Se afișează postările cu eticheta proiect fotografic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiect fotografic. Afișați toate postările

duminică, 27 mai 2018

Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)


It doesn’t mean you’re crazy –- talking to yourself
"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."


Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

Singuratate - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse


Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:
- Ce faci moşule, vorbeşti singur?
Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:
- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.
Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:
- Bine-bine, dă-i înainte...!


Misiune in viata - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse


Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz


 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

Perfectiune - Maxima - Hermann Hesse
„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse


Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.




vineri, 5 ianuarie 2018

Roma anticã, iarna şi marea

Lido di Ostia sau litoralul Romei - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia sau litoralul Romei


Pot spune că anul care a trecut a fost, din punctul meu de vedere, anul Italiei. În februarie am vizitat zona industrializatã din nord (Bergamo-Milano-Como), iar la sfârşitul anului am vãzut Roma. Desigur capitala Italiei nu o poţi colnda toată nici măcar într-o lună şi desigur o vizită de câteva zile nu-ţi satisface interesul pentru aceste locuri străvechi. Şi totuşi am hotărât că într-una din zilele sejurului nostru la Roma să părăsim oraşul şi să ne îndreptăm paşii spre zona antică a fostei capitale romane, cunoscută sub numele de Ostia Antică.  Cu această ocazie am dat o fugă şi până la Marea Mediterană care, mărginită de coasta de vest a Italiei, de insulele Sardinia şi Sicilia, mai este cunoscută şi sub numele de Marea Tirenianã. Şi despre această "escapadã" aş vrea să spun acum câteva cuvinte.

Marea Tirenianã la Lido di Ostia - blog FOTO-IDEEA
Marea Tirenianã la Lido di Ostia


În antichitate Ostia Antică era portul care deservea capitala romanã. Tibrul se vãrsa în mare printr-un estuar care cu timpul a fost acoperit de uscat. Cineva spunea că cea mai mare parte din bogăţiile imperiului întins pe trei continente treceau prin portul Ostia şi plutind în amonte pe râu se îndreptau spre Roma. An după an aluviunile s-au depus, uscatul a înaintat spre mare şi dintr-odată Tibrul şi-a modificat cursul în mod ciudat . Ostia Antică a rămas în urmă pe uscat şi despre ea voi povesti mai multe într-o postare viitoare. Acum, două vorbe despre litoralul Mării Tireniene în regiunea Ostia, zonă care mai este cunoscută şi sub numele de Lido di Ostia. Poţi ajunge aici dacă mai mergi patru-cinci staţii după Ostia Antică, cu trenul regional pe care poţi să-l iei în Roma din staţia Piramide.

Lido di Ostia - Plaja pustie (1) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia - Plaja pustie (1)


Lido di Ostia - Plaja pustie (2) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia - Plaja pustie (2)


Marea este locul unde poţi visa în voie, privind orizontul nesfârşit şi asta este valabil şi pentru plaja din Lido di Ostia, care nu este totuşi foarte spectaculoasă. Nu e un lucru obişnuit să spui că ai vizitat Roma şi ai fost pe malul mării. Şi mai ciudat pare atunci când spui că vizita ai făcut-o în luna decembrie.

Atmosferã de iarnã la Lido di Ostia - blog FOTO-IDEEA
Atmosferã de iarnã la Lido di Ostia


Iarna liniştea care se lasă la malul mării e uneori stranie. Plaja e goală, terasele sunt părăsite şi doar ici-colo câte una pare funcţională. Doar valurile se sparg şi se revărsa pe nisipul pustiu. Bate un vânticel nu foarte rece şi doar prietenul nostru soarele, care ne-a însoţit pe toată perioada vizitei, zâmbeşte puternic, dar uşor stingher.
În larg un pescar se chinuie să-şi întindă năvoadele, iar pe cer defilează, într-un dute-vino continuu, avioanele ce aterizează şi decolează de la Aeroportul Fiumicino, aflat nu departe de plajă.

Lido di Ostia -zona din spatele plajei (toamnã târzie) - blog FOTO_IDEEA
Lido di Ostia -zona din spatele plajei (toamnã târzie)

Lido di Ostia -statiunea pare pãrãsitã - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -statiunea pare pãrãsitã

Lido di Ostia este renumită pentru hotelurile sale şi te întrebi ce poţi să cauţi iarna într-un astfel de loc. Dar ce nu face pasionatul de fotografie şi nu numai pentru o atmosferă frumoasă, stranie, liniştită şi fotogenică.

Lido di Ostia -pescarul meu (cu gândul la Fan Ho) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -pescarul meu (cu gândul la Fan Ho)


Am surprins un cadru care m-a dus cu gândul la fotografia lui Fan Ho - "A sail"(1957). "Am vânat" avioanele de pe Fiumicino şi am încercat să surprind atmosfera din proximitatea mării în luna decembrie.

Făcând fotografii pe plajă de la Lido di Ostia am avut în minte câteva "tips"-uri pentru fotografi începători şi am să pomenesc 3 din ele:

* regula treimii (orizontul plasat la 1/3 de marginea cadrului - în partea de sus dacă marea e interesantă, în partea de jos dacă cerul e mai atrăgător)
* găsirea şi încadrarea unui punct de interes (de obicei raportat la un subiect secundar)
* timing-ul (momentul zilei în care faci fotografia) -  soarele spre orizont e mai atrăgător şi mai "foto-binevoitor" de cât cel aflat sus pe boltã

Avioanele ne aduc aminte cã Aeroportul Fiumicino este în apropiere - blog FOTO-IDEEA
Avioanele ne aduc aminte cã Aeroportul Fiumicino este în apropiere


Câteva comentarii:
- Aici am văzut pentru prima datã plajã cu nisip negru;
- În anotimpul ãsta uscatul "deranjeazã" din punct de vedere fotogenic marea;
- Aş fi dorit ca fotografia cu barca şi pescarul pe mare sã fie un pic altfel construitã, dar oricât am încercat, din motive obiective, nu mi-a ieşit (poate pozitia bãrcii un pic mai sus la nivelul orizontului);
- Câteva propuneri de subiecte pentru foto-proiecte la malul mãrii (plaja, ambarcatiunile, pescarii, rãsãrit-apus, imensitatea, abordãri minimaliste, etc.)

Lido di Ostia -o abordare minimalistã (tentativã!) - blog FOTO-IDEEA
Lido di Ostia -o abordare minimalistã (tentativã!)


Şi cam atât pentru aceasta postare. Ce pot să spun este că vizita la Lido de Ostia a meritat şi nu a presupus un efort extraordinar. În plus să bei un ceai în luna decembrie pe plajã la Marea Tirenianã, nu este un lucru foarte obişnuit

Doresc tuturoro cititorilor blogului FOTO-IDEEA un an 2018 extraordinar, cu linişte, pace şi prosperitate. Lumina bună să ne însoţească pe noi toţi.  La mulţi ani!

Să auzim numai de bine.


sâmbătă, 6 mai 2017

Teoria gardului sau... despre garduri cu dragoste

Un gard "ştirb" este un subiect interesant - blog FOTO-IDEEA
Un gard "ştirb" este un subiect interesant


Există ceva care te atrage la garduri, fie că se afla aproape sau dacă se zăresc în depărtare. Mergi pe drum, urci dealul sau îl coborî existã ceva care te face să te apropii, să te opreşti şi să încerci să-l fotografiezi.

Garduri, garduri, peste tot garduri - blog FOTO-IDEEA
Garduri, garduri, peste tot garduri


Gard = construcție de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. Simplu.

Unul  gard în alb şi negru pune în evidenţã "spaţiul mioritic" - blog FOTO-IDEEA
Un  gard în alb şi negru pune în evidenţã "spaţiul mioritic"

Dar auzim uneori şi expresii de genul "să-şi punã gard la gură", "dã cu oiștea-n gard", "leagă şcoala de gard" şi altele ce includ cuvântul gard... Semnificaţiile sunt foarte diferite şi uneori surprinzătoare... Fotografia poate fi mai explicitã

Un gard care separã proprietãţile a doi gospodari "cinstiţi" - blog FOTO-IDEEA
Un gard care separã proprietãţile a doi gospodari "cinstiţi"


Gardurile sunt peste tot şi dacă vrei să lucrezi pe un proiect fotografic cu subiectul garduri nu ezita să le surprinzi în diverse anotimpuri, la diverse ore cu diverse iluminări, din diverse unghiuri. Trebuie să te antrenezi pentru asta.

Un gard îndepãrtat care protejeazã un copac tânãr - blog FOTO-IDEEA
Gard îndepãrtat care protejeazã un copac tânãr


Cele mai interesante sunt gardurile din lemn situate în mediul rural.

Gardul şi umbra sa - blog FOTO-IDEEA
Gardul şi umbra sa


În fotografia în aer liber, gardurile oferă un element interesant pe care merită să-l foloseşti atunci când compui o imagine. Poţi să-l foloseşti pentru a conduce ochiul de-a lungul liniilor directoare sau poţi să-l foloseşti ca ajutor pentru regula treimii. O gaură în gard sau o ţesătură mai ciudată poate constitui un subiect deosebit sau o modalitate de a aduce ineditul în imaginea ta. Imaginile alăturate arată ce poate face cu un gard bine plasat într-o imagine.

Gardul ca element auxiliar - blog FOTO-IDEEA
Gardul ca element auxiliar


Puţine garduri sunt perfecte şi un gard în compoziţie sau subiectul gard îţi dă voie să încalci toate regulile de compoziţie în fotografia ta.
Poţi avea gardul ca subiect central sau poţi folosi gardul ca element auxiliar pentru a da profunzime imagini. 

Sus în deal e o casã... şi acolo-i gardul meu... - blog FOTO-IDEEA
Sus în deal e o casã... şi acolo-i gardul meu...


Utilizează gardul ca sursa de inspiraţie pentru următoarele tale fotografii în aer liber. Şi poate că vei finaliza proiectul tău "Garduri..." de anul acesta cu o minunată expoziţie personală la începutul anului viitor. Galeriile "La gard" sau "Labirint" de la casa de Culturã "Mihai Ursachi", din Parcul Copou te aşteaptă. Mult succes.

Gard de oameni gospodari - blog FOTO-IDEEA
Gard de oameni gospodari


AICI găsiţi 3 tips-uri pentru a fotografia gardurile într-un mod deosebit.

Florile de la gard - blog FOTO-IDEEA
Florile de la gard

Garduri şi proprietãţi


Să auzim numai de bine !



vineri, 28 octombrie 2016

Esti fotograf pasionat!? Atentie la capcane (II)


Vorbeam într-o postare anterioarã despre pericolul de a deveni o "mașinã de fotografiat" sau acela de a-ti pierde "scânteia" pasiunii care te-a fãcut sã îndrãgesti fotografia. Mai sunt douã "pericole" care consider cã trebuie luate în seamã

c. Lenea

Dupã ce ai fotografiat mult o perioadă lungã, vine o vreme în care simţi nevoia sã stai, sã te odihneşti.
Odihna e una iar lenea e alta. Atunci când ţi-e greu să te muţi un metru mai la stânga sau la dreapta, când te grăbeşti şi nu mai aştepţi momentul potrivit, când nu te mai deplasezi pânã în vârful dealului pentru un cadru mai bun ceva e în neregulã. Acestea sunt semne cã devii leneş, iar justificarea cea mai frecventã este "nu am timp" sau "nu am chef".


Soluţia, spune Kav Dadfar, autorul articolului de care vorbeam în postarea anterioară, este sã faci o pauzã de la fotografie, sã uiţi de ea pentru câteva zile şi sã te ocupi cu altceva. Dupã câteva zile vei reveni cu mai multã energie. Şi în aceste câteva zile, adaug eu, propune-ţi sã realizezi unul sau douã proiecte fotografice pentru suflețelul tău. Planificã, scrie pe hârtie detaliile, stabileşte-ţi obiective, activităţi şi rezultate. O expoziţie fotograficã personalã!? De ce nu!?


d. "Camera ataşată"

Orice fotograf pasionat îţi va spune cã are o camerã foto ataşată pe care o poartã la el mereu. Ce poate fi mai rãu decât "sã vezi" şi sã pierzi o imagine extraordinarã pentru cã nu ai aparatul de fotografiat la tine!?


Şi totuşi, se spune că ceva nu e în regulã. Nu mai apuci sã te bucuri de anumite momente din viaţă pentru cã mintea ta este "ocupatã". Se aflã mereu "la lucru" şi cautã în permanentã oportunităţi de fotografiat. Autorul nostru face o remarcã personalã: "concediul cu soţia şi pasiunea pentru fotografie nu sunt întotdeauna compatibile".
Soluţia este ca, dacã te simţi cumva prea "ataşat" de camera foto, sã îţi propui sã renunţi câteva zile la ea. Pur şi simplu o laşi acasă. Trebuie să accepţi că este posibil să pierzi o imagine-două, dar pe termen lung, vei păstra pasiunea în stare proaspătă și vei fi capabil să te concentrezi mai bine când vei avea camera foto cu tine.


Ce spuneţi!? Sunt sau nu reale "capcanele" de mai sus! !?



duminică, 9 octombrie 2016

Eşti fotograf pasionat? Atenţie la capcane ! (I)

Am citit acum ceva vreme pe website-ul digital-photography-school un articol interesant la care aş vrea să mă refer în postarea de față. Articolul este scris de un profesionist, dar cred cã şi fotografii amatorii au de învăţat. Voi traduce şi voi comenta articolul încercând sã mã adaptez  la situaţia foto-pasionatilor amatori.

Peter Sarik la Iasi
Un fotograf... undeva în Iași

Articolul în cauzã se aflã AICI . Autorul articolului este Kav Dadfar un fotograf profesionist englez, specializat pe fotografia de călătorie şi peisaj, care a avut la viaţa lui destui clienţi importanţi: Condé Nast, Naţional Geographic, Wanderlust Travel Magazine, American Express şi altele.

"Să faci fotografii" este una, dar "să fii fotograf" este o cu totul alta propoziţie, precizează încă de la început autorul. Iată câteva din "capcanele" despre care vorbeşte stimabilul Kav: :

a. Sã devii o maşină de fotografiat

Această afirmaţie este valabilă mai ales pentru  profesionişti. Să câştigi bani făcând ceea ce-ţi place este un lucru ideal, dar vine o vreme când fotografiatul devine pur şi simplu o sarcinã de serviciu. Vei înţelege ce îi place editorului tãu şi fotografiile tale vor începe sã semene, tot mai multe, una cu alta. Vei fi ca o maşină care reproduce acelaşi tip de fotografie. Eu vorbeam despre lucrul acesta într-o postare anterioară Banii, pasiunea şi fotografia în care aminteam de colegii de la Clubul Fotografilor Iaşi care au ca job fotografia de nuntã.
Avantajul că eşti fotograf pasionat amator faţă de un profesionist este că poţi să fii creativ şi să faci ce vrei.


Machine Photographer - Iasi
Să devii o mașină...!?
Pentru a evita o astfel de capcană (de a deveni maşină !) autorul articolului sugereazã douã soluţii:
  • îţi propui să realizezi un proiect fotografic personal cu un subiect care te atrage, la care să lucrezi fără presiune şi obsesia faptului că trebuie "să-l vinzi"
  • poţi încerca "un alt fel" de fotografie, pentru că nu se ştie niciodată, s-ar putea să descoperi o  nouă pasiune/un alt interes.

b. Sã pierzi "scânteia"

Îţi aminteşti de momentul de început când ai constatat cã prin vizorul aparatului de fotografiat vezi lucrurile altfel!? Şi când te trezeai dimineaţă "sã prinzi" un rãsãrit frumos şi pierdeai ore pentru ca sã "surprinzi momentul"!? Şi erai mândru şi emoţionat cã puteai arãta celorlalţi ce fotografii frumoase ai fãcut!?

Wedding Photographer - foto Iasi
Reîntoarce-te la momentul când s-a aprins "scânteia"


Se prea poate că "scânteia" aceea sã disparã! Dar autorul articolului ne oferă o soluţie. Ce fãceai la început, ce subiecte te pasionau, care momente te emoţionau!? Reîntoarce-te la ceea ce fãceai cu pasiune, redescoperã momentul când s-a aprins "scânteia". Pasiunea ta a fost fotografia de peisaj, dar jobul este sã fotografiezi nunţi, du-te înapoi la peisaje pentru o vreme. Nu numai că vei regãsi "scânteia", dar te vei re-energiza pentru ceea ce faci acum.

Și pentru că articolul lui Kav Dadfar e ceva mai lung și acum trebuie să fotografiez un eveniment important, voi continua ideile intr-o postare viitoare.



sâmbătă, 16 iulie 2016

Pasiune, dragoste, prietenie

 Vi s-a întâmplat vreodatã sã faceţi ceva cu mâna sau cu mintea şi sã intervinã în acţiune şi sufletul. Sã lucrezi, sã visezi, sã compui şi sã creezi, sã gândeşti, sã analizezi şi... tot aşa. Şi deodată uiţi de tine şi lucrurile merg parcă de la sine. Ceva "te poartã" şi nu ştii ce. Şi priveşti, reglezi, încadrezi şi apeşi pe declanşator şi încadrezi şi ... apeşi pe declanşator. Şi ai aşa o satisfacţie şi simţi o împlinire sufleteascã cum numai dragostea şi prietenia adevărată îţi pot oferi. Şi atunci când ai terminat şi te uiţi la ceea ce ai realizat îţi dai seama că habar n-ai cum ai făcut aşa ceva, dar "simţi" că ai acolo ceva bun şi frumos.
Aş spune că aceasta este pe scurt povestea unei pasiuni.


Şi pentru cã asa cum am spus povestea pasiunii pentru fotografie are legãturã cu dragostea şi prietenia, vã propun un proiect fotografic special...




FOTO-IDEEA: Fotografii despre dragoste şi prietenie cu... maxime... în deschidere

Dragoste
  • „Acolo unde este dragoste,există viață.” — Mahatma Gandhi
  • „Dragostea curată și suspiciunea nu pot locui împreună.” — Alexandre Dumas
  • „În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.” — Tudor Arghezi   
  • „Dragostea este spațiul și timpul măsurate cu inima.” — Marcel Proust   
  • „Cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia.” — Dalai Lama   
  • „Când iubești profund, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită.” — Blaise Pascal
  • „Dragostea e ca spinul: nu-l simţi când intră, dar te doare când îl smulgi cu sila.” — Bogdan Petriceicu Haşdeu
  • „Dragostea este o prietenie care cântă.” — Joseph Campbell


Prietenie
  • „A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină.” — Helen Keller
  • „Zâmbeşte şi vei avea prieteni. Încruntă-te şi vei avea riduri.” — George Eliot
  • „Prietenul adevărat e cel care te sfătuieşte bine, nu cel care îţi laudă nebuniile.” — André Malraux
  • „E mai rușinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înșelat de el.” — Arthur Schopenhauer
  • „Nu te teme de dușmanii care te atacă. Teme-te de prietenii care te lingușesc." — Dale Carnegie
  • „Timpul verifică prietenii aşa cum focul verifică aurul.” — Menandru
  • „Dificultatea nu e în a găsi un prieten pentru care să mori, ci de a găsi un prieten pentru care merită să mori.” - Homer   
  • „Singura cale să ai un prieten este să fii unul.” — Ralph Waldo Emerson    










Și în timp ce mă documentam pentru subiectele de mai sus mi s-a născut în minte o întrebare: poate pasiunea pentru fotografie, să aducă într-un cuplu dragoste și prietenie în adevăratul sens al cuvântului!? N-am idee, căutăm, explorăm, ne documentăm. Până atunci, să auzim numai de bine!





joi, 11 februarie 2016

Proiecte pentru zile urâte


blog FOTO-IDEEAInitial m-am gândit sã prezint în aceastã postare câteva foto-proiecte pe care le poti realiza pe perioada iernii, dar cum în ultimii ani iarna "clasicã" si-a schimbat obiceiurile, vine mai rar si  nu stã mult, iar "noul tip " de iarnã este schimbãtor si mofturos, cu accente de toamnã târzie si primãvarã precoce, am  decis "sã schimb tactica". 

Lipsa de zãpadã si zilele fãrã soare, uscate si uneori cetoase m-au fãcut sã schimb titlul dupa cum se vede si sa abordez idei pentru astfel de momente.
 

Asadar, proiecte de vreme rea :

1. ABC - una din cele mai simple idei este de a fotografia (în interior sau la exterior) obiectele al cãrui nume încep cu una din literele alfabetului latin (A - afisaj, afis, afinatã (dacã o ai ! :), acvariu, ac, alimentator, abonament, abajur, etc. ; B - bancã, banchetã, bicicletã, barierã, balantã, barcã, etc. ). In acest tip de proiect existã mai multe moduri de abordare, functie de creativitatea fiecãruia si voi da trei exemple, pe care le consider de bazã :   
                                                                             blog FOTO-IDEEA
 - iti alegi un mediu in care vei fotografia (acasã, pe stradã, în naturã, etc) si cauti obiecte care încep cu o anumitã literã a alfabetului în mediul respectiv;
- iti alegi o literã a alfabetului si un traseu de parcurs si fotografiezi "în drumul tãu" lucrurile al cãrui nume începe cu litera aleasã. Poti sa-ti simplifici "munca" alegând 2(douã) - (A,B) sau 3(trei) litere (A,B,C), pentru aceeasi cautare !
- putin mai complexã este a treia abordare : iti alegi o litera a alfabetului, "la întâmplare" si apoi cauti sã fotografiezi obiecte care "seamãnã" cu litera respectivã.

Exemple -  Alphabet Photography Project! (Pinterest.com)




blog FOTO-IDEEA 2. O temã foarte interesantã pentru fotografiat, în ton cu vremea rea  despre  care vorbim este "Ploaia". Fotografiatul dupã, înainte sau în timpul ploii poate avea ca rezultat scene cu atmosferã dramaticã sau, de ce nu, cu atmosferã romanticã. Fulgerele, picãturile de apã, singulare pe o frunzã, sau în rafalã peste copaci, relexiile la tot pasul, jocurile de culori din bãlti, formatiunile noroase deosebite, de multe ori înspãimântãtoare sunt subiecte provocatoare,  atunci  când  te înduri sã scoti  nasul afarã pe o astfel de vreme. Fotografiatul în ploaie poate avea rezultate frumoase si neasteptate. Toate acestea sunt valabile si în cazul altor fenomene similare: ninsoare, lapovitã, zile cetoase, etc.

The Rain Project – Crouch End London - Will Pearson


   3. Un alt tip de proiect pe care îl poti realiza în interior si nu numai în zilele urâte este asa numitul "Food  Photo  Project".  Acest  tip de proiect este foarte bine prezentat pe Internet fiind de multe ori proiect de fotografie de produs. Exista site-uri specializate, tot felul de filme cu tips-uri si tutoriale, proceduri  de  fotografie "asortatã"  în  ceea  ce  priveste  potrivirea   culorilor si redarea corectã în fotografie; exemple de retete si modul în care poti surprinde în câteva imagini, "procesul tehnologic" de realizare al produsului alimentar.

     Nu voi insista, dar voi asocia acest tip de fotografie cu vremea urâtã, ca altenativã creativã de a te desfãta  simultan  cu  pasiunea  ta - fotografia - si  cu  aspectul,  mirosul  si de ce nu, gustul subiectului proiectului tãu fotografic.


Exemple aici :  12 Weekend Photo Projects You Can Do With Food



Si un curs pe Youtube despre "Food Photography"