Budapesta, Dunãrea şi cârcotaşii

Budapesta este formată de fapt din două oraşe, Buda şi Pesta. Atunci când s-a hotărât oficial numele oraşului s-a discutat şi posibilitatea de a o boteza altfel şi era foarte aproape să se cheme Pestabuda pentru că locuitorii  fiecărei părţi se considerau superiori celorlalţi, lucru care se întâmplă desigur şi astăzi.

Dunãrea la Budapesta pe înserat

Budapesta s-a format prin unificarea (1873) a trei oraşe aflate pe malurile Dunării, Buda şi Obuda (malul vestic) şi Pesta (malul estic). Cele douã pãrti ale oraşului sunt legate una de alta prin câteva poduri. Cele mai cunoscute sunt: Podul cu lanţuri, Podul Libertăţii, Podul Elisabeta, Podul Margareta şi Podul Arpad. 

Insula Margareta, Podul Margareta în prim-plan, Podul Arpad în dreapta-spate

Panorama de pe malul Dunării a fost declarată de UNESCO parte a patrimoniului universal. Există o insulă în Budapesta (insula Margareta), pe care o spalã apele  Dunării. Insula are aproximativ 2,5 kilometri lungime şi circa 500 de metri lăţime. Poartă numele  fiicei Regelui Bela al IV-lea, Margareta, care a trăit pe insulă, ca şi cãlugãriţã la o mănăstire dominicană.

Croazierã pe Dunãre la Budapesta

Dacã vrei sã vezi Budapesta dintr-o perspectivă diferită te poţi înscrie într-o croazieră. Croazierele pe Dunăre sunt, de obicei, însoţite de programe tematice (gastronomice, folclorice sau culturale). Croazierele de noapte sunt cele mai populare, dar costul este mai ridicat ca al celor de peste zi. 

Un picior al Podului cu lanţuri

Clădirea Parlamentului, aflatã pe malul fluviului, este a treia cea mai mare clădire a instituţiilor legislative din întreaga lume. Aceasta are o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, 691 de camere, 20 de kilometri de scări şi are o înălţime de 96 de metri. La ultima renovare a clădirii s-au folosit circa 40 de kilograme de aur.

Clãdirea Parlamentului din Budapesta

Podul cu Lanţuri este simbolul oraşului Budapesta. Ungurii spun că este cel mai frumos pod din Europa. În orice caz, este primul pod de piatră construit pe Dunăre, în aval de Viena.

Podul Margareta

Există câteva legende despre Podul cu Lanţuri. Una din ele spune că cei care au construit podul s-au sinucis pentru că şi-au dat seama că nu au suficiente materiale pentru a-l termina. Mai existã o variantă cum că sculptorul care a realizat leii şi-a pus capăt zilelor pentru că nu era mulţumit de perfecţiunea acestora. E atât de uşor să răspândeşti zvonuri. 

Podul cu lanţuri

Dar cea mai interesantă poveste spune că podul ar fi fost plasat pe Dunăre în locul potrivit pentru că arhitectul principal, un englez, să ajungă mai repede la amanta lui unguroaicã. Au şi budapestanii cârcotaşii lor, nu!?

Podul cu lanţuri - leu la una din cele douã intrãri pe pod

O poveste mult mai realistã spune un locuitor al metropolei AICI.

"La inaugurare, podul a fost ornat cu statuile a patru lei uriaşi, care păzesc cele douã intrări pe pod, Sculptorul a declarat că se sinucide dacă cineva poate găsi un cusur sculpturilor lui. Se spune că o unguroaicã în vârstã i-a reproşat că leii lui nu au limbă. Autorul a replicat: Aveţi pisică acasă? Ea are limbă şi atunci când nu i-o vedeţi. Dacă băgaţi mâna în gura leilor mei, veţi vedea că şi ei au limbă.  Totuşi, de supărare că i s-a adus acest reproş,  artistul s-a aruncat în apele Dunării“. Şi totuşi leii sunt sculptaţi în cele mai mici detalii şi seamănă cu leii de la Obeliscul Leilor din Parcul Copou din Iaşi. Povestea acestora o puteţi afla într-o altă postare AICI.   

Castelul Buda

Biserica Reformatã Calvinã

Să auzim numai de bine!

Cu G. Top din Bulgaria la Iaşi

"Te salut, oraş romantic, plin de parcuri şi de flori

Unde noaptea stau de vorbă trubadurii visători

Cu tăcerea de pe uliţi, cu trecutul şi cu luna…

Te salut, oraş istoric, oropsit ca-ntotdeauna..."

(Salut, Iaşi! (George Topîrceanu)

George Topîrceanu în 1920

Am participat zilele trecute la un eveniment, aparent banal, la care nu a fost prezentã prea multă lume. Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, ȋn parteneriat cu Asociația Pro–SMEC Moțca şi Asociația M.G. Entertrainment din Iaşi au organizat o lansare de carte ce a avut loc la Casa Memorialã George Topîrceanu de pe strada Ralet. Sunt convins cã acest eveniment ar fi meritat mai multã atenţie din partea ieșenilor.

Evenimentul de la Casa Memorialã George Topîrceanu din Iaşi

Cartea despre care vorbesc este traducerea în limba bulgarã a cărţii lui George Topîrceanu, „Memoriile unui prizonier român în Bulgaria”. Vreau sã spun câteva cuvinte despre autorul traducerii, un păşcănean de-al nostru, domnul Corneliu – Ionel Ciubotaru. Domnul Ciubotaru, pe care am avut plãcerea sã îl cunosc, este un diplomat român, om de culturã, traducător al mai multor autori români în limbile bulgarã, rusã şi ucraineanã.

Consulul Corneliu – Ionel Ciubotaru

Domnia sa ne-a spus în câteva cuvinte povestea traducerii cărţii lui Topîrceanu, motivele care l-au făcut să traducã aceastã lucrare şi câteva din întâmplãrile petrecute în cei aproape 10 ani cât a durat traducerea.

Dupã cum unii poate ştiu G. Topîrceanu a fost sergent activ în Primul Rãzboi Mondial. În vara lui 1916, România a intrat în rãzboi, iar poetul mobilizat G. Topîrceanu a ajuns într-un regiment undeva pe malul Dunãrii. A urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului Mackensen şi în cinci zile de lupte a avut loc dezastrul de la Turtucaia. Au murit peste 6.000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28.000 de prizonieri: ajunşi în lagãrele din Bulgaria. Amintirile sale din război au  fost publicate în două volume (‘Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi ‘Pirin Planina, 1936).

Afişul evenimentului ce a avut loc la Sofia

Cartea tradusã de domnul Ciubotaru include lucrările „Însemnări din campanie”, „Luptele de la Turtucaia”, „Prizonieratul în Pirin-Planina”, o serie de scrisori, precum și poezia „De profundis”. A avut loc o lansare a lucrării şi la Ambasada României din Sofia,  la care au participat peste 50 de invitaţi. Editorul cărții, Daniela Ubenova, a subliniat frumusețea textului bulgar prin care tinerii bulgari pot afla astăzi despre întâmplãrile tragice petrecute în Primul Război Mondial pe teritoriul Bulgariei.

Îmi plac proiecte fotografice cu teme precum "Pe urmele lui Y... la Iaşi...". sau "Cu X... pe strãzile Iaşului. Una din propunerile mele poate aţi văzut-o deja (M.Eminescu) şi iată că evenimentul de ieri îmi prilejuieşte o întâlnire cu inteligentul G. Top. (cum îi plãcea sã se semneze). Voi face o trecere rapidã prin biografia sa insistând asupra perioadei ieşene.

George Topârceanu s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886

Garabet Ibrăileanu îl cheamă la Iaşi în anul 1911, ca subsecretar de redacţie la Viaţa românească. În calitatea pe care o are Topîrceanu cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Sediul Revistei Viaţa Româneascã - str. V. Alecsandri

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu. Căsnicia i se va destrăma şi mai târziu va începe o poveste de dragoste discretă cu poeta Otilia Cazimir.

Casa memoriala Otilia Cazimir

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat în 1916 şi urmează episodul din Bulgaria unde rãmâne pânã în 1918. Se întoarce la Iaşi.

Două, post-meridiane...

Sună lung şi monoton

Ornicul cu trei cadrane

De la Sfântul Spiridon.

"Ornicul cu trei cadrane de la Sfântul Spiridon"

În 1926 George Topîrceanu  primeşte Premiul Naţional de Poezie.

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Bolnav de cancer la ficat G. Topîrceanu pune bazele, împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revistei ”Însemnări ieşene”.

”Însemnări ieşene”(anul 1937)

 Poetul a murit în mai 1937 în casa lui Demostene Botez, din "dulcele târg", astãzi Casa memorialã "George Topîrceanu". Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.

Casa memorialã "George Topîrceanu"

"Te salut, oraş arhaic, plin de suveniruri sfinte!

Te salut cu toată stima, te salut şi …n’am cuvinte."


Desigur se pot spune şi fotografia multe locuri în legãturã cu perioada ieşeanã a lui G. Top. Dacã poți mai mult şi mai bine, "stimate cetitoriule", eşti invitatul meu...

Sã auzim numai de bine.

Despre ultimul evreu din Vinnitsa - Ucraina

La jumătatea distanţei intre oraşele Iaşi (România) şi Kiev (Ucraina) se afla cunoscuta regiune ucraineană Podolia. Capitala acestei regiuni este oraşul Vinnitsa. Vinnitsa este un oraş vechi cu o istorie zbuciumatã înfiinţat în anul 1363 şi care aparţinea pe atunci Marelui Duce Olgierd al Lituaniei. Oraşul a fost deseori invadat de tãtari şi a trecut pe rând în posesia Poloniei şi mai apoi a Rusiei.

Simbolul orasului Vinnitsa - Turnul de apã din parcul Kozytsky (construit în 1912)

Oraşul a fost întotdeauna un important centru comercial fiind situat pe malul Bugului. Dezvoltarea cea mai accentuată avea să o cunoască după construirea căii ferate Kiev - Odessa în anul 1870. În aceeaşi perioadă se construia şi linia ferată Odessa-Tighina-Chişinău-Ungheni. În 1870 se construia şi Gara Iaşi, iar 2 ani mai târziu era finalizata linia Iaşi - Ungheni. Încă de atunci putem spune că a existat o legătură pe calea ferată intre oraşul Iaşi, considerat încă, a doua capitală a României şi oraşul Vinnitsa pe care eu îl consider mai mult sub influenţa occidentală şi mai puţin sub cea estică.

Orașul ucrainean are numeroase instituții de învățământ, teatre și muzee, dar şi câteva frumoase monumente istorice.

Am avut ocazia să vizitez Vinnitsa în toamna anului 2013, înainte de prima fază a conflictului din Ucraina, care s-a finalizat cu separarea Crimeii şi mai apoi cu anexarea acesteia de către Rusia, doar câteva luni mai târziu. Vizita s-a derulat în cadrul unui proiect transfrontalier ce avea ca obiectiv constituirea Parcului agro-industrial TransAgropolis de la Leţcani, lângă Iaşi.

Am făcut o serie de fotografii în această vizită de doar 3 zile, fotografii şi câteva le puteţi vedea în această postare. Există şi o serie de similitudini şi legături între istoria noastră şi cea a zonei în care ne-am deplasat, pe care le subliniez în continuare.

Am făcut mai întâi popasuri la Ungheni şi Balţi unde ni s-au alăturat partenerii de proiect basarabeni. Primul contact cu Ucraina l-am avut pe Nistru la graniţa Moldo-Ucraineană în punctul vamal Otaci  - Moghiliov Podolski.

Oraşul Moghiliov Podolski sau Moghilãu este atestat documentar în 1595 ca moșie a voievodului Moldovei Ieremia Movilă, de unde și numele de Moghilău sau Movilău. Peste puțin timp voievodul moldovean oferă localitatea ca dar de nuntǎ fiicei sale, căsătorite cu un nobil polonez. 

Oraşul moldovean Otaci pe malul Nistrului

Am remarcat, la graniţă,  casele cu alurã "nobiliară" ale locuitorilor "minoritari" ce locuiau în apropierea vamei. Pe drum am observat că "spaţiul mioritic" este încă prezent. Vale-deal-vale-deal şi iară şi iară şi parcă nu se mai termina "sinusoida geografică". Şi mă gândeam că strămoşii noştri au vieţuit şi pe aici.  

"Spaţiul mioritic" - prezent pe drumul spre Vinnitsa

Există un episod numit "masacrul de la Vinnitsa" similar cu Pogromul de la Iaşi. În primii ani ai celui de-al doilea Război Mondial, [corectat - vezi comentariu] soldaţii germani membri ai Einsatzgruppe D din aşa zisele "escadroane ale mortii",  au executat aproape 10000 de cetățeni ai orașului. În legătură cu acest eveniment existã o fotografie "iconica" renumită, cunoscută sub numele "Ultimul evreu din Vinnitsa". Mai multe detalii puteţi citi AICI. 

"Ultimul evreu din Vinnitsa" - fotografie renumitã (icon-icã) (sursa foto:Wikipedia)

Am vizitat câteva obiective industriale în apropiere de Vinnitsa şi trebuie să remarc aici două din ele :

• Depozitul de legume-fructe 

Depozitul de legume-fructe

• Întreprinderea Valrom care produce ţevi din material plastic (o investiţie românească !).

Fabrica Valrom - investitie româneascã

Alte imagini din Vinnitsa puteţi vedea mai jos.

Vinnitsa - strada în zi de toamnã

Institutul Teologic

Parc în zona centralã

Vinnitsa - Statui urbane

Institutul Agronomic

Una din atracţiile oraşului o constituie fântânile Roshen, care la momentul vizitei noastre erau în revizie. Se spune că rivalizează cu unele din cunoscutele fântâni ale Las Vegasului. Am găsit câteva filmuleţe pe Youtube din care unul îl puteţi vedea mai jos.

Sã auzim numai de bine.

Fotografia şi strada prietenoasã

De câţiva ani încoace, la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, strada V. Pogor din Iaşi este blocată de un baraj, de un cort sau de o construcţie mai puţin obişnuitã.

Street Delivery - strada şi Casa Pogor

Apar desene pe carosabil şi tot felul de activităţi deosebite "încurcã" trecătorii obişnuiţi ai zonei. Dar şi curtea Muzeului de Literatură a Moldovei se bucurã de animaţia momentului, ba uneori şi cea a Palatului Copiilor. Organizatorii spun că acest eveniment anual este "evenimentul ce împrietenește orașul cu oamenii"

Street Delivery - 2017

Am căutat detalii despre eveniment pe Internet, dar se pare că se lucrează pe principiul "tac şi fac" şi de aceea constat că numărul persoanelor din grupul-ţintă este totuşi scăzut. Cel puţin în oraşul nostru. Street Delivery a fost fondat în mai 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. La Iași evenimentul se  desfășoară din anul 2013, fiind realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Street Delivery - 2017

Foarte mulţi tineri, individual sau în echipe vor să construiască în zona pusă la dispoziţie un alt cartier, un cartier dintr-un oraș mai prietenos. Se vând  tot felul de produse deosebite şi fiecare vrea să-şi aducă aportul propriu în ceea ce priveşte autenticitatea.

Street Delivery - 2017

Acţiunile din cadrul proiectului "Street delivery" nu sunt noi. În Bucureşti au amploare mai mare pentru că au sponsori şi se desfăşoară de mai mulţi ani, dar încet - încet s-au extins şi în alte oraşe ale ţării: Timişoara, Iaşi, Baia Mare. Se lansează o temă principală, se creează o pagină pe net şi doritorii propun proiecte(vezi AICI).

Street Delivery - 2017

Proiectele fotografice pe subiectul "street delivery" se pot derula uşor. E relativ simplu să surprinzi spiritul activităţilor deosebite din... strada autentică, populată timp de 3 zile. Mai greu este să alegi un subiect specific din cadrul numeroasele teme propuse iniţial de cãtre participanţi.

Street Delivery - 2017

Street Delivery - 2017

Câteva teme sunt aceleaşi în fiecare an : artă, carte, muzica, activități pentru copii, sport, activităţi spectacole, etc. Dar anul acesta la Iaşi proiectele propuse au avut tema „Grădini posibile”.

Street Delivery - 2015

Am înserat în text câteva fotografii personale realizate în Iaşi,  la ediţiile din ultimii 4 ani ai evenimentului ce capăta de la an la an tot mai multă notorietate.

Street Delivery - 2014

Să auzim numai de bine.

Fotografii cu soare

Movileni - Rãsãrit la Larga Jijia (linia orizontului este la 1/3 de bazã)

Aminteam într-o postare de anul trecut despre proiectele ce au ca subiect soarele în diverse ipostaze (răsărit. apus, time-lapse, etc.). Vorbeam acolo despre SunCalc, o aplicaţie online pentru PC. Desigur există multe aplicaţii şi pentru dispozitive mobile, care calculează şi oferă poziţia soarelui de-a lungul zilei.

Am testat câteva din ele şi m-am oprit la următoarele două (ambele gratuite).

• Sun Position Map   
• Sun Locator Lite 

În continuare vreau să mă refer la câteva recomandãri pe care ni le pun la dispoziţie cunoscătorii în acest gen de fotografie, recomandãri pe care le-am verificat şi eu. Unii vorbesc de echipamente diverse pentru orientare, de filtre sofisticate şi scumpe, de softuri, dar eu aş vrea să punctez doar câteva elemente care au în vedere reguli simple ce pot să te ajute să realizezi fotografii deosebite.

Larga Jijia - două lebede matinale (priveşte împrejur; de remarcat elementul din prim-plan)

• În primul rând cred că fotografiile realizate la răsăritul sau apusul soarelui trebuie foarte bine planificate. Când începi sã fotografiezi, cât timp ai la dispoziţie, când vei putea trage ultimele cadre? Pentru asta studiază poziţia soarelui cu ajutorul aplicaţiilor pomenite mai sus. Din start ai în vedere utilizarea unui trepied, precum şi curăţarea prealabilă a obiectivului/obiectivelor. Dacă vrei ca soarele să aibă un contur mare în imagine foloseşte teleobiectivul iar dacă nu, un obiectiv wide-angle.

Iaşi Catedrala Metropolitanã - uneori soarele la apus/rãsãrit lumineazã doar anumite locuri

• Încearcă să ajungi la "locul faptei" cu câteva minute mai devreme de "ora H", la care răsare sau apune soarele. Vei avea timpul să găseşti punctul de staţie potrivit şi să analizezi împrejurimile. De multe ori şi acestea îţi pot oferi subiecte interesante, inclusiv pe perioada zorilor (înainte de răsărit) sau crepusculului (după apusul soarelui).

• Ai în vedere pe perioada foto-turei/evenimentului (zori - răsărit şi după răsărit) sau (înainte de apus-apus-crepuscul) linia orizontului (LO). Aceasta reprezintă un element foarte important şi recomandările cunoscătorilor sunt:
• niciodată nu poziţiona linia orizontului (LO) pe mijloc;
• dacă ai un apus frumos poziţionează  LO în treimea de jos a imaginii;
• dacă apusul nu este prea spectaculos LO trebuie să se afle la 1/3 de partea de sus a cadrului.      

Larga Jijia (soarele intrase în nori - linia orizontului în treimea superioarã)

• Încearcã sã te raportezi la un element din prim-plan. Asta va da profunzime imaginii tale şi va ajuta compoziţia. Setează camera şi foloseşte formatul RAW. Pot spune că am pierdut multe cadre faine pentru că m-am "zgârcit" cu aceastã setare. Cele mai frumoase imagini de acest fel sunt cele in care ai şi nori în peisaj. De exemplu, se spune că cele mai reuşite cadre la apus le faci în zilele în care a plouat înainte.

Rãzboieni - Iaşi (în acest caz apusul este element auxiliar, dar afecteazã toatã compoziţia şi dã profunzime cadrului)

• atenţie la păsări, la umbre, siluete, reflexii, etc. Nici nu bănuieşti ce "minuni" poţi surprinde. Nu uita să priveşti şi în spate. Nu folosi ochelari de soare că s-ar putea să pierzi detalii şi atenţie când priveşti soarele prin obiectiv, poate fi periculos.

Rãzboieni - Iaşi - Eram la plecare, dincolo de gard dar am vãzut şi "vânat" silueta DJ-ului

Mult succes la fotografiat şi să auzim numai de bine.

Morala şi fotografia

O fotografie pe care am postat-o acum douã zile pe blogul HAI... în oraş şi pe Facebook a generat câteva semne de întrebare şi discuţii pătimaşe. Fotografia reprezintă un cadru dintr-o poveste tristã a unui tânãr care a dorit sã se sinucidã aruncându-se de la etajul 13 al Hotelului Unirea din Iaşi. Povestea a avut un final, sã-i spunem fericit, pentru că tânãrul a fost convins în cele din urmã să renunţe la gestul său extrem.

Iaşi, Piaţa Unirii - Evenimente la înãlţime

Finalul unei sinucideri eşuate (fotografia în cauzã)

În imagine apare o parte din statuia lui AL.I.Cuza din PIaţa Unirii din Iaşi încadrata de două personaje aflate pe terasa de la et.13 a Hotelului Unirea. Unul este tânărul în cauză, care fumează, iar al doilea este negociatorul, cel care a reuşit să-l deturneze pe eroul nostru de la gândurile sale.

La început am ezitat şi nu eram hotãrât să postez fotografia sau nu. Mi s-ar fi părut o impietate să arãt imaginea dacă tânărul şi-ar fi dus până la capăt gândul sinucigaş. Dar având în vedere finalul şi oportunitatea pe care mi-o oferã cazul în sine, din punct de vedere fotografic, am decis să expun totuşi imaginile pe care le-am făcut.

Acest moment mi-a adus în minte alte câteva întâmplări tragice despre care am citit şi care au marcat viaţa autorilor lor. Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă fotografia lui Kevin Carter – Struggling Girl, realizată în 1993 în Sudan.

Struggling Girl, Sudan, 1993 by Kevin Carter (lomography[.]com)

Este una dintre cele mai celebre fotografii din lume. Kevin Carter a primit un premiu Pulitzer pentru ea dar, la vremea aceea, a stârnit şi o mare controversă.

Întrebarea care s-a pus era: de ce fotograful nu a sărit în ajutorul fetiţei pândite de vultur în loc să pună mâna pe aparat şi să fotografieze. Un an mai târziu, în 1994, Kevin Carter se sinucidea chinuit de amintiri şi atmosfera creată în jurul imaginii. Episodul a devenit de atunci legendã. Fetiţa din fotografie a fost considerată de toată lumea moartă, iar sinuciderea lui Carter a fost pusă pe seama remuşcărilor.

Însã, o investigaţie a cotidianului spaniol El Mundo a dezvăluit mulţi ani mai târziu cã lucrurile au fost diferite faţă de legenda care s-a creat în jurul fotografiei. Iar fetiţa, care de fapt era băiat, a supravieţuit foametei din 1993.

Aflat în Sudan într-o misiune ONU ce distribuia mâncare pe calea aerului, Kevin Carter va face fotografia vieții lui. În decursul anilor a fotografiat multe evenimente violente (execuții sumare pe străzi, arderi de viu, crime violente, etc) nimic nu-l va tulbura mai tare decât copilul epuizat și înfometat ce pare să-şi trăiască ultimele clipe de viaţă sub privirea hămesită a unui vultur gata să apuce prada. Kevin a povestit mai târziu cã a așteptat 20 de minute, a declanşat, iar în final a alungat pasărea și s-a retras la umbrã pentru a fuma o țigara. El însuși tatăl unei fetițe de 2 ani, Kevin Carter a fost ireversibil marcat de comentariile şi ameninţările primite pentru fotografia sa. Pentru că şi el era de acord cu faptul că nimic nu justifica lacrimile și suferința unui copil.

Episoade care să facă trimitere la modul în care reacţionează un fotograf în astfel de situaţii au mai existat şi probabil vor mai exista. Ba chiar am constatat că în ultima vreme, la concursuri importante, sunt premiate fotografii în care autorul mai întâi fotografiază şi mai apoi, eventual, are grijă de răniţi, de flămânzi sau alţi subiecţi prigoniţi într-un fel sau altul.

Mai multe pe acest subiect si despre Kevin Carter puteti gãsi AICI. Analize ale fenomenului "atrocitatea de a prezenta atrocitatea" pot fi gãsite în multe locuri pe Internet (ex: AICI)

Kevin Carter (sursa foto)

Revenind la fotografia mea pot spune că m-am gândit, încă de când am făcut-o, la modul în care o pot utiliza. Desigur nu aveam, eu personal, cum sã intervin în evenimentul la care asistam. Dacă finalul era tragic în mod sigur nu vedea nimeni imaginile niciodată. Am aşteptat să văd ce se întâmplă şi pentru că finalul a fost într-un anume fel... fericit, am postat-o.

Am remarcat comentariul pozitiv al Otiliei Bălinişteanu o ziaristã şi o scriitoare remarcabilă pe care o apreciez şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

"Este cea mai relevantă imagine a situației de azi. Mă tot uit, e un reportaj în sine fotografia asta. Zice tot." O apreciere din partea Otiliei Bălinişteanu, un excelent "fotograf cu vorbele", constituie un "pansament" pentru sufletul oricărui pasionat de camera foto.

În ceea ce priveşte viitorul, să fim... etici  şi sigur o să dea Domnul să auzim numai de bine.