duminică, 23 iulie 2017

Prutul nostru cel de toate zilele

Am făcut parte acum vreo câţiva ani dintr-o echipă internaţională care lucra la Strategie de dezvoltare a oraşului Iaşi - Orizont 2020 şi la un moment dat se discută despre perspectivele de dezvoltare pe suprafaţă ale municipiului Iaşi. Am transmis atunci o idee personalã pe care o voi enunţa în final.

Prutul la Ţuţora - blog Foto-Ideea
Prutul la Ţuţora

Nu ştiu în ce măsură interesează pe cineva o astfel de idee şi ce ne va aduce viitorul, dar am cãutat în timp, date care să confirme sau să infirme o ipoteză ce pare pentru unii o utopie.


În "România pitoreascã" a lui Alexandru Vlahuţă, în capitolul Valea Prutului se găseşte o frază aparent banală - "Prutul e râul pe-ale cărui ţărmuri n-a înflorit nici un oraş...” Este un lucru evident faptul că pe Prut nu s-au dezvoltat, în istoria recentă, oraşe mari cum s-a întâmplat în alte zone ale României şi ale Europei. Dar unii afirmã că nu la fel au stat lucrurile şi în alte perioade ale istoriei noastre sau, cel puţin, nu aceasta a fot viziunea strategică a vremurilor.

Iatã în continuare câteva comentarii şi idei legate de Prut, pe care le-am găsit în ultimii ani şi care fac trimitere la două localităţi cunoscute, aflate în apropierea oraşului Iaşi, aşezate de-a lungul râului ce desparte astăzi România de Republică Moldova. Este vorba de localităţile Ţuţora şi Ungheni.

Prutul la Ţuţora - urmele vechii cetaţi sunt astãzi ascunse - blog Foto-Ideea
Prutul la Ţuţora - urmele vechii cetaţi sunt astãzi ascunse
Am ilustrat postarea cu fotografii din zona de graniţã de pe Prut, aflată în proximitatea oraşului Iaşi.

Un prim articol care vorbeşte despre marea Cetate a Ţuţorei îl găsim AICI. Lucrul interesant este să aflãm cã cetatea exista pe ambele maluri ale Prutului. Sursa informaţiilor o constituie o lucrare a istoricul basarabean Vasile Iucal, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie Ungheni şi anume "Târgul medieval Ţuţora, un oraş dispărut (1448 - 1822)".Transcriu mai jos un fragment din această lucrare.

Prutul la Ţuţora - poveştile râului - blog Foto-Ideea
Prutul la Ţuţora - poveştile râului


“Trăitorii târgurilor moldovene nu au fost doar negustori şi meşteşugari, mai ales în faza incipientă a aşezărilor respective, ci şi agricultori; ei cultivau pământul, aveau prisăci, iazuri, vii, păduri, mori şi creşteau, îndeosebi, animale s.a. Apropierea imediată de târgul Iaşi, cât şi aşezarea la un vechi văd al Prutului,  a făcut ca unul din marile drumuri comerciale ale Moldovei medievale (“drumul moldovenesc”) să treacă pe la Ţuţora, pe malul Prutului, iar statutul de vama să-i fie acordat încă de cei dintâi voievozi fapt care a determinat,  mai târziu, evoluţia locului în unul din cele mai importante centre economice, strategice şi administrative medievale aşezate pe râul Prut. Aflarea în calea Marelui Drum Comercial, statutul de vamă şi văd, de branişte şi reşedinţa domnească, fac locul atrăgător pentru meşteşugarii şi negustorii care au legătură directă cu transportul. Aici vin sătenii din împrejurimi pentru a-şi vinde produsele,  cumpărând în schimb unelte de lucru şi alte mărfuri de care au nevoie. Tutora devine atractivă economic, sporind astfel popularea aşezării. Sunt premise care, la răscrucea veacurilor XV-XVI, au determinat evoluţia vechii vame şi trecătoare la Prut în calitate de târg în Evul Mediu. Astfel, călătorul turc Evlia Celebi spune : « Negustorii şi călătorii veniţi din oraşul Iaşi, cât şi cei ce se îndreaptă într-acolo, poposesc în acest orăşel. Deoarece acest oraş se afla pe malul râului Prut,– după un obicei din vechime, aici se  percep toate plăţile vamale… În timpurile vechi, acest orăşel Ţuţora, a fost oraş portuar”.

Văzând astăzi localitatea, dar şi Prutul la Ţuţora afirmaţiile par de necrezut, dar noi oamenii dărâmam şi distrugem atât de uşor încât doar o cercetare atentă ar putea să dezvăluie adevărul istoric. Astăzi urmele zac, eventual, pe fundul apei.

Primãria din Ungheni (Rep. Moldova) - blog Foto-Ideea
Primãria din Ungheni (Rep. Moldova)
A doua localitate de la Prut este oraşul Ungheni. Acesta  a rezistat ca oraş doar pe malul stâng al râului, în Basarabia. Ceea ce atrage atenţia este investiţia majoră realizată în secolul 19 şi mă refer la podul peste raul Prut. Construcţia sa este considerată una din cauzele dispariţiei localităţii comerciale Ţuţora. Pentru cã s-a dezvoltat o altã variantã de transport. Dar aceasta din urmã nu exclude în niciun caz varianta pe apã.


Podul de la Ungheni proiectat de Gustave Eiffel
Podul proiectat de Gustave Eiffel la Ungheni peste râul Prut
 
Podul de la Ungheni este unul din proiectele realizate în zona Iaşului de către echipa de proiectanţi a cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel (vezi şi AICI).

Podul a jucat întotdeauna un rol strategic, mai ales în perioada războaielor şi nu a fost distrus niciodatã.

Ambele localităţi Ungheni (România şi Rep. Moldova) reprezintă puncte feroviare importante. Numele de "Ungheni" provine de la "unghi", referire la faptul că localitatea este situată în dreptul unei cotituri a râului Prut. Cele mai vechi însemnări despre această zonă datează din vremea lui Alexandru cel Bun (anul 1429).
De-a lungul istoriei ecartamentele s-au schimbat în funcţie de cei acre administrau localitatea: ruşii sau românii. Astfel ca astăzi pe acest teritoriu există ambele tipuri de ecartamente.

Gara Ungheni (Rep. Moldova)


Nici Ungheniul nu este departe de oraşul Iaşi. Şi ca să nu o lungesc iată şi ideea de care vorbeam la început şi pe care am enunţat-o de mai multe ori în proiectele pe care le-am făcut cu diverse instituţii (administraţie, ONG-uri, etc) din oraşul Ungheni, Republica Moldova. Într-o dezvoltare firească, oraşul Iaşi ar trebui să se întindă încet-încet către Prut şi, unindu-se cu oraşul Ungheni din Basarabia, aflat la 17 km depărtare, să se transforme într-o mare metropolă pe Prut. Cam asta a fost.

În rest!? Vizitaţi valea  Prutului şi pe partea stânga şi pe cea dreapta, locurile sunt frumoase.

Lumină bună, spor la fotografiat şi să auzim numai de bine.




  

miercuri, 19 iulie 2017

Fotografia ca artã

Se spune că fotografii au luptat întotdeauna pentru ca ocupaţia lor să fie recunoscută ca artă. Şi în 1859 cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, fotografia este alăturată, pentru prima dată, grupului de arte, aşa-zis clasice (pictură, gravură, sculptură).

Încă de la început a existat o dilemă. Cum putea arta, ca produs al imaginaţiei, să cuprindă în ea un intrus precum fotografia, realizată cu un aparat? Cum putea o operaţiune care prin definiţie surprinde realitatea pură să fie asemănată cu artele clasice care manipulau realitatea şi se bazau pe imaginaţie !?

În timp, au apărut grupuri de fotografi independenţi sau asociaţii oficiale care au încercat să-şi omogenizeze principiile şi să susţină ideea fotografiei ca artă. Fotografi cunoscuţi, precum Alfred Stieglitz (vezi şi AICI) promovează stilul "artă fotografică".  De altfel A. Stieglitz este considerat, prin stilul său "pictorialist", părintele artei fotografice. 


Terminal - Alfred Stieglitz
Terminal - Alfred Stieglitz

În anii ce au precedat al II-lea Război Mondial tehnica şi tehnologia cunosc o puternică dezvoltare şi evoluţia fotografiei este asociată în primul rând cu acestea. Aparatul de fotografiat devine un instrument puternic de documentare şi reţinere pe peliculă a evenimentelor de-a lungul anilor.
Aspectele artistice sunt trecute în planul al II-lea. Urmează perioada de după război când fotografia devine cea mai rapidă, cea mai modernă şi mai relevantă formă de reprezentare vizuală a realităţii.
În aceastã perioadã se dezvoltã o serie de aşa zise mişcãri de protest ale inadaptabililor vremii. De exemplu, în cadrul mişcării Pop-Art apare aşa numitul "The Realist Capitalist" reprezentat printre alţii de fotograful, sculptorul şi pictorul german Sigmar Polke.

Sigmar Polke - Bunnies - picturã realizatã prin procesarea unei fotografii
Sigmar Polke - Bunnies - picturã realizatã prin procesarea unei fotografii

Spre sfârşitul anilor 1980, fotografiile încep să devină o prezenţã normală într-o galerie de artă. Totuşi, se pare că dezbaterea privind apartenenţa fotografiei la familia artelor a încetat în momentul în care  fotograful german Andreas Gursky a vândut (2011) lucrarea să "RhineII" cu imensă suma de 4,3 milioane USD.

Andreas Gursky - Rheine II

Există şi o mică istorioara cu privire la caracterul artistic al acestei fotografii minimaliste. Fotografia despre al cărui cumpărător nu se cunoaşte nimic, reprezintă un peisaj dezolant în Germania, pe malul râului Rin. Fotografia despre care A. Gursky spune că este imaginea sa preferată a fost post procesatã (a se citi "curăţată") cu mare atenţie. Au fost îndepărtate toate elementele umane sau care amintesc de oameni (pietoni, biciclişti, zidurile unei fabrici, etc.) până când atmosfera sumbră l-a mulţumit pe autor.

Casa de licitaţie a descris imaginea ca "o reflexie dramaticã şi profundã asupra existenţei umane, dar şi a relaţiei noastre cu natura în perioada de început a secolului XXI". Am găsit şi am tradus un comentariu din presa vremii. "Simplitatea acestei imagini aratã o mare încredere a autorului în eficacitatea şi potenţialul sãu de a crea scenarii hiper realiste. Acestea, la rândul lor ne învaţă sã vedem - şi sã citim - lumea din jurul nostru într-o altă abordare. Scara, atenţia la culoarea şi forma fotografiei sale poate fi interpretatã ca o provocare deliberatã a statutului de picturã ca o formã de artã superioarã. În plus, imaginile lui Gursky sunt realizãri tehnice extraordinare, care au nevoie de timp pentru a fi realizate şi mai apoi masterizate  digital pentru a obţine exact efectul necesar dorit." (vezi AICI). 

Mai multe informaţii despre Andreas Gursky şi arta sa fotografică puteţi găsi AICI, iar AICI se aflã un scurt film (7,5 min) care descrie modul în care îşi realizează lucrările.  


Să auzim numai de bine.