Se afișează postările cu eticheta Jan Sobieski. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jan Sobieski. Afișați toate postările

vineri, 7 aprilie 2017

Sus în deal la Kahlemberg

Kahlemberg-ul este o aşezare situată în marginea Vienei, pe dealurile de unde  poate fi admiratã şi renumită "pãdure vienezã", pe care o cântã atât de  frumos Johann Strauss în "Povestirile..." sale.

Vedere din Kahlemberg - "Dunãrea albastrã" strãbate Viena - blog FOTO-IDEEA
Vedere din Kahlemberg - "Dunãrea albastrã" strãbate Viena


Deşi este situată cu doar 500 de metri deasupra nivelului mãrii zona este uneori denumitã <munte>. I s-a mai spus - muntele scroafei (Sauberg - sow mountain)  sau - muntele porcului (Schweinsberg) după numeroşii porci mistreţi, care vieţuiau cândva pe aici.

Mistrețul - Simbolul localității Kahlemberg - blog FOTO-IDEEA
Mistrețul - Simbolul localității Kahlemberg


La începutul secolului 17 <muntele> aparţinea Mănăstirii Klosterneuburg. Împãratul Leopold al II-lea  a cumpãrat pãmânturile şi le-a fãcut cadou cãlugãrilor catolici din ordinul Camaldolese (1628). În acea perioadã a fost construitã Biserica Sf. Iosif şi au apãrut primele clădiri locuite în zonã.

Kahlemberg - Biserica Sf. Iosif  - blog FOTO-IDEEA
Kahlemberg - Biserica Sf. Iosif 


 Cu toate acestea, localitatea a devenit faimoasã doar în timpul lui Jan Sobieski, "prietenul moldovenilor" de la Cetatea Neamţului (Sobieski şi românii - Costache Negruzzi).
Regele polonez Jan Sobiesky a mărşăluit prin Kahlemberg şi a atacat de aici cu armata sa în 1683 eliberând Viena de ocupanţii turci.

Placi comemorative - Regele Jan Sobieski și Papa Ioan Paul al-II-lea - blog FOTO-IDEEA
Plăci care comemorează trecerea prin Kahlemberg a două personalități poloneze - Regele Jan Sobieski și Papa Ioan Paul al-II-lea


Biserica Sf Iosif este foarte cunoscutã în Polonia, iar polonezii o viziteazã când se aflã în zona Vienei. Se spune cã în anul 1906 cãlugãrii polonezi ai Ordinului Resurecționist au preluat controlul bisericii şi de atunci au grijã de ea. Aceasta a fost renovatã din nou și a devenit un mic loc de pelerinaj care comemoreazã victoria lui Jan Sobieski, regele Poloniei în bătălia de Kahlemberg. Unul din cei mai cunoscuţi polonezi care a vizitat biserica a fost Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 1983.


Terasa cu telescoape cu care se poate observa panorama Vienei  - blog FOTO-IDEEA
Terasa cu telescoape cu care se poate observa panorama Vienei 


Localitatea mai este renumitã şi ca locul în care Albert Einstein, Otto Neurath, și alți matematicieni și fizicieni renumiţi ai vremii au iniţiat, în jurul anului 1920, proiectul a ceea ce avea sã devinã ulterior "Internaţional Encyclopedia of Science Unified".

Viena - vedere spre canalul Dunării - blog FOTO-IDEEA
Viena - vedere spre canalul Dunării


Astăzi Kahlemberg-ul este o localitate vizitatã de foarte mulţi turişti, care pot admira de aici o panoramã încântătoare a oraşului Viena, dar şi alte localităţi din apropiere. Şi nu în ultimul rând pot fi admirate pãdurile virgine atât de renumite, neatinse de furia tãietorilor austrieci. cã doar majoritatea taie pãdurile din România. Ce nevoie ar avea de cele vieneze !?

În cuprinsul postãrii puteţi vedea o serie de fotografii personale realizate cu ocazia vizitei pe care am fãcut-o la Kahlemberg cu ceva timp în urmã. Desigur un teleobiectiv este binevenit într-o astfel de vizitã.

Kahlemberg - vedere spre pădurile vieneze - blog FOTO-IDEEA
Kahlemberg - vedere spre pădurile vieneze


Am asistat pe perioada vizitei la Kahlemberg la o cursă ciclistă de amatori și am aflat că astfel de evenimente sunt organizate frecvent în zona metropolitană a Vienei.

Kahlemberg - cursa ciclistă pentru amatori - blog FOTO-IDEEA
Kahlemberg - cursa ciclistă pentru amatori


Pentru a ajunge la stația de autobuz (în Grinzig) ce ne-a adus la Kahlemberg am beneficiat de amabilitatea doamnei Greta în vărstă de 84 de ani, care cu alura ei "sportivă" și cu multă bunăvoință ne-a arătat drumul. 

Doamna Greta - o persoană activă - blog FOTO-IDEEA
Doamna Greta - o persoană activă, care la peste 80 de ani face zilnic plimbări la Dunăre
pentru "ca să nu-i înțepenească oasele"


Tot atunci ne-a povestit despre vizita pe care o făcuse în anii '60 în România, ocazie cu care a vizitat insula Ada-Kaleh, înainte de scufundarea acesteia în apele lacului de acumulare de la Porțile de Fier.