luni, 29 mai 2017

Cum evaluãm fotografia

Spuneam într-o postare de luna trecută ca pentru a înţelege mesajul unei imagini, privitorul trebuie să aibă o serie de calităţi, asemănătoare cu cele ale fotografului. Cred că este interesant să vedem totodată care este modul în care un critic face evaluarea unei fotografii.

Concert Nigel Kennedy - blog FOTO-IDEEA
Concert Nigel Kennedy la Iaşi - Piaţa Palatului Culturii

Există numeroase abordări pe acest subiect şi păreri  sunt multe. Desigur, este interesant de ştiut ce spune teoria pe care o învaţă tinerii studenţi ai facultăţilor cu profil audio-video. Am găsit mai multe articole şi aş face o scurtă trecere în revistă a unora din ideile pe care le-am identificat.  

În primul rând trebuie spus că nu poţi evalua orice fotografie în acelaşi mod. Fiecare gen fotografic prezintă aspecte specifice. Şi totuşi, toate fotografiile respectă o grupă de caracteristici de bază, 

De exemplu, la modul general analizarea fotografiei presupune două aspecte:
  • evaluarea tehnicã - include expunerea, focalizarea, claritatea, încadrarea, prelucrare-procesare şi altele; 
  • evaluarea esteticã - se referă la compoziţie, culoare, luminã, reguli, echilibru, creativitate, asemănarea cu stilul unor fotografi celebri, etc.

În general, nu agreez abordarea "îmi place" sau "nu-mi place" şi vãd că nu sunt singurul. Cred că dacă nu-ţi place o imagine, nu înseamnă că este lipsită de calităţi. Poţi să comentezi doar părţile tari şi pe cele foarte slabe. Şi faci asta în funcţie de experienţă pe care o ai. În general "de gustibus non est disputandum" (gusturile nu se discutã) şi uneori e cazul ca gusturile personale să le păstrezi doar pentru tine.

Concert Nigel Kennedy - ploaia e cu noi - blog FOTO-IDEEA
Concert Nigel Kennedy - ploaia e cu noi


Am avut ocazia să fiu "analizat" de persoane specializate în artele vizuale. Am constatat că există câteva puncte aparte pe care "evaluatorii" le abordează atunci când vorbesc despre o fotografie. Şi asta ţine şi de scopul pentru care a fost realizată fotografia. Una este să comentezi o fotografie realizată în scop documentar şi alta este o fotografie "artistică". Voi face referire la un articol din foto-magazin pe care îl puteţi citi AICI . Voi rãmâne deci în sfera "artistică" (fotografie artistică=FA) şi voi remarca douã aspecte:


1. FA presupune post-procesare ("manipularea este artã şi reciproc: arta este manipulare").
2. FA presupune mesaj/idee. FA este interpretarea realităţii. FA ilustrează viziunea autorului despre subiect.

Legat de primul punct, evaluarea unei fotografii presupune referiri la modul în care a fost realizată procesarea ("manipularea"). Aici intră în joc şi abilităţile în ceea ce priveşte editarea imaginilor. În faza de evaluare tehnicã poate fi adãugatã şi calitatea editãrii, iar asta presupune o cunoaştere minimă a procedeelor în cauză.   

Si prezenţa umorului este un element de evaluare a fotografiei - blog FOTO-IDEEA
Prezenţa umorului este un element de evaluare a fotografiei (a început ploaia, Nigel ne ureazã "Welcome to London")

În ceea ce priveşte punctul(2), într-unul din paragrafele  articolului precizat mai sus este făcută o afirmaţie interesantă: "În artã nu există corect sau incorect. Arta este despre artist, despre emoţiile şi inspiraţiile sale... Dacă aşteptările unora nu sunt îndeplinite, nu înseamnă că arta este "rea"."

Din aceste perspective aş spune că în calitate de comentator nici nu sunt prea interesat de aspectele "tehnice" ale imaginii şi aici sunt întru totul de acord cu cei care afirmă că talentul în fotografie exista, se educa, se dezvolta şi... nu se cumpără. 

Deşi nu-mi place să-mi explic fotografiile, în continuare voi face un mic comentariu pe marginea unei imagini personale. Fotografia este realizată la un concert al violonistului britanic lui Nigel Kennedy, concert ce a avut loc la Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE). La câteva minute după începerea concertului a început o ploaie torenţială care a fugărit o parte dintre spectatori. Dar nu toţi au plecat. Majoritatea au rămas la concert adăpostindu-se de ploaie sub umbrele sau pe sub copaci. Surpriza a fost pe scenă unde acoperişul a cedat şi apa a udat instrumentele membrilor formaţiei care îl acompania pe Nigel. Acesta a rămas stoic pe scenă şi a continuat să-i încânte pe cei prezenţi cu interpretarea sa. În final ploaia a încetat şi violonistul britanic a finalizat cu brio concertul. Toată lumea a apreciat atitudinea britanicului.

Fotografia se afla mai jos. Trecând peste aspectele tehnice vă rog să evaluaţi în ce măsură fotografia transmite un mesaj şi spune povestea pe care am relatat-o, în cuvinte, mai sus. Cred că asta face parte din evaluarea estetică a unei fotografii.

Concert Nigel Kennedy - O poveste într-o fotografie - blog FOTO-IDEEA
Concert Nigel Kennedy - O poveste într-o fotografie
Am ilustrat postarea cu fotografii personale din timpul concertului de care am vorbit mai sus.

Sã auzim numai de bine.


joi, 25 mai 2017

Morala şi fotografia

O fotografie pe care am postat-o acum douã zile pe blogul HAI... în oraş şi pe Facebook a generat câteva semne de întrebare şi discuţii pătimaşe. Fotografia reprezintă un cadru dintr-o poveste tristã a unui tânãr care a dorit sã se sinucidã aruncându-se de la etajul 13 al Hotelului Unirea din Iaşi. Povestea a avut un final, sã-i spunem fericit, pentru că tânãrul a fost convins în cele din urmã să renunţe la gestul său extrem.

Iaşi, Piaţa Unirii - Evenimente la înãlţime


Finalul unei sinucideri eşuate (fotografia în cauzã) - blogul FOTO-IDEEA
Finalul unei sinucideri eşuate (fotografia în cauzã)

În imagine apare o parte din statuia lui AL.I.Cuza din PIaţa Unirii din Iaşi încadrata de două personaje aflate pe terasa de la et.13 a Hotelului Unirea. Unul este tânărul în cauză, care fumează, iar al doilea este negociatorul, cel care a reuşit să-l deturneze pe eroul nostru de la gândurile sale.

La început am ezitat şi nu eram hotãrât să postez fotografia sau nu. Mi s-ar fi părut o impietate să arãt imaginea dacă tânărul şi-ar fi dus până la capăt gândul sinucigaş. Dar având în vedere finalul şi oportunitatea pe care mi-o oferã cazul în sine, din punct de vedere fotografic, am decis să expun totuşi imaginile pe care le-am făcut.

Acest moment mi-a adus în minte alte câteva întâmplări tragice despre care am citit şi care au marcat viaţa autorilor lor. Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă fotografia lui Kevin Carter – Struggling Girl, realizată în 1993 în Sudan.

Struggling Girl, Sudan, 1993 by Kevin Carter
Struggling Girl, Sudan, 1993 by Kevin Carter (lomography[.]com)

Este una dintre cele mai celebre fotografii din lume. Kevin Carter a primit un premiu Pulitzer pentru ea dar, la vremea aceea, a stârnit şi o mare controversă.

Întrebarea care s-a pus era: de ce fotograful nu a sărit în ajutorul fetiţei pândite de vultur în loc să pună mâna pe aparat şi să fotografieze. Un an mai târziu, în 1994, Kevin Carter se sinucidea chinuit de amintiri şi atmosfera creată în jurul imaginii. Episodul a devenit de atunci legendã. Fetiţa din fotografie a fost considerată de toată lumea moartă, iar sinuciderea lui Carter a fost pusă pe seama remuşcărilor.

Însã, o investigaţie a cotidianului spaniol El Mundo a dezvăluit mulţi ani mai târziu cã lucrurile au fost diferite faţă de legenda care s-a creat în jurul fotografiei. Iar fetiţa, care de fapt era băiat, a supravieţuit foametei din 1993.

Aflat în Sudan într-o misiune ONU ce distribuia mâncare pe calea aerului, Kevin Carter va face fotografia vieții lui. În decursul anilor a fotografiat multe evenimente violente (execuții sumare pe străzi, arderi de viu, crime violente, etc) nimic nu-l va tulbura mai tare decât copilul epuizat și înfometat ce pare să-şi trăiască ultimele clipe de viaţă sub privirea hămesită a unui vultur gata să apuce prada. Kevin a povestit mai târziu cã a așteptat 20 de minute, a declanşat, iar în final a alungat pasărea și s-a retras la umbrã pentru a fuma o țigara. El însuși tatăl unei fetițe de 2 ani, Kevin Carter a fost ireversibil marcat de comentariile şi ameninţările primite pentru fotografia sa. Pentru că şi el era de acord cu faptul că nimic nu justifica lacrimile și suferința unui copil.

Episoade care să facă trimitere la modul în care reacţionează un fotograf în astfel de situaţii au mai existat şi probabil vor mai exista. Ba chiar am constatat că în ultima vreme, la concursuri importante, sunt premiate fotografii în care autorul mai întâi fotografiază şi mai apoi, eventual, are grijă de răniţi, de flămânzi sau alţi subiecţi prigoniţi într-un fel sau altul.

Mai multe pe acest subiect si despre Kevin Carter puteti gãsi AICI. Analize ale fenomenului "atrocitatea de a prezenta atrocitatea" pot fi gãsite în multe locuri pe Internet (ex: AICI)

Kevin Carter
Kevin Carter (sursa foto)

Revenind la fotografia mea pot spune că m-am gândit, încă de când am făcut-o, la modul în care o pot utiliza. Desigur nu aveam, eu personal, cum sã intervin în evenimentul la care asistam. Dacă finalul era tragic în mod sigur nu vedea nimeni imaginile niciodată. Am aşteptat să văd ce se întâmplă şi pentru că finalul a fost într-un anume fel... fericit, am postat-o.
Am remarcat comentariul pozitiv al Otiliei Bălinişteanu o ziaristã şi o scriitoare remarcabilă pe care o apreciez şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

"Este cea mai relevantă imagine a situației de azi. Mă tot uit, e un reportaj în sine fotografia asta. Zice tot." O apreciere din partea Otiliei Bălinişteanu, un excelent "fotograf cu vorbele", constituie un "pansament" pentru sufletul oricărui pasionat de camera foto.

În ceea ce priveşte viitorul, să fim... etici  şi sigur o să dea Domnul să auzim numai de bine.