miercuri, 28 august 2019

Filozofie şi proiecte fotografice. Despre nemurire, daci şi… dervişi rotitori.

Konya - Mausoleul lui Mevlana Celaleddin Rumi-blog-FOTO-IDEEA
Konya - Mausoleul lui Mevlana Celaleddin Rumi

În cadrul unei vizite recente  în Turcia am avut ocazia să trec prin oraşul Konya, unul din centrele religioase importante ale Anatoliei. Konya este considerat oraşul călugărilor sufişti, mai cunoscuţi sub numele de dervişi.
Dar, înainte de toate, Konya este considerat oraşul lui Mevlana Celaleddin Rumi, cunoscut ca Rumi, filozof şi artist de origine persană, devenit o legendã misticã. De altfel numele Mevlana a devenit un supranume  al locului.

Moscheea de lângã mausoleul lui Mevlana-blog-FOTO-IDEEA
Moscheea de lângã mausoleul lui Mevlana
Mevlana era musulman, dar nu unul foarte „riguros”. Doctrina sa promova o toleranță nelimitată, gândirea pozitivã, caritatea, bunul simţ și o anumitã conștientizare prin iubire. Pentru el toate religiile erau mai mult sau mai puțin adevărate. Mevlana judeca  pe musulmani, pe evrei și pe creștini, cu aceeaşi măsură. .”Toate religiile vorbesc despre iubire, dar iubirea nu are nici o religie!”– spunea el, când făcea referire la credinţă. Învățăturile sale pașnice și tolerante au ajuns la oameni din toate religiile, confesiunile şi sectele. În 1958, Papa Ioan XXIII a făcut o referire la Mevlana, spunând: „În numele lumii catolice, mă înclin cu respect înaintea memoriei lui Rumi.”

Cişmea-Mevlana-blog-FOTO-IDEEA
Cişmeaua de lângã moschee, - unde musulmanii isi executa ritualul de dinaintea rugaciunii.
În Konya, una din clădirile care atrag atenţia este mausoleul lui Mevlana. Când a murit, Mevlana a fost îngropat într-un sarcofag alături de cel al tatălui său. Succesorul său a înfiinţat Ordinul Mevlevi (ordinul „dervișilor  rotitori”) şi a ordonat, în anul 1274, construirea unui mausoleu peste mormântul stăpânului său. De-a lungul timpului, datorită influenței ordinului Mevlevi, mausoleului i-au fost adăugate mai multe clădiri, printre care o moschee și un cimitir. În timpul preşedenţiei lui Mustafa Kemal Atatürk (anul 1926), ordinul Mevlevi a fost scos în afara legii iar mausoleul a devenit muzeu. Astăzi mausoleul este un simbol al Turciei și a apărut pe bancnota de 5000 de lire din anii 1981-1994.
Lucruri interesante despre dansul “dervişilor rotitori” (sema) puteţi afla AICI. Dar dincolo de comentarii scrise şi/sau fotografiate, acest dans merita/trebuie văzut, pentru că numai aşa poţi să-i înţelegi semnificaţia.

Curtea-interioara-mausoleu-Mevlana-blog-FOTO-IDEEA
Curtea mausoleului

Mevlana Celaleddin Rumi spunea adesea: “moartea nu e suferință, ci eliberarea spiritului pentru a se întoarce la esența divină din care a fost desprins”. Mevlana credea că moartea nu e un motiv de tristețe ci unul de bucurie. Din acest motiv, în fiecare an, în Konya, timp de zece zile, în luna decembrie, aniversarea morții lui Mevlana este prilej de sărbătoare.
Vi se pare cunoscută o astfel de abordare? Mă refer, desigur, la ritualurile funebre ale strămoşilor noştri daci,  care râdeau şi petreceau la înmormântări. Mai multe detalii găseşti AICI.

Mevlana-blog-FOTO-IDEEA
Una din încãperile din curtea mausoleului

Vorbind despre daci, mi-a venit în minte o altă idee de proiect. Să cauţi şi să fotografiezi, în deplasările tale prin lume, urme istorice, care au legătură, într-un fel sau altul cu românii, cu istoria, cultura sau tradiţiile noastre.

Mevlana-Cimitir-blog-FOTO-IDEEA
Cimitirul de lângã mausoleu
Revenind la mausoleul lui Mevlana, ceea ce atrage atenţia în mod deosebit, este domul colorat verde-albastru (turcoaz), unde se găseşte mormântul lui Mevlana. Apropo de acest subiect… când vrei să surprinzi câteva cadre, în astfel de obiective, asigură-te că ştii regulile şi că ai aflat toate informaţiile necesare.  De cele mai multe ori, exista reguli specifice cu privire la locurile în care vizitatorii pot merge şi fotografia, așa că nu depăşi barierele doar pentru a obține o imagine de efect. Probabil, nu se doreşte folosirea blițului în interior pentru a nu deteriora picturile,  țesăturile  sau alte lucrări de artă prin expunerea la lumină excesivă.


Dansul dervişilor rotitori (sema)-blog-FOTO-IDEEA
Dansul dervişilor rotitori (sema)

Dacă nu ești sigur, cel mai bine este să fii politicos şi să întrebi. Dacă există restricții, probabil că sunt impuse pentru un motiv, nu doar pentru a enerva fotografii! De asemenea, este important să ne amintim că în lăcașurile de cult este important să respectăm practicile celor care lucrează și se închină acolo. Cele mai multe astfel de obiective au postat online informații şi/sau reguli specifice şi este bine să verifici asta înaintea vizitei.

Imagine din Konya-blog-FOTO-IDEEA
Imagine din Konya
Konya, Mevlana, dervişi rotitori… subiecte frumoase, interesante de vizitat şi fotografiat în Turcia.

Lumină bună, subiecte interesante, cadre reuşite şi s-auzim numai de bine









marți, 13 august 2019

Prin tunel

3 in tunel-blog-FOTO-IDEEA


Pesimistul, optimistul si realistul merg prin tunel. Pesimistul vede întunericul tunelului, optimistul luminiţa de la capãtul tunelului, realistul doua lumini în departare. Mecanicul de locomotivã vede trei idioţi umblând hai-hui pe şine, prin tunel.

Toată lumea a auzit de fotografia contre-jour (contra luminii). Prin acest mod de fotografiere, poţi obţine o serie de cadre deosebite. Am adus aminte de fotografia contra luminii atunci când am vorbit despre siluete AICI. De data aceasta aş vrea să propun o altã idee de proiect foto. L-am botezat - "fotografia prin tunel".

Frame-in-frame-blog-FOTO-IDEEA
Subiectul se aflã la capãtul tunelului


Vorbim despre cadre surprinse atunci când te afli în interiorul tunelului şi direcţionezi obiectivul către capătul tunelului, unde se vede"luminiţa". Subiectul se aflã încă în tunel şi este poziţionat între obiectiv şi capătul luminat.

Frame-in-frame-blog-FOTO-IDEEA
Subiectul se aflã în afara tunelului. Sunt vizibile elemente din interior.
  

Un astfel de subiect "atinge" şi alte tipuri de fotografie. Despre unul din ele am amintit, mă refer la siluete. Un altul este fotografia cadru în cadru. În acest caz, forma tunelului reprezintă cadrul interior al compoziţiei. Aceasta trebuie utilizată cu atenţie pentru a scoate în evidenţă şi mai mult subiectul. Zona care încadrează subiectul, depinde de forma tunelului: geometrică, regulată (dreptunghi, pătrat, semicerc, etc.) sau o formă neregulatã (naturală sau nu) închisă. Această porţiune va fi parte dintr-un cadru mai larg, care poate conţine şi alte elemente de compoziţie.

Genul acesta de fotografie se mai numeşte şi ramã în ramã (frame-in-frame). Am mai povestit despre "rame" in compozitie AICI.


Frame-in-frame-blog-FOTO-IDEEA
Ramã în ramã.  Fotografia include si alte elemente exterioare ramei


Atunci când lumina vine din spatele subiectului poţi obţine rezultate mai dramatice. Forma poate să apară ca o umbră sau poate fi înconjurată de lumină.

În general lumina din spate este mai greu de controlat. Îţi trebuie câteva cunoştinţe de fotografie şi mult exerciţiu. Poţi învăţa mai multe AICI sau AICI (engleză).

Ramã neregulatã - blog FOTO-IDEEA
Ramã neregulatã. Subiectul e înconjurat de luminã

Elemente în afara ramei (bordul luminat al autovehiculului)



Uneori rama este constituită în mod natural de elementele ce compun scena fotografiată. (vezi mai jos)


  "Ramã" naturalã - blog FOTO-IDEEA
"Ramã" naturalã
 


Alteori tunelul este de dimensiuni reduse. E o ţeavã sau un tub.

Fotografie printr-un tub - blog FOTO-IDEEA
Fotografie printr-un tub cu dimensiuni medii

Dacă vrei mai multe detalii în prim-plan, foloseşte fill-flash. Câte ceva despre această tehnică găseşti AICI.
 

Fotografii bune, "înrămare" uşoară şi s-auzim numai de bine.