Cum am participat la construcţia celui mai spectaculos drum din lume!?

Mărturisesc de la început că îmi amintesc destul de bine ceea ce voi povesti în continuare, deşi evenimentele s-au întâmplat acum aproape 50 de ani, când mã aflam la finalul clasei a VII-a.  Eram elev la Liceul Internat “C.Negruzzi” din Iaşi şi un grup de profesori  a hotărât să organizeze o excursie-circuit cu trenul prin România anului 1972. Grupul profesorilor includea   pe iniţiatoarea acţiunii – profesoara de geografie, o femeie energică şi competentă, o "to'arşa" profesoară de istorie pe care o ştiam la vremea aceea doar din auzite, un profesor  “de atelier” pe care noi elevii îl botezaserăm “Şurubel” şi "to'arşa" profesoara de franceză, cea mai tânără din grupul cadrelor didactice.

Tranfagaraşanul- portiunea aflatã în judetul Sibiu  (sursa:Google Maps)

Eram, cu tot cu profesori, vreo 25 de călători în grup. Am plecat de dimineaţă din Braşov, cu un personal, spre Sibiu. În Ucea am coborât şi ne-am adunat în spatele gării. După vreo trei sferturi de oră au apărut 2 camioane ale armatei, care urmau să ne ducă la Bâlea-Cascadã

Ne-am îmbarcat cu veselie şi am pornit la drum. O scurtă paranteză... Aveam printre noi patru sau cinci băieţi, care erau deja la liceu, iar în noaptea anterioară cam “petrecuseră” vreo două sticle de "tărie” în camerele căminului  de la şcoală unde fuseserăm cazaţi în Braşov. Lucrurile păreau, încă, sub control, dar puţin mai târziu, oboseală a început să-şi spună cuvântul. Şi, cum spuneam, camioanele armatei ne-au dus la Bălea Cascadă de unde voiam să ajungem la cabana  Bălea Lac, conform traseului. Şi acum începe povestea. Cei de la hotel ne indică traseul şi ne sfătuiesc ce este mai bine. Trebuia să mergem vreo câteva sute de metri până la marginea pădurii, iar aici găseam două indicatoare şi nu aveam decât să urmărim marcajul albastru  Precizez un lucru. Ne aflăm în perioada şi în zona în care se construia Tranfăgărăşanul... Mai multe despre construcţia uneia din marile realizări ale Epocii de Aur găseşti AICI. 

Tranfăgărăşanul (1974) - Sursa: Arhiva MApN

 Cel care ne-a dat indicaţiile ne-a precizat clar că la intersecţie  trebuie sã mergem tot înainte peste culmi, pe marcajul roşu şi în circa două ore jumătate suntem la Bălea Lac. Dacă mergem spre dreapta prin pădure, pe marcajul albastru ajungem la lac în patru ore. Militarii aflaţi în zona ne-au cerut să mergem pe traseul mai scurt şi în pas alert, căci în jurul orei 13 urmau să înceapă exploziile pentru dislocarea rocilor şi ar fi bine să fim la Bălea Lac înaintea începerii acestora. 

Şi plecăm la drum.
Când ajungem la intersecţie, să vezi minune, lucrurile stăteau taman pe dos decât ni se explicase. Drumul prin pădure pe marcaj albastru era indicat ca mai scurt (2½ ore), iar celălalt  mai lung (4 ore). Şi începe marea dispută între profesorul de atelier şi profa de geografie. Ba la stânga, ba la dreapta, ideea era că trebuia să ajungem repede sus pentru că începeau “puşcăturile”. A avut câştig de cauză profesorul de atelier, mister “Şurubel” a cărui poreclă s-a auzit pronunţată în diverse asocieri, mai mult sau mai puţin academice, aproape tot drumul, care a durat mai mult decât preconizaseră specialiştii. Urcam spre culme, vedeam şi speram să urmeze o vale şi cabana lângã Lac, dar urma un mic platou şi o nouă culme. Şi tot aşa. Încă odată... şi încă odată... Ne-am întins pe vreo 2 kilometri pentru că “petrecăreţii” din noaptea anterioară erau din ce în ce mai obosiţi. Am ajuns în cele din urmă pe culmea de deasupra lacului. Dar o jumătate din grupul nostru se afla deja la cabană

Aceasta este imaginea vãii şi a lacului Bâlea pe care am avut-o în faţa ochilor

Nu cred că voi mai avea ocazia să văd curând ceva asemănător imaginilor ce s-au derulat în faţa noastră. Stăteam sus pe culme şi priveam în vale spre lac. Ici, colo, mai aproape sau mai departe s-au declanşat  vreo 5-6 explozii. Vedeam praful şi rocile aruncate în aer, iar mai apoi se auzea, cu întârziere, "pufnitura". Şi am stat aşa până când soldatul cu steagurile, de la semnalizare,  ne-a dat liber să coborâm spre cabană de malul lacului.

Am mâncat şi a urmat o după-amiază "de voie". Noaptea am dormit în podul cabanei în dormitorul comun. Iar mister “Şurubel” considerat artizanul aventurii noastre montane  spre Bălea Lac a avut parte de evenimente deosebite. Câţiva colegi-turisti i-au pus piuneze în pat şi au întins o sfoară pe scări să se împiedice puţin, la urcarea în dormitor.
A doua zi am coborât cu toţii spre staţia CFR 'Avrig de unde am luat trenul spre Sibiu şi am continuat circuitul prin ţară. Am făcut în acea excursie câteva filme alb-negru cu prietenul meu Smena 8 dar, din păcate, filmele s-au pierdut pe undeva. 

Tranfăgărăşanul (2009) - Sursa: Arhiva MApN

O întâmplare frumoasă de care îmi amintesc cu plăcere. Aşa am participat la construcţia Transfăgărăşanului, unul din cele mai spectaculoase drumuri din lume.
S-auzim numai de bine.