marți, 7 martie 2017

Sejur la Zetelaka

Am cãlãtorit prin munţii Harghitei de câteva ori în ultimii ani. Chiar dacã nu este foarte înaltã, zona este atrãgãtoare din punct de vedere turistic, cu multe teritorii sãlbatice, încã împãdurite, cu climã rece şi umedã şi locuri colindate mai puţin de români şi mai mult de unguri şi alţi europeni.


Zetea - Subcetate - blog FOTO-IDEEA
Zetea - Subcetate

Pe această temă, am avut  discuţie cu un localnic-ghid la o capelã aflată în apropiere de Odorheiul Secuiesc. Acesta mi s-a confesat într-o română foarte stâlcitã cum cã nu are cu cine sã exerseze singura limbã încã naţională din cauza numãrului mic de vizitatori din afara arcului carpatic. De ce, de când, pânã când, cine e vinovat şi alte întrebãri la care nu s-a rãspuns încã, îţi vin în minte repejor. Dar sã rămânem la excursia noastrã în judeţul Harghita și să lăsăm la o parte dezbaterile sociale și de altă natură.

Zetea (în maghiara: Zetelaka) este o comună în județul Harghita undeva pe drumul ce taie judeţul de la nord la sud, prin pasul Liban, dinspre Gheorghieni spre intersecţia cu drumul național Odorheiul Secuiesc-Miercurea Ciuc(DN13A). Comuna este formată din satele Desag, Izvoare, Poiana Târnavei, Subcetate, Sicasau și satul de reşedinţă - Zetea.


Lacul Zetea - blog FOTO-IDEEA
Lacul Zetea

Lacul Zetea - blog FOTO-IDEEA
Lacul Zetea - versantul mai înalt - pe o parte a lacului

Lacul Zetea

Lacul de acumulare de la Zetea se află în aproapierea comunei Subcetate.
Amenajarea lacului a durat  16 ani (1976-1992). Inițial lacul a avut ca funcţiune principală protecția împotriva inundațiilor și mai apoi au început sã fie luate în seamã beneficiile de ordin energetic, turistic și ecologic. Pe tot parcursul anului în zona lacului se desfășoarã tot felul de manifestãri faine (culturale, sportive sau pentru agrement). Iarna au loc curse de sãnii cu câini, schi fond şi snowmobile, iar în anotimpul  caldȘ pescuit, concerte rock, festivaluri auto-moto, etc


Lacul Zetea - blog FOTO-IDEEA
Lacul Zetea

Lacul Zetea - la pescuit -blog FOTO-IDEEA
Lacul Zetea - la pescuit

Cascada Csorgóko - Varsag.

Cascada Csorgóko - Varsag.- blog FOTO-IDEEA
Varsag - Cascada zgomotoasă


Varsagul se aflã la circa 12 km de zona Subcetate şi de baraj. Cascada cu o cădere de 6-7 metri este una din atracţiile turistice demne de luat în seamã dacã te afli în zonã. Undeva deasupra ei se aflã şapte izvoare cu apã limpede, care se adună în "cascada zgomotoasã".



Parcul de animale de la Izvoarele (Ivo)

  Parcul de animale de la Ivo - Harghita-blog FOTO=IDEEA
Parcul de animale de la Ivo

Parcul de la Ivo - blog FOTO-IDEEA
Parcul de la Ivo - lacul

Parcul deschis în 2007 este unul din punctele de interes ale zonei. Pe o suprafaţă de circa 400 de ha sunt crescute şi protejate (pânã la prima selecţie!) animale sălbatice native din România și Europa într-un mediu de pădure. Am aflat cã în parc se aflã exemplare de cerb roșu, cerb lopătar, muflon și căprioară. Existã observatoare şi alte amenajări de unde poţi face fotografii faine. La ultima vizitã fãcutã acolo numãrul mare de vizitatori zgomotoşi nu a fost foarte propice unor capturi deosebite şi am admirat doar animalele domesticite şi câteva căprioare cu iezi undeva în depărtare.


Parcul de la Ivo - blog FOTO-IDEEA
Parcul de la Ivo - în depărtare se zăresc căprioare cu iezi

Zona lacului Zetea este o zonă frumoasă pe care vă încurajez să o vizitați și să o fotografiați. Desigur pe o vreme însorită, indiferent de temperatura din termometre.

Până atunci, să auzim numai de bine.









2 comentarii:

  1. Buna ziua, minunate peisaje, pacat ca noi romanii, sau mai bine spus cei ce sunt platiti de noi, nu stim sau nu stiu sa puna in valoare frumusetile pe care, cu atata darnicie, Dumnezeu ni le-a dat. O seara linistita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunã ziua. Asa este, aveti dreptate. Este o vorbã veche româneascã ce spune cã Dumnezeu îti dã, dar nu-ti bagã în traistã. Din pãcate cei plãtiti de noi au grijã sã bage... alte lucruri în traistã.

      Ștergere

Spune-ți părerea. Comentariul tău îmi este foarte util.