Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările

miercuri, 17 august 2016

Huțulca, afacerea și fotografia. Vatra Moldoviței.

Panorama Vatra Moldoviței

Am revãzut acum ceva timp o zonã frumoasã a Bucovinei pe care am îndrãgit-o încă din studenție şi pe care o revãd şi fotografiez din când în când. Este vorba de comună Vatra Moldoviţei cunoscutã mai simplu sub denumirea Moldoviţa pentru cã aici se aflã Mãnãstirea Moldoviţa cunoscut monument UNESCO. Originea aşezământului bisericesc nu este foarte bine cunoscutã. 

Turla bisericii mănăstirii lui Petru Rareș

Ruinele mănăstirii vechi

Cert este cã în zonã existã ruinele unei biserici mai vechi despre care se cunoaşte că exista pe vremea lui Alexandru cel Bun, iar  actuala a bisericã şi zidurile mãnãstirii sunt realizate în vremea domniei voievodului Petru Rareş în anul 1532. Mãnãstirea meritã vizitatã pentru cã are o frumuseţe aparte, deosebitã de a celorlalte mãnãstiri din zona Bucovinei.

Dar nu despre mãnãstire vreau sã povestesc aici. Am fãcut în una din zile o plimbare cu "mocăniţa", trenul care merge pe linie cu ecartament îngust de 760 mm şi este tractat de o locomotivã cu gabarit mai mic ce funcţionează cu abur. Micuța mașinărie a fost botezată <Huțulca>

Huțulca, mon amour

Mașinăria este produsă la Munchen în Germania în 1917
 Zona este cunoscutã pentru exploatãrile forestiere, iar în vremea Imperiului Austro-Ungar s-a construit aici o reţea de căi ferate înguste forestiere pe care era coborât lemnul de la munte.

Conform website-ului administratorului la ora actuală linia are 10,5km.

În perioada în care am fost la Moldoviţa linia era funcţională pânã în Argel. Am gãsit pe net informaţia că în ultima vreme punctul de întoarcere este localitatea Râşca.

Imagini pe traseu

Mocănița trece printre curțile huțulilor

Printre grădini

Popas - toată lumea fotografiază

Copii se bucură - trece Huțulca

La capăt de linie


Cãlãtoria este frumoasã, iar vara şi în iernile cu zãpadã peisajele de pe traseu aşteaptă sã fie fotografiate.

Pe traseu "se întâmplã" diverse evenimente, iar viteza mocăniţei este scãzutã şi ai timp sã te dai jos, sã mulgi o vacã şi să te urci înapoi cu lapte proaspãt. Poţi sã "pui de-o afacere" cum s-ar zice!

În ceea ce priveşte fotografia, întreaga zonã oferã numeroase subiecte şi oportunităţi deosebite. Şi mã gândesc la
  • peisajele ,frumoase
  • arhitectura tradiţională,
  • obiectivele turistice (ruine, mănăstire, muzeu, carieră piatră Ciumârna, etc)
  • oameni, ocupaţii, obiceiuri
  • mocăniţa, drumul ei şi evenimentele de pe traseu dar şi altele.

Am inclus în text o serie de fotografii personale realizate cu ocazia vizitelor pe care le-am făcut în ultimii ani în zona Vatra Moldoviţei.

Ne întoarcem

La întoarcere alimentăm cu apă din pârâul ce curge pe lângă linia ferată

Cu regret, dar călătoria se apropie de final