoului evreiesc din Roma

Clãdiri în zona ghetoului (1)

Locuitorii ghetoului erau supuşi unor restricţii, cum ar fi interzicerea deţinerii de proprietăți și interzicerea vânzării de medicamente cãtre creștini.
Viața în ghetoul roman a fost una de cruntã sărăcie  datorită restricțiilor severe la care au fost supuşi evreii. Când ieşeau din ghetou, bărbații trebuiau să poarte o cârpă galbenă, iar femeile un voal galben (aceeași culoare pe care trebuiau să o poarte şi prostituatele).

Clãdiri în zona ghetoului (2)

Pe măsură ce comunitatea evreiască din interiorul ghetoului a crescut, s-a produs o supraaglomerare excesivã. Deoarece zona nu se putea extinde pe orizontală, evreii au construit anexe la casele lor pe verticalã, ceea ce împiedica de multe ori soarele să ajungă pe străzile foarte înguste. Astfel, în multe situaţii nici condiţiile minime de igienã nu puteau fi respectate.

Clãdiri în zona ghetoului (3)

În fiecare sâmbătă, comunitatea evreiască era forțată să audă predici obligatorii în fața bisericii creştine din apropiere. Statul papal a încetat să mai existe la 20 septembrie 1870 când a luat ființã Regatul Italiei. Din acel moment a încetat obligaţia evreilor romani sã mai locuiascã în ghetou. Zidurile şi pãrti ale ghetoul au fost aproape complet demolate. A fost ridicatã o nouã sinagogă şi au fost construite clădiri cu apartamente.

Ghetoul roman a fost ultimul ghetou rămas în Europa de Vest până când ghetourile au fost reintroduse de Germania nazistă în anii '30 ai secolului trecut.

Ghetoul Evreiesc din Roma este un loc impresionant, cu multe străduțe medievale care încă mai păstrează vechea atmosferă, pe care meritã sã încerci sã o surprinzi cu camera foto. Poţi găsi multe subiecte faine pe străzile mai largi în magazine sau restaurante, dar şi printre locuinţele îngrămădite care spun poveştile anilor de suferințe și opresiuni ale oamenilor ce le-au locuit.

Ruine ale clãdirilor antice aflate în zona ghetoului

Sinagoga din Roma este una din cele mai mari sinagogi din Europa şi a fost inaugurata în 1904 în apropierea ghetoului evreiesc din capitala Italiei. Clădirea care trebuia să fie vizibilă din toate cartierele orașului a fost ridicatã între cele două simboluri majore ale libertății romane moderne: Campidoglio, sediul municipalității și Janiculum, emblema bătăliilor renaşterii statului italian. Sinagoga serveşte nu numai drept Casa de cult ci şi ca Centru cultural pentru Comunitatea evreiască din capitala italianã. Clădirea găzduieşte birourile Rabinului şef, dar şi Muzeul Ebraic al Romei.

Clãdiri în zona ghetoului (5)

Strada comercialã

Din punct de vedere al fotografului e interesant să vizitezi ruinele vechiului ghetou, să colinzi pe străzi admirând arhitectura deosebită a clădirilor mai vechi sau mai noi.
E o provocare să vezi şi să fotografiezi urmele vechii "închisori" evreieşti din Roma, să surprinzi atmosfera şi să redai în fotografii sentimentele pe care le trăieşti.

Restaurant kosher în fața cãruia se aflã o mãsuțã cu anghinare

Iar ca turist-fotograf meritã să faci o vizită într-unul din restaurantele kosher din zonã. Si trebuie sã  deguşti un "artichokes served <Jewish-style>" (artichokes=anghinare).

Să auzim numai de bine.

Mari Maeștri - 100 de ani Leica

O expoziţie de fotografie la concurenţã cu o expoziţie Claude Monet

Cele mai vechi camere foto Leica au fost dezvoltate de compania Ernst Leitz înaintea Primului Război Mondial începând cu anul 1913. Numele Leica este derivat din primele trei litere ale numelui producãtorului său (Leitz) și primele două litere ale cuvântului camerã: Lei-ca.

Încă de la inventarea lor, camerele Leica au venit cu o soluţie inovatoare prin introducerea unui nou mod de transport a filmului de 35 mm. Noul aparat se prezentă ca o cameră compactă care transporta filmul pe orizontală şi era destinat realizării de peisaje în cadrul drumeţiilor montane. Au fost introduse mai multe soluţii originale care foloseau obiective pliabile şi interschimbabile. Mai târziu, în 1933, modelul Leica III oferã comenzi de declanşare cu ”două viteze”: viteza redusă şi viteza rapidă de 1/1000 s.

Aspecte din sãlile expozitiei "100 de ani Leica"

Înainte de al doilea război mondial, camerele Leica erau considerate printre cele mai bune camere de 35 mm, iar la sfârşitul anilor '50, aceasta era cea mai vândutã camerã din lume, la concurentã cu aparatele realizate de companiile sovietice şi japoneze. Leica a devenit o cameră scumpã cumpărată mai ales de fotografi profesionişti sau foarte pasionaţi. În secolul XXI, Leica a rămas un nume important în domeniul fotografiei.

Andreas Feininger este si el prezent în expozitie

Am avut ocazia sã vizitez la sfârşitul anului trecut, la Roma, în una din sălile Complesso del Vittoriano - Ala Brasini o expoziţie specială de fotografie intitulata "Grandi maeştri - 100 ani de fotografie cu Leica". Expoziţia a fost realizată de firma Leica şi s-a concentrat în special pe fotografiile realizate cu acest tip de camerã. Obiectivul principal a fost de fapt de a prezenta evoluția fotografiei de-a lungul anilor, capturile (aparţinând unor fotografi renumiţi) fiind realizate cu diferite tipuri de aparate Leica.

Henri Cartier-Bresson utilizator al camerei Leica

Sunt expuse peste 350 de de fotografii, împreună cu documente istorice, clipuri video despre fotografi, reviste istorice și multe altele. În cadrul expoziţiei pot fi văzute (până pe 18 februarie 2018) imagini alb-negru ale unor mari fotografi precum Robert Capa, Henri Cartier-Bresson, Sebastião Salgado și Elliott Erwitt, dar şi imagini color de la Fred Herzog și Joel Meyerowitz - fotografi recunoscuţi la nivel internaţional, care au avut că bun tovarăş camera Leica.

Se poate viziona un film despre istoria brandului Leica

De fapt, expoziţia a avut... două obiective principale. Despre unul din ele am pomenit mai sus (cu evoluţia), iar cel de-al doilea a fost de a arăta că brandul Leica face parte, încã, din revoluția digitalã globalã a fotografiei.

Sãrutul lui Alfred Eisenstaedt - personajele sunt în mãrime naturalã

O expozitie frumoasã și instructivã pe care am dorit sã o vãd încã de când am plecat de la Iași. A meritat banii și am fost încântat, chiar dacã într-o salã alãturatã a complexului, în aceeași perioadã, putea fi vãzutã o expoziţie cu lucrarile lui Claude Monet (prima fotografie).

Una din camerele Leica expuse în cadrul expoziţiei

Desigur nu am scãpat ocazia de a surprinde câteva imagini în cadrul expoziţiei pe care le-am postat mai sus.

Să auzim numai de bine.

“Obiceiuri din străbuni” - expozitie colectivã de fotografie

Ca de obicei Clubul Fotografilor Iasi începe anul în fortã. În perioada 1 - 19 ianuarie 2018 în Galeria de Artă “La Gard” de lângã Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Clubul Fotografilor din Iași, Clubul Foto FOCUS – Botoşani si Foto Club Neamţ vã invitã la expoziţia de fotografie “Obiceiuri din străbuni”.

 Afișul realizat de colegul nostru Florin Aioanei îl puteti vedea mai sus..

Expun: Mihaela Ajităriţi, Florin Aioanei, Ciprian Babor, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Andrei Florin, Mirela Grosu, Vlad Luncanu, Cătălina Neculau, Gheorghiţă Nemţanu, Codrin Popescu, Ovidiu Porohniuc, Mariana Scubli, Cătălin Străjeru.

Perioada expoziţională: luni, 1 ianuarie 2018 – vineri, 19 ianuarie 2018.  

Vernisajul va avea loc: marţi, 9 ianuarie 2018, ora 18:30 în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”

Unul dintre cele mai frumoase şi înălţătoare obiceiuri al sărbatorilor de iarnă este colindatul. Este o forma de expresie atât de ingenuă şi grăitoare pentru sufletul unui popor care se defineşte pe el prin această tradiţie milenară. Obiceiurile de iarnă au rădăcinile în ritualurile practicate înaintea apariţiei creştinismului. La trecerea dintre ani se urmărea înlăturarea energiilor negative acumulate în decursul anului şi pregătirea noului an pentru o viaţă mai bună şi mai prosperă. Diverse animale venerate asigurau rezolvarea anumitor probleme din viaţa de zi cu zi. Dansul caprei ne duce cu gândul spre cultul fertilităţii. Ursul era un animal venerat pentru forţa lui.

Mircea Eliade susţinea: “Asemenea ceremonii sunt încă populare în Balcani, în România mai ales, în timpul celor 12 zile din Ajunul Crăciunului, până la Bobotează. La origine, acestea erau ceremonii în legatură cu întoarcerea periodică a morţilor şi comportau tot felul de măşti animale – cal, capră, urs (…)” .

 Text şi mediatizare: Constantin Ciofu.

Alte informatii

Web: clubulfotografiloriasi.ro
FB: www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
 
Vã asteptãm cu mic-cu mare. Intrarea este liberã. Sã auzim numai de bine.

Roma anticã, iarna şi marea

Lido di Ostia sau litoralul Romei

Pot spune că anul care a trecut a fost, din punctul meu de vedere, anul Italiei. În februarie am vizitat zona industrializatã din nord (Bergamo-Milano-Como), iar la sfârşitul anului am vãzut Roma. Desigur capitala Italiei nu o poţi colnda toată nici măcar într-o lună şi desigur o vizită de câteva zile nu-ţi satisface interesul pentru aceste locuri străvechi. Şi totuşi am hotărât că într-una din zilele sejurului nostru la Roma să părăsim oraşul şi să ne îndreptăm paşii spre zona antică a fostei capitale romane, cunoscută sub numele de Ostia Antică.  Cu această ocazie am dat o fugă şi până la Marea Mediterană care, mărginită de coasta de vest a Italiei, de insulele Sardinia şi Sicilia, mai este cunoscută şi sub numele de Marea Tirenianã. Şi despre această "escapadã" aş vrea să spun acum câteva cuvinte.

Marea Tirenianã la Lido di Ostia

În antichitate Ostia Antică era portul care deservea capitala romanã. Tibrul se vãrsa în mare printr-un estuar care cu timpul a fost acoperit de uscat. Cineva spunea că cea mai mare parte din bogăţiile imperiului întins pe trei continente treceau prin portul Ostia şi plutind în amonte pe râu se îndreptau spre Roma. An după an aluviunile s-au depus, uscatul a înaintat spre mare şi dintr-odată Tibrul şi-a modificat cursul în mod ciudat . Ostia Antică a rămas în urmă pe uscat şi despre ea voi povesti mai multe într-o postare viitoare. Acum, două vorbe despre litoralul Mării Tireniene în regiunea Ostia, zonă care mai este cunoscută şi sub numele de Lido di Ostia. Poţi ajunge aici dacă mai mergi patru-cinci staţii după Ostia Antică, cu trenul regional pe care poţi să-l iei în Roma din staţia Piramide.

Lido di Ostia - Plaja pustie (1)

Lido di Ostia - Plaja pustie (2)

Marea este locul unde poţi visa în voie, privind orizontul nesfârşit şi asta este valabil şi pentru plaja din Lido di Ostia, care nu este totuşi foarte spectaculoasă. Nu e un lucru obişnuit să spui că ai vizitat Roma şi ai fost pe malul mării. Şi mai ciudat pare atunci când spui că vizita ai făcut-o în luna decembrie.

Atmosferã de iarnã la Lido di Ostia

Iarna liniştea care se lasă la malul mării e uneori stranie. Plaja e goală, terasele sunt părăsite şi doar ici-colo câte una pare funcţională. Doar valurile se sparg şi se revărsa pe nisipul pustiu. Bate un vânticel nu foarte rece şi doar prietenul nostru soarele, care ne-a însoţit pe toată perioada vizitei, zâmbeşte puternic, dar uşor stingher.

În larg un pescar se chinuie să-şi întindă năvoadele, iar pe cer defilează, într-un dute-vino continuu, avioanele ce aterizează şi decolează de la Aeroportul Fiumicino, aflat nu departe de plajă.

Lido di Ostia -zona din spatele plajei (toamnã târzie)

Lido di Ostia -statiunea pare pãrãsitã

Lido di Ostia este renumită pentru hotelurile sale şi te întrebi ce poţi să cauţi iarna într-un astfel de loc. Dar ce nu face pasionatul de fotografie şi nu numai pentru o atmosferă frumoasă, stranie, liniştită şi fotogenică.

Lido di Ostia -pescarul meu (cu gândul la Fan Ho)

Am surprins un cadru care m-a dus cu gândul la fotografia lui Fan Ho - "A sail"(1957). "Am vânat" avioanele de pe Fiumicino şi am încercat să surprind atmosfera din proximitatea mării în luna decembrie.

Făcând fotografii pe plajă de la Lido di Ostia am avut în minte câteva "tips"-uri pentru fotografi începători şi am să pomenesc 3 din ele:

* regula treimii (orizontul plasat la 1/3 de marginea cadrului - în partea de sus dacă marea e interesantă, în partea de jos dacă cerul e mai atrăgător)

* găsirea şi încadrarea unui punct de interes (de obicei raportat la un subiect secundar)

* timing-ul (momentul zilei în care faci fotografia) -  soarele spre orizont e mai atrăgător şi mai "foto-binevoitor" de cât cel aflat sus pe boltã

Avioanele ne aduc aminte cã Aeroportul Fiumicino este în apropiere

Câteva comentarii:

- Aici am văzut pentru prima datã plajã cu nisip negru;

- În anotimpul ãsta uscatul "deranjeazã" din punct de vedere fotogenic marea;

- Aş fi dorit ca fotografia cu barca şi pescarul pe mare sã fie un pic altfel construitã, dar oricât am încercat, din motive obiective, nu mi-a ieşit (poate pozitia bãrcii un pic mai sus la nivelul orizontului);

- Câteva propuneri de subiecte pentru foto-proiecte la malul mãrii (plaja, ambarcatiunile, pescarii, rãsãrit-apus, imensitatea, abordãri minimaliste, etc.)

Lido di Ostia -o abordare minimalistã (tentativã!)

Şi cam atât pentru aceasta postare. Ce pot să spun este că vizita la Lido de Ostia a meritat şi nu a presupus un efort extraordinar. În plus să bei un ceai în luna decembrie pe plajã la Marea Tirenianã, nu este un lucru foarte obişnuit

Doresc tuturoro cititorilor blogului FOTO-IDEEA un an 2018 extraordinar, cu linişte, pace şi prosperitate. Lumina bună să ne însoţească pe noi toţi.  La mulţi ani!

Să auzim numai de bine.

Într-o zi toridă de sfârşit de vară

Treziţi din zori scaieţii de pe malul gârlei prezintă raportul de dimineaţă.

Sunt ultimele zile ale unei veri toride. Soarele încă arde puternic,  dar la umbră se poate trăi. Şi conform unei ziceri de demult, după ce a trecut Sânta Mărie Mare, nopţile sunt răcoroase, pământul se încălzeşte mai greu până spre amiază şi zilele devin mult mai suportabile, pentru că pârjolul durează mai puţin.

Ca întotdeauna nu uiţi să-ţi iei aparatul cu tine. Pentru că vrei să surprinzi atmosfera vieții la țară, într-o zi toridă de sfârşit de vară.

La ţară, oamenii harnici pleacă devreme la muncă

La țară lumea e mai calmă şi se pregăteşte deja de anotimpul rece. Chiar dacă diminețile și serile sunt mai răcoroase, miezul zilei şi mai ales după-amiezile devin insuportabile. Nici verdele nu mai e verde. Miroase a fân şi a ars. Pârâul nostru cel năbădăios altă dată, acum se scurge leneş pe lângă bălţile stătute pe care singur le alimentează. Pe marginea-i zac scaieţi ţepeni împodobiţi cu flori violete.

Până la amiază fanul e cosit şi ridicat în clăi mari.

Barza a ajuns pasăre de curte

Surprinse de soarele încă dogoritor, berzele au coborat din cuiburi şi simtind toamna apropape îşi adună familia pregătindu-se de drum spre alte zări.

La amiază nici verdele nu mai e verde

Puţin cate puţin acalmia cuprinde peisajul

Pe ici pe colo  scaiul îşi arată podoabele

Oamenii fac curăţenie în curţi şi dau foc la gunoaie

După amiază gospodarii fac curăţenie în curţi

Şi deodată o adiere uşoară se simte pe firul apei. Curentul se schimbă şi foieşte frunzele salcâmilor amorţiţi. Se lasă seara. Păsările se îngrămădesc pe la portiţe, iar vacile se întorc acasă de la păscut.

Se lasă seara

Uneori apar "ambuteiaje"

ambuteiaje"

Soarele se îndreaptă leneş spre asfinţit.

 Pentru zilele cu soare arzător când lumina este foarte puternică, fotografii experimentaţi fac unele recomandări. Iată ce mi-am notat si zic:
- atenţie la umbre;
- caută subiectele care crezi că descriu cel mai bine momentul în care faci fotografia;
- foloseşte umbrelă, reflectorul şi blitz-ul de umplere;
- evita fotografierea contra soarelui;
- dacă cerul nu este interesant, tratează-l cu indiferenţă;
- foloseşte filtrele.

Fotografiile din text îmi aparţin şi sunt realizate în satul Mănăstirea Gura Humorului.


Să auzim numai de bine.