Se afișează postările cu eticheta Tulcea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tulcea. Afișați toate postările

miercuri, 20 mai 2020

Reflexiile Deltei



Când eram copil, obişnuiam să merg vara, împreună cu un unchi, în Delta Dunării. De obicei, mergeam cu trenul până la Galaţi de unde luăm un vapor - cursa de pasageri spre Tulcea. Vasul era mare, alb, se numea "Abrud" şi făcea vreo 2-3 ore până la destinaţie. La Tulcea, de obicei luăm o aşa-numită navă rapidă, care se numea "Săgeata". Mergeam spre Chilia Veche. unde poposeam la unicul hotel din oraş. Era administrat de o familie foarte ospitalieră şi simpatică de turci numită Bayazit (sau asta era porecla bărbatului, nu sunt foarte sigur!).
Nu-mi amintesc multe lucruri din acea perioadă, dar ştiu că îmi plăcea excursia. Ştiu că mergeam la cherhana şi la pescuit pe canale. Mergeam la Letea şi vedeam caii şi ne grăbeam seara repede la hotel că ne "mâncau" ţânţarii.



Ce ţin foarte bine minte este ziua în care am aflat de prima aselenizare a omului pe lună ( Apollo 11 - 21 iulie 1969). Dimineaţa, pe la cinci jumãtate, lumea s-a trezit să vadă evenimentul la TVR. Se transmitea în direct. Eu dormeam de tremurau saltelele... Când m-am trezit toţi comentau şi ascultau relatările evenimentului la România Actualităţi. "That's one small step for man, one giant leap for mankind." (Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire) au fost cuvintele, pe care le-am auzit repetate, de nenumărate ori, de-a lungul anilor. Toată lumea din oraş vorbea despre aselenizare şi asta s-a întmplat pânã seara târziu ...







Am rămas cu amintiri frumoase despre Delta Dunării, pe care nu am reuşit să o revăd decât anul trecut. Pe scurt...

Am mers cu maşina până la Dunavăţu de Jos, cea mai înaintată localitate în interiorul Deltei, spre Marea Neagră. Te afli în inima Deltei şi de acolo nu poţi să mergi mai departe decât pe apă. Ai ocazia să vezi şi să fotografiezi o grămadă de lucruri frumoase, pe subiecte şi teme diferite.



Am ales pentru început subiectul "reflexii". Vor mai urma şi altele... Delta este un loc pe care nu poţi să-l vezi rapid . Ai nevoie de excursii de 6-7 zile, organizate în locaţii diferite... Planificare timp, mijloace de transport, dotãri necesare... nu e simplu... Lumea a început să se intereseze de Deltă şi apar tot mai multe semnale că în curând locul acesta se va "occidentaliza". O fi bine, o fi rău!?




Google a anunțat în octombrie anul trecut că Delta Dunării este disponibilă în Street View pe Google Maps. Poate fi parcursă de orice persoană din lume, cu o conexiune la internet. 




Delta este prezentă cu tot ce are mai frumos, de la rute navigabile la lacuri și canalele acoperite de vegetație, de la păsări și floră, la arhitectură locală și sate înconjurate de ape. Mai multe detalii afli AICI 




În total, sunt acoperiți peste 1.500 de kilometri de canale și drumuri... Din fericire, animalele de aici... păsările, se pot ascunde în stufăriş. Cât o mai rezista şi acesta...!
S-auzim numai de bine...