duminică, 19 martie 2017

Foto-evenimente de primãvarã

Circulã prin oraşul nostru Iaşi ideea de a organiza unui festival de fotografie. Ar fi o ştire de dat şi un eveniment de tratat cu toată atenţia, dar zvonurile nu fac referire doar la o iniţiativă localã ci şi la iniţiative care vin din alte zone ale României. Cã este posibil nu mă îndoiesc. Numai că de la "a dori" până la "a face" e o cale atât de lungã.

Cu cât evenimentele fotografice vor fi mai numeroase şi cu cât numărul celor implicaţi va fi mai mare, cu atât "piaţa fotografiei ieşene" se va dezvolta mai repede, mai frumos şi mai eficient. Ştiaţi că în momentul de fata România este printre puţinele țări din Europa în care muzeele locale nu au secţiuni dedicate fotografiei !? Probabil cã nu ştiaţi! Dar dacă ştiţi deja spuneţi vă rog şi altora. să se audă până în... munţi şi vãi. Poate vor auzi şi cei care pot şi vor să facă ceva. .

Până atunci haideţi să vedem ce se mai foto-întâmplă prin Europa în această primăvară. Iar dacă aveţi câteva zile libere la sfârşit de săptămână, nu ezitaţi să căutaţi un zbor rapid spre una din locaţiile de mai jos. Iată câteva evenimente fotografice, în zone în care vă puteţi deplasa relativ uşor.

  • The Budapest Photo Festival
Pânã la sfârşitul lunii aprilie 2017 se desfăşoară în mai multe locaţii din capitala Ungariei prima ediţie  "The Budapest Photo Festival". Evenimentul doreşte sã transforme Budapesta, în aceastã primãvarã a anului 2017, în "oraşul fotografiei"

Budapesta - Műcsarnok Kunsthalle (Hall of Art)

În cadrul Festivalului trebuie remarcate două expoziții importante. Chiar de la început s-a evidenţiat expoziţia celebrului fotograf Magnum, Alex Webb. Expoziţia este intitulatã "Suferința din lumină" şi poate fi vãzutã la Műcsarnok Kunsthalle (Hall of Art). Cea de-a doua expoziţie de fotografie poarta titlu  "SUBJECTUM" şi este expusã la Castle Garden Bazaar. Expoziţia reuneşte o serie de portrete realizate de cei mai importanţi fotografi unguri actuali. Sunt organizate mai multe expoziţii de fotografie ce includ nume cunoscute ale artei fotografice internaţionale.

Festivalul implică multe evenimente publice: prelegeri, ateliere de lucru, photomarathon, evenimente educaționale în muzee, analize de portofoliu şi spectacole photobook. Manifestãrile vor avea loc la Festivalcenter Gallery. Pentru cei pasionaţi de călătorie şi fotografie, o excursie la Budapesta la un sfârşit de sãptãmânã, poate fi destul de interesantã.


  • Acting For The Camera - Viena
În perioada 10 martie - 5 iunie 2017, Muzeul Albertina (Albertinaplatz 1) din Viena găzduieşte o expoziţie colectivă de fotografie intitulata "Acting For The Camera". Este realizatã o selecţie de lucrări ale unor fotografi cunoscuţi care surprind aspecte ale relaţiei fotograf - actor.


Viena - Muzeul Albertina - blog FOTO-IDEEA
Viena - Muzeul Albertina

Momentul în care fotograful și actorul-model rezonează unul cu altul este un moment intim, tensionat și fascinant. Munca lor unul cu celălalt este caracterizat printr-un dialog creativ și alternează între așteptare și auto-prezentare. Sunt prezentate circa 100 de capodopere care analizează relațiile dintre cele douã personaje, aflate de o parte şi de alta a obiectivului. Sunt interesante temele abordate care se ocupã de atitudinea actorului în faţa aparatului de fotografiat, de lucrul cu modele anonime, ca parte a proiectelor științifice, de fotografie ca model pentru pictură, dar şi de auto-portrete ale fotografilor.

  • LCE Southampton Photo PRO Show
Cei aflaţi în zonã sau care au drum în sudul Marii Britanii la sfârşitul lunii aprilie pot participa la un foto-eveniment de o zi. Este vorba de LCE Southampton Photo PRO Show. Manifestarea va avea loc la Hotel Novotel din Southampton, marți, 25 aprilie 2017. Intrarea este liberã.

Hotel Novotel din Southampton
Hotel Novotel din Southampton

Vizitatorii vor avea posibilitatea sã încerce sau să cumpere cele mai recente camere foto. Vor putea fi admirate şi testate lentile, accesorii, trepiede, genţi, carduri de memorie, echipamente de iluminat de studio și fundaluri plus reflectoare, drone și echipamente de filmare. Experţi din partea producătorilor vor oferi consultaţii tehnice şi demonstraţii detaliate.
Canon, Nikon, Sony, Olympus, Fujifilm, Panasonic, Sigma, Samyang, Tamron, Tokina sunt doar câteva din firmele ce vor fi prezente la Photo PRO Show.

  • The Photography Show - Birmingham
Sebastião Salgado, unul dintre cei mai influenți fotografi în viaţă, va fi prezent cu o prezentare la "The Photography Show", ce se va desfăşura la Super Stage din Birmingham, Marea Britanie, marți, 21 martie 2017, ora 11,00.
Dacã vã intereseazã sau aveţi drum în zona sunteţi invitaţi să-l audiaţi. De asemenea, Salgado va fi prezent pentru o sesiune de Întrebãri şi rãspunsuri în direct cu participanţii la eveniment, în aceeaşi zi la ora 14,00.

Sebastião Salgado - Birmingham - 21 martie 2017
Sebastião Salgado

Sebastião Salgado este unul din fotografii renumiţi care lucrează pe foto-proiecte de lungã duratã.

"Îmi place foarte mult să lucreze la proiecte pe termen lung ... Fotograful are suficient timp pentru a cunoaşte oamenii din fața camerei. Pot sã se înțeleagă reciproc, au timp sã vizioneze împreunã "scenă" unde va avea loc şedinţa foto. Când petreci mai mult timp pe un proiect, poţi să-ţi înțelegi subiecții. Existã un moment când îţi dai seama cã nu tu, fotograful, faci fotografiile ci subiecţii, oamenii din faţa camerei, îţi oferã momentele lor. Camera foto este în acel moment un instrument banal", spune fotograful brazilian.


Sã auzim numai de bine.




vineri, 17 martie 2017

Editor pentru Android


Am fost întrebat la sfârşitul anului trecut ce aplicaţii folosesc pentru editarea fotografiilor pe dispozitivele mobile (tableta, telefon, etc). Sincer!? Mi se întâmplă foarte rar să fac fotografii cu telefonul şi cu atât mai puţin cu tableta sau alte dispozitive. Şi asta pentru că sunt un tip grijuliu şi am mai tot timpul o cameră foto la mine (de obicei un compact).

Acest lucru are avantaje, dar şi dezavantaje.Iar unul dintre dezavantaje este acela că nu sunt foarte prezent pe Instagram.




Am cercetat totuşi ofertele de editoare grafice şi pentru că am avut surpriza să găsesc pe piaţa "mobile" unul din numele respectabile ale domeniului fotografie am trecut la teste. Vorbesc de editorul Snapspeed de la Nik, aflat acum în proprietatea Google. Şi încă un lucru foarte important! Editorul pentru Android este FREE. Adică "pi dijiaba".

Şi cum despre Snapseed (variantele Desktop şi Online) am povestit numai lucruri frumoase, în două postări de anul trecut, să cercetăm acum varianta pentru mobile.

Snapseed este foarte simplu de folosit şi sunt convins că nu e nevoie de prea multă "dădăceala". Fiecare va putea să-şi dea seama rapid de capabilităţile aplicaţiei. Totul stă doar în a cunoaşte foarte bine editorul, în fotografii de bază bune, îndemânare şi multă inspiraţie.
Având în vedere performanţele la care au ajuns anumiţi producători aş spune că, de multe ori, nici nu trebuie să faci o fotografie foarte bună ci doar una bună. Şi asta pentru că foarte bună... o face editorul ! Glumesc desigur! Şi totuşi !

Când deschizi aplicaţia ţi se cere să alegi o imagine. Ai ales-o şi ai la dispoziţie mai multe instrumente de editare.



Alegem o categorie şi pentru a aplica efectele va trebui alegem operaţiunea (tragem cu degetul sus-jos sau invers) dar şi să modificăm efectul pe care vrem să-l (mişcăm degetul de la stânga la dreapta pentru a mări intensitatea sau invers pentru a o micşora. După cum am înţeles mişcarea cu degetul este botezată "swipe". Swipe-up, swipe-down, swipe left, swipe-right! O ameţeală ce mai! (În engleză swipe=1.beţivan, 2.a lovi cu putere)!



Putem modifica contrastele şi luminozitatea, mari sau micşora saturaţia, putem pronunţa umbrele sau putem evidenţia zonele luminoase. Putem tăia fotografia, o putem blura, putem selecta o parte din imagine, putem “repara” mici defecte şi multe altele, toate acestea sunt disponibile în categoriile din meniul principal. Putem să adăugăm şi diferite filtre, care să ne facă imaginea să pară veche, retro, alb-negru şi multe altele.
Sunt multe posibilităţi şi cu puţin exerciţiu poţi obţine o grămadă de variante modificate... în bine, ale fotografiei tale de bază.

Larga Jijia - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta originalã

Larga Jijia - varianta 01- blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 01

Larga Jijia - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Larga Jijia - varianta 02


Am ales două din fotografiile mele şi le-am prelucrat cu Snapseed pentru Android. Mai jos sunt câte două variante pentru fiecare. Am exagerat poate, tocmai pentru a fi mai vizibile prelucrãrile şi pe Desktop. Minunaţi-vă ce a ieşit!

Parcul Copou - varianta originalã - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta originalã

Parcul Copou - varianta 01 - blog FOTo-IDEEA
Parcul Copou - varianta 01

Parcul Copou - varianta 02 - blog FOTO-IDEEA
Parcul Copou - varianta 02


Aplicaţia Snapseed pentru Android poate fi descărcată de AICI

Mult succes şi inspiraţie cât cuprinde.