vineri, 21 aprilie 2017

Cooperativa, fotografia și istoria lumii

În 1947, patru fotografi, Robert Capa, Henri Cartier-Bresson, George Rodger și David "Chim" Seymour, au fondat ceea ce avea sã devinã unul din cei mai importanţi actori în domeniul fotografiei, la nivel internaţional.

Magnum-Photos-70_Logo
Magnum-Photos-70_Logo


Magnum Photos este o entitate ce funcţionează pe principii cooperatiste şi are ca obiect de activitate fotografia. Are patru birouri redacționale la New York, Londra, Paris și Tokyo, precum și o rețea de cincisprezece agenți individuali, de diverse naţionalităţi, răspândiţi în întreaga lume. Magnum Photos oferă fotografii pentru presă, pentru editori, agenţii de publicitatepublicitate, televiziune, galerii și muzee din întreaga lume.

FRANCE. Paris. 1950. Magnum Meeting.
FRANCE. Paris. 1950. Magnum Meeting. ©Magnum Photos


"Reamintesc tuturor că Magnum a fost creat pentru a ne permite și, de fapt, pentru a ne obliga să aducem mărturii asupra lumii tuturor contemporanilor noștri, funcție de propriile noastre abilități și interpretări..." spunea Henri Cartier-Bresson în 1950 la prima mare adunare a cooperativei.


Arhiva Agenţiei Magnum conţine o colecţie uriaşă de negative şi fotografii tipărite, care acoperă domenii diverse: viaţa de familie, religii, droguri, războaie, sărăcie, foamete, crimă, aspecte guvernamentale, dar şi celebrităţi din toate perioadele.

În afară de cei 4 membri fondatori au mai fost membri de-a lungul timpului fotografi foarte cunoscuţi precum: Elliot Erwitt, Dennis Stock, Eve Arnold, Paul Fusco, Bruce Davidson, Susan Meiselas, Steve McCurry, Tim Hetherington, Josef Koudelka, ș.a.

Robert Capa - Henri MATISSE in his studio
Robert Capa © International Center of Photography 1950 FRANCE. Nice. August 1949. Henri MATISSE in his studio,
Fotografii de la Magnum se întâlnesc anual în ultima săptămână a lunii iunie într-unul din cele 4 birouri redacţionale. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea Magnum Photos şi a fost pregătit un program de evenimente care să marcheze sărbătoarea.


Mai multe informaţii despre activităţile şi evenimentele organizate în anul aniversar 2017, puteţi afla AICI sau pe pagina de Facebook a agenţiei.

Fotografi și fotografii de la Magnum Photos

Alte fotografii de la Magnum Photos puteţi găsi AICI.

Și pentru că tot vorbim de fotografie şi de istoria noastră, vă invit la vernisajul unei expoziții având ca tema evenimentele ce au avut loc la începutul anului în România. Sunt evenimente ce au atras atenția lumii la nivel internațional și cele de la Iași meritau surprinse într-un grupaj fotografic distinct.

Vernisajul este marţi, 25 aprilie 2017, ora 18,30, la locul cunoscut: sala Diotima, Casa de Culturã "Mihai Ursachi", Parcul Copou, Iaşi.



Vă aşteptam





miercuri, 19 aprilie 2017

De la Hoover Dam la Bicaz

Într-o postare de toamna trecută aminteam de fotografia lui Robert Frank intitulată  "Hoover Dam". Vorbeam atunci de mesajul fotografiei şi de faptul cã puţini sunt cei care stau sã analizeze ce a vrut sã transmitã autorul. Lucrurile sunt mult mai simple când vorbim de o fotografie realizatã cu scop documentar.

Barajul Hoover - Nevada - blog FOTO-IDEEA
Barajul Hoover - Nevada

Am avut ocazia sã vãd câteva fotografii realizate la Hoover Dam şi m-am gîndit sã fac o comparaţie care, la început, poate pãrea forţată dar care, dacã "insişti" puţin, se dovedeşte a fi destul de normală.

Barajul Hoover - Nevada - blog FOTO-IDEEA
Barajul Hoover - Nevada

Nu cred cã este o problemã pentru cineva dacã voi compara Hoover Dam cu barajul nostru de la Bicaz. Şi nu mã refer neapãrat la mãrimea obiectivului hidroenergetic. Scopul este, de aceastã datã, unul de documentare şi promovare. Frumuseţea locurilor şi sentimentul pe care ţi-l oferă o vizitã într-o astfel de zonã cred cã sunt, ţinând seama de scarã, comparabile.

Barajul Hoover - Nevada - blog FOTO-IDEEA
Barajul Hoover - Nevada


Puteţi vedea mai jos câteva fotografii, care ilustreazã ceea ce spun. Fotografiile realizate în statul Nevada mi-au fost puse la dispoziţie de cãtre bunul meu prieten Adi Popescu, cãruia îi mulţumesc şi pe aceastã cale.

Barajul Hoover - Nevada - blog FOTO-IDEEA
Barajul Hoover - Nevada

Subiecte de fotografiat sunt destule şi nici nu ştii ce să admiri mai întâi !? Relieful și imensitatea locului, întinderea de apă, frumuseţea construcţiei inginereşti!? Desigur un teleobiectiv este important şi în astfel de situaţii smartphone-ul este utilizat mai mult pentru comunicare şi orientare.

Barajul de la Bicaz - blog FOTO-IDEEA
Barajul de la Bicaz


Mã gândesc acum la proiecte fotografice care sã aibã ca temã obiective şi construcţii de o anumitã dimensiune. Îmi amintesc de un proiect finalizat cu un film în serial al celor de la Naţional Geographic intitulat "BIG, BIGGER BIGGEST" . În serial au fost avute în vizor diverse tipuri de construcții: tuneluri, telescoape, baraje, stații spațiale, submarine, avioane, nave de croazieră, roti gigantice (gen London Eye) şi domuri.


Barajul de la Bicaz - blog FOTO-IDEEA
Barajul de la Bicaz


Barajele hidroenergetice din România sau chiar din Europa pot constitui oricând o temã fainã pentru un proiect foto. În ţara noastră există aproape 250 de baraje cu înălţimi de pânã la 170 de metri.


Barajul de la Bicaz - blog FOTO-IDEEA
Barajul de la Bicaz


 Majoritatea au fost realizate în anii regimului comunist şi amenajarea lacurilor de acumulare a schimbat geografia locurilor în care se află. Pomeneam nu de mult de soarta insulei/oraşului Ada Kaleh aflat(ă) cândva în zona lacului de acumulare de la Porţile de Fier.



Barajul de la Bicaz - blog FOTO-IDEEA
Barajul de la Bicaz

Vidraru, Siriu, Gura Apelor, Bicaz, Lotru, Paltinu sau Porţile de Fier sunt locuri care au fost modificate complet odatã cu realizarea marilor construcţii, care nu vor putea fi "copiate" sau "reeditate" prea curând. Mai multe detalii AICI.

Barajul de la Bicaz - blog FOTO-IDEEA
Barajul de la Bicaz

În rest, lumină bună și mult succes la fotografiat
Să auzim numai de bine.