Se afișează postările cu eticheta idee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta idee. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2016

Fundalul unei fotografii reușite (I)


Am auzit acum câteva zile o frază de genul: poţi să iei lecţii de fotografie de pe blogul FOTO-IDEEA. Aş vrea să precizez ceva foarte clar şi am spus-o încă de la început. Blogul acesta nu vrea să dea lecţii nimănui. Tot ceea ce scriu se bazează pe încercările mele şi pe opinia mea personală, după ce am studiat şi experimentat. Vorbesc atât de problemele tehnice, care ţin de cameră foto, dar şi de ideile de foto-proiecte, care au la bază, în primul rând, principiul: nu căutam subiecte şi teme noi în locuri noi ci încercam să vedem lucrurile existente într-un alt mod, acolo unde avem acces, relativ uşor.


Spuneam într-o postare anterioară ca una din metodele de punere în valoare a subiectului  în fotografie este aceea de a alege un fundal cât mai curat în contrast cu subiectul. Acest lucru nu este posibil întotdeauna. Te întorci în stânga, te întorci în dreapta, te laşi jos, te roteşti, etc. Există şi o altă posibilitate.
Să încerci să faci fundalul (background) cât mai neclar (blurat).

Subiectul este dialogul între cele două personaje
Atragi atentia asupra subiectului din dreapta blurând fundalul
Reglajele nu sunt foarte complicate. Diafragma cât mai mare - numărul de dupã "f" cât mai mic posibil (la f/2.8 diafragma este mai deschisă - mai mare- decât la f/5.6), depinde cât permite obiectivul pe care îl ai, iar fundalul cât mai departe de subiectul care vrei să iasă clar. 


Acestea sunt condiţiile optime. În cazul în care foloseşti mai multe obiective, cel cu diafragmă mai mare sau cel cu focala mai mare te vor ajuta să obţii efectul dorit pentru background. AICI poţi găsi un calculator de adâncime a câmpului (DOF - Depth of Field în englezã). Cu cât câmpul e mai îngust, cu atât eşti mai aproape de efectul pe care îl doreşti. 



Cu atenție și multă răbdare poți focaliza pe o suprafață destul de mică astfel încât să o izolezi de restul scenei, redând-o cât mai clar. 


În anumite situatii dramatismul unei scene poate fi pus în evidentă făcând neclar fundalul.





Există si alte metode de a face fundalul neclar si a izola subiectul principal pentru a-l pune în evidentă, dar voi reveni după ce voi realiza o serie de experimente proprii pe acest subiect.



miercuri, 15 iunie 2016

Fotografii distractive

De multe ori, auzim despre un fotograf care a realizat o fotografie deosebită că s-a aflat la locul potrivit , la momentul potrivit. Desigur, este mult adevăr în această afirmaţie, dar fotografiile pe care vreau să vi le arăt se caracterizează în primul rând prin faptul că surprind momente unice, care sunt greu de surprins, iar imaginea rezultată stârneşte zâmbete dacă nu hohote de râs.
Trebuie spus că în general fotografii nu caută aceste momente, care necesită multă răbdare pentru a fi realizate. Aceste "suprapuneri ilariante" se doresc a fi evitate pentru că, desigur, vrem să facem o fotografie serioasă.

FOTO-IDEEA va propune s realizaţi un proiect fotografic în care să încercaţi să surprindeţi imagini unice, care stârnesc râsul. Acum câţiva ani am făcut o astfel de selecţie în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi care, din păcate, nu s-a finalizat cu o expoziţie.

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Picture Correct de AICI





















marți, 7 iunie 2016

Foto-abstract vs. Foto-minimalist


M-am întrebat cândva care este deosebirea între fotografia abstractă şi cea minimalistă. Am cãutat, m-am documentat şi iatã la ce concluzii am ajuns:
  • în primul rând, fotografia abstractã nu trebuie sã fie neapărat minimalistã, iar fotografia minimalistã nu trebuie sã fie neapărat abstractã, deşi ambele variante sunt posibile;
Scopul fotografiei abstracte este acela de a trece peste ceea ce este familiar (vezi si fotografia de mai jos) 

 Fotografia abstractã - Încerci sã vezi lucrurile obișnuite într-o manieră diferită.
  •  fotografia abstractã nu conţine elemente reale sau care definesc realitatea;
Cu cât este mai putin realistã fotografia cu atât caracterul abstract este mai puternic.

Surse de luminã difuzã provenind de nu se stie unde încât mã pot gandi la orice (de la becuri de iluminat la nave extraterestre !)

  • fotografia minimalistã reduce totul la esenţe; de multe ori ea foloseşte simboluri ( vezi postarea de AICI )
Microimagini rãsturnate ale imaginii aflate în spatele geamului. Ce o fi acolo în spate !?

În fiecare zi trecem pe lângã subiecte simple cu care putem realiza fotografii minimaliste aparte.

  • atât fotografia abstractã cât şi fotografia minimalistã se bazeazã pe cunoștințe şi sunt destinate în primul rând privitorului "avizat". Nu poţi înţelege, nu poţi simţi, nu poţi vedea fotografia dacă nu ai o informaţie şi o educaţie adecvată.



Desigur toatã această filozofie şi cugetãrile profunde pe care le-am enunţat suportã discuţii la fel de profunde. De altfel, acesta a fost şi scopul pentru care le-am aşternut aici.

Mult mai simplu de explicat este cu ajutorul exemplelor fotografice. Şi profit de asta pentru a prezenta modul în care am "vãzut" eu lucrurile. 

Obtii fotografii minimaliste izolând elemente din ansamblul imaginii pe care îl ai în fatã

Izolez doar partea superioarã a stâlpului ca si în fotografia aflatã putin mai jos

Aceeasi izolare a elementelor de efect în cadrul vederii de ansamblu pe care o ai în fatã - ai în vedere mai ales forma si textura◘î

Teleobiectivele ne permit sã izolãm elementele unei scene pentru a le da o mai mare importanță decât ansamblului din care fac parte.
O imagine simplã cu doar câteva elemente - sugereazã - linistea, goliciunea, nemiscarea, etc.

Aici sunt câtiva nori pe care îi vezi, dar intuiesti o multime de alte lucruri: soarele, lãsarea serii, pãsãrile în copaci, rãcoarea, etc.


Iar dacã te simţi în stare de mai mult și bine-voiești, te rog iubite foto-cetetoriule, aşterne pe hârtie un comentariu şi/sau foloseşte forumul  pe care ţi l-am pus la dispoziţie. Mulțumesc anticipat.

miercuri, 1 iunie 2016

Copiii și fotografia



De peste 60 de ani în România, la începutul lunii iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a copilului. Ideea sărbătoririi copiilor de pretudindeni nu a venit cum s-ar putea crede de la Naţiunile Unite şi nu are nicio legãturã cu UNICEF-ul. În anul 1949, Federaţia Internaţionalã a Femeilor Democrate a avut o reuniune la Moscova la care s-a luat aceastã hotãrâre. Decizia din capitala URSS a fot rapid adoptatã în România. În martie 1950, Partidului Muncitoresc Român hotărăşte organizarea Zilei Internaţionale a Copilului pentru prima datã în acel an la începutul lunii iunie. Aceastã datã a fost aleasã pentru sãrbãtorirea copiilor şi este marcată astfel doar pe teritoriul fostelor republici sovietice şi în statele din Europa de Est.
Iar acum, sã lãsãm istoria, sã le urãm "la mulţi ani" copiilor şi sã trecem la fotografie.





La aspectele legale legate de fotografiatul copiilor voi reveni într-o altã postare şi aş vrea sã "descoasem" doar aspectele pur tehnice ale operaţiunii.

La prima vedere pare destul de uşor sã faci fotografii sincere copiilor mici, sub 5-6 ani, mai ales instantanee. Cei mici îşi vãd de treaba lor şi nu se uitã în direcţia fotografului. Ei se joacã, te ignorã în totalitate şi poţi poţi să-ţi puui la lucru imaginaţia şi să-ţi dovedeşti astfel mãestria. Imaginile ar trebui să arate minunat pentru cã e dificil să faci fotografii urâte unui copil simpatic, care se joacã liniştit! 

În momentul în care apar copii mai mari sau chiar adulţi, fotografiile pot sã aparã uneori ca "nenaturale". Micii actori au personalitate pe care încearcã sã o punã în valoare în relaţia cu ceilalţi. 






Dacă vrei să faci fotografii cât mai naturale, atunci trebuie sã te afli în afara razei vizuale a subiectului şi nu trebuie sã-i distragi atenţia nicicum (prin zgomote sau flash-uri).
Iatã câteva idei pe care cred eu cã trebuie sã le ai în vedere când fotografiezi copii:

1. Intrã în relaţie cu viitorul subiect ca o persoanã neutrã ce nu vrea sã deranjeze şi sã fie deranjat
(deşi prezenta camerei foto poate reprezenta un motiv important de "deranj");
2. Încearcã sã faci instantanee, mai ales la copii mici;
3. La copii mai mari, ideea de apoza poate fi simplu adoptatã de subiect şi micul actor îşi va da toatã silinţa sã adopte cel mai frumos zâmbet al sãu;
4. Fotografiazã de la înălţimea lor, de la nivelul ochilor sdau chiar mai jos; vei obţine astfel imagini mult mai "intime";
5. Fotografiazã de aproape, "umple" cadrul, foloseşte zoom-ul dacã e nevoie
6. Focus-eazã pe ochii subiectului;
7. Atenţie la fundalul scenei, deplaseazã-te şi alege un fundal care sã nu distragã atenţia;
8. Dacã ai posibilitatea sã alegi, solicitã ca subiectul sã fie îmbrãcat în haine cât mai confortabile.
9. Uneori, la copii mici introducerea în cadru a unei alte persoane mature (de obicei părinţi sau bunici) poate duce la "liniştirea" subiectului principal.
10. Dacã este posibil, încearcã sã fii distractiv şi sã oferi motive şi subiecte pentru "a antrena" micul actor.  

Mai jos vedeti o serie de fotografii personale cu si despre copii.




































Încã o datã, "La multi ani" tuturor copiilor, oriunde s-ar afla.