vineri, 7 octombrie 2016

Beatles, Olivia, Impactul și copii

Olivia Harrison, Barbara Bach Starkey, Linda McCartney și Yoko Ono au fost cele care, în 1990, la inițiativa Oliviei Harrison, cu ajutorul membrilor formației Beatles și al lui Elton John, au înființat Fundaţia Romanian Angel Appeal, cu scopul de a crește calitatea vieţii copiilor abandonați în orfelinatele din România.
Fondatoare RAA - Olivia Harrison, Barbara Bach Starkey, Linda McCartney și Yoko Ono
Fondatoarele Fundației Romanian Angel Appeal (foto Album aniversar-25 ani)
Artişti din lumea muzicală și voluntari britanici au contribuit la strângerea fondurilor necesare renovării și echipării complete a peste 20 de centre, case de copii și secții de spital din România. Povestea lor în detaliu o gãsiți AICI
În 1991, proaspãt intrat în "lumea capitalistã", pãtruns de idei liberale şi având entuziasmul unui tânãr la 30 de ani am înfiinţat împreunã cu un fost coleg de scoalã şi facultate, Dan Roşu o firmã de instalaţii pentru construcţii. Nu dupã multã vreme printr-o relaţie personalã a lui Dan am intrat în subantreprizã cu o firmã de construcţii din Bucureşti. Aceasta contractase o serie de lucrări şi reabilitări la leagãne şi orfelinate din zona Moldovei, lucrãri finanţate de cãtre Fundaţia Romanian Angel Appeal.

În primãvara lui 1992 am cunoscut-o pe Olivia soţia lui George Harrison, fostul Beatles. Poate nu o sã credeți unde anume! La Botoșani !

Casa de copii - Botosani
Fotografie de la Casa de Copii nr. 2 - Botosani, unde deasemenea am lucrat. Se ridică viitoarea centrală termică


Leaganul nr. 1 - Botosani
Leagănul de copii nr.1 - viitorul loc de joacă cu dușuri și bazin

Întâlnirea a avut loc în Casa Sofian, care era pe atunci sediul administrativ al Leagãnului de copii nr.1 Botoşani din strada I.C.Brătianu. Aici a fost organizatã o masã festivã aparte oferitã Oliviei Harrison şi celor care o însoţeau de cãtre Dr. Ciortea, directorul de atunci al leagãnului. AICI puteţi vedea imagini din interiorul de astãzi al clãdirii. În 1992, cu mobilierul original la locul lui, imaginea interioarelor era cu totul alta.

Casa Sofian - Botosani
Casa Sofian - carte poștală veche

Foarte binedispusã şi vorbăreaţă, Olivia Harrison a fost impresionatã de ceea ce făceam noi acolo, de  ospitalitatea gazdelor, de copii şi de... prãjituri din care nu a rezistat sã nu guste. Am schimbat și două vorbe cu ea despre George și una din melodiile mele preferate compuse de el (Something).


Olivia Harrison - copii - Romania
Olivia Harrison în mijlocul copiilor români institutionalizați la acea vreme (foto Album aniversar - 25 ani)

Din pãcate fotografii prea multe de atunci nu am gãsit. Regret foarte mult că nu am acordat în acea perioadă mai multă "atenție fotografică" evenimentelor pe care le-am trãit. Astãzi, vedeți  în schimb fotografii în relaţie cu un alt proiect, de sprijinire a educaţiei tinerilor în România. Sunt fotografii fãcute la sosirea concurenţilor Ciclaton la Iaşi.

Între 5 și 9 octombrie 2016 a avut loc cea de-a 3-a ediție Ciclaton, primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România, care susține și promovează educația, organizat de Fundația ADEPT Transilvania. Timp de 5 zile, participanţii au străbătut pe bicicletă peste 700 de km şi au trecut prin 9 oraşe, inclusiv prin Iaşi, pentru a susţine 5 proiecte educaţionale. Dintre acestea proiectul IMPACT și. pe Elena Nicolae ce concurează pentru el i-am susţinut şi eu. Am "participat" material, cu sufletul şi cu gândul la cursa Elenei peste munţi, prin Moldova şi înapoi acasã. Am întâlnit-o la sosirea în Iași  și am făcut fotografii.


Proiect Impact - Ciclaton - Iasi
Proiect Impact - Ciclaton - Iasi
Proiect Impact - Ciclaton - Iasi
Proiect Impact - Ciclaton - Iasi

Sunt convins că educația este cheia supraviețuirii noastre ca... oameni în general și ca români în special și voi susține întotdeauna proiectele pentru copii.



miercuri, 5 octombrie 2016

Sezonul pãlãriilor...

Toamna în Grădina Copou

"Cât eşti tânăr, cum se ştie,
Te remarci prin pălărie.
Apoi, dubii nu încap,
Te remarci doar de ai cap!"
( catren de Gheorghe Culicovschi)

Se spune cã în peşterile rupestre ale neoliticului apar desene reprezentând oameni cu pãlãrii. Aproape toate civilizaţiile antichităţii amintesc despre acest accesoriu vestimentar, pãlãria. În Roma Antică, participanţii la ritualurile religioase îşi acopereau capul pentru a atrage atenţia zeilor şi pentru a proteja corpul de forţele răului. În perioada Evului Mediu, pãlãriile au devenit, exclusiv, apanajul clasei conducãtoare, lucru care s-a perpetuat şi mai apoi în societatea capitalistã. Aşa au considerat şi comuniştii, care pentru a deosebi clasa muncitoare au introdus, băştile şi şepcile.

Pălăria a purtat diverse denumiri şi era confecţionată din materiale diverse. Au fost nume ca: melon, joben, pãlãrie-lighean, fedora, sombrero, pălărie cu bor mare sau mic, Panama, pãlãrie western (bowler, Stetson!), pãlãrie de paie, clop, etc. La fel si cu materialele: pai, bambus, cânepã, bumbac, fetru, din pene, cu pene, etc, etc. Pãlãria a devenit în secolele XX şi XXI un accesoriu firesc şi "la modã". Iar unii creatori ... vor să surprindă prin imaginație. (foto(3): stirileprotv)




Știați că în România,  la Crişeni - Judeţul Harghita existã singurul muzeu al pãlãriilor de paie din țarã. Aici se aflã cea mai mare pălărie de paie din lume, cu un diametru de 2(doi) metri şi cu o greutate de 2,5 kilograme. Prima fabrică românească de pălării a fost înființată în 1896 la Săliștea Sibiuluide cãtre familia Dãdârlat.

Mi s-a pãrut fain un proiect fotografic în care sã surprinzi oameni de toate vârstele purtând acest accesoriu vestimentar. Fiecare în felul sãu. Pe o ureche, pe ceafã, pe frunte, cu pãr sau... fãrã, indiferent de stilul în care o porţi, pãlãria poate să-ţi ofere o personalitate aparte. Iar expresia și trãsãturile feţei sunt adesea surprinzătoare.

Statuia lui Lăpușneanu veghează

Așteptând tramvaiul

La joacă

Teatrul "Masca" și "O scrisoare pierdută"... undeva în Păcurari

E soare și musai trebuie să trimiți un mesaj