joi, 15 iunie 2017

Iaşi Underground

Ca în orice altã metropolã care se respectã, lumea bârfeşte că şi în subteranele Iaşului existã o reţea de tuneluri la intersecţia cãrora se aflã pivniţe trainice din piatrã. O legendă mai veche spune cã existã un tunel care trece pe sub Bahlui şi leagã zona fostei curţi domneşti (azi Palatul Culturii) de curtea mãnãstirii de la Cetăţuia.
De-a lungul timpului, în ultimii 50 de ani am avut ocazia sã vãd în diverse cartiere ale oraşului urmele a diverse construcţii subterane din piatrã.

Iaşi Underground - "Turnul străjerilor" - lângã Palatul Culturii (foto: an 2001)
Iaşi Underground - "Turnul străjerilor" - lângã Palatul Culturii (foto: an 2001)


Voi încerca sã le trec în revistã şi voi prezenta câteva fotografii pe care le-am putut realiza la "locul faptei." Îmi amintesc cã prin 1997-1998 am citit pe o paginã de web a fostului furnizor de Internet Dynamic Network Tehnology (DNT) o informaţie legată de aceste construcţii subterane. Se spunea acolo ca pe la începutul sec XX, în urma unui inventar, armata a reuşit să descopere tuneluri subterane pe teritoriul oraşului, care însumate atingeau mai bine de 100 km lungime.  

Primele informaţii pe care le-am aflat încă din copilărie erau legate de "Turnul străjerilor" aflat în apropierea Palatului  Culturii  (în curtea fostului gimnaziu "Alexandru cel Bun" din str. Palat). Se  spune că de aici pleacă tunelul care se îndrepta spre Cetăţuia.


Iaşi Underground - santier la intersectia str. Colonel Langa, sf. Andrei, Uzinei (foto:an 2014)
Iaşi Underground - santier la intersectia str. Colonel Langa, sf. Andrei, Uzinei (foto:an 2014)


În timpul lucrărilor de modernizare a orașului, în vremea comunismului şi în anii de după, s-au descoperit multe ruine ale fostelor tuneluri şi pivnițe adânc săpate în pământ. Unele dintre ele, cele mai multe, au fost distruse sau "plombate" cu zeci de metri cubi de beton iar unele, destul de puţine, au fost păstrate și conservate.

Iaşi Underground - Pasaj Hala Centralã
Iaşi Underground - Pasaj Hala Centralã


Dari cercetătorii de azi nu susţin teoria existenţei unei reţele subterane pe teritoriul oraşului Iaşi. Şi asta atât din cauza lipsei dovezilor care au dispărut dar şi datorită inexistentei, spun unii, a unei "abordări arhitectonice" reale în studiul istoric al "dulcelui târg".


Se pare că pe Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, în zona Cubului, există intrarea într-o galerie de catacombe, dar ea este închisă astăzi.

Iaşi Underground - Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, în zona Cub
Iaşi Underground - Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt, în zona Cub


În ceea ce priveşte beciurile din piatrã, sunt bine cunoscute pivniţele de la "Bolta Rece", cele de la "Casa Pogor", dar şi din zona altor construcţii vechi.
Majoritatea caselor erau ridicate din lemn, paie și șindrilă, dar tunelurile şi pivniţele erau zidite din piatră. Există o ipotezà care spune că în zona satului Pietrărie, comuna Bârnova, lângă Iaşi, trăiau meşteri renumiţi pentru construcţia de tuneluri şi beciuri trainice din piatrã.

Iaşi Underground - sunt cunoscute cramele de la "Bolta Rece" si "Casa Pogor"
Iaşi Underground - sunt cunoscute cramele de la "Bolta Rece" si "Casa Pogor"


S-au mai descoperit şi alte intrări în tuneluri subterane pe teritoriul Iaşului şi enumăr doar câteva:
  • la teatrul de varã, încã nefinalizat din zona Palas;
  • deasupra benzinăriei de la intersecţia străzilor Colonel Langa, Sf. Andrei şi Uzinei;
  • în zona Pasajului "Mihai Eminescu", lângã Biblioteca Centralã Universitarã ("plombate");
  • pe teritoriul complexului Palas ("plombate");
  • în zona pasajului Sf. Vineri de lângă Hala Centrală (reabilitate partial);
  • pe strada Lapuşneanu în apropierea cinematografului Republica;
  • la mănăstirea Cetăţuia; etc.

Expoziţia colectivã "SubExpus" - blog FOTO-IDEEA
Expoziţia colectivã "SubExpus" -Piata Unirii



Există diverse ipoteze în ceea ce priveşte utilizarea unor astfel de construcţii trainice. Iată câteva
  • adăposturi în cazul atacării localităţii de către armatele străine. Se spune că erau folosite de populație pentru a se retrage din calea cotropitorilor, cunoscând frica popoarelor migratoare faţă de întuneric şi  zona subterană;
  • căi de deplasare în caz de pericol;
  • foste conducte de canalizare;
  • locuri de tortură;
  • crame / locuri de adăpostire a vinului (având în vedere tradiţia viticolă a localnicilor).

Folosesc prilejul pe care mi-l oferă această postare pentru a insera  câteva fotografii personale, propuse pentru o expoziţie colectivă în luna mai, anul 2013. Expoziţia s-a numit "SubExpus" şi a avut ca tema pasajele terane şi subterane ale oraşului Iaşi.
Expoziţia colectivã "SubExpus" - blog FOTO-IDEEA
Expoziţia colectivã "SubExpus" - Piata Unirii

Expoziţia colectivã "SubExpus" - blog FOTO-IDEEA
Expoziţia colectivã "SubExpus" -pasaj Hala Centralã

Expoziţia colectivã "SubExpus" - blog FOTO-IDEEA
Expoziţia colectivã "SubExpus" - str. Cuza Vodã



Expoziţia colectivã "SubExpus" - blog FOTO-IDEEA
Expoziţia colectivã "SubExpus" - zona Casa Modei



Să auzim numai de bine.



 


luni, 12 iunie 2017

Fotografii cu soare


Movileni - Rãsãrit la Larga Jijia - blog FOTO-IDEEA
Movileni - Rãsãrit la Larga Jijia (linia orizontului este la 1/3 de bazã)

Aminteam într-o postare de anul trecut despre proiectele ce au ca subiect soarele în diverse ipostaze (răsărit. apus, time-lapse, etc.). Vorbeam acolo despre SunCalc, o aplicaţie online pentru PC. Desigur există multe aplicaţii şi pentru dispozitive mobile, care calculează şi oferă poziţia soarelui de-a lungul zilei.


Am testat câteva din ele şi m-am oprit la următoarele două (ambele gratuite).
În continuare vreau să mă refer la câteva recomandãri pe care ni le pun la dispoziţie cunoscătorii în acest gen de fotografie, recomandãri pe care le-am verificat şi eu. Unii vorbesc de echipamente diverse pentru orientare, de filtre sofisticate şi scumpe, de softuri, dar eu aş vrea să punctez doar câteva elemente care au în vedere reguli simple ce pot să te ajute să realizezi fotografii deosebite.


Larga Jijia - două lebede matinale (priveşte împrejur) blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - două lebede matinale (priveşte împrejur; de remarcat elementul din prim-plan)

  • În primul rând cred că fotografiile realizate la răsăritul sau apusul soarelui trebuie foarte bine planificate. Când începi sã fotografiezi, cât timp ai la dispoziţie, când vei putea trage ultimele cadre? Pentru asta studiază poziţia soarelui cu ajutorul aplicaţiilor pomenite mai sus. Din start ai în vedere utilizarea unui trepied, precum şi curăţarea prealabilă a obiectivului/obiectivelor. Dacă vrei ca soarele să aibă un contur mare în imagine foloseşte teleobiectivul iar dacă nu, un obiectiv wide-angle.
Iaşi Catedrala Metropolitanã - rasarit-Apus- blog FOTO-IDEEA
Iaşi Catedrala Metropolitanã - uneori soarele la apus/rãsãrit lumineazã doar anumite locuri

  • Încearcă să ajungi la "locul faptei" cu câteva minute mai devreme de "ora H", la care răsare sau apune soarele. Vei avea timpul să găseşti punctul de staţie potrivit şi să analizezi împrejurimile. De multe ori şi acestea îţi pot oferi subiecte interesante, inclusiv pe perioada zorilor (înainte de răsărit) sau crepusculului (după apusul soarelui).
  • Ai în vedere pe perioada foto-turei/evenimentului (zori - răsărit şi după răsărit) sau (înainte de apus-apus-crepuscul) linia orizontului (LO). Aceasta reprezintă un element foarte important şi recomandările cunoscătorilor sunt:
    • niciodată nu poziţiona linia orizontului (LO) pe mijloc;
    • dacă ai un apus frumos poziţionează  LO în treimea de jos a imaginii;
    • dacă apusul nu este prea spectaculos LO trebuie să se afle la 1/3 de partea de sus a cadrului.      

Larga Jijia (soarele intrase în nori - linia orizontului în treimea superioarã)

  • Încearcã sã te raportezi la un element din prim-plan. Asta va da profunzime imaginii tale şi va ajuta compoziţia. Setează camera şi foloseşte formatul RAW. Pot spune că am pierdut multe cadre faine pentru că m-am "zgârcit" cu aceastã setare. Cele mai frumoase imagini de acest fel sunt cele in care ai şi nori în peisaj. De exemplu, se spune că cele mai reuşite cadre la apus le faci în zilele în care a plouat înainte.

Rãzboieni - Iaşi (în acest caz apusul este element auxiliar, dar afecteazã toatã compoziţia şi dã profunzime cadrului)
Rãzboieni - Iaşi (în acest caz apusul este element auxiliar, dar afecteazã toatã compoziţia şi dã profunzime cadrului)
  • atenţie la păsări, la umbre, siluete, reflexii, etc. Nici nu bănuieşti ce "minuni" poţi surprinde. Nu uita să priveşti şi în spate. Nu folosi ochelari de soare că s-ar putea să pierzi detalii şi atenţie când priveşti soarele prin obiectiv, poate fi periculos.
Rãzboieni - Iaşi - Eram la plecare, dincolo de gard dar am vãzut şi "vânat" silueta DJ-ului

Mult succes la fotografiat şi să auzim numai de bine.