luni, 10 iulie 2017

Fotografii cu sarea din bucate

Aţi auzit de Salina Praid!? Se spune cã este unul dintre cele mai frumoase şi mai vizitate obiective turistice ale României.

Salina Praid - când intri te surprinde numãrul mare de amenajãri - blog Foto-Ideea
Salina Praid - când intri te surprinde numãrul mare de amenajãri


Localitatea Praid se întinde în jurul „Dealului Sării“ care, se spune, adăposteşte cel mai mare zăcământ de sare din ţară. Filonul de sare pãtrunde în pământ până la trei kilometri adâncime. Exploatarea subterană a sării a început în anul 1762, când sub conducerea inginerului austriac Johann Frendl, în partea sud-vestică a Dealului Sării, s-a deschis Mina Iosif, în formă de clopot. Sarea extrasă era împachetată în piei de bivol şi trasă la suprafaţă cu crivacul cu cai.

Salina Praid - este important sã arãţi imensitatea incintei subterane - blog Foto-Ideea
Salina Praid - este important sã arãţi imensitatea incintei subterane


În anul 1787, sarea de la Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena.
În anul 1864, lângă Mina Iosif s-a deschis Mina Paralelă, iar în anul 1898, au început lucrările de deschidere la galeria de cercetare Elisabeta.

Salina Praid - ai ocazia unor abordãri aparte si a unor subiecte interesante (forme, texturi, umbre, etc) - blog Foto-Ideea
Salina Praid - ai ocazia unor abordãri aparte şi a unor subiecte deosebite (forme, texturi, umbre, etc)


Informaţii despre istoricul salinei puteţi găsi în mai multe locuri pe net, iar una din surse se afla AICI.

Salina Praid - sunt amenajate spaţii de joacã pentru copii şi un parc de aventurã - blog Foto-Ideea
Salina Praid - sunt amenajate spaţii de joacã pentru copii şi un parc de aventurã

Salina Praid - existã spaţii pentru organizarea de evenimente - blog Foto-Ideea
Salina Praid - existã spaţii pentru organizarea de evenimente


În salinã este amenajatã o bază de agrement, magazine cu suveniruri, dulciuri şi alte produse. Existã un restaurant cu 300 de locuri, un bar şi o sală mică, unde se organizează petreceri pentru firme. Lângă restaurant este amenajată o cramă tradiţională. Salina este utilizatã şi în scop medical, iar la suprafaţã se poate cumpãra sare extrasã de aici.

Salina Praid - Intrarea în zona destinatã manifestãrilor religioase - blog Foto-Ideea
Salina Praid - Intrarea în zona destinatã manifestãrilor religioase


A fost amenajatã o frumoasã biserică în care se ţin slujbe pentru toate confesiunile. Temperatura este constantă şi are valoarea de 15,6 grade permanent. Umiditatea este de 42%. Accesul la galeriile subterane se face cu autobuzul.


Salina Praid - zona destinatã altarului şi anvonul


Recomandările privitoare la fotografierea în saline, în mine sau peşteri sunt diferite, cum e şi normal, funcţie de natura luminii. În cele toate, amenajate sau neamenajate, principalele sfaturi se referă la:

  • folosirea modului M(anual) pentru fotografiere;
  • utilizarea blitz-ului şi/sau asigurarea unei iluminări suplimentare;
  • utilizarea unui obiectiv wide;
  • setarea unei valori ISO cât mai scăzute;
  • utilizarea trepiedului;
  • fotografierea în format RAW



Salina Praid - se observã modul cum a fost şlefuitã podeaua blog Foto-Ideea
Salina Praid - se observã modul cum a fost şlefuitã podeaua


Salina Praid - pot fi admirate basoreliefuri sculptate în sare - blog Foto-Ideea
Salina Praid - pot fi admirate basoreliefuri sculptate în sare


În cazul în care obiectivul (salina, mina, peşteră, etc) este amenajat şi iluminat corespunzător, fotografierea în subteran devine mai puţin complicată.


La recomandările de mai sus se adaugă alte câteva cum sunt:

  • surprinde persoane în cadrele tale;
  • încearcă să descifrezi formaţiunile ciudate din incintă (pe tavan sau pe pereţi)
  • schimba punctul de staţie şi încadrează în poziţii mai puţin utilizate
  • este interesant să arăţi scala reală (omul mic în sălile imense)
  • fotografiază cadre dramatice cu contraste pronunţate
  • caută lucruri unice, mai puţin cunoscute/văzute

Salina Praid - pe pereţi au fost realizate şi picturi - blog Foto-Ideea
Salina Praid - pe pereţi au fost realizate şi picturi


Una peste alta dorim să surprindem măreţia naturii şi în aceste locuri.
Mult succes la fotografiat.

Salina Praid - galerie între minele de sare - blog Foto-Ideea
Salina Praid - galerie între minele de sare


Să auzim numai de bine.


P.S. Cu jumãtate de orã înainte de a publica aceastaã postare aflu dintr-o ştire PRO TV cã cea mai mare salinã din Europa este salina de la Slãnic-Prahova, însã aceasta nu este încã amenajatã la standarde corespunzãtoare.




vineri, 7 iulie 2017

Fotografia prin/printre

Fotografia printr-o sticlã vopsitã - blog Foto-Ideea
Fotografia printr-o sticlã vopsitã


Când compui fotografiile, încerci întotdeauna să obții o fotografie clară a subiectului, fără să-l ascunzi în vreun fel. Dar dacă ai încerca să faci exact invers. Adicã sã interpui ceva între obiectiv şi subiectul tãu. Fotografia prin/printre alte obiecte astfel încât sã distorsionezi/să transformi subiectul poate aduce o notã aparte în fotografia ta.

Iatã câteva exemple ilustrate cu fotografii personale. Există mai multe cazuri şi diverse medii (transparente sau nu) prin/printre care se poate face compunerea imaginii tale.

Un filtru simplu - o sticlã introdusã în apã si scuturatã
Un filtru simplu - o sticlã introdusã în apã si scuturatã

  • prin sticlã. Sticla este mediul transparent cel mai uzual. De exemplu poţi avea o sticlă vopsită

Iasi -Teatrul naţional "V. Alecsandri" - blog Foto-Ideea
Iasi -Teatrul naţional "V. Alecsandri" - vãzut printr-o sticlã udã


  • Un mod simplu de a realiza imagini de efect utilizând acest mod de a fotografia este utilizarea unui ciob din sticlă curata. Uzi sticla şi o scuturi uşor lăsând picături de apă pe suprafaţa acesteia. Aşezată în fata obiectivului "invenţia" ta se constituie ca un filtru care distorsionează cadrul cu subiectul tău
Cu puţin exerciţiu poţi realiza fotografii deosebite cu efecte deosebite. Poţi lucra asupra suprafeţei udate sau poţi înlocui apa cu ulei.

Iasi - Parcul Expoziţiei - blog Foto-Ideea
Iasi - Parcul Expoziţiei - Nu mai plouã, dar rezolvãm cu o sticlã udã

  • iarna poţi utiliza o sticlă aburită sau poţi fotografia printr-o fereastră cu promoroacã (sau îngheţată);


Patinoar Palas Iaşi - fotografie printr-o sticlã îngheţatã

Ideea de bază este să experimentezi folosind diverse medii mai mult sau mai puţin transparente. Vei focaliza pe subiect şi mediul prin/printre care fotografiezi va apare neclar ca o vinietă dirijând privirea către ceea ce doreşti să evidenţiezi. Poţi găsi diverse medii în jurul tău prin care să fotografiezi sau poţi crea singur un filtru pe diverse medii (de exemplu o carcasă transparenţă de CD). Iată mai jos şi alte idei pe acelaşi subiect. Cele mai multe sunt fotografii realizate în Iaşi

Statuia lui Stefan cel Mare - Fotografia printr-un vitraliu - blog Foto-Ideea
Statuia lui Stefan cel Mare - Fotografia printr-un vitraliu

  • o mică fanta într-un desen realizat pe sticla poate constitui un obstacol "creativ";

Fotografia printr-un banner pe fereastra unui tramvai - blog Foto-Ideea
Fotografia printr-un banner pe fereastra unui tramvai

  • o idee fainã este fotografia realizată printre flori sau printre ramurile de plante;
Fotografia printre flori - blog Foto-Ideea
Fotografia printre flori

Fotografia printre ramuri de plante - blog Foto-Ideea
Fotografia printre ramuri de plante

  • cel mai simplu este sã gaseşti o simplã fantã, dacã se poate, cu margini neregulate;


Fotografia printr-o fantã simplã - blog Foto-Ideea
Fotografia printr-o fantã simplã

Masca - fotografia prin fanta - blog Foto-Ideea
Masca prin gura cãreia am realizat fotografia de mai sus

  • interesant este şi cadrul realizat aşezând în faţa obiectivului o ţeavă lucioasă care va reflecta anumite părţi ale imaginii.

Grãdina Copou iarnã (vãzutã printr-o ţeavă lucioasă) - blog Foto-Ideea
Grãdina Copou iarna (imagine realizatã printr-o ţeavă lucioasă)

Există desigur şi alte idei dar acestea sunt, deocamdată, cele pe care le-am încercat eu..

Mult succes la experimente
Să auzim numai de bine