Se afișează postările cu eticheta bloggeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bloggeri. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Fotografii cu miros de mâncare, Cupã și Revolution Day la Iași

V-ati gândit că ati putea mirosi un buchet de trandafiri într-o fotografie pe care ati făcut-o în grădina proprie sau să simțiți mirosul brazilor fotografiati în marginea pădurii la ultima excursie făcută pe Ceahlău.



Gânditi-vă că vedeti  o fotografie, care miroase diferit, în functie de subiectul fotografiat. Sună tentant.
Firma americană Homewood Press din Toledo, Ohio a realizat o astfel de hârtie cu mirosuri diferite. Mirosurile devin active în momentul în care se face tipărirea fotografiei.(noua caracteristică se numeste smell-o-prints !). Firma americană produce hârtie în peste 200 de varietăti de mirosuri.

Doritorii pot face comandă la firmă accesând datele de AICI.

Ce-ar fi  dacă o fotografie a unui produs culinar ar transmite privitorului si mirosul specific al preparatului fotografiat !? Sunã interesant, nu-i asa ?


FOTO-IDEEA: Pentru amatorii de fotografie de eveniment si pentru cei pasionati de Food Photography, iatã cã în perioada urmãtoare, în  orasul nostru vor avea loc mai multe evenimente cu specific gastronomic.


Live Cooking Show - Cupa Moldovei la Gastronomie

Chef Robert Rainfort
In zilele de 23 și 24 aprilie 2016 are loc la Iași Cupa Modovei în Gastronomie, în cadrul evenimentului Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber. Evenimentul îi va aduna la un loc pe cei mai importanți  oameni din domeniul culinar din România. Invitatul special al acestei ediții este canadianul, Chef Robert Rainfort. autorul unei cunoscute cãrti în domeniu - "Born to Grill" si realizatorul unei emisiuni la fel de cunoscute peste ocean "License to Grill"

Cu aceastã ocazie, pe 23 aprilie 2016, în intervalul orar 12:00-16:00, va avea loc în Piața Unirii, Cupa Bloggerilor la Gastronomie, eveniment dedicat bloggerilor din Kooperativa 2.0  filiala localã, indiferent de nișă.
Bloggerii vor primi cutii cu ingrediente, urmând să conceapă pe loc o rețetă și să o gătească la ceaun, în aer liber. Voi reveni cu amãnunte si fotografii "cu miros", de la eveniment.



Food Revolution Day

Pe 20 mai, tot la Iasi va avea loc Food Revolution Day. Acesta este un eveniment prin care se sărbatoreste un proiect global unic de educatie si implicare condus de cunoscutul Jamie Oliver, adresat copiilor, adultilor, companiilor, scolilor, restaurantelor, scolilor de gatit, chefilor, nutritionistilor, doctorilor.

Food Revolution sustine o alimentatie bazatã pe alimente "corecte", fãrã aditivi, chimicale ori adjuvanti de orice fel. Prin acest proiect este sprijinită procurarea produselor alimentare locale si de sezon prin intermediul fermierilor locali si cresterea în conditii decente a animalelor.





Voi reveni cu detalii într-o postare viitoare




miercuri, 6 aprilie 2016

Mașinile zburătoare, Iașul și fotografia

Zilele trecute am făcut o vizită la Aeroportul Internațional, împreună cu tovarășii mei bloggeri din Iași, de la Kooperativa 2.0  filiala locală. A fost o acțiune reușită, care mi-a permis să mă documentez pentru un foto-proiect de promovare a orașului Iași, la care vreau să lucrez în perioada următoare, împreună cu câțiva colegi fotografi de la CFI.

Aerogara Iasi în 1938 (sursa: R.Apetrei - photobucket)
Aeroportul Iaşi este unul dintre cele mai vechi aeroporturi acreditate din România. Încă din anul 1905 aveau loc pe pista de iarbă "întreceri artistice aviatice" cu pionierii aviaţiei romantice, la acea vreme. Anul 1926 este considerat anul apariţiei zborurilor comerciale, când devine oficialã ruta Bucureşti-Galaţi-Iaşi şi Chişinău, rutã pe care continuã zborurile pânã la începerea celui de-al II-lea Rãzboi Mondial (vezi Istoria aeroportului Iași)

În anul 1969, Aeroportul Iaşi este modernizat și se construiește o pistă de 1800 de metri.
Îmi amintesc cã în acea vreme am fost la aeroport pentru a întâmpina un grup de elevi francezi, care vizitau orașul Iași. Era un eveniment deosebit pentru noi. E drept că nu vedeam decât un câmp fără margini în fața noastră, că era foarte mult soare și că, de fapt, pe noi copiii ne interesa avionul mare, care făcea un zgomot asurzitor.
Imaginea care mi s-a întipărit de atunci în minte, pentru multă vreme, este cea a turnului de control al aeroportului, astãzi demolat. 

Aeroportul Iasi
Pista aeroportului Iași, înainte de extindere (sursa: airports-worldwide)
În ultimii ani, odată cu creșterea importanței obiectivului, ca principală poartă de intrare în orașul Iași, în județ și în Regiunea de Nord-Est a României, s-au înmulțit evenimentele de promovare și "zumzetul" informațiilor despre aeroport și activitatea de aici a crescut proporțional cu zgomotul avioanelor, care survoleazã Iașul spre destinații devenite acum obișnuite.

Fără îndoială, acest lucru nu ar fi fost posibil fără proiectul de extindere a pistei aeroportului, finalizat în august 2014. AICI găsiți un film scurt de prezentare - de pe Youtube.

Aeroportul Iasi
Pista nouă extinsă a aeroportului Iași (sursa: wikimedia.org)

Îmi amintesc cu plăcere de ziua în care a fost inaugurată pista extinsă la 2400 de metri și de primul avion ce a aterizat aici. Și îmi amintesc de turnul de control și de balizaj și de cei prezenți (gazde și musafiri), răspândiți peste tot prin șantierul încă nefinalizat, dar emoționați și bucuroși de momentul la care asistau.

Aeroportul Iasi

Aeroportul Iasi
Un eveniment anual în relație cu Aeroportul Iași și mă refer aici la show-urile aeronautice, s-a permanentizat și atrage atenția a mii și mii de ieșeni și nu numai, în zilele de vară în care se desfășoară.

FOTO-IDEEA - Un proiect fotografic cu un asemenea subiect este interesant și provocator, pentru că el se derulează și se completează cu alte atracții pe măsură (auto, nautice, etc.). Instantanee, portrete, viteză, efecte, ce-ți poți dori mai mult!?



Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA
Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA
Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA

Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA


Aeroportul Iasi - show aviatic - blog FOTO-IDEEA


La Aeroportul Internațional Iași există o echipă dinamică și frumoasă care, bine coordonată, este capabilă să facă față etapei de dezvoltare actuale și într-un mod profesionist, pune în valoare noua investiție a Iașului, poartă de intrare aero în "dulcele târg" și în Regiunea de Nord-Est a României.

În prezent Aeroportul Iași face legătura cu 16 destinații externe, față de una singură, spre Viena, în 2012. La sfârșitul lunii martie au fost inaugurate două zboruri noi - Barcelona și Bruxelles, altele două - Larnaca și Catania, urmând a fi lansate în luna iulie. Urmeazã, tot în 2016, alte douã curse interne spre Cluj și Timișoara.

Aeroportul Iasi - evolutie - blog FOTO-IDEEA


Numărul de pasageri în anul 2015 a fost de 381.000, față de anul anterior, când s-a ridicat la 270.000. Aeroportul lucrează pe profit.

Din informațiile primite de la conducerea aeroportului reiese că aportul pe care îl aduce instituția în dezvoltarea economică a orașului este vizibil. Statisticile arată că în 2015 turismul în Iași a crescut cu 40% față de anul 2012; s-a înregistrat o creștere a cererilor privind închirierea spațiilor de birouri în Iași.
În ceea ce privește turismul, Aeroportul Iași a inițiat înfiițntarea unui Cluster de turism la Iași (o primă întâlnire a avut deja loc) - încurajând principalii "actori" în domeniu să se implice și să colaboreze în dezvoltarea unui proiect integrat.

Fără îndoială dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași este un motiv de mândrie pentru noi ieșenii, oriunde ne-am afla. 

Mai jos aveți alte fotografii din vizita bloggerilor ieșeni la Aeroport. Fotografiile sunt realizate de colegul meu, "foto-varășul blogosferei locale" - Paul Pădurariu. Mulțumesc Paul. De organizarea vizitei s-a ocupat "tovarășa suflet" a cooperativei noastre de Iași - Andreea Ignat. Mulțumiri Andreea.