Subiecte pentru fotografiile tale: "Sfânta Înţelepciune" - Istanbul

A fost ridicată de Constantin cel Mare în anul 325, a trecut prin mai multe incendii şi a fost reconstruita pentru a fi cea mai mare bazilică din lume.  Se spune că, pentru a ridica biserica Sfântă Sofia,  împăratul Justinian  a folosit o sumă echivalentă cu trei venituri anuale ale Imperiului Bizantin. Iar după finalizarea ei, la capătul a doar 5 (cinci!) ani (532-537), împăratul  ar fi exclamat: „Solomoane, te-am întrecut!” (Referindu-se la Templul lui Solomon din Ierusalim). 

Sistemul de susţinere al cupolei centrale a catedralei a devenit o capodoperă arhitecturală a timpului. Decoraţiunile au rezistat de-a lungul mai multor secole, deosebindu-se printr-un lux nemaipomenit (mozaic de aur pe duşumea, coloane verzi din jasp, aduse din templul zeiţei Artemis din Efes).  Pereţii templului erau înfrumuseţaţi cu mozaic, imagini şi ornamente). 

A fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astăzi este muzeu.  Este considerate gloria Imperiului Bizantin şi clădirea ce simbolizează trecerea de la cultura europeană la cea oriental. Are o cupolă înaltă de 55 de metri şi a fost cea mai mare construcție din lume (cu excepția piramidelor din Egipt) timp de o mie de ani.

Există o serie de legende legate de bazilică. Icoanele lui Isus şi ale Sfintei Maria, care au fost acoperite de musulmani după 1453, sunt astăzi curăţate şi pot fi admirate, alături de o serie de inscripţii arabe. Construcţia este impresionantă. Mergeţi, vedeţi şi admiraţi Aya Sophia (Sfânta Înţelepciune) aşa cum este acum.  În anul 2018, Curtea Supremă din Turcia a respins o cerere înaintată de o asociaţie care cerea ca Hagia Sophia să fie deschisă pentru rugăciuni musulmane.

Creativitatea, un alt fel de a vedea lucrurile...

Îmi amintesc cum, copil mic fiind, de 3-4 ani, mai făceam câte o boroboaţă. Ca orice alt copil. Tata era personajul “dur” în familie şi era "abilitat sã ia măsuri”. Nu mă bătea, nu ţipa la mine, ci mă pedepsea într-un mod foarte simplu., mă punea să “stau la colţ”. Nu tu ţipete şi nervi. Nu tu vânătăi, lungiri de urechi şi dureri de fese. Nici pe boabe de porumb, nici pe nuci, în picioare. Şi trebuia să tac şi  să nu mă uit nici în dreapta, nici în stânga. Stăteam câte o oră sau două, funcţie de “gravitatea” faptei. Şi stăteam şi “îndurăm”. Fereastra era în stânga, la circa jumătate de metru, dar nu aveam voie să privesc afară. Că... mă vedea “durul”.  Ce se întâmpla în caz că nu respectăm constrângerile!? Nu pot să vă spun, pentru că nu am aflat niciodată. De mic, am fost învăţat să respect regulile. Dacă regula spune aşa sau aşa şi o face cel abilitat să o facă, atunci tu eşti obligat să respecţi regulile jocului.

“Ce educaţie cazonă!”, vor spune bunicii nostalgici; “Ce tatã rău!”, vor îngâna câteva mămici blânde şi drăgăstoase; “Ce copil prost!”, vor spune unii mai tineri. Nu tu  tabletã sau telefon mobil. Nu tu desene animate, consolã sau maşinuţã. Două ore stai ca un personaj fără identitate, cu faţa la colţul camerei. Nu te întorci şi nu te uiţi nici în dreapta – nici în stânga.
Ce îţi rămâne să faci?. Cine îţi ţine companie? Ei aici intervine cineva din interior. Inteligenţa ta începe să scormonească printre gânduri, snapshot-uri mentale şi amintiri. Începi să faci asocieri şi să inventezi. Creezi personaje noi şi joci jocuri cu reguli necunoscute încă. Visezi locuri spectaculoase şi îţi ordonezi dorinţele. Visezi la prieteni fantastici şi te gândeşti ce vei face când îi vei întâlni.
Fără să supăr niciun specialist în parenting şi nici un educator cred sincer că episoadele acestea au contribuit la dezvoltarea imaginaţiei mele, a creativităţii. O idee asemănătoare am găsit AICI .

Aflăm de la specialişti: “creativitatea apare atunci când eşti supus constrângerilor şi nu atunci când ai opţiuni şi resurse nelimitate. Constrângerile ne oferă un punct de plecare și câteva elemente de construcție cu care trebuie să ne descurcăm - o problemă de rezolvat, o învârtire inovatoare care trebuie dezvăluită sau o persoană care să fie pe plac. Totul de pe planetă, inclusiv fiecare dintre noi, este format din doar 118 elemente chimice cunoscute, aflate în milioane de combinaţii unice.” Nu mai ţin minte unde am auzit asta şi vreau să cred că am reuşit să o reconstitui, cât de cât corect.

Unii spun că e nevoie de o  atmosferă specială„zen” sau... "creativitatea se moşteneşte". Sau... "creativitatea se învaţă". De altfel exista mai multe mituri analizate în cadrul unor studii  ştiinţifice. Mai multe detalii găseşti AICI .

Unii cred că pentru a realiza fotografii deosebite au nevoie de tehnică nouă, cât mai performantă. Alţii trebuie să fotografieze locuri cât mai exotice. Desigur, ambele ipoteze îţi pot aduce satisfacţii deosebite şi cadre inedite. Ernst Haas spunea cândva despre fotografie: "Nu sunt interesat sã fotografiez lucruri noi . Sunt interesat să văd lucrurile altfel". Ce pãrere ai?

Iată un exemplu simplu. Încerc să finalizez, cu un album, un proiect foto mai vechi din care am ales câteva fotografii. Mi-am propus ca subiect Palatul Culturii din Iaşi. Cred că unii s-au plictisit de el. Eu am încercat să-l văd şi să-l fotografiez... „altfel”. Poate am reuşit, poate nu. Sper să aflu în cele din urmã. Mai multe imagini... în curând sau, mai bine zis... în album.

Sunt multe de spus pe subiectele acestea. Fiecare are părerea sa. Putem continua la  nesfârşit. Mai povestim pe tema imaginaţie-creativitate. Pânã una-alta, îţi doresc fotografii inedite şi s-auzim numai  de bine.