Povestiri de autobuz

Stau în staţie de vreo douăzeci de minute. A început să picure din ce în ce mai des. În loc de gimnastică de dimineaţă, îmi sucesc des gâtul spre stânga, spre Rond. În sfârşit vine. E plin şi nu prea. Găsesc un loc printre cele patru de la coadă, şi stau cu spatele spre direcţia de mers. 

 

Mă aşez ca o cloşcă şi verific  fermoarele la buzunarele rucsacului. Apoi încep să îi observ pe cei din jurul meu. Mulţi  tineri, majoritatea cu nasul în telefon. Doi-trei derulează pagini pe Internet, câţiva tastează rapid pe mess, cu ambele mâini. Unul îşi potriveşte căştile în urechi şi caută “melodia preferată”. Stau câteva minute privindu-i pe toţi la un loc şi pe fiecare în parte. Trec vreo trei staţii şi încep să mă simt “vinovat” căci nu mă integrez. Scot şi eu telefonul. Nu prea am chef şi nu sunt genul de zapper în autobuz, dar…! Mă uit la starea vremii pentru astăzi, verific… umiditatea şi… pun telefonul înapoi în geantă.

 

 

 

Între timp, în spatele autobuzului, s-a cam aglomerat. Cam aşa e în fiecare dimineaţă, până pe la Blocuri Păcurari, unde coboară multă lume pentru Liceul  Internat şi pentru Universitate.  Şoferul frânează şi accelerează succesiv, de câteva ori. O domnişoară eliberează un loc şi aşteaptă să coboare. Abia se ţine de bară şi cu toate “smuncelile”, cu o mână, mai scrie câteva cuvinte într-un mesaj.

 

 

Într-adevăr, la următoarea staţie coboară un sfert de autobuz. Pe locurile din spate s-au aşezat trei tineri frumoşi, două fete şi un băiat care, desigur…, scot telefoanele.
Remarc un lucru comun la cei trei. Toţi  au "blugi rupţi". Şi domnişoara din stânga mea are un genunchi “sfâşiat”. Deh, e cool, e în trend.... Mă uit la blugii mei impecabili şi regret profund că am rugat-o pe nevastă-mea să-i calce. Când eram elev am frecat vreo trei ore, cu cărămidă, la o pereche de blugi polonezi. Finalul…!? Un petic de piele la unul din genunchi, cusut de maică-mea. 

 

Ne apropiem de staţia de la spital, dar eu cobor la următoarea, în Târgul Cucu. Maşina opreşte şi porneşte cu “smunceli”, de câteva ori, stăm la două semafoare, luăm o curbă la dreapta, ca la raliu şi, în final, cobor la staţia terminus.

 

 

 

 Sănătos, voios, voinic… Cu câteva minute mai bătrân. Mult mai bine informat, cu experienţe noi şi cu două subiecte “epuizate” printre amintiri: blugii evazaţi frecaţi cu cărămida şi telefonul fix de odinioarã.

Fotografiile fac parte dintr-o viitoare expozitie dorita si pe care o pregatesc de foarta multa vreme.

S-auzim numai de bine!

 

 

 

 

 

 

 

Istoria fotografiatã a unui liceu

În ciclul “ Mă bucur că am fost/sunt contemporan cu ei” vreau să rememorez un eveniment sărbătorit în octombrie 1970. Un spectacol aniversar, ce a avut loc pe scena prestigiosului Teatru Naţional “Vasile Alecsandri”. Se împlineau 75 de ani de la înfiinţarea şcolii unde  învăţam, Liceul Internat “Costache Negruzzi” din Iaşi. 

Anuarul Liceului Internat - 1970

Povestea mea aminteşte aici trei oameni extraordinari , personalităţi care au făcut parte din istoria oraşului Iaşi. Eram în primii ani de şcoală şi făceam parte din corul Liceului Internat, condus de profesorul de muzică domnul Florin Bucescu..

 

 

Activităţile de pregătire a evenimentului s-au desfăşurat în sala de mese a Liceului. 

Şefa programului de pregătire, un fel de regizor tehnic, era o doamnă profesoară de limba romana mai în vârstă, de la secţia “Umană”. Era considerată foarte pretenţioasă, dar eu aş spune că avea o blândeţe “riguroasă". Se numea Lucia Adela Pop şi era presupusa eroină a romanului „Adela” al lui Garabet Ibrăileanu.      

"Adela"- G.Ibrãileanu - "...întâiul nostru roman de observaţie exclusiv sufletească"  (Nicolae Manolescu)

Cel care se ocupa de partea artistică, regizorul artistic, era domnul Florin Harbuz, membru fondator al Operei Naţionale Romane din Iaşi personalitate cu o activitate remarcabilă în cadrul instituţiei.

Dar cel de care eram cel mai legat şi care “mi-a dirijat” cultura muzicală, pentru o perioadă lungă de timp, chiar până în ultima clasă de liceu a fost inimosul profesor Florin Bucescu.

Pãrintele Profesor Florin Bucescu

 

 

Părintele profesor Bucescu s-a născut în mai 1936, în localitatea Broscăuții Noi, județul Storojineț din Bucovina de Nord – astăzi Ucraina. În anul 1967 era proaspăt absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi. A iniţiat şi instruit noul cor al liceului. Cu ocazia evenimentului din 1970 a compus muzica pentru “Imnul Liceului”. A fost profesor la Liceul Internat până în anul 1991. De asemenea, a urmat studii de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, obținând în 2002 titlul de doctor cu teza „Cântarea psaltică în manuscrisele moldovenești din secolul al XIX-lea”. În perioada 1990-1991, părintele Bucescu a fost lector universitar la Institutul Teologic din Iași, iar din 1995, conferențiar universitar la Universitatea de Arte din Iași. Din 1992 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor și a fost numit în 1997 preot suplinitor la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Talpalari – Iaşi. Părintele Florin Bucescu a fost profesor de limba română, istorie și muzică la Iaslovăț (Suceava), profesor de muzică la Liceul „Costache Negruzzi” din Iași, profesor de muzică vocală la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași și cadru didactic la Seminarul Teologic „Vasile cel Mare” din Iași (1995 - 2005). Totodată, a fost membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei. Ca semn de înaltă prețuire, părintele Florin Bucescu a primit în 2011, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”.

 

Cor elevi pe scena Teatrului National Iasi