luni, 9 martie 2020

Cum am participat la construcţia celui mai spectaculos drum din lume!?

Mărturisesc de la început că îmi amintesc destul de bine ceea ce voi povesti în continuare, deşi evenimentele s-au întâmplat acum aproape 50 de ani, când mã aflam la finalul clasei a VII-a.  Eram elev la Liceul Internat “C.Negruzzi” din Iaşi şi un grup de profesori  a hotărât să organizeze o excursie-circuit cu trenul prin România anului 1972. Grupul profesorilor includea   pe iniţiatoarea acţiunii – profesoara de geografie, o femeie energică şi competentă, o "to'arşa" profesoară de istorie pe care o ştiam la vremea aceea doar din auzite, un profesor  “de atelier” pe care noi elevii îl botezaserăm “Şurubel” şi "to'arşa" profesoara de franceză, cea mai tânără din grupul cadrelor didactice.

Tranfagaraşanul- portiunea aflatã în judetul Sibiu  (sursa:Google Maps)

Eram, cu tot cu profesori, vreo 25 de călători în grup. Am plecat de dimineaţă din Braşov, cu un personal, spre Sibiu. În Ucea am coborât şi ne-am adunat în spatele gării. După vreo trei sferturi de oră au apărut 2 camioane ale armatei, care urmau să ne ducă la Bâlea-Cascadã
Ne-am îmbarcat cu veselie şi am pornit la drum. O scurtă paranteză... Aveam printre noi patru sau cinci băieţi, care erau deja la liceu, iar în noaptea anterioară cam “petrecuseră” vreo două sticle de "tărie” în camerele căminului  de la şcoală unde fuseserăm cazaţi în Braşov. Lucrurile păreau, încă, sub control, dar puţin mai târziu, oboseală a început să-şi spună cuvântul. Şi, cum spuneam, camioanele armatei ne-au dus la Bălea Cascadă de unde voiam să ajungem la cabana  Bălea Lac, conform traseului. Şi acum începe povestea. Cei de la hotel ne indică traseul şi ne sfătuiesc ce este mai bine. Trebuia să mergem vreo câteva sute de metri până la marginea pădurii, iar aici găseam două indicatoare şi nu aveam decât să urmărim marcajul albastru  Precizez un lucru. Ne aflăm în perioada şi în zona în care se construia Tranfăgărăşanul... Mai multe despre construcţia uneia din marile realizări ale Epocii de Aur găseşti AICI

Tranfagarasanul (1974)
Tranfăgărăşanul (1974) - Sursa: Arhiva MApN

 Cel care ne-a dat indicaţiile ne-a precizat clar că la intersecţie  trebuie sã mergem tot înainte peste culmi, pe marcajul roşu şi în circa două ore jumătate suntem la Bălea Lac. Dacă mergem spre dreapta prin pădure, pe marcajul albastru ajungem la lac în patru ore. Militarii aflaţi în zona ne-au cerut să mergem pe traseul mai scurt şi în pas alert, căci în jurul orei 13 urmau să înceapă exploziile pentru dislocarea rocilor şi ar fi bine să fim la Bălea Lac înaintea începerii acestora. 

Şi plecăm la drum.
Când ajungem la intersecţie, să vezi minune, lucrurile stăteau taman pe dos decât ni se explicase. Drumul prin pădure pe marcaj albastru era indicat ca mai scurt (2½ ore), iar celălalt  mai lung (4 ore). Şi începe marea dispută între profesorul de atelier şi profa de geografie. Ba la stânga, ba la dreapta, ideea era că trebuia să ajungem repede sus pentru că începeau “puşcăturile”. A avut câştig de cauză profesorul de atelier, mister “Şurubel” a cărui poreclă s-a auzit pronunţată în diverse asocieri, mai mult sau mai puţin academice, aproape tot drumul, care a durat mai mult decât preconizaseră specialiştii. Urcam spre culme, vedeam şi speram să urmeze o vale şi cabana lângã Lac, dar urma un mic platou şi o nouă culme. Şi tot aşa. Încă odată... şi încă odată... Ne-am întins pe vreo 2 kilometri pentru că “petrecăreţii” din noaptea anterioară erau din ce în ce mai obosiţi. Am ajuns în cele din urmă pe culmea de deasupra lacului. Dar o jumătate din grupul nostru se afla deja la cabană


Aceasta este imaginea vãii şi a lacului Bâlea pe care am avut-o în faţa ochilor

Nu cred că voi mai avea ocazia să văd curând ceva asemănător imaginilor ce s-au derulat în faţa noastră. Stăteam sus pe culme şi priveam în vale spre lac. Ici, colo, mai aproape sau mai departe s-au declanşat  vreo 5-6 explozii. Vedeam praful şi rocile aruncate în aer, iar mai apoi se auzea, cu întârziere, "pufnitura". Şi am stat aşa până când soldatul cu steagurile, de la semnalizare,  ne-a dat liber să coborâm spre cabană de malul lacului.
Am mâncat şi a urmat o după-amiază "de voie". Noaptea am dormit în podul cabanei în dormitorul comun. Iar mister “Şurubel” considerat artizanul aventurii noastre montane  spre Bălea Lac a avut parte de evenimente deosebite. Câţiva colegi-turisti i-au pus piuneze în pat şi au întins o sfoară pe scări să se împiedice puţin, la urcarea în dormitor.
A doua zi am coborât cu toţii spre staţia CFR 'Avrig de unde am luat trenul spre Sibiu şi am continuat circuitul prin ţară. Am făcut în acea excursie câteva filme alb-negru cu prietenul meu Smena 8 dar, din păcate, filmele s-au pierdut pe undeva. 

Tranfăgărăşanul (2009) - Sursa: Arhiva MApN

O întâmplare frumoasă de care îmi amintesc cu plăcere. Aşa am participat la construcţia Transfăgărăşanului, unul din cele mai spectaculoase drumuri din lume.
S-auzim numai de bine.






sâmbătă, 8 februarie 2020

Despre realitate, poveşti şi jocuri

Fetiţa ei Lia  murise acum 3 ani, dar amintirea micuţei era încă vie.  Fusese bolnavă şi "plecase" la o vârstă fragedă.  Ar fi împlinit astăzi 7 ani. La toamnă ar fi trebuit să meargă la şcoală. Cărţi , caiete, creioane, ghiozdan… Ei da! Toate cele necesare. Dar nu a mai avut nevoie…


Realitate virtualã /Realitate augmentatã
Tatăl fetei, soţul ei lucra la un centru de excelenţă în Informatică. Nu ştia foarte bine ce face el acolo, dar astăzi o rugase să îi fac o vizită la slujbă. A aşteptat-o la poartă şi au urcat repede la etaj, în nu ştiu ce laborator cu pereţii verzi. I-a pus în mână o pereche de mănuşi şi a ajutat-o să-şi potrivească la ochi nişte ochelari mai speciali. – Pentru ce sunt ăştia? a întrebat. - Ai răbdare ai să vezi imediat! i-a răspuns el. Dintr-o dată, a văzut în faţa ochilor un parc cu un loc de joacă. I se părea cunoscut. Şi-a dat seama că e parcul din spatele blocului lor unde ieşea de multe ori cu fetiţa după-amiaza. Deodată are un şoc. De după căsuţa piticilor o strigă o voce de copil şi iese… Lia. Aleargă spre ea. Începe să tremure, o cuprinde teama şi îi dau lacrimile. Murmură uşor: fetiţa mea, fetiţa mea… - Ai văzut mama? George are un căţeluş… spune fata apropiindu-se. Mama e ameţită… Nu ştie cum să reacţioneze…  Întinde mâinile şi… o mângâie pe fetiţă pe cap. E aici, dar pare ireal… Ce se întâmplă? Îi vâjâie capul şi tâmplele zvâcnesc puternic. Deodată privirea se întunecă şi se prăbuşeşte în întuneric…. "Mamă, mamă...", aude în depărtare…


I miss you mummy

Pare un basm, dar nu este… E o mică transpunere, mai mult sau mai puţin reuşită a unei întâmplări reale. O poveste legată de un fenomen ce va face parte, cât de curând din viaţa noastră de zi cu zi. Numesc astfel interacţiunea noastră cu realitatea virtuală (VR-Virtual Reality).
Iată AICI  un articol foarte interesant şi mai jos filmul întâmplării cu pricina   (filmul este inclus şi în cuprinsul articolului)






Despre alte aspecte (psihologice, sociale, culturale, etc) ale acestor realizări/abordări tehnologice sunt convins că se va vorbi mult în viitor. Încotro mergem şi unde ne vom opri!? Nu am abilitatea şi nu pot să mă pronunţ eu acum.
De mici copii ne-a plăcut joacă, iar cufundarea într-o altă realitate face parte din această atracţie a jocului. Şi din nou: unde începe şi unde se termină distracţia? Astăzi vorbim despre altă realitate şi alte domenii de utilizare a realităţii artificiale (!?) în locuri foarte diverse: la muzeu, la școală, în reclame sau marketing, în jurnalism sau psihoterapie – pretutindeni se experimentează noile tehnologii şi posibilitățile noi de utilizare pe care aceasta le oferă.



O altã realitate - a umbrelor

AICI sunt prezentate o serie de firme germane care au preocupări în domeniul realităţii artificiale.
Aţi auzit despre întâlniri în realitatea virtuală ? Vezi AICI mai multe detalii.
Specialiştii ne atrag atenţia să facem diferenţa între Realitatea Virtuală (VR) şi cea Augmentată AR). Realitatea virtuală te ”transportă” pe tine, utilizator, într-o lume virtuală, în timp ce realitatea augmentată doar  ”suprapune” elemente virtuale în lumea ta reală. Mai multe detalii găseşti AICI



Valuri şi unde: 3G, 4G, 5G... Realitatea, încotro !?


Realitatea artificială este un element încă nou şi nu există jucători dominanți când vine vorba de crearea de conținut și, deoarece numărul de utilizatori este în creștere, piața de conținut este în dezvoltare. Astăzi nu există o cale clară pentru a deveni creativ în lumea VR. Fotografia VR/AR/MR nu este încă bine definită. Despre “micile invenţii” în domeniu este de povestit altă dată. Pare interesantă ideea de a fotografia un inorog într-o poieniţă plină de zâne, sau pe Albă ca Zăpada butonând smartphone-ul, dar mai aşteptăm puţin .

Suntem alãturi, dar trãim în lumi diferite

În cuprinsul postãrii am folosit câteva fotografii personale şi două fotografii preluate de pe Free Photo Pixabay.  Succes în utilizarea noilor tehnologii şi s-auzim numai de bine.